luni, 16 aprilie 2018

În care se povestește cum am rămas fără motorină pe B43, un drum din apropierea aeroportului din Frankfurt

de Ciuc

DARMSTADT, Iulie 2016. Deci ieri îi duc pe Elena și Alexandru la aeroport. Când urc în mașină, cumputerul de bord îmi arată că mai fac cam 50șiceva de km cu câtă motorină am. Bun, pot să mă duc (~20 de km până la aeroport) și la întoarcere opresc la prima benzinărie. Pornim, pe “autostrada mică” (A661), mergem ca oamenii, 130-140, ușor în întârziere fiind. Când să schimbăm pe A3, acolo o mare coadă. Elena panicată… vezi tu, n-am verificat dinainte ce zice google, dacă e problemă sau nu cu traficul (atenție, pronunță cu accent pe a doua silabă!). Deci, cum zic, panicată, zice să ieșim, să nu intrăm în coadă. Ok, zic, dar nu e ok. Și ies… Încearcă să pună telefonul, dar vai, cartela germană cu net e la mine în telefon, și nu știe să dea drumul la 3g. Trec timpul si kilometrii, evident nu am unde opri așa că merg de nebun. Într-un final se conectează, google zice să ne întoarcem și să revenim tot pe A3. Ochii îmi fug pe computerul de bord. Google zice vreo 17 km, eu mai am motorină cam ca la vreo 20. Mă panichez. Ajungem pe A3, încă 7 km. Kilometrii de motorină scad… 10…9… Nu se poate, intru in panică, merg încet, 80 într-a cincea. Flashuri, claxoane, dar consum 3%, cresc kilometrii, mă linistesc un pic, cred că ajung la aeroport. Ajungem la aeroport, descărcăm bagajele, repede-repede. Aeroportul e mare, alergăm. “Ce poartă ai??” “B24”. “Bun, deci corpul B.” “Nununu.. corpul A, stiu eu mai bine!”, zice ea. “Bine”, zic. Ajungem în corpul A și acolo, evident, ne trimit în corpul B. Noroc că intre A și B nu mai e nicio literă, bine că nu a fost Z (da, există Z la aeroportul din Frankfurt). Checkin automat, bagaje lăsate automat. Tehnologie, numai nemții puteau să inventeze asa ceva, cum ar zice ăla din Pisica albă, pisica neagră. Mă uit pe Maps – Gas stations – cea mai apropiată, la 1.6 km. “O milă”, mă gandesc. Ce mai înseamnă o milă la scara universului. La urma urmei mă pot duce pe jos, lua niște motorină și veni înapoi. Dar nu, aleg să plec totuși cu mașina. În parcare kilometrii scad simțitor. Na, se merge cu viteza intâi, a doua… se urcă se coboară. Nu e problemă, I can make it. Aștept să fiu sigur că m-a localizat, că gps-ul merge brici, la milimetru, nu am “margine” de eroare. Merg, scad kilometrii… 6-5-4… Dar, sunt aproape. Când, ce să vezi? Drumul pe care ar trebui să ajung la benzinărie e blocat. Pe aici nu se trece! Ajung pe un B, un fel de DN. Ăla mă duce în, mă scuzați, pulă cu satelitul. Moment în care kilometrii scad la 0. Am văzut liniuțele pe computerul de bord, jur… KM: ——. Sunt în dreptul unor jaloane care blochează o bandă de accelerație pe care nu se circulă. Trag repede pe dreapta printre jaloane. Opresc. Mașina încă mergea, dar nu mai ajungeam nicăieri. Ce noroc am. Sar un parapet de beton, ajung pe drumul spre benzinărie și opresc un taxi. Îi explic domnului problema și mă ia cu el, în 500 de metri ajungem la benzinărie, mi-era cam frică să merg pe jos. Îmi zice că mă pot întoarce pe jos și nu îmi ia nici un ban. Mă oftic acum că nu i-am dat 10E să bea o cafea în cinstea mea. În fine, intru în benzinărie și îi explic omului de la casă problema mea. În engleză. Nu știu de ce am ales să încerc cel mai american accent de care sunt în stare. Nu înțelege nimic, crede că nu merge pompa. “Kein gas. Mein auto is da”, explic eu și arăt cu mâna departe. “Ah…” Apoi zice “ham ham ham, Kanister, ham ham ham”. Eu: “Ja ja!! Kanister!” Îmi arată canistra, sunt în al 9-lea cer. Îmi explică procedura, nu iau mai întâi canistra și apoi benzina, iau canistra, pun benzină, o las la intrare și plătesc pentru amândouă. Așa fac, apoi plec cu canistra înapoi. Merg pe același drum pe care m-a dus taxiul, pe după parapetul de protecție, printre ciulini și urzici. Nu mai contează. Nu aveam decât imagini în cap cu o mașină de poliție în dreptul mașinii mele verificând chestii prin stație si chemând mașina de ridicat. “I ran out of gas, officer, fine me anything you want, I must pay for my stupidity” le-aș fi zis cu același accent american și sunt sigur ca ii făceam din vorbe. Nu știu de ce le-aș fi vorbit cu accent american, că pe permis scrie clar că sunt din România. In plus, aveam un steag al Germaniei în portbagaj. Îi dădeam gata cu asta. Dar nu a fost nimeni acolo. Probabil nu a trecut nicio masină de poliție și nici nu erau camere de luat vederi. Nemții țin la intimitatea lor. Am pus cei 4 și ceva litri și am plecat. Simțeam că pot ajunge în China cu atâta motorină. Am ajuns acasă și am băut 2 beri. Le-am dat pe gât!

marți, 10 aprilie 2018

Bătrâni (2)

Un alt semn al degradării bătrânilor din zilele noastre, despre care vorbeam într-un articol publicat pe 18 ianuarie 2018, este și faptul că în Cișmigiu, la locul binecunoscut, acum toata lumea joacă rummy sau table, în timp ce pe vremea copilăriei mele, bătrânii de atunci jucau șah, sportul minții.



joi, 5 aprilie 2018

Vatra Luminoasă

Vatra Luminoasă este o stradă din București, care leagă Bulevardul Mihai Bravu de Mega Mall. M-am plimbat la miez de noapte pe această stradă și nu am putut să nu pozez (cu telefonul, la o calitate proastă) următoarele:

Ce minte tulburată poate scrie pe un bloc "Heil Hitler"? De ce să faci asta în anul 2018? Ce vrei să transmiți publicului prin acest mesaj?





Blocuri sovietice. Oare în ce perioadă au fost construite? Anii '60 sau mai devreme? Mi se par foarte urâțite de grafitti-uri. Nu înțeleg absolut deloc rostul acestui tip de artă. De asemenea și aparatele de aer condiționat strică peisajul.





Mi-aș fi dorit să mă plimb pe Strada Vatra Luminoasă în anul 1963.

marți, 3 aprilie 2018

ce am citit în martie

de Ionescu

motto: no more credit from the liquor store (zappa& cpt beefheart)

zece decembrie
a lui george saunders este o carte care primește un foarte mare thumb up. proză scurtă, pe alocuri o putem încadra la s.f. autorul are un stil de frazare nu chiar clasic, ci de-a dreptul zbanghiu, a la donald barthelme, zic eu, poate destul de dificil pentru cititorii neexperimentați. nici subiectele nu sunt taman previzibile. avem bunăoară un jurnal al unui tată de familie, care, pentru a ține pasul cu vecinii bogați, le face plăcerea copiilor și dintr-un câștig la loz în plic cumpără niște fete semplica. fetele astea provin din țări sărace (una dintre el e din moldova) și sunt folosite ca ornamente de grădină (după ce în prealabil sunt înșirate pe o sârmă, conform unei proceduri inventate de doctorul semplica). sau: o femeie dorește să cumpere un câine pentru copii dar renunță după ce vede că potențiala vânzatoare își ținea copilul legat de un copac (spre a-l proteja). într-o altă povestire, deținuții sunt folosiți pentru a experimenta pe ei medicamente care le schimba dispoziția. un alt personaj lucrează drept castelan la un fel de parc tematic și pentru a fi mai elocvent în timpul programului de vizită primește și el ceva pilule care-l fac să devină extrem de vorbăreț și să povestească (într-un grai arhaic) despre o scena de sex între 2 co-workeri la care fusese martor mai devreme. cam așa:
I strode into the very Center of that Room and sent forth, to the many Guests gathered there, a right Honest Proclamation, in Earnest, & Aloud, to wit:
-That Don Murray had taken Foul Advantage of Martha, placing, against her Will, his Rod into her Womanhood on TorchLightNight;
- Further: that this foul Wretch had Procured Martha’s silence by Various Bribes, including her current Job of Worke;
-Further: that he had similarly attempted to Purchase my Silence; but that I would be SILENT no MORE, for was a Man withal, if nothing ELSE, and would SERVE Righteousness, Regarding NOT the Cost


să mai dăm un citat, dintr-o povestire despre un tip care se întoarce din război, cu serioase sechele psihice, la familia lui dementă.
“Ryan seems nice,” I said.
“Oh, God,” she said. “Literally the nicest human being I have ever known.”
“Except when he’s hitting,” I said.
“When what?” she said.
“Ma told me,” I said.
“Told you what?” she said. “That Ryan hits? Hits me? Ma said that?”
“Don’t tell her I told,” I said, a little panicked, as of old.
“Ma’s deranged,” she said. “Ma’s out of her frigging mind. Ma would say that. You know who’s gonna get hit? Ma. By me.”




frații lui strugațki sunt pesemne binecunoscuți în patria noastră pentru picnic la marginea drumului, romanul care a stat cumva la baza filmului cult călăuza. nu mai țineți voi minte, dar prin 198zeci și ceva, filmul ăsta a rupt puternic în capitală. eu am primit acum cadou și m-am și grăbit să citesc un roman mai degrabă polițienesc- hotelul "la crucea alpinistului". niște oameni sunt blocați de către o avalanșă la un hotel din munți. are loc o crimă. cine o fi vinovatul? seamănă cu 10 negri mititei? nu prea. căci intervin extratereștrii. cartea are ceva din leonida neamțu, poate umorul ăla absurd. dar vă recomand mai degrabă să-l citiți chiar pe leonida neamțu. niște oameni au făcut și un joc după acest roman. cum o fi? 👎

silvina ocampo e o argentiniană care i-a fost soață lui adolfo bioy casares. scrie niște scurte povestiri tipic sud-americane, despre cruzime și dragoste, un pic borgesiene. furia se cheamă cartea. o artistă autentică, dar nu taman pe gustul meu. prea mult mister. 👎

marți, 6 martie 2018

Stieg Larsson - Bărbați care urăsc femeile



Țara autorului : Suedia

Titlul original : Man som hatar kvinnor

Anul publicării  : 2005

Ediția în limba română : Editura Trei

Număr de pagini : 677

Nota Nopți și Zile Blog : 4/5






Primul volum al trilogiei Millennium, extrem de lăudată, un fel de cel mai tare thriller al tuturor timpurilor. În zilele noastre, epoca vitezei, cititorul cu greu se apucă de o carte ce are aproape 700 de pagini, și unde mai pui că îi mai urmează două volume la fel de groase. Pe celebrul site goodreads părerile sunt împărțite, unii laudă cartea foarte mult, alții o consideră porcărie. În primele 50-70 de pagini am fost și eu tentat să o abandonez, nu mă atrăgea cu nimic, totul părea o poveste plină de implicații politice și corupție la nivel înalt, subiect ce nu mă pasionează. Dar apoi, ușor-ușor, intrăm în miezul problemei și totul devine fascinant. Citești zeci de pagini după zeci de pagini, te atrage povestea, încerci să deslușești misterele, întâlnești personaje pline de carismă. Personajele principale Mikael (ziarist, 42 de ani) și Lisbeth (hacker, 24 de ani), anchetează o dispariție misterioasă petrecută cu peste 30 de ani în urmă, undeva în Suedia rurală. Prin ce se deosebește această carte de un thriller ori o carte polițistă oarecare? Prin felul în care sunt construite cele doua personaje principale și pe relația care se stabilește între ele. Prin scenele de sex care apar la tot pasul fără prea multe introduceri suplimentare. Prin descrierea în mod indirect a unor obiceiuri suedeze, ori a unor părți din Suedia. Prin întregul complot, dibaci inventat de autor.

Mi-a plăcut mult cartea. Nu este un gen pentru inițiații în literatură. E ca și cum ai face integrame și te-ai lăuda cu asta unui expert în rebus. Poate e o lectură pentru adolescenți ori pentru fete nu foarte inteligente. Dar cu toate astea, chiar mi-a plăcut și abia aștept să citesc următoarele două volume.

vineri, 2 martie 2018

ce am citit în februarie

de Ionescu

motto: "when ignorance reigns, life is lost" (rage against the machine)

anul trecut am citit o carte a andreei răsuceanu, bucureștiul literar îi zice. analizează cărțile câtorva contemporani pentru care bucureștiul e un personaj important. cărtărescu, florian filip (cu zilele regelui), stelian tănase, simona sora, ioana pârvulescu și gabriela adameșteanu. și așa mi-a venit cheful să citesc și altceva de gabriela adameșteanu (citisem doar dimineața pierdută),l anume volumul 2 din opere publicat la polirom. mai exact prima parte, proza scurtă. a doua parte, respectiv romanul întâlnirea va urma cândva. sunt povestiri apărute în mare parte în doua volume, pe vremea comunismului. unele foarte scurte, mici frânturi de viață din anii 70-80: spitale, avorturi clandestine, navetă cu trenul. altele mai lungi- gara de est, o plimbare scurta după orele de serviciu, dăruiește-ți o zi de vacanță: studii psihologice ale, să zicem, clasei de mijloc din comunism. relații, despărțiri, ședințe, delațiuni, bârfe. într-adevăr, bucureștiul este un personaj în multe din aceste proze. un personaj discret, dar mereu prezent pe fundal. un bucurești pe care ni-l amintim, plin de praf și șantiere, dar probabil fără atâtea clădiri abandonate cum e azi. un deget mare în sus și 5 stele pentru această primă parte a volumului.

iocan volumul 5- din nou ceva povestiri corporatiste (un gen a cărui istorie se va scrie cândva și nu cred că vor fi menționate și prozele lui gabriel care au apărut pe acest blog before it was cool). oare chiar așa arată un interview de angajare la o corporație, cu lansări de avioane de hârtie? (vezi schița iuliei gherasim). se detașează net povestirea lui bogdan alex. stănescu, tarantula îi zice, măcar pentru ea merită citită revista. presupunând că balada lui jenny, care închide revista, vă e deja cunoscută. da, la rubrica restituiri a fost ales de data asta mircea nedelciu. fără discuție, un mare scriitor, dar cred că rostul acestei rubrici era de a ne aminti de autori oarecum uitați. nu e deloc cazul lui nedelciu, din fericire. cât privește stranierul numărului, onoarea îi revine lui tom hanks, cunoscut de o lume întreagă drept vocea cauboiului woody din toy story. scrie exact ca un corporatist bucureștean. un deget mare la orizontală și trei stele goodreads.

o carte cel puțin la fel de premiată ca viața măruntă (vezi postarea de acum 1 lună) este underground railroad, de colson whitehead. cu ocazia asta am aflat că au existat numeroase rețele prin care sclavii din sudul statelor unite evadau către nordul aboliționist. li se zicea undergorund railroad, deși nu era vorba de o cale ferată, cu atât mai puțin de una subterană. în roman însă, exact asta devine ruta subterană. frustrant pentru un om care a trăit atâta amar de vreme în drumul taberei și care deja de vreo 2 ani le zice copiilor: "data viitoare când venim în bucurești, o să avem metrou lângă bloc". revenind la roman- o tânără sclavă fuge de pe o plantație din georgia cu ajutorul acestui pseudometrou, trece prin mai multe state, fiecare cu specificul său în ceea ce privește situația afro-americanilor. lectura a fost o plăcere,deși e posibil să îmi fi scăpat tocmai înțelesul profund. bunăoară finalul. nu cumva e doar o iluzie? eu zic să lasați orice treabă și să citiți ruta subterană. 5 stele. 👍.

mai demult, poate să fie 9-10 ani, mi-am luat un volum din operele lui radu cosașu (tot polirom), dorind eu atunci să citesc prima parte a volumului, anume 5 ani cu belphegor. cronici sportive (pseudosportive mai degrab'. citez: 'dar ce, eu fac aici cronică sportivă? eu fac aici, de cinci ani, cronica vieții, n-ați înțeles?") de acum aproape 50 de ani, se știe, maestrul a fost suporterul progresului bucurești, just like me. la vremea aia m-a deranjat că nu am găsit deloc note explicative cu privire la evenimentele comentate. cine mai știe de exemplu ce a facut uta cu steagul roșu brașov în octombrie 1971? mă tem că și nou apărutul volum (fobal plus- ai mei și ai noștri) are aceeași problemă. dar puterea netului e mare, îmi amintesc că am găsit pe youtube o cursă de cai pe care o comenta cosașu într-un articol străvechi(https://youtu.be/eCjhsE6kox4). dar asta a fost mai demult. luna asta am citit, în sfârșit, și partea a doua a volumului- mătușile din tel aviv. apărută inițial pe la începutul anilor 90 la o editură obscură (impex '92).  vedem că revoluția nu i-a schimbat felul de a scrie câtuși de puțin. amestecul unic de jurnalism cu autobiografie trecute prin filtrul (auto)ironiei at its best. include câteva capitole din supraviețuiri pe care le citisem deja. în mare este relatarea unei călătorii pe care o face la mătușile și mama din israel prin 1992, ocazie cu care se întâlnește cu nenumărați prieteni și iubite din anii revoluționari. ani pe care și-i asumă și de care nu se delimitează prea mult, probabil spre oroarea anticomuniștilor. nu și a mea, oare de ce?

miercuri, 28 februarie 2018

În care se povestește cum am petrecut aproape doi ani de zile in Germania. And then some!

de Ciuc


BUCUREȘTI, februarie 2018. La 28 februarie se încheie pentru mine o eră. Germania, cel puțin pentru o perioadă, iese din viața mea.
În iunie 2015 plecam cu mașina ticsită către Darmstadt, un oraș din Hesse, cam la 25-30 de kilometri sud de Frankfurt, cu speranțele pe care le au toți românii care “fug” din România. În mare, pentru o viață mai bună.




Pe 28 februarie 2017 părăseam Darmstadtul și reveneam în țară. Aveam să ma angajez la o companie franceză pe un proiect cu o divizie din München. Germania revenea în viața mea și aveam să mai petrec încă 5 săptămâni în capitala Bavariei și încă 10 luni să mai lucrez cu nemții.
Unele probleme și o oportunitate ivită out of the blue m-au făcut să plec din această companie. Ca o coincidență, pe 28 februarie este ultima zi.

De ce Germania? Nimeni dintre prietenii mei nu s-a mirat când le-am zis că voi “emigra” în Germania. Îmi făcusem vacanțe acolo, inclusiv un road trip. Berlinul era și este orașul meu preferat al tuturor timpurilor, iar zgârie norii din Frankfurt mi-au plăcut dintotdeauna.
M-au atras organizarea nemțească curățenia, ordinea și cam toate lucrurile pe care le percepi ca turist și pe care le vei aminti în povești care încep cu “în Germania”. Cum îi spunea Matko în Pisica albă, pisica neagră fiului său Zare, vorbind despre un vapor de pe Dunăre pe care pasagerii dansau vals: “numai nemții puteau construi așa ceva”. Există la nivel mondial o fascinație pentru nemți și pentru modul lor de viață, de lucru și pentru realizările lor. Toată lumea își dorește o mașină nemțească, nu? Eu, in afară de o dacie – prima mașină – am avut un Golf 2, un Golf 3 și două BMW-uri. Vrem o bormașină Bosch și sigur visăm la o mașină de spălat Miele.

Într-o miniserie de articole găzduite de celebrul blog Nopți și zile voi povesti cum am văzut eu experiența germană.

vineri, 16 februarie 2018

Muzică supărată

Pe la 3-4 ani, ascultam fascinat Neil Diamond. Ai mei aveau un pick-up Tesla și atunci când doreau ca eu să stau liniștit, puneau disk-ul cu Neil Diamond. Dar gusturile muzicale ale omului cred că se formează mai târziu, atunci când intră în comunitate, atunci când este influențat de alții și are ocazia să se inspire din gusturile muzicale ale prietenilor sau colegilor. Ai mei nu mi-au trasat tendințe în ce să ascult, probabil nici ei neavând o pasiune concludentă în ceea ce privește muzica. Adică, ascultau muzică, dar ceea ce se dădea la radio ori se mărgineau la disk-urile care se găseau atunci în comerțul socialist.

Prin clasa a VII a eram prieten cu un băiat numit Lemnaru Gabriel, coleg de clasă. Noi îi ziceam Lemne. Nu știu de unde și nici nu m-am întrebat la vremea respectivă, dar Lemne era cu muzica rock. Însă rock din ăla supărat, metale grele cum spunea el. Îmi împuia capul zi de zi cu formații gen Napalm Death, Death, Sepultura, Panthera, Kreator, Paradise Lost, Tiamat. Acum privind în urmă și reascultând fragmente din cântările acestor trupe, îmi dau seama că erau niște grohăieli oribile însoțite de o instrumentație extrem de gălăgioasă, fără pic de muzicalitate. Însă atunci eram fascinat de noile descoperiri și chiar ajunsesem să cumpăr tot felul de casete cu "metale grele", așa cum le numea Lemne. Sau supărături, muzică supărată. Cu pseudomuzica asta îmi terorizam părinții și vecinii. Muzica cerea și un comportament ca atare. "Noi suntem supărați, nu ne spălăm, duhnim a transpirație", "Noi suntem supărați, scuipăm pe jos, ne pișăm pe garduri", spunea Lemne. Noi eram supărați și desconsideram orice alt tip de muzică. Cei din jurul nostru ni se păreau niște fraieri. Aveam o colegă care era fan Roxette, le știa toate piesele. Era ținta preferată a atacurilor noastre. Ce Roxette? Aia e muzică de copii, supărații ascultă metale grele. Mai aveam un coleg care își spunea blueser. Adică cum? Adică era fan muzică blues. Dar nu ce înțelegem noi prin blues, adică Robert Johnson (cel care și-a vândut sufletul diavolului pentru a putea cânta blues la perfecție) ori Muddy Waters. Noi atunci spuneam blues la melodiile lente. Colegul nostru era fascinat de piese gen Timmy T - One more try. Piese pe care aveam să dansăm cu fetele, mai târziu, la petrecerile din liceu. "Auzi! Bagă și tu un blues ca să dansez cu X, să o pipăi pe cur.". Noi râdeam și de colegul ăsta, cu melodiile lui lente. Noi eram supărați. Alții ascultau Depeche Mode și aveau blugi evazați și tricou cu D-trandafir-M, alții erau cu U96 și Snap, iar șefa clasei era fan Scorpions. Iar eu cu Lemne eram cu muzica supărată.

Aveam un ghiozdan roșu din pânză, în care îmi căram cărțile, caietele, penarul. M-am apucat să scriu pe el tot felul de nume de formații sau versuri din melodii, chestii care îndemnau la anarhie, la ură, chestii a căror semnificație nici nu o înțelegeam prea bine la vremea respectivă. Dar mă credeam cool, cu muzica mea supărată și cu atitudinea supărată. Chiar îmi tăiasem și franjurasem niște blugi mai vechi. Așa umblă supărații pe stradă.

La Fan Radio era "Topul de Fier" cu Lenți Chiriac, unde ascultam tot felul de melodii death metal, trash metal, speed metal, heavy metal. Iar la televizor nu pierdeam niciodată "Întâlnirea de la miezul nopții" cu Petre Magdin. Deci mai erau și alții ca noi, ca mine și ca Lemne, care apreciau supărăturile, așa cum le spuneam noi.

În clasa a IX a am plecat la licee diferite, nu am mai vorbit cu Lemne. M-am regăsit cu el pe facebook de puțină vreme. Tot în clasa a IX a am dat și peste alt colectiv, cel de liceu, și am abandonat definitv muzica supărată. Acum, ascultând muzica de atunci, îmi pare cu totul o prostie. Nu doar vocile și instrumentele, dar și versurile mi se par extrem de tâmpite. Asta e. Alții în copilărie au ascultat Bambi, Animal X, 3 Sud Est. Eu și Lemne am fost cu muzica supărată.

luni, 5 februarie 2018

Kazuo Ishiguro - Amintirea palidă a munților


Țara autorului : Anglia

Titlul original : A Pale View of Hills

Anul publicării  : 1982

Ediția în limba română : Polirom

Număr de pagini : 269

Nota Nopți și Zile Blog : 3/5







   Ishiguro a părăsit Japonia de mic copil, stabilindu-se în Regatul Unit, însă prin romanul "Amintirea palidă a munților", publicat pe când avea 28 de ani, face dovada că e japonez 100%. Pe lângă faptul că acțiunea cărții se petrece la Nagasaki și are personaje cât se poate de japoneze cu replici pe care doar japonezii le pot da, romanul e plin de sentimente de melancolie, o elegie care se sprijină pe o narațiune simplă, un prilej de meditație la vremurile apuse, o comparație între prezent și trecut, Japonia tradițională vs. Japonia modernă, o combinație pe care am întâlnit-o și în cărțile lui Kawabata ori ale altor mari scriitori niponi. Etsuko, protagonista cărții, își trăiește bătrânețea într-un sat din Anglia, fiica cea mare s-a sinucis la Manchester, iar cea mică trăiește la Londra, iar la momentul prezent o vizitează. Etsuko își amintește de tinerețea petrecută la Nagasaki, la un timp oarecare după bomba atomică, pe când era cu primul bărbat și gravidă cu fata ei cea mare, cea sinucisă. În acele momente socrul le face o vizită, iar Etsuko se împrietenește cu o femeie ciudată și fetița acesteia. O carte liniștitoare, interesantă, care bucură prin simplitatea punerii în scenă a unor idei importante, insă nefiind o capodoperă, nejustificând un Nobel pentru literatură.

miercuri, 31 ianuarie 2018

ce am citit în luna ianuarie

de Ionescu 

motto: "he's back/ the man behind the mask" (alice cooper)

la mulți ani!

încă din decembrie citeam la viața măruntă, multirecomandatul și multipremiatul roman al doamnei hanya yanigihara. 700 de pagini scrise mic, pline de senzații tari menite a stârni emoții intense în mintea cetitorului. pe undeva este un soi de telenovelă. scrisă. și citită. la început mi-a adus aminte de frumosul roman the beatles, al lui lars christensen. 4 studenți în new york, roman despre maturizare, prietenie--- cam astea-s unele din teme, într-adevăr. dar nu după multe pagini unul din cei 4 se impune ca personaj principal. extrem de chinuitul jude, despre a cărui copilărie vom afla treptat, de-a lungul cărții. acum o să dau spoilere nenumărate! copil abandonat la naștere, crescut la mănăstire, unde este abuzat sexual și bătut. fuge cu un frate luke, singurul care se purta omenește cu el, dar care odată ajunși în libertate îl pune să se prostitueze (jude avea vreo 10 ani pe atunci) și îl abuzează și el la rându-i. intră mascații peste ei într-o bună zi, luke se sinucide, jude e încredințat unui cămin de copii unde este abuzat sexual și bătut. fuge de acolo (era deja teenager) și se prostitueaza benevol, apoi ajunge prizonierul unui dement, dr traylor, care, previzibil, îl abuzează sexual și îl bate, în plus îl calcă și cu mașina. după toate astea jude reușește totuși să urmeze studii înalte, își face niște foarte buni prieteni, ajunge avocat bogat, dar anii copilăriei nu au cum să fie uitați, traumele psihice și fizice sunt cumplite. nu mai insistăm cu spoilere. 4 stele goodreads, un mare deget îndreptat în jos. cartea e prea lungă și prea tear-jerker. plus- o chestie care m-a iritat îndeosebi- lipsesc cu desăvârșire reperele temporale. acțiunea se întinde pe vreo 40+ de ani. fratele luke avea laptop. finalul romanului se petrece așadar prin 2040, poate 2050? reperele culturale nu lipsesc, de exemplu acest minunat tablou (autor john currin, imagine luată de pe pintereszt sau așa ceva) este pomenit pe undeva. dar niciun pic de politică. obama? nimic! tim curry? nimic! măcar că reperele spațiale sunt prezente, chiar foarte detaliat.

rock springs e o carte de proză scurtă a lui richard ford, de la care nu am citit cronicarul sportiv sau alte romane. zece povestiri cu oameni care se pregătesc să intre la închisoare (și nu aud pe vreunul să dea vina pe statul paralel), sau care au ieșit din închisoare, sau care tocmai se despart de partenerii de viață, sau care fac sex cu persoane întâlnite cu câteva minute mai devreme etc. totul expus extrem de sec, fără analize psihologice. cinci stele mari goodreads și un mare deget în sus. recomandată tuturor!

sunt mai bine de 5 ani de când citesc și cărți electronice. una dintre primele achiziții a fost o selecție din scrisorile lui caragiale. a fost printre cărțile pe care ebook readerul nu le-a putut deschide. după câteva schimburi de mailuri cu situl de unde am făcut cumpărătura m-am lăsat păgubaș. în definitiv, cartea putea fi deschisă pe computer și nu dădusem nici 10 lei pe ea. n-am citit-o însă până acum (nu suport să citesc de pe computer), când vechiul e-reader a rămas fără e-cerneală iar e-butonul de pornit/ oprit s-a cam dus. și uite- pe noul reader cartea a mers! selecția scrisorilor este făcută de dan c mihăilescu. îmi lipsesc notele explicative în multe ocazii, eu n-am beut beri cu dl caragiale și mă duce mintea mai greu la unele chestii. miezul cărții este o scrisoare în care sunt povestite aventurile lui delavrancea la berlin. ia, că e și online: http://1001arte.ro/2012/11/scrisoarea-lui-ion-luca-caragiale-despre-vizita-lui-barbu-delavrancea-berlin-1905/ . actualitatea lui caragiale mai e un subiect de actualitate oare? păi este:​ "...auzisem că pe aici sunt de o sută de ori mai mari ca otelul lui Mazăre!". 5 stele goodreads= un deget mare-n sus!

adaug în final o hartă pe care am marcat locurile unde să zicem că 'se desfășoară acțiunea'. sigur, personajele din 'viața măruntă' ajung și în bhutan, dar în new york e grosul. pentru scrisorile lui caragiale am ales berlinul, că acolo le-a scris pe cele mai multe. sper să am energie pentru a actualiza lunar harta& blogul.

miercuri, 24 ianuarie 2018

La o shawerma

Vinerea, după terminarea orelor de muncă, câteodată merg să mănânc un meniu shawerma la un popular local de specific din orașul nostru. E un mod plăcut de a pune punct săptămânii de lucru și de a intra în week-end. Ultima oară, în fața mea, la coadă, erau doi tineri, băiat și fată. Își cumpăraseră, la fel ca și mine, câte un meniu. Shawermarul îi întreabă dacă vor pulpă, piept sau amestecate. Pesemne băiatul era străin, pentru că fata i-a tradus spusele preparatorului: "He is asking if you want legs, breast or mixed". "Breast" vine răspunsul morocănos al străinului. Apoi mi-a venit mie rândul și am comandat amestecat. Nu m-am mai concentrat la cei doi tineri, fiind atent la cum îmi prepară omul shawerma, dar când m-am așezat la masă, am sesizat că-i am pe cei doi chiar în fața mea, la o altă masă pe care masa mea era perpendiculară, așa că-i puteam vedea perfect.

Amândoi destul de lingavi. Fata pe la 20-22 de ani, slabă dar cu haine largi pe ea, menite probabil să-i mascheze lipsa formelor, toată numai un zâmbet. El un ochelarist roșcovan și creț, cu o mutră extrem de sobră. 25 de ani. După ce a mâncat o pătrime de shawerma deja părea ghiftuit și se văita mângâindu-se pe burtă. Extrem de posac. Îmbrăcat într-un pantalon de trening și un tricou peste care purta o geacă de fâș. Fata îi explica veselă câte ceva despre România, despre obiceiurile noastre, el părea plin de griji și abia mârâia câte ceva. Nu mi-am putut explica bucuria fetei care-l privea cu încântare și tot încerca să-i povestească. Ăsta rece. M-am gândit că s-or fi cunoscut pe internet. Și pe vremea mea erau la modă astfel de întâlniri. Cine știe? Poate îl durea pe om burta și avea nevoie la wc și nu știa cum să spună. E greu când ești printre străini, departe de zona ta de confort. Mi s-a părut un om sărman acest occidental care stătea la masă cu fata noastră. Zic că e occidental, că sigur bulgar, turc sau yugoslav nu era, mie îmi semăna a britanic sau austriac, în cel mai rău caz cehoslovac. M-am gândit că nici la ei nu trăiesc oamenii foarte bine. Clasa medie. Mănâncă mai prost ca noi, utilitățile sunt mai scumpe ca la noi, plătesc chirii mari, nu rămân cu cine știe ce după salariu. Se îmbracă mai urât ca noi, femeile lor sunt mai urâte. Așa mă gândeam, mâncând shawerma și bând ayran.

Și cum să te prezinți în trening la o întâlnire în străinătate? Asta denotă nepăsare. Suntem la alergat sau la o eventuală partidă de sex cu o femeie dintr-o altă țară? Iar fraiera era toată numai zâmbet. În locul ei i-aș fi întors spatele din prima secundă, văzându-l în pantaloni de trening și geacă de fâș. El, cetățean străin.

Mi-am terminat mâncarea și i-am lăsat acolo, cu problemele lor.  Cine știe ce or fi făcut!?

joi, 18 ianuarie 2018

Bătrâni

În urmă cu vreo 30 de ani mergeam la biserică împreună cu bunicii. Toți cunoscuții lor de acolo mi se păreau minunați, la fel ca majoritatea oamenilor aflați în jurul vârstei de 70. Bărbați cu pălărie, costum și cravată, femei în deux-pieces-uri elegante purtând bijuterii rafinate. Oameni de o politețe impecabilă, persoane cu o ținută remarcabilă. În prezent mă uit pe stradă sau în mijloacele de transport în comun la bătrânii zilelor noastre. Au pierdut orice urmă de rafinament, fețe schimonosite, triste, urâte. Oameni îmbrăcați sărăcăcios, fără gust. Nu seamănă cu bătrânii de acum 30 de ani, cu bătrânii copilăriei mele. Oare de ce? Am căutat un motiv. Poate pentru că cei de atunci erau născuți undeva pe la 1915 și și-au petrecut adolescența/tinerețea în perioada interbelică despre care se spune că a fost înfloritoare, iar cei de acum sunt născuți pe la 1945 și au trăit vremurile tinereții în perioada comunistă. Atât de tare și adânc ne-a prostit comunismul? Asta să fie cauza degradării umane? Eu alt motiv nu găsesc pentru această schimbare, dar voi, cititorii, puteți enumera altele.

sâmbătă, 13 ianuarie 2018

Yu Hua - Cronica unui negustor de sânge



Țara autorului : China

Titlul original : Xu Sanguan Mai Xue Ji

Anul publicării  : 1995

Ediția în limba română : Humanitas Fiction, Raftul Denisei

Număr de pagini : 255

Nota Nopți și Zile Blog : 5/5





Xu Sanguan lucrează la Fabrica de Mătase din oraș. De câte ori are o problemă majoră merge la spital și-și vinde sângele pentru 35 de yuani, după care se duce la Restaurantul Victoria și comandă un platou cu ficat de porc prăjit și două păhărele de rachiu galben încălzit, pentru a-și recăpăta puterile. Are trei fii, însă cel mare seamănă foarte bine cu He Xiaoyoung de la Fabrica de Mașini Unelte. O poveste superbă și emoționantă din perioada Comunei Populare chineze. Yu Hua folosește cuvinte simple, dar stârnește sentimente puternice. Ba te doare inima de atâta tristețe aflând ce se întâmplă în carte, ba te amuzi pe seama personajelor. Viața grea din China marii foamete care a omorât 18 milioane de oameni, pe care personajul nostru principal, Xu Sanguan, încearcă să o depășească. Nu-i va fi ușor.  Ce frumoasă este literatura când scriitorii nu se complică aiurea cu filozofie și metafore prostești, când spun lucrurilor pe nume și realizează scene memorabile printr-o frază simplă și accesibilă,  ajungând direct în sufletul cititorului și furnizând emoție pură. 

sâmbătă, 6 ianuarie 2018

Alex Tocilescu - Imperiul Pisicilor



Țara autorului : România

 
Anul publicării  : 2017

Publicat de : Polirom, EGO Proză

Număr de pagini : 205

Nota Nopți și Zile Blog : 3/5







Am primit cartea cadou în Ajunul Crăciunului alături de un vin din Republica Gruzia. Pentru mine ăsta e cadoul perfect (cărți & vin), așa că până la Anul Nou am băut și vinul, am citit și cartea. Cel care mi-a oferit cadoul mi-a spus că Alex Tocilescu este de la formația Aeroport care cântă piesa "Simona Ionescu". Desigur, știam și eu această piesă de mai demult, de la Radio Guerrilla. Cartea Imperiul Pisiclor conține 32 de povestiri excelente. Acest scriitor are imaginație și este deosebit de amuzant. Citindu-l pe Alex Tocilescu parcă am citit o combinație între Charles Bukowski și Haruki Murakami, totul povestit de Eufrosin Potecă. Povestirile surprind momente simple din viața noastră de zi cu zi, dar fiecare are ceva super special prin modul cum sunt puse în scenă. O chestie care mi-a plăcut mult, la începutul fiecărei povești apar câte una sau mai multe melodii, cumva soundtrack-ul celor întâmplate. Muzica foarte bună, gen Radiohead, Oasis, Pink Floyd etc. Este și un lucru negativ la această carte. Dupa ce ai terminat-o, chiar uiți tot ce ai citit. Nu e ceva care să-ți rămână în memorie, în suflet. E doar o bucurie de moment, însă vă garantez că merită această bucurie.

miercuri, 3 ianuarie 2018

ce am citit în 2017

de Ionescu

nu aveam intenția să povestesc despre lecturile mele din 2017, cine mai citește acest blog ale cărui vremuri de glorie sunt duse (remember românii au talent? sau aspiratorul kirbee?). plus că n-a fost un an foarte satisfăcător din punct de vedere al lecturilor. lipsă de timp, chef și inspirație. și ghici! nici nu voi povesti despre cele 35 de cărți pe care le văd frumos aliniate pe goodreads. fac doar un mic top 2017 din care exclud evident un monument precum ulysses. mai exclud și cel care cheamă câinii fiindcă autorul mai intră pe aici și m-aș simți ca la ora de română. iar pe octavian perpelea îl cunosc personal, așa că nu punem în top nici noaptea sft alcoolomeu. vă recomand însă călduros aceste 3 cărți.
topul
1. luminătorii, de eleanor catton. cam la vremea când venea carol 1 în bucurești se petrece acțiunea acestui lung și destul de dificil roman. lucrurile se petrec la mare distanță, în lumea căutătorilor de aur din noua zeelandă. 
2. ulysses 732 de mircea mihăeș. partea 1- istoria complicată a scrierii și publicării romanului ulysses. partea 2- analiza cărții capitol cu capitol. partea 3-  mai tehnică, povestea ediței gabler, din anii 80.
3. copilăria lui kaspar hauser, de bogdan alexandru stănescu. un mare hit al anului..et pour cause! 
4. simpatizantul, de viet thanh nguyen. confesiunile unui agent dublu vietnamez ajuns in america. ne-o recomandă și domnul bill gates. sau zuckerberg? zuckerman? ba nu, zuckerman are legătură cu locul 5. 
5. contraviața, de ph. roth. m-a fermecat mai puțin ca alte romane ale lui roth. politică din greu. 

ne revedem peste 1 luna (?)

luni, 1 ianuarie 2018

Top 10 cărți citite 2016-2017

În ultima vreme timpul de citit a scăzut considerabil. Nu-mi pare bine, dar a trebuit să investesc din timpul pe care înainte îl alocam cărților în alte activități. Mă joc foarte mult pe consola Sony PS4, mi-am făcut o amantă, urmăresc cu regularitate partide din NBA, uneori mai fac ore suplimentare la locul de muncă. De la 1 ianuarie 2016 și până la 31 decembrie 2017 am citit doar 37 de cărți. Înainte atâta citeam într-un singur an. Din cele 37 de cărți, 10 formează topul de mai jos.

1.Gogol - Suflete moarte
2.Dino Buzzati - Deșertul tătarilor
3.George Orwell - O mie nouă sute optzeci și patru
4.Eowyn Ivey - Spre marginea luminoasă a lumii
5.Radu Pavel Gheo - Disco Titanic
6.Isabel Allende - Casa spiritelor
7.Svetlana Aleksievici - Vremuri second hand
8.Akira Yoshimura - Naufragii
9.Yu Hua - În viață
10.Carson McCullers - Inima-i un vânător singuratic