luni, 11 mai 2020

Bami Goreng

Vineri, după muncă, mă întâlnesc pe stradă cu Vio de la noi, de la Resurse Umane. Văzând-o de la depărtare, îmi zic că sigur mă va întreba când mai scriu pe blog. E o cititoare fidelă. Am avut dreptate. Dialogul decurge în felul următor:
- Ce faci, mă? Când mai scrii pe blog?
- Păi uite, acum mă duc acasă și o să pregătesc Bami Goreng.
Râde cu gura până la urechi și mă privește cu îngăduința cu care privești un puști simpatic care a făcut o tâmpenie.
- Ce faci, tu, mă?
- Bami Goreng, îi repet. O să vezi tu!
- Bine. Aștept să văd.
- E, azi îl fac. O să scriu pe viitor. Hai, pa, week end plăcut!
- Pa! Week-end plăcut.
Probabil mă consideră un pic nebun. Dar chiar aveam de gând să pregătesc Bami Goreng.

Acum vreo 2 ani am cumpărat niște tăiței chinezești de la Săptămâna Asiatică de la Lidl și i-am preparat cu carne de pui. Fiului meu cel mare i-au plăcut într-atât de mult, încât de atunci mi-a pomenit de nenumărate ori despre asta: "Tati, când mai facem tăiței chinezești?". În prezent, uitându-mă peste un pliant Lidl văd că au băgat din nou. Joi, după muncă, mă duc să cumpăr. Se epuizaseră. Nu îmi venea să cred. Cine să cumpere atât de mulți tăiței chinezești? Poate doar un restaurant chinezesc. Tăiței Chow Mein, la prețul de 4 lei, 250 grame. Când caut ceva și nu găsesc, mă enervez ca toți dracii. Mai ales că îi promisesem copilului. Mă sui în tramvai și plec spre alt Lidl. La cel de-al doilea magazin aveau sute de pachete de tăiței Chow Mein. Pe ambalajul lor au scrisă o rețetă de Bami Goreng și asta mă gândesc să fac.

  • 2 pachete de tăiței Chow Mein (se pun în apă clocotită doar 4 minute)
  • 1 kg piept de pui (se taie fâșii și se trage la wok)
  • legume congelate thai (sigur, cei mai pretențioși dintre voi vor strâmba din nas, că nu e sănătos, că gătesc semipreparate, dar de unde pot cumpăra proaspete muguri de bambus, fasole Mung, castane de apă și totul să fie îmbibat în lapte de cocos?). Legumele se pun în wok 8-9 minute, peste carnea de pui, deja aflată la prăjit.
  • sos de soia (îl punem peste carne și legume la sfârșit, dar și în farfurie peste produsul final)
  • usturoi (întâmplător tot chinezesc a fost, a mers cu atât mai bine. Ați citit Baladele usturoiului din Paradis?) - se zdrobește peste produsul final.
  • bere Chang (Product of Thailand. Nu ar fi mers un Ursus la acest fel de mâncare, nu?)
Ingredientele pentru Bami Goreng

Așadar, după ce am tras la wok carnea de pui fâșii, legumele congelate thai, am pus în wok tăițeii fierți și am mai ținut câteva minute la foc, după care am presărat cu sos de soia și usturoi. 

Carnea de pui și legumele thai sfârâind in wok


A ieșit un fel de mâncare unanim apreciat de copii și nevastă. Au mâncat de le-au trosnit fălcile și nici n-au băgat de seamă că la radio se difuza piesa Shake your hips, în varianta Rolling Stones. Prezentatorul emisiunii a spus că piesa este inclusă pe albumul Exile on Main St., fiind un cover realizat din dorința lui Mick Jagger la o piesă a lui Slim Harpo. Omul de radio a spus că apreciază mai mult piesa originală. Eu nu m-am mai gândit la asta, fiind încântat de berea Chang, care a mers excelent după o asemenea masă. Chang înseamnă elefant în thailandeză.

Produsul final și desigur berea Chang

sâmbătă, 9 mai 2020

Ursul Panda și Rinocerul

Înainte de culcare, fiul meu cel mic mă întreabă: "Tati, vrei să-ți spun o poveste?", iar eu zic: "Da, mi-ar prinde bine!". El începe, spune povestea și mi se pare excepțională, iar eu îi zic: "Mai spune-o încă o dată, ca să o scriu pentu blog!". Mi-o mai spune. E transcrisă mai jos. Povestea fiului meu de 5 ani:

Odată ca niciodată, de n-ar fi nu s-ar mai povesti. La o Zoo trăiau un rinocer și un urs panda, care erau prieteni foarte buni. Într-o zi ursul panda a zis: "Vrei să mergem la un restaurant?" și rinocerul a zis: "Da! Vreau să merg acolo.". Și după aia, când au mers la restaurant, acolo aveau scoici marinate. Și după aia s-au mutat la altă Zoo și acolo l-au întâlnit pe John Crocodilul și știau că se puteau baza pe el. Și John Crocodilul a zis: "Vreți să mergem la o pizza?". Și ursul panda și rinocerul au zis: "Noi deja am mâncat!". Sfârșit.

luni, 4 mai 2020

Ugly Delicios

Ugly Delicios este titlul unui documentar culinar de pe Netflix, realizat de David Chang, fondator al restaurantului Momofuku . Am mai amintit despre Momofuku pe acest blog (dați search să vedeți că este adevărat!). Am pus acest titlu pentru că mi-a ieșit o mâncare ce nu arată prea bine, dar a fost delicioasă. Tovarăşa profesoară Mauna Andrieşica (și despre ea am mai scris pe blog, dați search) ne-a învățat că mâncarea trebuie să fie gustoasă, dar și prezentabilă în farfurie. Mie partea cu prezentabilul nu mi-a ieșit. Cu siguranță, un bloger culinar nu s-ar putea lăuda cu așa ceva. La ei totul trebuie să fie impecabil, pozele lor trebuie să transmită ceva cititorului, să-l îndemne să pregătească felul respectiv.



Am cumpărat pește. Ne place peștele, însă doar să-l mâncăm. M-am tot îndemnat cu nevasta: "Gătește-l tu!", "Ba tu!", "Ba tu!". Până la urmă am ales să-l prepar eu, alternativa fiind datul cu aspiratorul. Am citit pe net despre cum să faci un păstrăv pe grill. La teorie suntem cu toții buni. Sfaturi dă oricine. Mai greu este cu practica. Peștele se lipește ca naiba de grill, deși am uns cu ulei și am încins bine. Își lasă pielea acolo, se face franjuri. Mi-am dat toată silința să iasă dintr-o bucată. Între timp am pregătit și orez indian cu legume mexicane (congelate, dar de calitate.....Bonduelle). Peștele mi se părea că e crud, mai mult mi-a fost frică să-l las pe grill, așa că am încins cuptorul la 150 grade și l-am băgat acolo 10 minute. 

Între timp am băut vin alb și m-am rugat la Dumnezeu ca cina noastră să nu fie ruinată. La radio se difuza piesa "The Beatles - I Want To Hold Your Hand". Aceste două lucruri m-au binedispuns și mi-au dat încredere că voi face treabă bună. Și așa a și fost. Peștele și orezul indian cu legume mexicane au fost unanim apreciate și aplaudate la scenă deschisă de nevastă și copii. Asta e bucuria mea cea mai mare, poate mai mare ca mâncatul. 


În încheiere vreau să consemnez că astăzi m-am simțit ca un mare bloger culinar. M-a sunat colegul meu Fane să îmi spună că m-a citit nevasta lui și că vrea mai multe detalii despre orezul cu șunculiță. "Găbiță, întreabă dacă se folosește doar orez Uncle Ben's. Șunculița de care? Ouăle când se pun?".  Îmi pare bine când îi pot inspira pe alții.

sâmbătă, 2 mai 2020

1 Mai cu mici triști și bere rusească

În popor, micii făcuți pe aragaz sunt numiți mici triști. Nu au savoarea și fastul unora făcuți pe grătarul cu jar, dar sunt un compromis pe care oamenii îl fac, un surogat pentru ieșirile la pădure și grătarul în aer liber. Cu ocazia zilei de 1 Mai 2020, am tras și eu la tigaie 32 de mititei de Selgros Pantelimon. N-au fost răi deloc, ba chiar excelenți.

I-am servit în compania pâinii de casă (acum toată lumea e specialistă în a face pâine de casă, adică în a pune 360 ml apa, 620 grame făină, 7 grame drojdie și sare după gust în cuva mașinii de pâine și în a apăsa două butoane), a clasicului muștar de Tecuci, a castraveciorilor murați de la Curtea de Argeș și a unei excelente beri rusești, îmbuteliată în orașul Leningrad. 

Proletari din toate țările, uniți-vă!


luni, 27 aprilie 2020

Brunch

Duminica ne trezim ca oamenii bolnavi, pe la 11, așa că luăm o masă intermediară pe la miezul zilei. Capitaliștii o numesc "brunch". E ceva ce ține loc și de mic dejun și de prânz, iar noi o facem într-atât de consistentă, încât nu mai mâncăm până a doua zi. Medicii gastroenterologi și specialiștii în nutriție, cu siguranță vor blama acest obicei, ei recomandând mai degrabă mese frugale și dese. Brunch-ul nostru din această duminică a cuprins:
- omletă cu brânză cheddar
- french fries & ketch-up
- ardei iute umplut cu brânză
- castravete crud
- ridiche de lună
- chec cu spanac (făcut de nevastă după rețeta Teodorei de la Teo's Kitchen)
- salam Mozaic (~80 lei/kg)


Servim (cui?) mesele într-o atmosferă destinsă (probabil și distinsă), ascultând întotdeauna muzică. De această dată am găsit un cd mai vechi de la aniversarea Pepsi a 50 de ani în țara noastră. Dacă nu mai beau Pepsi, măcar ascult un cd de la ei. Din această compilație piesa 5 este preferata mea. Dar a voastră?


joi, 23 aprilie 2020

Florin, Șeful Paul și Doamna Sanda. Orez integral cu șunculiță.

Am o lună și jumătate de când nu am pus Pepsi în gură și niciun alt suc. Colegul meu Florin se chinuiește să mă determine și la partea cu dulciurile și mâncatul cefei de porc. Trebuie renunțat la ele. Bine, Florin mănâncă la birou cartofi prăjiți la pungă de la Mega Image și bea un Pepsi la 1,25 litri dintr-o dată. Mă îmbie cu falsitate să beau un pahar de Pepsi, iar eu îi zic să îmi pună și mie, iar el atunci se aprinde și îmi spune: "Nu ai voință. Ești slab. Nu mai avem ce vorbi. Eu îți dau dacă vrei, dar nu ai voință!". Altădată Florin mănâncă sandwichuri ambalate și bea o Coca Cola la 1,25 litri. El nu face diferența dintre Pepsi și Coca Cola, are nevoie doar de rația de zahăr în sânge. Motivează mesele sale prin faptul ca aleargă pe străzi odată la 2-3 zile. In fiecare zi mă întreabă ce mănânc la cină și mă pune să îi trimit poze pentru a-și da cu părerea. Îi spun că în seara asta voi pregăti orez cu șunculiță. Strâmbă din nas și spune că la șunculiță trebuie renunțat.

Șeful Paul e pasionat de gătit. Are veleități de chef, dar eu îl numesc Șeful Paul pentru că este șef la noi la departament. El, ca orice alt șef, pune biciul pe noi, dar are și omenie în suflet. Într-o zi m-a chemat la el la birou și a zis: "Grasule, uite ce am gătit aseară! Ia și mănâncă!". Gătise o tigaie picantă cu carne și trei feluri de cârnați. Adusese o tava mare și dintr-o pungă a scos o pâine caldă pe vatră. Îi place să gătească și să aducă mâncare la oameni. Am mâncat pe cinste și m-am rugat pentru sănătatea Șefului Paul. Șeful Paul are gătitul ca pasiune pe locul 2, pasiunea lui principală fiind cu totul alta, dar nu vom discuta acum despre asta. Se spune că acolo este mult mai priceput ca la gătit, iar la gătit excelează cu adevărat.

Mâna dreaptă a Șefului Paul este Doamna Sanda. Ea vine prin birouri și adulmecă în atmosferă, intuind imediat tot ce se întâmplă printre noi. Dă ochii roată, iar noi cu capetele plecate încercăm să-i evităm privirea. În cele din urmă își alege prada, pe unul dintre noi pe care îl întreabă: "Tu ai ceva de făcut acum?" și indiferent de răspuns îi dă ghinionistului un nou task, care deobicei durează câteva ore bune până la îndeplinire. Împătimiții de jocuri video ar cataloga aceste task-uri ale Doamnei Sanda, drept "side quests", ceva în plus pe lângă main missions. Doamna Sanda este astăzi în toane foarte bune, probabil datorită noilor pantofi impecabili din piele gălbuie pe care îi poartă si pe care cu toții i-am apreciat încă de la prima oră. Ne anunță că ne cinstește cu masa la KFC. Îi cer din ochi aprobarea lui Florin, iar acesta îmi spune că pot mânca la KFC, dar fără cartofi, suc și maioneză cu usturoi. E bine și așa. Aleg doi burgeri.

Iar acum, pentru că nu am prezentat de ceva vreme o rețetă pe blog, să vă spun cum pregătesc eu orezul. În seara asta am pus următoarele:
- 250 grame orez integral Unchiul Ben
- 2 cepe
- 250 grame șunculiță afumată crudă
- 5 ouă
- ulei măsline
- ardei iute tocat în ulei de măsline

Pun orezul la fiert, 10 minute, atât scrie pe cutie. Am o tigaie foarte șmecheră de la Ikea, din oțel inoxidabil. Încing în ea ulei de măsline, iar apoi călesc ceapă în uleiul de măsline. Știu că nu este sănătos să prăjești ceapa, dar e gustos. Apropos, voi știți să tăiați ceapa perfect? Mie nu îmi iese niciodată. După 5 minute de prăjit ceapa, arunc în tigaie și șunculița pe care o mai țin acolo 5 minute. În fix 10 minute s-a fiert și orezul, cu 20 secunde înainte de a turna orezul în tigaie, pun ouăle bătute, iar apoi orezul. Amestec încă 1 minut totul pe foc, iar la sfârșit adaug o linguriță de ardei iute tocat în ulei de măsline. Este o masă delicioasă, unanim apreciată la noi în familie. 

Lângă orez am pus și câteva bucățele de brânză Brie. Nu e ceva tradițional, dar asta aveam prin frigider. A mers de minune. Am băut și două păhărele de tequila Olmeca silver și asta a fost cina. 

Ceapa și șunculița sfârâind în tigaie

Tigaia abia luată de pe foc

Gata de servire

duminică, 5 aprilie 2020

Sâmbătă banală

Sâmbătă dimineața. Toți ai casei dorm. În alte vremuri ăsta era momentul în care porneam în obișnuitele noastre călătorii. Oltenița, Giurgiu, Alexandria, Târgoviște, poate chiar și mai departe. Acum trăim vremuri grele. Mă așez la masă și scriu declarația pe proprie răspundere. Vreau să cumpăr lapte și cereale pentru micul dejun. Și mai vreau ceva. În orele de insomnie din noapte, stau și mă uit pe telefon. Îmi apar tot felul de reclame, iar una îmi spune că jocul Spider Man pentru PS4 este redus la Altex. Pentru că zilele trecute am terminat God of War, mă gândesc să-l cumpăr. Trec pe declarație Cora Pantelimon și Bucur Obor (au jocul pe stoc în Altex-ul de acolo).

Ies tiptil din casă, pentru a nu trezi pe nimeni. Mă sui în mașină și dau drumul la muzică. 89,5 FM. Pornesc, orașul este gol. Simt primii fiori de libertate. Am ajuns să apreciem faptul că mergem până la capătul străzii. În difuzoare se aude o piesă excepțională, care parcă mă îndeamnă să merg spre autostradă și de acolo mai departe, mult mai departe. Nu se poate. Christian Lepah & Alin Prandea - Yuma. O muzică care te liniștește și în același timp îți dă putere. O asculți și îți închipui că joci într-un film, deși tu doar conduci mașina, umil, către Cora. 

La hypermarket în difuzoare se aud tot felul de îndemnuri. Să cumpărăm puțin, să nu stăm mult în magazin, dimineața au prioritate militarii și doctorii. Mă simt ca în populara serie HBO, The Handmaid's Tale. Era consumatorismului a apus, așa că voi cumpăra doar strictul necesar. Lumea spune că urmează colaps financiar la nivel mondial. Trebuie să fim prevăzători cu cheltuielile. Iau 3 cutii de lapte la 1 litru, două pachete de telemea de vacă la 350 grame, două pungi de cereale la 500 grame, o caserolă de roșii cherry din Senegal, două pachete de lipii libaneze, o pâine feliată, o pavă. 90 lei cu totul. Termin în 15 minute toate cumpărăturile, încadrându-mă în timpul petrecut în magazin pe care îl recomandă vocea din difuzor. 

Iar apoi către Altex Bucur Obor. Nu sunt lăsat să intru în magazin până nu mi se ia temperatura cu un dispozitiv foarte modern. Din fericire am 36,2 grade, așa că mă primesc. Cumpăr jocul dorit, iar apoi mă întorc acasă. 

Mâncăm toți patru lapte cu cereale și câte un sandwich cu brânză telemea și roșie. Apoi mă retrag în fața televizorului și urmăresc pe Netflix două episoade din serialul spaniol Vis a Vis. Copiii se joacă pe telefon Talking Tom Gold Run și Mr. Ninja, iar nevasta face curățenie.

Pentru a doua și ultima masă a zilei voi pregăti cartofi franțuzești. Rețeta este una foarte simplă, dar de efect. Am fiert 10 cartofi în coajă, i-am lăsat la răcit, apoi i-am curățat. Am călit o ceapă tăiată mărunt în ulei de măsline. Am ras telemea de oaie și brânză cedar. Am bătut cinci ouă. Am tăiat felii cartofii și între două straturi de cartofi am pus brânză, cedar, ceapă călită, ouă bătute. Deasupra am pus șase felii de cașcaval afumat. Am lăsat 45 de minute la cuptor. Separat, pe grill, am fript 800 grame de pulpă de porc fâșii, asezonând-o cu mult usturoi. Pentru această masă am desfăcut o sticlă de chardonnay de zile mari. Trapiche Broquel, din Argentina. 

De când e starea de urgență, mâncăm și bem ca de sărbătoare. Și așa se pare că face toată lumea. Pe facebook postările se împart în două categorii: 1) mesaje idioate, legate de coronavirus, din partea unor așa ziși formatori de opinie și 2) poze și mesaje cu mâncăruri. Am urmărit tot felul de mâncăruri dificile pe care oamenii nu le-ar fi făcut în mod normal, tot felul de torturi fantastice făcute în casă. S-au scos vinurile bune de la păstrare, se mănâncă fructe de mare și antricot de vită. Poate că vine sfârșitul lumii. Mai sunt și excepții pe facebook, două dintre ele urmărite cu mare interes de mine. Cititul de povești pentru copii. Live. Le urmăresc pe Prințesa Urbană și Abramburica. Copiii nu. Mie îmi plac. 

Am 25 de zile de când nu am pus Pepsi în gură, sau orice altă băutură carbogazoasă. Este o mică realizare și vreau să o țin cât mai mult. Meritul este al trainerului meu personal, Florin. Zi de zi mă supraveghează, îmi impune limite, mă apostrofează dacă vreau să mănânc ce nu trebuie. Fără dulce, fără sucuri, pâinea la minim. Minte sănătoasă în trup sănătos.

După ce am mâncat cartofii franțuzești, carnea cu usturoi și am băut două pahare de chardonnay, i-am setat copilului meu cel mare aplicația Zoom pentru a se vedea online cu colegii de clasă și doamna învățătoare. Timpuri noi. E posibil ca de acum așa să învățăm, așa să muncim, așa să interacționăm unii cu alții. 

Înainte de culcare am mai urmărit două episoade din Vis a Vis, copiii au citit cartea "Fericirea este o vulpe" scrisă de Evelina Daciute, din Lituania. Iar nevasta a continuat, neobosită, curățenia și ordinea.

Zile banale, dar plăcute. Să fim sănătoși!

marți, 3 martie 2020

Alo, domnu' Gabriel? Vă caută soția.

Într-o seară de miercuri, nevasta m-a întrebat: "Week-endul ăsta nu ne duci nicăieri?", iar eu i-am urmat dorința, rezervând două nopți la o pensiune în satul Peștera, comuna Moeciu. Vineri, după muncă, eram deja pe A3 rulând cu viteză, având inima ușoară, ascultând muzica de la postul de radio Europa FM.

Peștera, un sat unde comercialismul și lumea modernă nu și-a pus în totalitate amprenta. Casele își păstrează arhitectura locului, pensiunile nu te sufocă ca prin satele din apropiere (Moeciu, Bran), iar peisajele sunt ireale, mărginite de Piatra Craiului pe o parte și Bucegi pe cealaltă. Am ajuns la ceas de seară, începuse să ningă, liniștea din jur era întreruptă doar de lătratul câinilor de prin curți. Pensiunea Casa Tăbăcaru. Camera mare, încăpem lejer toți patru, căldură, totul foarte plăcut, proprietarul de treabă, ne-a delectat cu tot felul de povești de prin călătoriile sale în jurul lumii, ori am discutat probleme sociale în timp ce ne servea ireproșabil cina ori micul dejun. Mâncarea foarte bună, cum se mănâncă la noi, la români. Cina/persoană: mămăligă cu brânză și smântână, două ouă ochiuri, carne afumată de la garniță. Mic dejun: caș afumat, caș normal,  slănină (am observat că unii oameni numesc slănina....șuncă), zacuscă, salată de vinete tocată, ceapă verde, ridichi de lună, roșii cherry, castravete, salam crud-uscat, măsline, omletă, ouă ochiuri, unt, marmeladă de prune, miere de albine, prăjitură de casă cu mere, cereale, lapte, lapte bătut, ceai. Micul dejun era așa de consistent, încât ți se mai făcea foame abia după apusul soarelui. 

Sâmbătă, după masa de dimineață, am urcat cu mașina până la cunoscuta pensiune Nobillis, iar de aici ne-am propus să ajungem pe jos în satul Măgura, pe drumul forestier. Zis și făcut. Porțiuni cu zăpadă pe drum, ori unele cu bălți mari sau noroi. În jur crestele munților, alb imaculat. Coborâm din satul Peștera către o văgăună, pe drumul mărginit de ogrăzile oamenilor. Unii au oi, alții păsări, mai toți au câini care latră la trecerea noastră. Copiii se bagă prin bălți, calcă nepăsători prin noroaie, urlă imitând sunetul armelor de foc, așa cum au văzut în populara serie de jocuri video Far Cry. Ba chiar își iau și niște ciomege găsite pe lângă curțile oamenilor și zic că își vor confecționa arme din ele, crafting, ca în Far Cry New Dawn (superbul joc din lumea post apocaliptică, situat la 17 ani distanță de la explozia atomică prevăzută de Joseph Seed în Far Cry 5). Toate aceste acțiuni ale copiilor stârnesc oprobriul nevestei, care grăbește pasul și o ia înainte, lăsându-ne pe noi trei, cu țăcăneala noastră. Eu le arăt copiilor doi munți și le zic că în curând se vor uni, ca în povestea lui Ali Baba și nu vom mai putea trece dincolo, așa că e cazul să ne grăbim. Cel mare îmi ține isonul și spune că după munți ne așteaptă dușmanii, că poate găsim un porc mistreț ca să ne ajute (cum e Horatio în Far Cry New Dawn). Trec pe lângă noi trei ATV-uri. Copiii ridică bețele și imită sunetele de mitralieră, împușcând către cei trei oameni care trec pe lângă noi. Aceștia ridică mâna sau claxonează, salutându-ne. Copiii ajung la concluzia că erau prieteni și merg și ei să se lupte cu dușmanii. Nevasta a dispărut din raza noastră vizuală. Trec minute bune și nu o ajungem, deși mergem bărbătește și lăsăm un pic joaca. În era modernă există oameni refractari la tehnologia de ultimă oră, precum Eufrosin Potecă (cunoscut cititorilor acestui blog și nu numai) care folosește în continuare un telefon cu taste. Și mai există oameni precum nevastă'mea, care nu folosește telefonul mobil deloc. Ori de câte ori are ocazia îl lasă acasă, iar acum în camera de la pensiune, cu bateria descărcată. Nu o putem contacta. Ne continuăm drumul, copiii reîncep joaca, facem tot felul de scenarii de care și creatorii jocurilor video ar fi mândri.

Nu prea întâlnim oameni, mașinile nu trec deloc pe aici. Din fundul văgăunei începem urcușul către satul Măgura. Mai obosim, ne mai odihnim, mai ne uităm fără succes în zare după nevastă. "Tati, pe mami poate au luat-o dușmanii și au omorât-o. Sau poate a prins-o un urs și a mâncat-o.". Tot ce e posibil. Ajungem în Măgura. Sat răsfirat de munte. -2 grade. Bate un vânt rece. Se văd munții foarte frumos. În fața unei case este o cutie pe care scrie "Mărțișoare hand made. 5 lei". Iese o fată tânără, blonzulie și rumenă în obraji, ca mai toți oamenii de la munte. Cumpăr un mărțișor pentru nevastă, în eventualitatea că o voi mai vedea vreodată. O întreb pe fată unde putem bea ceva și ne spune că înainte de biserică e un bufet. Mai e ceva de mers. Suntem obosiți și mai e și drumul de întoarcere. Copiii se vaită, deși nu realizează că trebuie să ne și întoarcem. Nu am ajuns nici măcar la jumătatea călătoriei. 

Bufetul este o cojmelie de lemn cam dărăpănată, înăuntrul căreia servește o femeie bătrână. Beau o bere Aurora, iar copiii câte un Cico. Ne mai căpătăm puțin puterile. Bem în aer liber, pe banca de lemn de lângă bufet, și ne este cam frig. Le spun copiilor că poate venim la vară să bem ceva aici și atunci o să fie mai cald. Copilul cel mare, foarte tranșant spune: "Dacă o mai trăi baba asta.".  Mergem spre biserică, mai este puțin. Am speranța că poate e pe acolo nevasta, deoarece ei îi plac chestile astea. Nu e. E doar monumentul închinat Căpitanului inginer Aurel Cojanu. A murit la 29 de ani la Canalul Dunăre Marea Neagră, Colonia Peninsula. În 1950. Făcuse și războiul. Ce viață a avut acest om? 

De la Biserica Adormirii Maicii Domnului și până la Nobillis, unde am lăsat autoturismul, Google Map ne indică 4,9 km. 1 oră și 9 minute. Estimez că vom face 2 ore. Suntem obosiți. Acum realizez că aveam să parcurgem 10 km în cursul zilei. Copiii deja se tânguie că nu vor să mai meargă. Îi îmbărbătez și le spun că ei sunt soldați și trebuie să meargă. Uită de oboseală și o pornesc la drum. Pe străzile satului un câine mare și negru ne ține calea. Cel mic se sperie de câini, are chiar o fobie. De ăsta și mie îmi este cam teamă. Are botul uriaș. Ne-ar putea ucide lejer pe toți trei. Dă din coadă. Asta e bine. Se împinge cu botul în piciorul meu. Copilul cel mic nu știe unde să se mai ascundă. Îmi țin și eu respirația. Câinele bagă botul printre mâna și corpul copilului cel mare. Ăsta se amuză și spune: "Doamne ferește!". Ieșim din Măgura și ne îndreptăm spre Peștera. Dinspre munte se coboară deasupra noastră o negură ce aproape face noapte în jur. Le spun copiilor că vin spiritele rele și trebuie să grăbim pasul. Copilul cel mare își menține gândirea pesimistă și spune: "Cred că pe mami au înmormântat-o deja.". E mai mult de urcat acum, la dus mai mult am coborât. Transpirația curge din noi, copiii s-au udat și la pantaloni, mergând prin toate bălțile de la zăpada topită. Nu ne lăsăm. Mergem mânați de la spate de spiritele rele. E pustiu în zonă. La un moment dat ne întindem puțin în noroiul de la marginea drumului și ne mai tragem răsuflarea. Nu mai știu de soarta nevestei de vreo 4 ore. 

La un moment dat sună telefonul. Număr necunoscut. Răspund. O voce de bărbat spune: "Alo, domnu' Gabriel? Vă caută soția.". Iar apoi vorbesc cu nevasta, care spune că a mers în alt loc, la o mânăstire și nu ne-a găsit. Apoi s-a întors la mașină și de asemenea nu ne-a găsit. Acum vorbește la telefonul unui sătean cumsecade. Conform GPS-ului suntem la 20 de minute distanță de mașină. Îi spun că venim spre ea. Se însuflețesc și copiii. Zboară prin toate bălțile de pe drum. Ne regăsim toți patru. Ne suim în automobil și plecăm la pensiune.

Ajungem la pensiune și surpriză. Ușa de la intrare este închisă. Oricum noi eram singurii clienți din acest week-end, în toate cele 12 camere. Proprietarii se pare că plecaseră. Cheie de la intrare nu ne-au dat. Eu sunt antrenat la asemenea chestii de la jocurile de Play Station 4. Cu siguranță aveam pe unde intra, am început să caut. Nu după mult timp am reușit să intru prin subsol, am urcat și am deschis pe dinăuntru ușa principală. Ne-am schimbat de hainele murdare și am plecat spre Bran, pentru a mânca la un restaurant de pe acolo.

 Desigur, ne-am îndreptat către un restaurant de elită. Numărul 1 pe tripadvisor. Din păcate aici era totul rezervat. Ne-au dat afară, ca pe câini. Am dorit să mergem la restaurantul numărul 2 pe tripadvisor și am dat pe google să caute traseul, însă copiii au început să scâncească de foame. Nevasta a spus: "Hai, nu îți bate joc de noi!". Așa că am intrat în primul local ieșit în cale, Hanul Bran. Fostul Motel ce aparținea de Centrocoop. Cei mai în vârstă își amintesc. Aveați jocul Turism în copilărie? Un fel de Monopoly autohton. Hanul Bran era acolo, pe tabla de joc. În prezent un restaurant mediocru. Porții mici, mâncare de cantină, o chelnăriță aproape de vârsta pensionării. Nu a fost rău, ne-am potolit foamea, dar vorba aia, foamea ți-o poți potoli și cu o merdenea. Într-un restaurant intri cu anumite pretenții.

Ne-am mai plimbat puțin prin Bran, iar apoi am plecat la culcare. A fost o zi obositoare, dar minunată. Duminica, a doua zi, pe drumul spre casă, am mai făcut câțiva kilometri prin Parcul Național Bucegi, copiii au făcut un om de zăpadă, am vizitat satele Șirnea și Fundățica. Din fericire nu ne-am mai pierdut unii de alții. 

Câteva poze din timpul excursiei, surprinse cu aparatul mirrorless:


Peisaj în drum spre Măgura.

Intrarea în satul Măgura

Biserica din Măgura, punctul terminus al călătoriei.

Masivul Piatra Craiului.

Masivul Bucegi.

Mioare în curtea unui gospodar.

sâmbătă, 15 februarie 2020

Patru filme premiate cu Oscar în 2020

Oscarul cântărește foarte mult și influențează psihicul omului de rând, așa că marțea următoare decernării premiilor Academiei Americane de Film, la Mega Mall, pelicula "Parasite" a rulat cu casa închisă, asta deși în România apăruse pe marile ecrane în noiembrie 2019, așadar cu mai bine de 3 luni înainte. Cine să dea atenție unui film din Coreea de Sud? Ce fac ăștia? Hyundai și Samsung. KIA și LG. Cum or avea filmele? Probabil cu bătăi? Am văzut mai demult vreo 2-3 filme din această țară. Fără să caut pe Google nu știu numele regizorilor. Este vorba despre Park Chan-wook. Și-l mai avem pe Kim Ki-duk, cunoscut (și) pentru excepționalul film cu băiețelul și călugărul. (Atenție!  Kar-Wai Wong, regizorul superbului In The Mood for Love, este un regizor din Hong Kong, deci nu are treabă cu South Koreea). Așadar, în sală nu puteai arunca un ac. Am remarcat un public de mare bun simț, nu au făcut gălăgie, nu au plescăit în timpul filmului (De fapt floricelele ți se termină până începe filmul, la câtă reclamă bagă ăștia. De ce pula mea băgați reclamă la cinema? Nu e destul că plătim bilete?), au urmărit pelicula cu sufletul la gură, nu au comentat nimic până la final. Doar o mică glumă a unui tip mai șugubăț, când s-a afișat cast-ul a spus: "Mamă, numai actori mari!". 

Acum nu știu dacă Oscarul a făcut filmul ăsta mai bun decât este, dar mie mi-a plăcut foarte mult. Are la fel de multe schimbări de ritm ca piesa "Happiness Is A Warm Gun". Producătorii te trec prin tot felul de stări, iar la final te zguduie bine. "Educație!", cum a spus un om din sală la final, in timp ce ne îndreptam spre ieșire. Eu când s-a terminat filmul am spus "Bravo Coreea!" și nevasta mi-a dat dreptate. Am plecat încântați spre Burger King, unde am disecat filmul în compania unui Double Whopper.  

În vinerea ce a urmat decernării Oscarurilor, având câteva ore libere până ieșea copilul cel mic de la grădiniță, am dat o fugă cu metroul până la AFI Cotroceni pentru a vedea 1917. Singur, ca marii cinefili. În fața mea la floricele era un cuplu pe la 16-17 ani. Fata avea un urs enorm. Era Valentine's Day. Vânzătoarea de la pop corn i-a întrebat la ce film merg. Mergeau la Frozen 2. În timp ce-mi umplea punga cu floricele și imi turna Pepsi în pahar, i-am spus vânzătoarei să mă întrebe și pe mine la ce film merg. A zâmbit. Sala goală. Cerusem bilet pe rândul 12 la mijloc, dar plăcându-i de mine, fata de la floricele mi-a umplut cu vârf punga și acestea tot cădeau pe jos făcând mizerie prin sală, așa că m-am oprit la rândul 9 și m-am așezat. Mai erau vreo 10 minute până să înceapă filmul. Am mai butonat telefonul, am mai mâncat pop corn sau băut Pepsi. La un moment dat vine în sală un om, care căra și el o pungă de floricele (nu la fel de plină ca a mea!) și un Pepsi. Se uita la rânduri cu rigurozitate, deși sala era goală. Ocolește străbătând tot rândul 8 și intră pe 9, ajungând aproape de mine și tot uitându-se la numerele de pe scaune. Și tot mergând așa îi scapă Pepsi-ul din mână, de face lac pe jos și mai dă și jumătate din floricele pe scaune. Cu siguranță mă așezasem pe locul lui. M-am simțit vinovat, dar asta e. Într-o sală liberă putea sta liniștit oriunde și el. Acum avea să-i fie sete dupa floricele. 

Mi-a plăcut și filmul ăsta. Acțiunea cam plată, însă foarte bună imaginea, efectele. Am fost transpus cu totul în timpul războiului. După film am discutat telefonic cu Tânărul Stăpân, un mare și fin cunoscător al istoriei, în special al celor două Războaie Mondiale. A remarcat bine că filme despre WW1 s-au făcut foarte puține, în timp ce despre WW2 avem foarte multe. 

În toamnă am văzut alte două filme ce aveau să cucerească Premii Oscar. Desigur, tot la cinematograf. De aceasta dată la Hollywood Multiplex. Am făcut o tradiție cu nevasta, să vedem filme la Hollywood Multiplex, apoi să mâncăm calcan și creveți la NordSee. Joker, unde am spus de atunci că Oscarul pentru actor în rol principal e deja adjudecat, indiferent de ce alt film va mai apărea. Joker, un film grozav cu totul. Și Once upon a time in Hollywood, un film care m-a dezamăgit. Din punctul meu de vedere a fost o selecție de colaje fără nicio noimă. Brad Pitt a luat Oscar pentru rol secundar. ??!! Nu mi s-a părut nimic special. Nu a fost un film rău, dar nimic de elogiat. Nici vorbă de ceva care să rămână în istorie și despre care să vorbească copiii noștri, așa cum noi vorbim despre marile filme de odinioara.

miercuri, 22 ianuarie 2020

Gustarea de seară (2)

A avut succes episodul de aseară, așa că voi prezenta și cina din această seară. Ca pe vremea forumurilor când scriam zi de zi ce mâncam. Mi-am dat seama că sunt un vizionar. Făceam poze la mâncare și acum 20 de ani. Pe atunci eram considerat un psihopat, astăzi toată lumea face poze la mâncare. Ești anormal dacă nu faci. 

Pentru seara asta, gustarea copiilor și a mea: pulpă de porc tăiată în fâșii mici și fripte pe grill. Asezonate cu un condiment cumpărat cu tot cu râșniță (piper negru & lime se numește). Garnitura castravete murat rece în saramură (în marile restaurante castravetele murat se servește cu gheață) tăiat felii. Am amestecat într-un castronaș feliile de porc și feliile de castravete. Am înfipt scobitori în bucăți, pentru a fi mai atractiv pentru copii. Am mâncat toți trei într-o nețărmuită bucurie, amplificată și de piesa care tocmai se difuza la radio. Phil Collins - The Same Moon. Sunt un mare admirator al acestui interpret. Știți cumva la ce instrument presta în formația Genesis? (răspundeți făra google, Ionescu & Eufrosin au block la întrebarea asta)

Am băut după masă un vinars Miorița de 18 ani. Nu sunt bețiv. Vorba unchiului meu, beau doar cât să-mi lucească ochii. 

Iată și poza.



marți, 21 ianuarie 2020

Gustarea de seară

O postare atât din categoria mâncare, cât și din categoria parenting. Am pregătit o gustare de seară inedită pentru mine și copii. Pâine crocantă de secară (crispy rye bread) unsă cu puțină maioneză peste care am pus păstrăv curcubeu afumat (un produs care pe etichetă are steagul danez) . Iar alături mango tăiat în bucățele și popularii ardei iuți umpluți cu brânză de capră (țara de proveniență Grecia).  Iată o gustare modernă, ușor de preparat, gustoasă. Este desuet să dai copilului la gustare sandwich cu salam sau cașcaval, cu pâine ordinară.  Sigur, peștele afumat te îndeamnă să bei un alcool tare. Am avut un single malt foarte scump, primit de la prietenul meu Ciuc, coautor la acest blog. Eu nu mi-aș fi permis să-mi cumpăr așa ceva.  Iată și poza.


marți, 14 ianuarie 2020

Revelion în Ruse

Astă vară, în minivacanța prilejuită de Sfânta Marie Mare, în drumul către Halkidiki, am făcut o pauză de o noapte în orașul Ruse (bulgarii scriu Pyce). Am plecat de cu seara și ne-am gândit că economisim timpul a doua zi dimineața, scutind statul în vamă, plus că doream să luam cina la celebrul local Happy, locul 2 în topul restaurantelor din Ruse. Și cum am zis, așa am și făcut. Seara, plimbându-ne pe lângă Dunăre, cu gândul că a doua zi vom ajunge în Grecia, țara noastră de vis, am trecut toți patru pe lângă Hotelul Riga. Eu, nevasta, copilul mare și copilul mic. Iar mie atunci mi-a venit pe loc gândul că acolo vom petrece Revelionul. Pentru că e aproape de casă, pentru că nu stăm în trafic pe Valea Prahovei, pentru că ne plac bulgarii, pentru că ne place Riga pe care o vizitaserăm cu vreo 5 ani în urmă, pentru că ni s-a părut inedit, pentru că nevasta a dorit să fie servită la cumpăna dintre ani, nu să stea ea să pună masa și să spele vasele. În septembrie am rezervat biletele. Trei nopți cu mic dejun + masa festivă.

Am plecat de acasă pe 30 decembrie, iar după vreo 90 de minute eram deja la Lidl în Ruse, cu gândul să cumpărăm apă de băut. Desigur, copiii s-au aruncat către jucării și și-au luat un joc foarte interesant în care lovești cu un ciocănel niște cuburi peste care stă un urs, cu scopul de a menține ursul cât mai mult pe suprafața care se distruge. Eu am găsit o sticlă de whisky Monkey Shoulder la prețul de 38 de leva. Am făcut imediat un calcul și am realizat că în România nu se găsește mai jos de 105 lei, așa că m-am gândit că e o afacere bună și am cumpărat-o. Spre disprețul nevestei. Copiii s-au bucurat când le-am arătat cele trei maimuțe de pe sticlă. Iar apoi am mers la hotel, unde după ce am spus cum mă numesc, recepționera a zis: "O, you will spend The New Year with us".

La Hotelul Riga sunt trei lifturi care urcă până la Etajul XVII. Niciunul dintre ele nu respectă normele de protecție ale Uniunii Europene, neavând uși. Vedem în fața ochilor cum se derulează peretele, așa cum mai vedeam în copilăria noastră de la bloc când țineam cu mâna butoanele de sus unde ușa se închide. Stăm la apartamentul 1007 de la Etajul X. Lux. 4 stele meritate. Două camere foarte spațioase, mobilier nou și frumos, două băi, două wc-uri, două televizoare color (fără tub catodic!!!). Căldură, ambianță plăcută și o priveliște excepțională cu ansamblul orașului și Fluviul Dunărea. Această belvedere avea să fie descrisă câteva zile mai târziu de către burghezul Eufrosin drept un peisaj industrial post-comunist. Dar fiecare cu gusturile și aprecierile sale. Ajunși în camera de hotel, de atâta fericire, toți patru ne-am culcat pentru vreo trei ore. Iar când ne-am trezit era deja noapte, iar luminile orașului se aprinseseră. Am deschis fereastra, iar de la Etajul X am imortalizat panorama, punând apratul de fotografiat mirrorless fixat de pervaz și setând timpul de expunere la 2". Pe geam intra un vânt rece. Ger. Temperatură negativă. Ne era foame. Ne-am îmbrăcat bine și am plecat în oraș.

Am consultat pe telefonul mobil aplicația Tripadvisor și am decis să luăm masa la restaurantul din Ruse aflat pe locul 1 din 57. Este vorba despre "Terassa Seafood & BBQ". Dar mai întâi ne-am plimbat prin centru, care arăta mai mult decât decent pentru un oraș bulgăresc de provincie. Luminițe, atmosferă de sărbătoare, lume puțină, liniște. Terassa Seafood & BBQ este pe malul Dunării, dar oricum era noapte afară și nu vedeam mare lucru pe geam. Interiorul foarte plăcut, chelnerițe foarte drăguțe și prietenoase, vorbind o engleză perfectă. Am luat o gustare constând în creveți, caracatiță, inele de calamar și am continuat cu felul principal, în speță peștele. Eu nu mă pricep bine în a deosebi peștele, am crezut că mănânc biban de mare. I-am trimis prietenului meu piskeshu o poză cu ce mâncam, iar acesta a conchis că este vorba despre doradă. A mai specificat că este un pește foarte gustos. Avea dreptate. Am comandat și o sticlă de sauvignon blanc din podgoria Mezek. Dumnezeiesc. De mâncare bună și băutură rafinată omul nu se satură niciodată, așa că am continuat să comandăm. Calamar pane și încă o sticlă de vin. Copiii nu sunt înnebuniți după animale marine, așa că au comandat ciolan de porc cu cartofi (cel mare) și paste (cel mic, ca întotdeauna). Am gustat de la ei și pot spune că au fost excelente. Iar apoi deserturi, un fel de tarte umplute cu mousse de ciocolată. Extraordinare, aduse parcă de la Paris special pentru noi, muritorii de rând. Toată masa a fost de nota 10. Meritat locul 1 pe tripadvisor. La mare distanță de Happy, care e doar un fast food, pentru profani. Nota de plată a fost 190 leva. Am lăsat 210 leva cu tot cu bacșiș. Vinul ne-a amețit și pe mine și pe nevastă. Exultam de fericire și dansam pe străzile din Ruse, în drum spre hotel. Copiii se bucurau de bucuria noastră și dansau și ei cu noi. Cu mintea odihnită de la atâta alcool bulgăresc de calitate am făcut următoarea conversie: 210 leva : 2 = 105 lei. Ne bucuram și ne felicitam de ce masă bună și ieftină am mâncat, lăudam în gura mare dărnicia Bulgariei și prețurile mici ale vecinilor noștri. Ce țară extraordinară! A doua zi de dimineață, cu mintea limpede, am făcut conversia corectă. 210 leva x 2,5 = 525 lei. Mda. Cam mult. Dar meritat.

Pe 31 decembrie nevasta a ținut neapărat să-și cumpere o bluză roșie cu sclipici pentru noaptea de Revelion. Am lăsat-o să umble prin magazine, iar eu și copiii ne-am plimbat, am fost în parc, am intrat în magazinul Adidas și ne-am uitat la încălțări. Iar într-un final ne-am reunit. Nevasta era fericită. Își găsise bluza dorită pentru 40 leva. Am mers toți patru în zona de unde se zărea portul din Giurgiu, peste Dunăre. Și ne-am uitat la portul din Giurgiu și ne-am zis că suntem atât de aproape de țara noastră și totuși atât de departe. Râul care ne desparte. Zona bulgărească de unde am privit către România era una desprinsă din jocurile postapocaliptice de PS4. Case părăginite, vegetație reintrată în drepturi, nici țipenie de om pe o rază destul de mare. Eu și copiii ne-am simțit ca în Last of Us, nevasta nu a avut termen de comparație, pentru că nu iubește jocurile video. Era și foarte frig, iar nevasta spunea: "Gabriele, unde ne duci?'. Ne-am mai plimbat ceva vreme, iar apoi am ajuns la hotel. Am dorit să mâncăm, dar restaurantele erau ocupate cu pregătirile pentru cina festivă, așa că nu ne-au primit. Ne-am mulțumit în cameră cu niște chipsuri cumpărate de la Lidl în ziua anterioară. Iar apoi am dormit vreo trei ore de după-amiază.

Ne-am trezit și ne-am pregătit pentru Revelion. Eu m-am îmbrăcat cu o cămașă neagră, cu jeanșii mei negri de la Colin's și cu pantofii negri Adidas Stan Smith. Mi-am făcut o poză în oglindă și i-am trimis-o colegei mele Andra, iar aceasta a spus că este cel mai bun outfit al meu. Copiii s-au îmbrăcat cu cămași roșii de la H&M, jeanși și de asemenea pantofi Adidas, dar albi (cel mare cu Superstar, iar cel mic cu Stan Smith). Nevasta s-a îmbrăcat cu noua bluză de gală și cu niște pantaloni maro. În picioare și-a pus pantofi, pentru că ea spune că încălțămintea sport se folosește doar la sport. Am luat liftul și am urcat șapte etaje până la Restaurant Belvedere de la Hotel Riga, unde aveam să petrecem Revelionul. 

Aici ne-a întâmpinat un ospătar care mi-a cerut numele. După ce i l-am spus, ne-a condus la masa noastră și ne-a aprins lumânarea aflată pe aceasta. Aperitivele ne așteptau deja. Brânzeturi cu mucegai nobil, șuncă afumată gen prosciutto, somon afumat, salate, pui shanghai, legume, fructe. Am fost întrebați dacă bem o rachie sau o vodka Finlandia. Am ales vodka, care ne-a fost adusă în cantitate de 100 ml/persoana. Am mâncat, am băut, am ascultat muzică, nevasta și copiii chiar au dansat alături de ceilalți oaspeți ai restaurantului. Eu nu mă pricep să dansez, așa că m-am limitat în a privi și a face poze. Muzică bună. Și populară bulgărească, dar și slow-uri consacrate gen Scorpions - Always somewhere. Ne-au adus la masă și vin și pește și fripturi de porc. A început și show-ul live. Dansuri populare, muzică live, balet, spectacol de cabaret cu femei aproape goale, magicieni. Ora 24, anul 2020. Am privit focurile de artificii de la Etajul XVII. Mai ceva ca în Hong Kong.  Ne-am felicitat și pupat între noi, bând o șampanie oferită de gazdele noastre. Bună. Pe la orele 2 ne-am dus către culcare.

Pe 1 ianuarie am făcut un drum de o oră până la gara din Ruse. Mișcare. Orașul animat pentru prima zi a anului. Copiii au protestat că mergem atâta drum pe jos, dar i-am amăgit cu tot felul de povești și concursuri că cine ajunge primul câștigă 1000 de puncte. Abbiamo vinto! Mille punti! Gara pustie, dar frumoasă. Arhitectură! M-am întrebat dacă nu e doar un muzeu. După-amiaza ne-am petrecut-o în camera de hotel privind la National Geo Wild dublat în bulgară și dormind. Iar pe la 22 ni s-a făcut foame și am mers la pizzeria Roma, despre care citisem numai cuvinte de laudă pe Tripadvisor. Pe bună dreptate. Un local asemănător cu ce am experimentat în adevărata Roma, Orașul Etern. Aveau chiar și o statuie cu lupoaica de unde au supt Romulus și Remus. Fețe de masă în carouri. Local cu pizza și pasta. Ghiciți care dintre noi patru a mâncat paste. Eu am luat o pizza cu brânza camembert și pepperoni. 14 leva. Bestială! Am băut și două beri Zagorka Retro. Ce ne fac capitaliștii? Ce marcheting agresiv! Ursus Retro, Zagorka Retro. Nostalgie după comunism? Nostalgie după tinerețe? O masă foarte bună la pizzeria Roma din Ruse. Atmosferă intimă, produse de calitate, servire politicoasă și plăcută. 

2 ianuarie. Un ultim mic dejun. Numai superlative și pentru micul dejun. Iar apoi drumul către casă, nu înainte de tradiționalele cumpărături din supermarketurile bulgărești. Ce cumpăram în principal? Păi bere și vin! Berea și vinul reprezintă o chintesență a relațiilor între oricare două state. Iau 4 sticle de vin și 20 de bere (se apropie grătarul cu Ciuc & Răzvan). Și asta a fost. Către Podul Prieteniei și înapoi acasă. Mulțumim Bulgaria!