duminică, 8 februarie 2015

Timur Vermes - Ia uite cine s-a întors

Ne dăm seama încă de la copertă cine s-a întors, pentru că nu trebuie să avem o cultură generală prea mare ca să-l recunoaştem pe Hitler după freză. Suntem în Germania, anul 2011, iar Hitler se trezeşte pur şi simplu la viaţă pe un maidan din Berlin. Se ridică, îşi scutură uniforma şi pleacă la drum, Timur Vermes, un scriitor neamţ pe jumătate ungur, propunându-ne o incursiune prin Germania modernă alături de Fuhrer. O carte amuzantă, satirică vis-a-vis de timpurile actuale, cu un Hitler ce va fi oarecum îndrăgit de cititor, dar şi o carte interesantă din punct de vedere istoric cu multe trimiteri reale la trecutul nazist (puse în valoare foarte bine de traducător prin notele de subsol) ori prin notele de sfârşit ale autorului. Iată, de exemplu, o notă referitoare la Ion Antonescu: Dictator fascist al României din 1940. Hitler despre el: "După rasă cu siguranţă nu e român, ci german. Ghinionul lui e că are români în subordine.". Mi-a plăcut mult cartea, deşi nu sunt adeptul scrierilor care au ca subiect politica, dar este scrisă într-un mod plăcut şi lejer, care m-a atras. Ar fi interesant să scrie cineva şi varianta românească de la "Ia uite cine s-a întors", avându-l drept protagonist pe tovarăşul Nicolae Ceauşescu, care se trezeşte la intrarea în AFI Palace Cotroceni.

3 comentarii:

  1. Dona Dumitru Siminica8 februarie 2015 la 23:29

    Ar fi intersant sa scrie cineva si varianta muzicala de la "Ia uite cine s-a întors", avându-l drept protagonist pe Mozart, care se trezeste in studio cu 3SE si moare aproape instant cu o sangerare puternica din urechi.

    RăspundețiȘtergere
  2. ii dam un 9/10, un ****/*****?

    RăspundețiȘtergere