top lecturi 2024

 de Ionescu

a fost un an, din nou, cu multe recitiri. am ajuns și eu la o vârstă. am recitit bunăoară cireșarii (ca să nu fiți voi nevoiți să o faceți)- inexplicabil succesul acestei cărți. am citit și o carte -în premieră- a probabil celui mai citit autor de către mine- jules verne. nu voi băga recitirile în top, doar să spun ceea ce cred că am mai spus pe undeva- floating opera a lui barth și regele arinilor de tournier nu mi s-au mai părut chiar atât de formidabile ca la prima lectură, în frumoșii ani 90, în schimb lolita, care nu mă lovise foarte tare atunci, de astă dată m-a impresionat. 

dar iată lista: ordinea e una oarecare.

percival everett- copacii. litera 2023. trad. by bogdan perdivară. s-a scris despre această carte aici, pe 29 mai.

jonathan franzen- crossroads. polirom 2023. trad. by alexandra coliban. îl cam știm pe franzen. îi știm stilul și temele. povestea familiei unui preot reformat, cu cei 4 copii ai lui, fel de fel de întâmplări cu droguri, sex și boli psihice. mi-a părut teribil de rău de bietul perry, dar se pare că e doar primul volum al unei trilogii. sper să o scoată la capăt perry. 

jonathan coe- bournville. polirom 2024. trad. by radu paraschivescu. îl știm foarte bine și pe coe. vechea poveste cu istoria unei familii suprapuse pe istoria omenirii. sau mă rog, a marii britanii, în epoca postbelică. romanul acoperă câteva zeci de ani. coe a fost foarte marcat de felul în care i-a murit mama, în timpul lockdownului, pare-se că episodul e redat în carte foarte exact. săraca doamnă este un personaj important al romanului. îmi amintesc (dar poate doar inventez) că vedeam meciul anglia-germania de la mondialul 2010 cu un preten, iar la golul lui lampard, pe care doar domnul arbitru nu l-a văzut, am spus- vom citi despre acest gol fantomă peste ani de zile într-un roman de jonathan coe. 

lampard

ian mcewan- lecții. polirom 2024. trad. by dan croitoru. ghici? și pe mcewan îl știm. și din nou e o istorie personală brodată pe istoria europei postbelice. din nou ajungem la pandemie. dar și la cernobîl, și la căderea zidului berlinului. o profesoară de pian abuzatoare sexual. din astea. 

tudor ganea- vreau să aud numai de bine.  polirom 2024. ce să vezi, și pe tudor ganea îl cam știm. în roman își zice ionescu, toma ionescu. dar el e, sper totuși că partea cu boala nu e un element autobiografic. realismul magic din romanele trecute s-a cam dus. aici e un realism prea puțin magic. oare epilogul să fie cheia cărții, rațiunea pentru care a fost scrisă? 

adrian g. romila- acasă, departe. tot polirom, 2023. pe autor nu îl știam, de această dată. 3 părți- țările române, în preajma revoluției de la 48, constanța (iar constanța, ca și în cartea precedentă) contemporană și constanța antică. adică tomis. unde dăm de ovidiu, cel al cărui mormânt a fost descoperit de cireșari, uite cum se leagă lucrurile. 

jon fosse- septologie, părțile 3-5. editura trei 2024. trad. by ovio olaru. probabil am scris despre primul volum al ciclului acum vreo 2 ani, n-așea? între timp s-a dat și nobelul. se continuă povestea lui asle, în același ritm foarte frumos.

james mcbride- diaconul king-kong. editura trei 2024. trad. by dana crăciun. l-aș compara cu alte două cărți citite în ultimii ani, poate le-am pomenit dacă oi fi făcut topul în anii respectivi- telegraph avenue și inherent vice. sigur, nu e california, precum în cele 2, ci new york, dar e tot așa, un amestec de personaje pitorești, traficanți, bețivi, doamne cucernice, polițai etc, fel de fel de încurcături și rezolvături, în general comice. 

vladimir sorokin- viscolul, urmat de doctorul garin. curtea veche 2021, 2024. trad. by antoaneta olteanu.  poate cele mai frumoase cărți ale anului. o imaginație demnă de m. bulgakov. sau putem merge cu comparații cu gogol. sau cu zâtul tatianei tolstaia. comparați cu cine vreți, dar nu omiteți lectura aventurilor dr garin, plecat să vaccineze niște săteni împotriva unei molime misterioase, iar apoi rătăcind printr-o rusie distopică. (în imagini- mașina lui perhușa și o scenă din finalul dr garin).

garin

viscol

mențiuni- sabina yamamoto- nu mai e nimeni acasă; ana blandiana- mai mult ca trecutul; ilja leonard pfeijffer: grand hotel europa; mihai mateiu: în creștere.

la mulți ani!

Whisky, music & smart casual dining (5)

Fiul meu cel mare a avut turneu de 3x3 la basket și pentru că la ultimele astfel de competiții nu se evidențiase în mod special, ba chiar fusese ținut pe banca rezervelor, pentru a-l motiva, i-am zis: “Băi, dacă faci și tu ceva util azi, când ne întoarcem acasă desfac sticla de Blue Label.”. Surprinzător dar a început titular și BAM! înscrie primul coș din turneu. Soarta whisky-ului a fost hotărâtă inca din primele secunde. Mai târziu, în cursul serii, fiul meu cel mare mi-a spus: “Pentru tine am dat coșul, poftă bună la whisky!”. Johnnie Walker Blue Label, flagship-ul whisky-urilor blended din întreaga lume, cu un amestec secret pe care entuziaștii doar încearcă să-l intuiască. Producătorii ne asigură că Blue Label are în componență și whisky-uri cu o vechime de 30 de ani, iar fanii recunosc gustul afumat al Islay-ului, dulceața din Speyside, ori complexitatea provenită din Highlands. Cert este că avem de a face cu un whisky de lux, exclusiv și asta se vede încă de la ambalaj, o sticlă foarte grea, păstrând designul obișnuit Johnnie Walker și o cutie de prezentare foarte frumoasă, de colecție.

În copilărie, în preajma Crăciunului, stăteam cu bunicii în singura cameră încălzită a casei. Aveau ei o sobă care pentru combustie folosea lemn și cărbune. Atunci iernile erau geroase. Din când în când bunicul mai deschidea geamul, avea el socotelile sale, așa trebuia făcut. Dinspre bucătărie venea miros de cozonac și prăjituri, care se combina cu mirosul de ger de afară și mirosul de lemn ars. Cam așa mi-a mirosit mie Blue Labelul și m-a dus, plin de melancolie, cu gândul către copilărie. L-am mirosit îndelung amintindu-mi de bunici și de viața bună de odinioară, apoi l-am băut cu înghițituri mici, savurând fiecare aromă: dulce, afumată, condimentată. Este greu de spus ce am simțit pentru că Blue Labelul te trece prin toate, asemenea meniului unui restaurant cu stele Michelin. Categoric este un whisky excepțional, dar parcă este prea scump. Am băut whisky-uri de 3 ori mai ieftine care m-au impresionat mai mult. Johnnie Walker Blue Label este un whisky complex, sofisticat, luxos, probabil destinat unor persoane precum Titina. Este bun pentru făcut cadouri fine, îți ia ochii, este grozav ca băutură, dar rămân la părerea că este vândut la suprapreț. Probabil că 80-90 € este prețul corect.

Am băut Blue Label-ul ascultând un album absolut fabulos. Kind of Blue al legendarului Miles Davis. Lansat în anul 1959, o adevărată pledoarie pentru muzica jazz și pentru muzică în general. E de ajuns să ne uităm pe componența sextetului care a lucrat la acest album, sunt numai legende:

• Miles Davis – trompetă
• John Coltrane – saxofon
• Julian "Cannonball" Adderley – saxofon
• Bill Evans – pian (înlocuit de Wynton Kelly la piesa "Freddie Freeloader")
• Paul Chambers – contrabas
• Jimmy Cobb – tobe

Știți ce înseamnă numele astea în muzică? Adunătura asta este un fel de All Star Game. Un sunet din alte timpuri, majoritatea sunt duși demult. Au murit prin anii ’60, ’70, Miles Davis în 1991, doar toboșarul s-a ținut până în 2020, dincolo de 90 de ani. All Blues e preferata mea de pe album, are o melodicitate nemaipomenită. M-am simțit foarte stilat ascultând acest album și sorbind din whisky-ul pus în pahare de cristal.

Desigur, nu puteam bea whisky și asculta muzică fără să gătesc. De această dată n-a fost să fie ceva atât de rafinat, care să mențină tiparul serii, dar asta nu înseamnă că nu a fost plin de savoare. Pentru că ne aflăm în perioada anului în care noi, românii, preferăm porcul, am cumpărat 1,2 kg de ceafă de porc românească, 300 de grame de cârnați de Poiana Mărului, 3-4 ardei kapia. Am o cratiță de fontă adevărată, am încălzit-o bine de tot, după care am tapetat-o cu untură de porc, sfidând sfatul medicilor care nu recomandă folosirea acestui produs la prăjire. Am tăiat carnea de porc în fâșii subțiri și am aruncat-o în cratiță, punând capacul și lăsând-o să se prepare la foc mic. După vreo 15 minute am pus și cârnații și după încă vreo 5 minute am pus ardeii tăiați. Am presărat sare de Himalaya și piper proaspăt măcinat și am lăsat totul la slow cook, până când bucățele au căpătat o frăgezime aparte. Cu vreo 3 minute înainte de opri focul am sfărâmat 6-7 căței de usturoi peste toată compoziția. Acestă mâncare eu o numesc pomana porcului. Este deosebită, chiar dacă nu foarte stilată. Servită alături cu murături de casă și cartofi prăjiți la airfryer. În patru persoane am terminat imediat cratița. Dacă ați citit de la început cu siguranță vă dați seama că eram înfometați, unul dintre noi fiind pe teren, iar ceilalți susținând din tribună. Un turneu de 3x3 este destul de lung.

Politically correct în filmele pentru cei mici (2)

Am primit invitația din partea fiilor mei de a urmări împreună un film având tematica Crăciunul. Pe postul pay per view SkyShowtime. Filmul se intitulează Dear Santa (Dragă Moș Crăciun Eroare Diabolică). Este vorba despre un băiețel de 9 ani care trimite o scrisoare Moșului, dar în loc de Santa scrie Satan, iar dorințele copilului ajung la draci, în iad. Ok, interesantă idee, amuzant filmul pe alocuri, bun de urmărit pentru copii. Câteva lucruri pe care le-am observat eu ca adult:

• copilul personaj principal este gras
• cel mai bun prieten al personajului principal (caucazian) este un afro american
• fata de care se îndrăgostește personajul principal este asiatico-americană

Au fost corecți cu persoanele supraponderale, cu afro americanii, cu asiatico americanii, dar din păcate i-au uitat pe gay. Eu aș fi modificat scenariul, iar personajul principal ar fi fost îndrăgostit de un chinez. Era cel mai corect.

Să mai amintim că în această peliculă își face apariția, interpretându-se pe sine, celebrul muzician Post Malone. Eu nu am auzit de el, fiii mei da. Însă eu am auzit de mult mai celebrul Karl „The Mail Man” Malone.

Da, avem și prima parte a acestui subiect. Aici!

Whisky, music & smart casual dining (4)

Chat GPT ne indică Statele Unite ale Americii ca fiind principalul producător mondial de whisky, doar că la ei, la fel ca și în Irlanda, se scrie whiskey. Cu siguranță ca popularitate sunt pe locul 2, după Scoția, dar e posibil să producă o cantitate mai mare decât scoțienii. Noi, românii, suntem foarte familiarizați cu Jack Daniel's, un whiskey produs în statul Tennessee. Recunosc, îmi place Jack Daniel's, un whiskey de buget, care reprezintă principala opțiune pentru mine când sunt într-un restaurant și am chef de o tărie bună la un preț decent. În pofida popularității de care se bucură Jack Daniel's sau a celebrei piese muzicale Tennessee Whiskey, nu acest stat este principalul producător din USA, ci vecinul de la Nord, Kentucky, statul care se află pe harta culinară a multora dintre noi datorită invenției colonelului Sanders. De acum, pentru mine, Kentucky va fi cunoscut și ca un barometru al băuturii de calitate. Sâmbătă seara. Am destupat o sticlă de Michter's, Kentucky Straight, Rye Whiskey (Rye Whiskey, adică un whiskey ce are cel puțin 50% în componență secară). Produs la distileria din orașul Louisville. N-am mai stat să-l miros, ca marii cunoscători de pe internet, ci am băut direct, voinicește. Vă puteți imagina gustul scorțișoarei combinat cu gustul piperului? Cam asta mi-a lăsat în gură acest Michter's US-1 Rye Whiskey, ceea ce mi-a plăcut nespus. De această dată nu am folosit paharul  Glencairn Copita și nici paharul de cristal de Bohemia, ci un pahar tipic pentru barurile americane, un pahar fără pretenții de lux, pentru că am dorit să mă simt cât mai aproape de țărănoii americani care beau acest whiskey prin cârciumile lor, hillbilly boy cum ar spune Marsellus Wallace.

Nu puteam să nu aleg o muzică americană pentru a acompania acest whiskey american. Așa cum m-am obișnuit la destuparea unei noi sticle, un album complet, de această dată Prince and the Revolution - Purple Rain. Apărut în 1984, considerat de critici un hibrid între rock, pop și soul, albumul m-a încântat efectiv, atât prin ritmul energic, erotismul dezlănțuit cât și prin sensibilitatea copleșitoare. Nouă piese, din care toate mi s-au părut hituri. Știam doar "When doves cry" și desigur "Purple Rain", piesa pe care dansam la petreceri cu fetele în liceu, așa zisele "blues-uri". Dar ce surprize piesele "Darling Nikki" (I knew a girl named Nikki...I guess you could say she was a sex fiend...I met her in a hotel lobby...Masturbating with a magazine) sau The Beautiful Ones. Am ascultat de trei ori albumul cap-coadă, atât de mult mi-a plăcut. Am înțeles că a fost făcut pentru a servi ca soundtrack unui film, dar nu am văzut acest film. M-am îndrăgostit efectiv de vocea lui Prince și de aranjamentele muzicale ale acestuia. Muzicianul perfect, așa cum este considerat de cunoscătorii în domeniu. "If I told you baby...That I was in love with you...Oh baby, baby, baby...If we got married...Would that be cool?". Superb!

Nu puteam să beau ceva fin și să ascult o muzică excepțională fără să gătesc nimic. Știți cum să serviți o masă foarte scumpă dar și foarte ușor de pregătit? Cumpărați antricoate de vită, maturate! Nu aveți de făcut decât să le aruncați într-o tigaie, iar în 10 minute ați preparat o masă cu care efectiv vă veți uimi asistența. Am cumpărat antricoate de vită din Argentina. Prețul este unul prohibitiv, 180 lei/kg. Orice ar spune prietenul blogului, Low Cost, nici chiar Titina nu își permite să mănânce antricoate de vită mai mult de trei ori într-un an calendaristic. Cei trei membri ai familiei mele, în speță nevasta și fiii, sunt foarte sensibili când văd o carne de vită preparată rare sau medium, spunând că le dau carne crudă și vreau să-i otrăvesc, așa că sunt nevoit să fac vita well done, lăsând-o 7-8 minute pe fiecare parte, dar îmi place și mie așa, nu mă deranjează. Asezonată exclusiv cu sare de Himalaya și piper proaspăt măcinat adus special din sudul Indiei. O garnitură de cartofi prăjiți ar fi fost desuetă, probabil doar prietenul meu Ciuc ar pune lângă antricotul de vită așa ceva, drept pentru care am preparat un orez Basmati cu legume, iar farfuria a fost completată cu salată verde, asezonată cu ulei de măsline adus de mine, personal, din Thassos și cu lămâie. Cu toții am mâncat întâi salata, așa cum ne-a învățat un italian bătrân, apoi am atacat carnea de vită, iar la final orezul. Fripturile, de aproximativ 300 grame/bucata, s-au topit efectiv. Fiul meu cel mare m-a întrebat de ce nu mâncăm antricoate de vită mai des, iar eu i-am spus că o asemenea întebare nu își are rostul, ținând cont de faptul că la supermarket lumea s-a uitat urât la mine văzând că am în coș patru bucăți de vită argentiniană. 

Așadar la reușita serii și-au adus contribuția fenomenalul muzician Prince, whiskeyul Michter's, produs în orașul Louisville, statul Kentucky și desigur finețea vitei din Argentina.