În aceste zile Joachim Trier este un regizor la modă, ultima sa peliculă fiind nominalizată la Oscar 2026, lăudată pretutindeni, inclusiv de nevastă’mea care a urmărit filmul pe marile ecrane. Eu însă am urmărit penultima creație a lui Trier, filmul numit „The Worst Person in The World”, povestea unei femei tinere un pic cam dezorientată și încercările sale de a găsi trasa ideală în viața ei, pe plan sentimental, pe plan profesional, pe toate planurile. Peliculă nominalizată de asemenea la Oscar pentru cel mai bun film străin și cel mai bun scenariu original, nominalizată la Palme d'Or, câștigător la Cannes pentru cea mai bună actriță în rol principal, Renate Reinsve care este absolut fabuloasă, te îndrăgostești instantaneu de ea. Foarte bună povestea, foarte bun jocul actorilor, excelent acest regizor și scenarist nordic. Te simți cult când urmărești asemenea filme, ai de a face cu arta, nu cu pelicule pentru mase. În tinerețe îl descoperisem pe Ingmar Bergman, un alt regizor nordic. Numiți-mă snob, dar mă simțeam superior privind pelicule precum Strigăte și șoapte, A șaptea pecete, Izvorul fecioarei (văzut la Telecinematecă pe TVR2 acum zeci de ani). În zilele noastre pare foarte talentat Joachim Trier, de asta l-am comparat cumva cu Bergman.
Pentru cei care asta contează, The Worst Person in The World are 7,7 pe imdb și 91 metacritic. Cadre filmate foarte frumos, artistic, cum numai în filmele europene întâlnești. Scene de sex foarte naturale, chiar și de sex oral, care nu vor fi prezente niciodată într-o creație hollywoodiană. Filmul este prezentat sub formă de prolog + 12 episoade + epilog. Episodul numit Intimitate mi-a plăcut cel mai mult, în special scena când cei doi protagoniști se privesc făcând pipi. Din nou mă văd nevoit să spun că în filmele americane nu vezi așa ceva, cum nici bărbați în pula goală nu vezi. Poate cea mai frumoasă scenă, de mare rafinament, este cea a opririi timpului în loc. Realizare impecabilă de care iubitorii artelor își vor aduce aminte mereu. Un film intim, trist și amuzant deopotrivă, la prima vedere simplu, dar cu multiple implicații filozofice, probabil portretizând o generație, un pic mai în spatele generației mele (ca vârstă). Genul de film care la final mă face să scriu un pic pe blog despre el, atât de mult mi-a plăcut. Nota 10. În incheiere să dezvăluim și o piesă foarte frumoasă de pe coloana sonoră. Harry Nilsson - I Will Take You There.
Tovarășa învățătoare, să știți că Gabriel se uită la filme d-alea "cu prostii" !!
RăspundețiȘtergereCu oameni dezbrăcați care fac treburi d-alea rușinoase.
N-am putut să nu remarc: „încercările sale de a găsi trasa ideală în viața ei” și „Pentru cei care asta contează”. Ai scris textul cumva cu „aiul” ?
RăspundețiȘtergereNici vorbă. Am un grup de whatsapp cu mai mulți forumiști, care citesc și blogul. Unii, printre care și eu, ne ghidăm după notele imdb. Alții, din contră, critică vehement imdb. Cealaltă formulare ce are? Câteodată mai beau alcool și scriu pe blog. Fără AI.
Ștergere„Pentru cei care asta contează” - Pentru cei ce țin cont de asta ... Nu sună mai românește?
ȘtergereMi-a plăcut mult Verdens verste menneske (The Worst Person in the World). E unul dintre acele filme care par simple la suprafață, dar sunt foarte fine emoțional.
RăspundețiȘtergereCe mi-a plăcut în mod special:
Structura în „capitole” – dă senzația că citești un roman despre viața cuiva, cu etape, alegeri și regrete.
Felul în care tratează indecizia și căutarea identității – nu o judecă pe Julie, ci o arată umană, contradictorie, uneori egoistă, alteori vulnerabilă.
Relațiile – mai ales dinamica dintre Julie și Aksel, cu diferența de vârstă și de etapă de viață. E multă tandrețe, dar și realism dur.
Scena în care timpul se oprește – poetică, dar fără să devină artificială. Una dintre cele mai memorabile scene romantice din ultimii ani.
Finalul – melancolic, matur, fără morală forțată.
Filmul mi se pare foarte „milenial” ca temă: presiunea de a deveni „ceva”, frica de a alege greșit, ideea că orice decizie închide alte posibilități.