Într-o dimineață de sâmbătă, i-am întrebat pe copii ce vor să facă, iar aceștia au răspuns la unison, deși mă aveau în fața lor, că vor să vadă hipopotamul. Se refereau la cel de la Zoo Călărași. Am plecat pe drumul vechi de mare, pentru a nu interfera cu bizonii de pe A2, care goneau către Litoral. Drum liber, voie bună, copiii și-au luat cu ei câte un pluș, cel mare pe Purcelușa Peppa, cel mic pe Tati Purceluș, și interpretează tot felul de scenete cu ajutorul lor, până ajung să se certe, iar eu o iau pe Peppa și o lipesc sub oglinda retrovizoare, terminând astfel spectacolul și instaurând liniștea în habitaclul autoturismului, de unde se aude doar muzica în timp ce noi intrăm într-un Călărași foarte liber și parcăm la Zoo.
Pe un afiș scrie că din cauza Covid pavilioanele cu reptile și păsări sunt închise. E ora prânzului. Soarele dogorește. Intrăm și așa, că noi pentru hipopotam am venit. Oricum nu costă mult, cred că vreo 14-15 lei pentru doi adulți și doi copii. Dar nici mare lucru nu vezi. O leoaică cu doi pui de leu, câteva maimuțe obraznice, capre pe care oricum le vezi în orice ogradă de gospodar și câțiva porci vietnamezi care se plimbau liberi pe aleile parcului zoologic. Ajungem la hipopotam, dar acesta nu este prezent în țarcul lui. Stă într-un grajd, care nu are nicio fereastră prin care să fie privit. Ăsta este turismul la români. Singurul hipopotam din România, o atracție chiar și pentru un oraș mai de Doamne-ajută, nu este promovat deloc. Nu e prima oară când venim la Zoo Călărași și nu vedem hipopotamul. Chiar mă enervez, copiii și nevasta sunt triști.
Ajungem lângă pavilionul de reptile, unde era un semn de trecere oprită. Trec de semn și vreau să intru în pavilion. Ce naiba? Hipopotam nu, șerpi și crocodili nu. Am venit la Călărași să văd capre? E gol, nu e nimeni. Aproape am ajuns lângă acvariul anacondei, când de lângă mine se aude : "Alo ! Alo ! Unde mergi?". Apărută de nicăieri, o femeie cam în jur de 50 de ani, voinică, cu permanent de anii '80, destul de la modă printre femeile de vârsta ei din orașele de provincie. Urmează dialogul:
- Merg să văd și eu șerpii, îi zic eu.- Păi n-ai voie. Pleacă imediat de acolo.
- Păi hipopotam nu, șerpi nu. Dar ce văd la grădina asta?
- Păi de ce ai venit dacă nu ai ce să vezi?
- Păi hipopotamul de ce stă închis? Niciodată nu-l vedem.
- Domne, dar matale ești Gică Contra! Nimic nu îți convine.
- Păi ce să îmi convină? Vin de la București degeaba. Stau să mă cert cu matale în loc să mă bucur de ceva frumos.
- Păi vrei să scoatem hipopotamu în soare pentru matale? Vrei să-l împăiem? Du-te la Antipa și vezi acolo hipopotam.
Într-un final, după ce am mai mârâit amândoi, am plecat. Nevasta m-a certat că nu respect regulile, dar prea eram supărat că nu vedem nimic. Ne-am mai dus pe la maimuțe, care erau destul de active. Copilul nostru cel mare, uitandu-se la maimuțe spune: "Ia uite, i se vede pula!", iar maica'sa îl admonestează: "I se vede penisul, nu pula.". Când, uitându-mă în depărtare, zăresc o spinare verde. Zic eu: "Ăla nu e un hipopotam?", "Ba da!", zice nevasta. Și fugim toți patru într-acolo.
Hipopotamul ieșise afară. Mânca fân. Ne privea cu ochi blânzi și îngăduitori, deși se spune că este un animal agresiv. Nu doar el reprezenta o curiozitate pentru noi, reciproca fiind valabilă. Am stat vreo 30 de minute și am privit unii la alții, iar până la urmă am plecat. Zoo era la ora închiderii. Oricum, ne atinsesem obiectivul.
Ieșiți din parcul zoologic, copiii și nevasta au spus că le este foame, iar eu le-am împărtășit sentimentul și m-am gândit să le fac o surpriză, așa că am spus: "Mergem la Constanța să mâncăm. Vom trece Dunărea cu bacul!". Și cum am zis așa am și făcut și nici nu ne-am mai gândit la mâncare, pentru că aveam să mâncăm peste 3-4 ore, dar rezistăm cu foamea (spre deosebire de unii cititori ai blogului).
Aflându-ne pe bac ne simțim călători temerari, care înfăptuiesc un lucru măreț. Înaintăm către Ostrov cu soarele amiezii luminându-ne fețele. "Pe Missisippi, într-un bac...De ce zâmbesc mereu şi tac....Şi negrul Jim şi negru Jack?", după cum spunea poetul a cărui carte o vom cumpăra când ajungem la Constanța. Am avut-o și eu în copilărie, dar am pierdut-o. Ne bucurăm de revederea Mării Negre, deși o văzusem și chiar făcusem baie în urmă cu o săptămână, în celebrele localități Costinesti (stațiunea tineretului) și Neptun (stațiunea nomenclaturii). Găsim pe faleza de lângă Casino un cort cu cărți. Eu stau și mă uit la mare, nevasta și copiii se uită la carți și după jumătate de oră vin cu un teanc. Pentru mine nu au luat nimic. Așa că mă supăr și intru să-mi aleg și eu o carte. Roboții lui Isaac Asimov. Sigur, o carte pentru adolescenți. În liceu o citea colegul din spatele meu și chiar o lăuda. Niciodată nu e prea târziu ca să citești literatură de calitate!
Lume multă pe faleză. Oameni veseli, fără grijă de covid. Restaurante opulente cu oameni dichisiți la mese, bând șampanie de la frapieră și mâncând scoici. Voia bună domnește pretutindeni.
Ne îndreptăm spre Piața Ovidiu. Știm în apropiere un local bun, unde mâncasem bine mai demult. Buddha Bar se numește. Interiorul deschis este împodobit cu plante artificiale ce imită pomii înfloriți de la Tokyo, creând o ambianță extrem de plăcută. Tot ce vedem împrejur ne îndeamnă la destrăbălare, la dezmăț culinar. Ceafa de porc cu cartofi este pentru localurile sordide din Costinești, așa că vom comanda fructe de mare. Și bere Carlsberg la care ni se aduc pahare scoase de la gheață, amintindu-ne de Grecia. Bun local, se pogoară îngerii printre noi atunci când mâncăm creveți în sos de vin alb, tentacule de caracatiță, inele de calamar și scoici pane.
Întoarcere la miez de noapte pe autostrada pustie. La radio se difuzează piesa Ziggy Stardust, de pe albumul The Rise and Fall of Ziggy Stardust and The Spiders from Mars. David Bowie, 1972.
A doua zi citesc pe nerăsuflate trei povești ale maestrului Asimov. Știți care sunt cele trei legi fundamentale ale roboticii? Cartea este scrisă prin anii '940, iar în una din povești acțiunea se petrece prin 2015, când se arată că omul explorează planeta Mercur chiar la fața locului. Interesantă cartea. Realizez acum că a stat la baza superbului joc video Detroit become human.
