Murakami trebuia să se oprească din scris după 1q84. Are şi el o vârstă, poate a obosit. Proza lui e din ce în ce mai slabă, uzitând aceleaşi subterfugii, păcălindu-şi constant fanii cu poveşti neterminate care chipurile sunt misterioase. Oare ce urmăreşte? Să cumpere câte o vilă fiecărei rude din milioanele de yeni pe care le primeşte pentru fiecare carte? Colecţia "Bărbaţi fără femei" cuprinde şapte povestiri, aproape fiecare începând promiţător, însă acţiunea este mereu lăsată în coadă de peşte. Parcă asistăm la un concurs de genul "continuaţi povestea...". Aceeaşi proză obosită care respectă standardul: purta tenişi Converse, conducea o Skoda Yeti, bea un Efes Pilsner, avea o pisică, asculta jazz, iubita lui avea păr pubian, pisica a dispărut, a dispărut şi el, univers paralel, monştrii de dincolo, nu ştim ce s-a mai întâmplat. Să rezumăm fiecare poveste pentru a nu uita peste 3 luni ce s-a întâmplat în această carte, ori pentru cei care nu vor să citească acest volum. În paranteză notez locul fiecărei poveşti în topul preferinţelor mele. Spoiler alert! "Drive my car" (4). Un actor de teatru în jur de 50 ani are un SAAB galben decapotabil. Permisul îi este luat şi angajează o şoferiţă de 25 de ani. Nevasta actorului este moartă, dar el îşi aminteşte de aventurile ei cu alţi bărbaţi, în special de cele cu un coleg actor cu care se întâlneşte şi el de câteva ori să bea. Încearcă să afle motivele pentru care nevasta îl inşelase. Actorul a avut o fată care a murit după naştere. În prezent ar fi avut vârsta şoferiţei. Tatăl şoferiţei a dispărut mai demult şi ar fi avut vârsta actorului în prezent. "Yesterday" (6). Povestea unui ciudat din Tokyo care vorbeşte cu accent de provincie, traducătorii ediţiei româneşti folosind moldoveneasca pentru a transpune cititorul. Povestitorul este din regiunea unde se vorbeşte cu accent, însă vorbeşte cu accent de Tokyo. Ciudatul are o prietenă căreia nu i-a băgat încă mâna în chiloţi (aşa se spune în carte, nu e invenţia mea). I-o recomandă povestitorului care iese cu ea la film într-o seară. Apoi povestitorul şi fata se întâlnesc peste mulţi ani, ciudatul e bucătar in USA. Nici ciudatul, nici povestitorul nu fac sex cu fata în această poveste. Organul independent (5). Un doctor îşi trăieşte viaţa de burlac cu mare plăcere. Are multe amante, majoritatea femei măritate sau care urmează să se căsătorească. Ţine şi câte 3-4 amante deodată. La un moment dat se îndrăgosteşte de una. Vede un film cu Auschwitz şi meditează la ce reprezintă omul. Se înfometează până moare. Şeherezada (3). O femeie îi spune unui bărbat câte o poveste de fiecare dată când fac sex, după ce termină partida. Bărbatul nu iese niciodată din casă, nu se spune de ce. Femeia îi aduce mâncare, apă, cărţi, dvd-uri şi face sex cu el de fiecare dată când vine, apoi îi spune o poveste. Într-o altă viaţă femeia era chişcar, adică un peşte care stă pe fundul apei şi cu ventuzele se prinde de alţi peşti şi le suge sângele. Femeia îi povesteşte despre cum în tinereţe intra în casele oamenilor şi în special în cea a unui băiat pe care-l iubea, furându-i diverse lucruri. Kino (1). Kino divorţează, îşi dă demisia şi îşi face un bar, unde vine un om ciudat care stă pe locul cel mai îndepărtat şi citeşte liniştit. Într-o zi vin doi oameni care se iau de Kino, dar ciudatul iese cu ei afară şi nu se ştie ce se întâmplă, pentru că se întoarce doar ciudatul. Mai vine o femeie care e arsă cu ţigara la ţâţe şi la pizdă, iar Kino face sex cu ea. Apar şerpi în jurul barului. Apoi omul ciudat îl sfătuieşte pe Kino să plece departe, nu se ştie de ce. Kino pleacă şi stă la un hotel. Noaptea îi bate cineva la uşă şi tot aude bătăile alea, dar nu răspunde. Sansa îndrăgostit (2). Un om se trezeşte într-o cameră ciudată metamorfozat în Gregor Samsa (personajul lui Kafka). E gol, e înfometat, nu ştie ce e cu lumea asta. E singur într-o casă mare pe care începe să o exploreze. Găseşte mâncare şi un halat cu care se acoperă. Vine o cocoşată care se uită la un lacăt de reparat. Samsa are erecţie, cocoşata crede că vrea să o fută. Nu se întâmplă nimic. Probabil povestea e o parabolă. Bărbaţi fără femei (7). Un om este sunat în toiul nopţii şi i se spune că o femeie s-a sinucis. Se gândeşte că este o fostă iubită de-a lui, pentru că toate iubitele lui s-au sinucis. Urmează nişte rânduri din care mare parte nu am înţeles nimic, cu marinarii care fură femei, sau ceva de genul. O poveste de-a dreptul execrabilă.
sâmbătă, 27 decembrie 2014
Haruki Murakami - Bărbaţi fără femei
Murakami trebuia să se oprească din scris după 1q84. Are şi el o vârstă, poate a obosit. Proza lui e din ce în ce mai slabă, uzitând aceleaşi subterfugii, păcălindu-şi constant fanii cu poveşti neterminate care chipurile sunt misterioase. Oare ce urmăreşte? Să cumpere câte o vilă fiecărei rude din milioanele de yeni pe care le primeşte pentru fiecare carte? Colecţia "Bărbaţi fără femei" cuprinde şapte povestiri, aproape fiecare începând promiţător, însă acţiunea este mereu lăsată în coadă de peşte. Parcă asistăm la un concurs de genul "continuaţi povestea...". Aceeaşi proză obosită care respectă standardul: purta tenişi Converse, conducea o Skoda Yeti, bea un Efes Pilsner, avea o pisică, asculta jazz, iubita lui avea păr pubian, pisica a dispărut, a dispărut şi el, univers paralel, monştrii de dincolo, nu ştim ce s-a mai întâmplat. Să rezumăm fiecare poveste pentru a nu uita peste 3 luni ce s-a întâmplat în această carte, ori pentru cei care nu vor să citească acest volum. În paranteză notez locul fiecărei poveşti în topul preferinţelor mele. Spoiler alert! "Drive my car" (4). Un actor de teatru în jur de 50 ani are un SAAB galben decapotabil. Permisul îi este luat şi angajează o şoferiţă de 25 de ani. Nevasta actorului este moartă, dar el îşi aminteşte de aventurile ei cu alţi bărbaţi, în special de cele cu un coleg actor cu care se întâlneşte şi el de câteva ori să bea. Încearcă să afle motivele pentru care nevasta îl inşelase. Actorul a avut o fată care a murit după naştere. În prezent ar fi avut vârsta şoferiţei. Tatăl şoferiţei a dispărut mai demult şi ar fi avut vârsta actorului în prezent. "Yesterday" (6). Povestea unui ciudat din Tokyo care vorbeşte cu accent de provincie, traducătorii ediţiei româneşti folosind moldoveneasca pentru a transpune cititorul. Povestitorul este din regiunea unde se vorbeşte cu accent, însă vorbeşte cu accent de Tokyo. Ciudatul are o prietenă căreia nu i-a băgat încă mâna în chiloţi (aşa se spune în carte, nu e invenţia mea). I-o recomandă povestitorului care iese cu ea la film într-o seară. Apoi povestitorul şi fata se întâlnesc peste mulţi ani, ciudatul e bucătar in USA. Nici ciudatul, nici povestitorul nu fac sex cu fata în această poveste. Organul independent (5). Un doctor îşi trăieşte viaţa de burlac cu mare plăcere. Are multe amante, majoritatea femei măritate sau care urmează să se căsătorească. Ţine şi câte 3-4 amante deodată. La un moment dat se îndrăgosteşte de una. Vede un film cu Auschwitz şi meditează la ce reprezintă omul. Se înfometează până moare. Şeherezada (3). O femeie îi spune unui bărbat câte o poveste de fiecare dată când fac sex, după ce termină partida. Bărbatul nu iese niciodată din casă, nu se spune de ce. Femeia îi aduce mâncare, apă, cărţi, dvd-uri şi face sex cu el de fiecare dată când vine, apoi îi spune o poveste. Într-o altă viaţă femeia era chişcar, adică un peşte care stă pe fundul apei şi cu ventuzele se prinde de alţi peşti şi le suge sângele. Femeia îi povesteşte despre cum în tinereţe intra în casele oamenilor şi în special în cea a unui băiat pe care-l iubea, furându-i diverse lucruri. Kino (1). Kino divorţează, îşi dă demisia şi îşi face un bar, unde vine un om ciudat care stă pe locul cel mai îndepărtat şi citeşte liniştit. Într-o zi vin doi oameni care se iau de Kino, dar ciudatul iese cu ei afară şi nu se ştie ce se întâmplă, pentru că se întoarce doar ciudatul. Mai vine o femeie care e arsă cu ţigara la ţâţe şi la pizdă, iar Kino face sex cu ea. Apar şerpi în jurul barului. Apoi omul ciudat îl sfătuieşte pe Kino să plece departe, nu se ştie de ce. Kino pleacă şi stă la un hotel. Noaptea îi bate cineva la uşă şi tot aude bătăile alea, dar nu răspunde. Sansa îndrăgostit (2). Un om se trezeşte într-o cameră ciudată metamorfozat în Gregor Samsa (personajul lui Kafka). E gol, e înfometat, nu ştie ce e cu lumea asta. E singur într-o casă mare pe care începe să o exploreze. Găseşte mâncare şi un halat cu care se acoperă. Vine o cocoşată care se uită la un lacăt de reparat. Samsa are erecţie, cocoşata crede că vrea să o fută. Nu se întâmplă nimic. Probabil povestea e o parabolă. Bărbaţi fără femei (7). Un om este sunat în toiul nopţii şi i se spune că o femeie s-a sinucis. Se gândeşte că este o fostă iubită de-a lui, pentru că toate iubitele lui s-au sinucis. Urmează nişte rânduri din care mare parte nu am înţeles nimic, cu marinarii care fură femei, sau ceva de genul. O poveste de-a dreptul execrabilă.
marți, 23 decembrie 2014
Restaurant Kulinarium Sibiu
Într-o seară de decembrie, în Sibiu, căutam un local bun pentru cină alături de nevastă şi copil, încercând să evităm cârnaţii şi fasolea cu ciolan servite în Piaţa Mare din rulote, la preţuri foarte mari unui public profan. Doream un restaurant bun, unde să nu se fumeze pentru că mi se pare o totală lipsă de respect din partea patronilor să aibă un restaurant unde se fumează. Doream un restaurant care să nu servească obişnuita ceafă de porc cu cartofi prăjiţi, pentru că mi se pare o dobitocenie să mănânci aşa ceva la restaurant, atâta timp cât poţi să-ţi faci tu acasă în 15 minute acest fel de mâncare. Am ajuns în Piaţa Mică şi mi-a sărit în ochi Kulinarium. Decor foarte interesant şi primitor, iar mâncărurile de pe meniul afişat afară ne-au făcut o impresie bună. Am intrat.
Un restaurant modern, fusion. Am ales una dintre tigăile lor şi n-a fost doar o tigaie picantă oarecare, ci o adevărată combinaţie ce m-a încântat. Pentru tigaia din imagine am plătit 37 de lei. Pentru un pahar de vin roşu (o băbaească neagră) am plătit 12 lei. Muzica jazz de bună calitate a fost perfectă pentru ambianţă.
Cel mic a luat o ciorbă de fasole în păine şi o pizza (bună, pe vatră), aşadar au şi mâncăruri cât de cât clasice. Ciorba 12 lei, pizza 22 lei. La final din partea casei i-a adus o prăjitură.
WC-ul absolut spectaculos. Nu doar curat, ci spectaculos.
Kulinarium nu este nici pe departe un local de lux, dar este un local de bun simţ, unde am petrecut momente minunate şi de unde am plecat fără să-mi pară rău de 150 de lei. Servire foarte bună, ospătari politicoşi şi simpatici. Din ce am văzut pe pagina de facebook a restaurantului, la câteva zile după noi, aici a luat masa şi Prima Doamnă a ţării.
Un restaurant modern, fusion. Am ales una dintre tigăile lor şi n-a fost doar o tigaie picantă oarecare, ci o adevărată combinaţie ce m-a încântat. Pentru tigaia din imagine am plătit 37 de lei. Pentru un pahar de vin roşu (o băbaească neagră) am plătit 12 lei. Muzica jazz de bună calitate a fost perfectă pentru ambianţă.
Cel mic a luat o ciorbă de fasole în păine şi o pizza (bună, pe vatră), aşadar au şi mâncăruri cât de cât clasice. Ciorba 12 lei, pizza 22 lei. La final din partea casei i-a adus o prăjitură.
WC-ul absolut spectaculos. Nu doar curat, ci spectaculos.
Kulinarium nu este nici pe departe un local de lux, dar este un local de bun simţ, unde am petrecut momente minunate şi de unde am plecat fără să-mi pară rău de 150 de lei. Servire foarte bună, ospătari politicoşi şi simpatici. Din ce am văzut pe pagina de facebook a restaurantului, la câteva zile după noi, aici a luat masa şi Prima Doamnă a ţării.
joi, 18 decembrie 2014
Tadeusz Dolega Mostowicz - Vraciul. Profesorul Wilczur
Despre această carte specialiştii spun că este o dilogie, iar dexonline ne traduce acest termen prin operă dramatică care conţine două acţiuni distincte, dar legate între ele prin temă, idei şi personaje. Două volume în colecţia verde a bietului Dinu Patriciu, 100 de opere esenţiale. O carte la mare modă în anii de tinereţe ai părinţilor noştri care au urmărit şi ecranizarea la TVR în vremea comunismului. Chiar taică'miu a cumpărat aceste două volume şi mi le-a recomandat cu mare căldură, în adolescenţă citind şi el această poveste. Cartea, scrisă prin anii '30, urmăreşte în cel mai narativ stil cu putinţă viaţa tumultoasă a eminentului profesor chirurg Rafal Wilczur, de la clinica sa superprofesionistă din Varşovia până la satele din Polonia îndepărtată, o Polonie care în acele vremuri îşi anexase şi oraşul Vilnius. Deşi pare un pic depăşită de timp, fiind departe de literatura anilor 2000, romanul are un ritm alert, plăcut, uşor. Este o poveste senzaţională, foarte bună de citit atât pentru prietenii literaturii cât şi pentru cititorii de ocazie. Un prilej de întoarcere cu 100 de ani în trecut şi de observare a unor obiceiuri demult apuse, a relaţiilor de atunci dintre oameni, în vremurile când a pupa mâna unei femei echivala cu cel puţin un sex oral în ziua de azi. Personaje memorabile ne apar în paginile acestui polonez, pe lângă Wilczur avându-l în prim plan pe morarul Prokop, sfătos şi inteligent, om cu frica lui Dumnezeu, care este un simbol al arhaismului chiar şi pentru acele vremuri, semn că lumea este într-o continuă evoluţie şi modernizare. Şi o mai avem şi pe doctoriţa Lucia, cu sentimentele ei tâmpite, dar şi pe doamna Nina care este o amantă foarte bună. Şi încă o grămadă de medici excepţionali toţi, dar unii răi şi alţii buni din punct de vedere al omeniei. O carte cu multe întorsături de situaţie, unele previzibile şi forţate, dar până la urmă pot spune că mi-a plăcut. Au fost momente când nu am lăsat-o din mână.
luni, 8 decembrie 2014
Aniversarea
Bietul Angheluţă nu trecea printr-o perioadă prea bună a vieţii sale. La muncă, toată săptămâna alergase, ba la direcţie, ba pe teren la clienţi, ba prin birouri după diverse acte. Nici acasă nu se putea odihni defel. Sâmbătă fiul său cel mare aniversa 10 ani, iar bietul Angheluţă în fiecare zi după serviciu trebuia să facă pregătiri, curăţenie, cumpărături. Nu se putea odihni o clipă, de dimineaţă până seara trebuia să îndeplinească sarcinile trasate de alţii. Directorul nu-l slăbea o secundă la locul de muncă, iar acasă nevasta îi făcea în fiecare zi liste pe care trebuia să le îndeplinească. Pe deasupra îl stresa şi copilul, care venea în fiecare zi cu tot felul de pretenţii în ceea ce priveşte cadoul pe care şi-l dorea. La început era vorba de un joc Lego mic, apoi de o maşinuţă radio-comandată, ca în final să se ajungă la o bicicletă. De unde să scoată bietul Angheluţă atâţia bani? Se mai apropia şi Crăciunul cu alte cheltuieli, mai aveau un copil mic căruia îi trebuiau scutece şi lapte praf. De grija banilor bietul Angheluţă nu putea să doarmă nici noaptea cum trebuie. Obosit era la culcare, obosit se trezea. Şi parcă timpul trecea degeaba, neaducând nimic bun. Nici măcar timp pentru o carte citită, sau un film la televizor. Să nu mai vorbim despre mersul la biserică. El care înainte era un cuvios, acum nu mai trecuse de multă vreme pe la biserică. Vineri seara, ajuns acasă, spera la un moment de odihnă. Începuse de trei luni să citească o carte japoneză şi cu toate că-i plăcea mult nu reuşea să o termine. Încă din autobuzul înghesuit visa la fotoliul său şi la finalul cărţii. Dar soarta îi era deja hotărâtă şi încă într-un mod cât se poate de neplăcut pentru el. Nevastă'sa cea cicălitoare l-a luat în primire de cum a intrat pe uşă, anunţându-l că mâine vor merge cu toţii la McDonald's, unde a făcut rezervare pentru petrecerea copilului.
- Nu, aşa ceva nu se poate, eu nu merg, ripostă bietul Angheluţă, care ura din toată inima poporul american şi în special mâncarea de fast-food.
- Ba uite că se poate, am plătit deja avansul, îi răspunse soţia.
- Eu nu merg.
- Ba ai să mergi, pentru că e copilul tău. Plus că vin şi părinţii colegilor lui de clasă. Ce or să zică?
Până să se dezmeticească bine, bietului Angheluţă i se aduse la cunoştinţă că cel mic rămăsese fără scutece. Cu alte cuvinte, pe un ton destul de poruncitor nevastă'sa îl trimise la cumpărături.
"Băga-mi-aş pula în ea de treabă!", gândi bietul Angheluţă. Se încălţă la loc şi plecă afară. Intră în primul butic de bloc şi din răzbunare îşi cumpără o bere de 2 litri, la PET. Câteva blocuri mai încolo era un parc unde îşi găsi o bancă tocmai bună pentru a bea berea în singurătate. Avea nevoie de puţină linişte, iar berea amară i se scurgea plăcut pe gât. Nici nu mai conta că frigul începutului de iarnă se coborâse peste oraş. Cum stătea bietul Angheluţă zgribulit cu gândurile sale rele, lângă banca lui se opri cineva care-i spuse: "Bună seara, Anghel!". Era Mona, mama Robertei. Roberta era colegă de clasă cu băiatul lui şi se cunoşteau de la şedinţele cu părinţii. Frumoasă, dichisită, divorţată, curviştină cum o socotea nevasta bietului Angheluţă. Însă acesta nu credea aşa ceva despre Mona, pe care de fapt o chema Ramona. Tresări speriat când femeia îl salută şi se ridică de pe bancă cu un automatism pe care nu-l putu controla, vărsând totodată şi berea. Mona era o femeie prietenoasă şi-l pupă pe amândoi obrajii pe bietul Angheluţă, într-un mod cât se poate de moldovenesc, adică aproape de buze. Bietului Angheluţă îi plăcu acest lucru. După cum am mai spus, Mona, care de fapt se numea Ramona, era o femeie frumoasă. Femeia stătea în apropiere, iar bietul Angheluţă era mai mult decât bucuros să o conducă acasă şi chiar o invită la petrecerea fiului său de la McDonald's, deşi nu ştia dacă Roberta era în relaţii bune cu fiul său, însă dorea să o enerveze puţin pe nevastă'sa. Ştia prea bine că nu o suportă pe mama Robertei. Mona acceptă, iar în faţa blocului ei cei doi se mai pupară moldoveneşte încă o dată. Bietul Angheluţă cumpără scutece şi se întoarse acasă.
Mirosul de la McDonald's îi întoarse stomacul pe dos, iar când a trebuit să socializeze cu părinţii celor invitaţi îi veni să vomite de-a dreptul. Le zâmbi unor oameni pe care abia îi cunoştea, le mulţumi pentru cadourile aduse, le oferi sucuri şi hamburgeri. Se văzu obligat să mânânce produse de fast food ce păreau făcute din cauciuc pentru a nu strica mersul petrecerii. Era şi Mona printre părinţi, însă doar se priviră. Avea impresia că femeia îl priveşte cu subînţeles. Nu ştia de ce, dar îi plăcea acest lucru. Cei mici se jucau, simţindu-se în largul lor. Bietul Angheluţă mai mâncă un hamburger şi se retrase într-un colţ, departe de copii şi ceilalţi părinţi. Fără să vrea ascultă discuţia unui cuplu aflat la o masă de lângă el. Doi tineri îmbrăcaţi elegant, care parcă făceau notă discordantă cu acest fast food.
- Îţi mai aduci aminte pastele pe care le-am mâncat la Hotel Vilnius atunci când ne-am cunoscut?
- Daaa, grozave. Mie nu mi-au ieşit aşa niciodată. Îmi ies tot uscate.
- Păi le-am reconstituit eu acasă şi au ieşit identice cu alea de la Vilnius. Chiar le-am spus Paste Vilnius.
- Da? Cum ai făcut?
- Păi uite aşa:
Pentru 6 porţii sănătoase:
- o pungă penne rigate Combino (2,5 lei)
- 100 grame brânză rasă Grana Padano (7 lei)
- 500 grame smântână de gătit Pilos (3 lei)
- 200 grame de caşcaval ras (5 lei)
- 500 grame de ciuperci (4 lei)
În apa fiartă se pun pastele şi se dau 10 minute în clocot, timp în care tragem ciupercile în wok. Pe al treilea ochi al aragazului punem smântâna de gătit la încălzit şi aproape de punctul de fierbere turnăm brânza rasă Grana Padano. Amestecăm până se omogenizează brânza. Scurgem pastele fierte şi punem imediat peste ele caşcavalul ras şi ciupercile, iar la sfârşit sosul fierbinte (format din smântâna de gătit şi brânza Grana Padano). Amestecăm bine după care lăsăm 5 minute să se pătrundă totul. Servim alături de un vin alb. Un preparat ieftin, rapid, gustos.
- Văd că toate ingredientele sunt de la Lidl.
- Păi da. Eu sunt fan Lidl.
- Ăsta nu e un magazin de săraci?
- Depinde.
Bietul Angheluţă era acaparat de discuţia celor doi şi îşi spuse că va încerca această mâncare acasă. Sau poate la Mona, dacă-l va invita vreodată pe la ea. Ar mai fi ascultat la ce vorbeau cei doi oameni, dar începuse să-l doară burta. Mâncarea de fast-food avea un efect purgativ asupra lui. Se grăbi spre WC, care la McDonald's era destul de curat. Totuşi, ca o măsură de precauţie, nu se aşeză direct pe capacul closetului, ci mai înainte îl inveli în hârtie igienică. Cum stătea el aşa, uitându-se la uşa WC-ului din faţa sa, observă, scrise cu markerul, următoarele versuri:
Zilele sunt lungi când Bălan trage la căruţă
Nopţile sunt scurte când mă scarpin la puţă
Nopţi şi zile mă uit la Pantera Roz
Viaţa e frumoasă când citesc Amos Oz.
Nu-i plăcură aceste versuri, mai ales că murdăreau albul imaculat al încăperii unde se afla WC-ul. În maşină ţinea o sticluţă cu diluant, pentru că în timpul liber, pentru un venit suplimentar, bietul Angheluţă mai mergea pe la oameni ca să facă diverse lucrări. După ce termină treaba la WC şi se simţi uşurat se duse la maşină pentru a lua diluantul. Trebuia să şteargă prostia de catren de pe uşa toaletei de la McDonald's.
La întoarcere, când să intre la WC se întâlni cu Mona care-l făcu atent.
- Ne vedem în trei minute. Vreau să-ţi dau ceva.
- Ce să-mi dai?
- O să vezi. Ne vedem aici în trei minute.
Atât îi spuse, după care femeia intră în toaleta femeilor, iar bietul Angheluţă intră în toaleta bărbaţilor unde şterse cu diluant uşa. Versurile dispărură ca prin minune. Pe culoarul celor două toalete Mona îi dădu o pungă mică şi-i spuse să o ascundă bine şi să se uite ce-i înăuntru doar acasă, când o să fie singur. Apoi se întoarseră în mijlocul petrecerii, când tocmai se aducea tortul de căpşuni cu frişcă. Cu punga Monei îndesată în buzunar, bietul Angheluţă îşi luă fiul în braţe şi dădu tonul cântecului de "La mulţi ani!".
După ce toţi ai casei merseră la culcare, bietul Angheluţă se duse la baie şi deschise punga secretă de la Mona. Femeia îi dăruise chiloţii ei purtaţi. Bietul Angheluţă îi duse la nas şi inspiră adânc. Miroseau a parfum bun şi vag a femeie. Chiloţii nevesti'sii din maşina de spălat miroseau a vagin nespălat şi nici nu erau atât de fini precum chiloţii Monei. Bietul Angheluţă se masturbă cu chiloţii Monei, după care-i aruncă pe geam. Tocmai începuse ninsoarea. Pentru Angheluţă erau un nou început.
- Nu, aşa ceva nu se poate, eu nu merg, ripostă bietul Angheluţă, care ura din toată inima poporul american şi în special mâncarea de fast-food.
- Ba uite că se poate, am plătit deja avansul, îi răspunse soţia.
- Eu nu merg.
- Ba ai să mergi, pentru că e copilul tău. Plus că vin şi părinţii colegilor lui de clasă. Ce or să zică?
Până să se dezmeticească bine, bietului Angheluţă i se aduse la cunoştinţă că cel mic rămăsese fără scutece. Cu alte cuvinte, pe un ton destul de poruncitor nevastă'sa îl trimise la cumpărături.
"Băga-mi-aş pula în ea de treabă!", gândi bietul Angheluţă. Se încălţă la loc şi plecă afară. Intră în primul butic de bloc şi din răzbunare îşi cumpără o bere de 2 litri, la PET. Câteva blocuri mai încolo era un parc unde îşi găsi o bancă tocmai bună pentru a bea berea în singurătate. Avea nevoie de puţină linişte, iar berea amară i se scurgea plăcut pe gât. Nici nu mai conta că frigul începutului de iarnă se coborâse peste oraş. Cum stătea bietul Angheluţă zgribulit cu gândurile sale rele, lângă banca lui se opri cineva care-i spuse: "Bună seara, Anghel!". Era Mona, mama Robertei. Roberta era colegă de clasă cu băiatul lui şi se cunoşteau de la şedinţele cu părinţii. Frumoasă, dichisită, divorţată, curviştină cum o socotea nevasta bietului Angheluţă. Însă acesta nu credea aşa ceva despre Mona, pe care de fapt o chema Ramona. Tresări speriat când femeia îl salută şi se ridică de pe bancă cu un automatism pe care nu-l putu controla, vărsând totodată şi berea. Mona era o femeie prietenoasă şi-l pupă pe amândoi obrajii pe bietul Angheluţă, într-un mod cât se poate de moldovenesc, adică aproape de buze. Bietului Angheluţă îi plăcu acest lucru. După cum am mai spus, Mona, care de fapt se numea Ramona, era o femeie frumoasă. Femeia stătea în apropiere, iar bietul Angheluţă era mai mult decât bucuros să o conducă acasă şi chiar o invită la petrecerea fiului său de la McDonald's, deşi nu ştia dacă Roberta era în relaţii bune cu fiul său, însă dorea să o enerveze puţin pe nevastă'sa. Ştia prea bine că nu o suportă pe mama Robertei. Mona acceptă, iar în faţa blocului ei cei doi se mai pupară moldoveneşte încă o dată. Bietul Angheluţă cumpără scutece şi se întoarse acasă.
Mirosul de la McDonald's îi întoarse stomacul pe dos, iar când a trebuit să socializeze cu părinţii celor invitaţi îi veni să vomite de-a dreptul. Le zâmbi unor oameni pe care abia îi cunoştea, le mulţumi pentru cadourile aduse, le oferi sucuri şi hamburgeri. Se văzu obligat să mânânce produse de fast food ce păreau făcute din cauciuc pentru a nu strica mersul petrecerii. Era şi Mona printre părinţi, însă doar se priviră. Avea impresia că femeia îl priveşte cu subînţeles. Nu ştia de ce, dar îi plăcea acest lucru. Cei mici se jucau, simţindu-se în largul lor. Bietul Angheluţă mai mâncă un hamburger şi se retrase într-un colţ, departe de copii şi ceilalţi părinţi. Fără să vrea ascultă discuţia unui cuplu aflat la o masă de lângă el. Doi tineri îmbrăcaţi elegant, care parcă făceau notă discordantă cu acest fast food.
- Îţi mai aduci aminte pastele pe care le-am mâncat la Hotel Vilnius atunci când ne-am cunoscut?
- Daaa, grozave. Mie nu mi-au ieşit aşa niciodată. Îmi ies tot uscate.
- Păi le-am reconstituit eu acasă şi au ieşit identice cu alea de la Vilnius. Chiar le-am spus Paste Vilnius.
- Da? Cum ai făcut?
- Păi uite aşa:
Pentru 6 porţii sănătoase:
- o pungă penne rigate Combino (2,5 lei)
- 100 grame brânză rasă Grana Padano (7 lei)
- 500 grame smântână de gătit Pilos (3 lei)
- 200 grame de caşcaval ras (5 lei)
- 500 grame de ciuperci (4 lei)
În apa fiartă se pun pastele şi se dau 10 minute în clocot, timp în care tragem ciupercile în wok. Pe al treilea ochi al aragazului punem smântâna de gătit la încălzit şi aproape de punctul de fierbere turnăm brânza rasă Grana Padano. Amestecăm până se omogenizează brânza. Scurgem pastele fierte şi punem imediat peste ele caşcavalul ras şi ciupercile, iar la sfârşit sosul fierbinte (format din smântâna de gătit şi brânza Grana Padano). Amestecăm bine după care lăsăm 5 minute să se pătrundă totul. Servim alături de un vin alb. Un preparat ieftin, rapid, gustos.
- Văd că toate ingredientele sunt de la Lidl.
- Păi da. Eu sunt fan Lidl.
- Ăsta nu e un magazin de săraci?
- Depinde.
Bietul Angheluţă era acaparat de discuţia celor doi şi îşi spuse că va încerca această mâncare acasă. Sau poate la Mona, dacă-l va invita vreodată pe la ea. Ar mai fi ascultat la ce vorbeau cei doi oameni, dar începuse să-l doară burta. Mâncarea de fast-food avea un efect purgativ asupra lui. Se grăbi spre WC, care la McDonald's era destul de curat. Totuşi, ca o măsură de precauţie, nu se aşeză direct pe capacul closetului, ci mai înainte îl inveli în hârtie igienică. Cum stătea el aşa, uitându-se la uşa WC-ului din faţa sa, observă, scrise cu markerul, următoarele versuri:
Zilele sunt lungi când Bălan trage la căruţă
Nopţile sunt scurte când mă scarpin la puţă
Nopţi şi zile mă uit la Pantera Roz
Viaţa e frumoasă când citesc Amos Oz.
Nu-i plăcură aceste versuri, mai ales că murdăreau albul imaculat al încăperii unde se afla WC-ul. În maşină ţinea o sticluţă cu diluant, pentru că în timpul liber, pentru un venit suplimentar, bietul Angheluţă mai mergea pe la oameni ca să facă diverse lucrări. După ce termină treaba la WC şi se simţi uşurat se duse la maşină pentru a lua diluantul. Trebuia să şteargă prostia de catren de pe uşa toaletei de la McDonald's.
La întoarcere, când să intre la WC se întâlni cu Mona care-l făcu atent.
- Ne vedem în trei minute. Vreau să-ţi dau ceva.
- Ce să-mi dai?
- O să vezi. Ne vedem aici în trei minute.
Atât îi spuse, după care femeia intră în toaleta femeilor, iar bietul Angheluţă intră în toaleta bărbaţilor unde şterse cu diluant uşa. Versurile dispărură ca prin minune. Pe culoarul celor două toalete Mona îi dădu o pungă mică şi-i spuse să o ascundă bine şi să se uite ce-i înăuntru doar acasă, când o să fie singur. Apoi se întoarseră în mijlocul petrecerii, când tocmai se aducea tortul de căpşuni cu frişcă. Cu punga Monei îndesată în buzunar, bietul Angheluţă îşi luă fiul în braţe şi dădu tonul cântecului de "La mulţi ani!".
După ce toţi ai casei merseră la culcare, bietul Angheluţă se duse la baie şi deschise punga secretă de la Mona. Femeia îi dăruise chiloţii ei purtaţi. Bietul Angheluţă îi duse la nas şi inspiră adânc. Miroseau a parfum bun şi vag a femeie. Chiloţii nevesti'sii din maşina de spălat miroseau a vagin nespălat şi nici nu erau atât de fini precum chiloţii Monei. Bietul Angheluţă se masturbă cu chiloţii Monei, după care-i aruncă pe geam. Tocmai începuse ninsoarea. Pentru Angheluţă erau un nou început.
luni, 1 decembrie 2014
Amos Oz - Sumki
Sumki are 11 ani şi este îndrăgostit de colega lui de clasă, Esti. Cu toate astea o chinuie pe fată, răsucindu-i mâinile la spate ori făcându-i alte rele. Visează să ajungă la izvoarele fluviului Zambezi în Obangi-Shari, acolo unde nu a călcat niciodată piciorul unui alb. Primeşte o bicicletă fără cadru de la unchiul Tzemah şi porneşte spre a-şi îndeplini visul, dar se transformă în Dănilă Prepeleac (editura îl compară cu un Tom Sawyer păgubos, dar personajul românilor parcă este mai apropiat de Sumki). Situaţia se răstoarnă de la o oră la alta, surprizele aşteptând la fiecare pas într-un Ierusalim mirosind a varză murată şi gunoi din pubele, ori a seară de vară şi a dragoste. Amos Oz are atâta talent încât face din întâmplări banale adevărate bijuterii, încântându-şi cititorul prin măiestria cuvintelor, umorul situaţiei, descrierea împrejurimilor, simţămintele personajelor. Nu e doar o altă carte cu personaj din rândul copiilor, e o carte teribil de frumoasă şi sensibilă, o carte pe care o rumegi puţin pentru că Amos Oz aruncă ceva în spatele cuvintelor simple. E tipul ăla de carte pe care o vezi la început că e scurtă şi te opreşti deseori din citit pentru a prelungi suspansul şi a te bucura cât mai mult de senzaţie. (E ca atunci când faci sex şi te mai opreşti pentru ca extazul să dureze mai mult). Rămâi şi cu multe noţiuni de cultură generală după ce citeşti Sumki. De exemplu mi-a fost readus în urechi cuvântul Bab el-Mandeb, Poarta Lacrimilor. În poezia El Zorab mai întâlnim acest termen. Este strâmtoarea care desparte Africa de Asia. Foarte frumoasă carte. Veţi petrece alături de ea o după-amiază excepţională.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)