duminică, 15 ianuarie 2017

Yu Hua - În viață


Țara autorului : China

Titlul original : Huozhe

Anul publicării romanului : 1993

Ediția în limba română : Humanitas, colecția Raftul Denisei

Număr de pagini : 219

Nota Nopți și Zile Blog : 4/5








Le Monde spune că Yu Hua este un Hemingway chinez. Blogul Nopți și Zile spune că mai degrabă Yu Hua este o minunată combinație între Bohumil Hrabal și Cinghiz Aitmatov. Cartea chinezului începe într-un mod cât se poate de fericit și se termină lăsând cititorul în lacrimi, iar ceea ce-l face să nu plângă prea tare este faptul că scriitorul vorbește degajat despre toată această tragedie. China rurală și personajul Fugui care ne povestește viața lui, aproximativ 50 de ani începând cu vremurile de apus ale Imperiului, continuând cu colectivizarea, China lui Mao și până aproape de China modernă din zilele noastre. Tristețe multă în carte, dar cine dă un ban pe viața unui chinez când sunt atâtea miliarde? Frumos de tot scrie Yu Hua și m-a emoționat mai mult decât Mo Yan în cele 5-6 cărți pe care le-am citit. Citești și te gândești câtă mâncare arunci la gunoi, iar chinezii erau în sărbătoare când mâncau zeamă de orez. Citești și îndrăgești aceste personaje care râd cu gura până la urechi, ca în secunda următoare să plângă în hohote. Citești și te amuzi la unele faze antologice, ca de pilda aceasta: "Când eram tânăr îmi plăcea să mănânc, să beau, să merg la curve și la jocurile de noroc, și m-am destrăbălat cât am putut. Bordelul la care mă duceam se chema casa frumoaselor, și era o curvă grasă care îmi plăcea mult. Când mergea, bucile mari i se legănau în sus și-n jos, de parcă erau lampioanele agățate la poarta bordelului, și când eram peste ea în pat și ea mai mișca din cand în când sub mine, mi se părea că dorm pe o barcă care se clatină pe valuri. O puneam adesea să mă care în spate prin oraș, și-o călăream așa cum călărești o iapă. Socru-meu, Chen, negustorul de orez, stătea în spatele tejghelei, îmbrăcat în haine negre de mătase. De câte ori treceam prin fața prăvăliei lui, o trăgeam pe curvă de păr să se oprească, îmi scoteam pălăria și-l salutam cu respect: Toate bune?".  O carte foarte bună și mi-ar plăcea să văd și ecranizarea ei, care am înțeles că a câștigat în 1994 Marele Premiu al juriului la Cannes (cine a luat în 1994 Palme d'Or?).  Abia aștept următoarea carte a lui Yu Hua, în curs de apariție la Editura Humanitas. Se numește "Cronica unui negustor de sânge".

duminică, 8 ianuarie 2017

Jun'ichirō Tanizaki - Jurnalul unui bătrân nebun


Țara autorului : Japonia

Titlul original : Futen Rojin Nikki

Anul publicării romanului : 1961

Ediția în limba română : Polirom, colecția Esențial

Număr de pagini : 234

Nota Nopți și Zile Blog : 4/5







 Junichiro Tanizaki a fost mare de tot, un monstru sacru al literaturii universale. Gândiți-vă că există un premiu de mare prestigiu cu numele său. În 1985 Premiul Tanizaki a fost cucerit de romanul "La capătul lumii și în țara aspră a minunilor", scris de Haruki Murakami. Dacă nu murea, în 1965, e posibil ca Tanizaki să fi fost premiat cu Nobel. Norocul lui Kawabata în 1968. Îmi doream de foarte multă vreme să-l citesc pe Tanizaki, așa că am început 2017 cu el, o carte scrisă la bătrânețe. O carte extrem de ciudată prin întâmplările descrise, un jurnal ținut de un bătrân de 77 de ani care este îndrăgostit de nora lui, o fostă dansatoare exotică. Ne aflăm ca perioadă undeva la apusul Japoniei tradiționale, într-un Tokyo descris în felul următor: "Cine e de vină pentru ce-a ajuns Tokyo acum - un oraș dezolant și haotic? Nu oare așa-zișii politicieni veniți de prin toate locurile, țărănoi cu pretenții, care habar n-au de frumusețea și farmecul orașului de demult? Nu ei sunt cei care au transformat încântătoarele canale de la Nihonbashi, Yoroibashi, Tsukijibashi sau Yanagibashi în șanțuri mizere pline de noroi și care habar n-au că în râul Sumida au înotat cândva pești de gheață?".  E perioada aia de trecere între Japonia care purta kimono și Japonia modernă pe care o știm din operele lui Ryu sau Haruki Murakami. Bătrânul Utsugi e atât de îndrăgostit de nora lui încât intră peste ea la duș, ori se bucură când aceasta îi prelinge din saliva sa în gură, un gest scârbos pentru noi europenii. Carte este scrisă simplu, dar evidențiază trăiri incredibile, frământări grave. Omul aflat față în față cu moartea și măcinat de o dragoste imposibilă. Foarte mulți termeni medicali, nume de medicamente, astfel încât presupun că lectura va fi un deliciu pentru doctori și farmaciști. E posibil să fi mărit nota cu jumătate de punct, dar am zis că nu dau jumătăți, plus că am rotunjit în plus și datorită numelui greu al scriitorului. Mi-a plăcut cartea și voi căuta și alte titluri de la Tanizaki.

miercuri, 4 ianuarie 2017

Tigăi

Deobicei în primele zile ale anului publicam un top 10 cărți citite în anul precedent, dar acum este impropriu să fac un top 10 din 18 cărți citite, așa că voi face la anul top 10 2016-2017, în speranța că voi citi mai mult în acest an. Voi începe anul prin a demasca o stratagemă a societății de consum. La benzinăria Petrom, când alimentezi cu carburant sau faci cumpărături din magazin, pentru fiecare 30 de lei cheltuiți primești un sticker pe care-l lipești pe un pliant. La 15 stickere lipite poți cumpăra o tigaie sau un crăticior. Acesta costă 30-35 lei pentru că ai 15 stickere, altfel, spun ei, ar costa 90-100 lei. De când a apărut promoția, am fost înnebunit să strâng puncte și să cumpăr cât mai multe tigăi. Dacă aș fi mers la magazin și aș fi găsit tigăile respective la prețul de 30 de lei (sau orice alt preț) nici prin cap nu mi-ar fi trecut să le cumpăr. Iată cum oameni iscusiți au găsit o excelentă strategie de vânzări și înrobesc cumpărătorul prin acest sistem, care pe deoparte te face să alimentezi de la aceeași benzinărie, iar pe de altă parte îți scoate bani suplimentari din buzunar pentru unele chestii pe care altfel nu le-ai cumpăra. Suntem sclavi moderni, avem tendința de a cumpăra tot ce este la reducere chit că nu ne este de folosință. Oameni în toată firea suntem ușor de păcălit și aruncăm aiurea cu banii. Eu deja mă gândesc la următoarele 15 stickere pentru încă o tigaie sau cratiță.

sâmbătă, 31 decembrie 2016

Ce am citit în 2016

de Ionescu

am început anul marcat puternic de solenoid, de sub care a cărui impresie cu greu am ieșit. poate și asta a făcut ca numărul de cărți citite-n 2016 să fie mult sub cel din 2015. poate și unde n-am mai avut contract lunar cu superblogul, mai știi? sau din cauză că anul ăsta, înainte de culcare, am citit mai mult cărți pentru copii?
totuși, anul începuse fulgurant, cu 5 cărți în prima săptămână. am recitit romanele rodichii (rodicăi?) ojog din seria melania lupu, inclusiv cele 2- anonima de miercuri și dispariția statuăi din porc, în care bătrâna infractoare are un rol mai redus. a, ar mai fi în seria melaniei și aia cu liz taylor, pe aia abia ce o citisem cu 1-2 ani în urmă, n-am reluat-o (ce deznodământ de 2 lei are cartea asta!). știți cărțile, pasionante, desigur. mai alină și din dorul de capitală care mă mistuie din ce în ce mai rar. melania e un personaj cu totul memorabil, dar complet implauzibil. mă bucur că în final a ajuns la bulău. chit că în ultimul roman al seriei probabil că are vreo 90-100 de ani.

will i am faulkner- pe patul de moarte. o carte dificilă pentru cineva aflat încă supt vraja solenoidului. o grămadă de naratori avem aicea, se schimba naratorul la fiecare capitol, dar toți grăiesc în stilul lui faulkner. o femeie moare și e dusă de familie spre îngropare la oarece distanță de casă, pe un drum plin de primejdii, pe scurt spus.

andrei platonov- cevengur. o carte pe care doream de vreun sfert de veac să o citesc. m-a dezamăgit, sau poate tot solenoidul e de vină? e vorba de construirea comunismului, primii ani ai urss. prea multe personagii, am cam pierdut socoteala lor.

gigore cugler- apunake. un fel de urmuz, cam din aceeași perioadă.

cormac mccarthy- no country for old men. no comment.

sorin gherguț- trei. poezie. frumos. citez
vino mamă să mă vezi cum lucrez
la spații albe la spații roz spații bej

vino să vezi cum nu contez
vino să vezi cum nu forțez

alaa al aswani- blocul iakubian. așa îl chema pe armeanul care a făcut blocul ăsta din cairo. iakubian. o corupție și în egiptul ăsta... te doare capul! fel de fel de oameni stau în blocul ăsta. mai bogați, mai nu, mai heterosexuali, mai nu, mai corecți, mai nu.... o frescă a societății eghiptene, cum ar veni.

ioan t morar- sărbătoarea corturilor. niște băieți în aradul anilor 80 și mai apoi în israel și iar în arad. trec de la o credință neoprotestantă la alta, spre a deveni mai apoi evrei. securitatea e omniprezentă.

lucian boia- strania istorie a comunismului românesc. prolificul istoric scrie foarte frumos, dar din păcate cărți din ce în ce mai scurte. am citit o cronică (acidă) la cartea asta, din care am aflat (din cronică, nu din cartea lui boia) că în românia nu a fost niciodată comunism. cică pe vremea lui ceaușescu era de fapt tot un fel de capitalism. noi să fim sănătoși!

radu paraschivescu- cum(?) gândesc politicienii(?). o colecție de perle din seria binecunoscută. vai de noi.

111 cele mai frumoase poezii de dragoste din literatura română. o antologie care caută să evite locurile comune și bine face.

levantul lui cărtărescu, recitit a enșpea oară, de data asta-ntr-o ediție critică, cu numeroase și prețioase adnotări ale lui cosmin ciotloș. mi se pare inadmisibil să existe bloggeri care nu au citit levantul! fiecare vers e o încântare.

radu cosașu- viața ficțiunii după o revoluție. un fals roman epistolar în care am fost foarte iritat să văd că tot ce s-a întâmplat în primăvara 1990 în piața universității e redus la o lozincă idioată, care poate nu a fost niciodată scandată acolo. altfel, seducătoare carte. frecventele referințe la ciclul supraviețuirilor m-au făcut să mă tot întreb dacă nu aș vrea să cheltui niște bănuți pe cele 3 volume apărute la polirom în seria opere. mult am ezitat, dar până la urmă am prins un superpreț.

ceea ce ne conduce la acel fenomen de masă care s-a numit luna literaturii mioritice. la mine a ținut 2 luni +. am citit supraviețuirile lui cosașu, rearanjate pentru ediția de opere de la polirom în 5 volume. zice că nu a modificat nimic în text, deși e pe undeva o scenă de sex oral (de fapt o tentativă, din ce rețin) care nu apare în ediția de pe vremea tovarășului nicolae. n-am făcut o lectură comparativă, n-am încercat să văd în ce volum a apărut inițial fiece nuvelă. (au fost în anii 70-80 câteva volume de supraviețuiri, 1, 2, logica, cap limpede, meseria de nuvelist, ficționarii. acum volumele se cheamă rămășițele mic burgheze, armata mea de cavalerie, logica- ăsta a rămas probabil identic, apoi pe vremea când nu mă gândeam la moarte și gărgăunii, care e cap limpede din 1989.) practic e un soi de autobiografie care acoperă perioada tinereții autorului, de când era comunist înfocat și scria articole demascatoare la scînteia, mai apoi însă acuzat de tovarăși de intelectualism și alte alea, trimis în producție din cauza unui unchi din occident, primele lui cărți (de care se dezice, cu umor și detașare), gagicăreli și alte alea. să cetiți supraviețuirile, dragii mei. nu sunt o lectură foarte simplă, cam cade în manierism pe undeva cândva, zic eu, poate mai și modifică faptele reale, dar cetiți-le. e un mic efort să descifrăm identitatea reală a unor personaje (paul georgescu, ion caraion, zaharia stancu, tudor vianu, radu albala, mrp, petru dumitriu etc etc), ne mai ajută internetul, ne mai ajuta cultura noastră.

tot sub genericul însuflețitor al lunii literaturii mioritice am făcut rost la reduceri de volumele 1-4 din operele lui mircea nedelciu. am recitit cu aceasta ocazie a n-a oară zmeura de câmpie. desigur că nu e romanul dumneavoastră clasic, așezat. am recitit după aproape 30 de ani tratament fabulatoriu. rămăsesem cu impresia că e foarte încâlcit. aiurea! eram eu mic copil. e considerabil mai puțin experimental decât zmeura de câmpie și e la fel de fain. am citit & (în multe cazuri,) recitit și proza scurtă, cele 4 volume din anii 80 (sau primul e de prin 79? parcă). aici e într-adevăr mai revoluționar ca stil, nu totdeauna. pe mine personal mă încântă toate aceste 6 cărți concentrate acum în 4 volume. a apărut foarte recent și volumul 5, romanul cu 3 autori femeia în roșu. l-am citit și pe el la vremea lui, țin minte, o hârtie mizerabila. era prin 91. poate îl recitim la anul.

după aia am citit munții înalți ai portugaliei, de yann martel. mai slăbar decât viața lui pi. 3 povești mai mult sau mai puțin suprarealiste cu cimpanzei.

coaja de nucă a lui mcewan e un hamlet povestit de un copil încă nenăscut. nu știu dacă îl lătrau câinii nenăscuți, dar știu ca puștiul e foarte foarte curajos. ca de obicei, maestrul e impecabil.

o carte care te pune rău pe gânduri e disco titanic, de radu pavel gheo. așa mult m-a impresionat încât am înfăptuit o pagină a cărții pe facebook. vă rog, like și share, vorba ăluia. eroul e unul cam din generația mea, timișorean d-ăsta cu miticii să intre la noi în banat numa cu pașaport, erou al revoluției, care are niște secrete bine păstrate asupra unor lucruri întâmplate-n 89. nu la revoluție, ci mai înainte, prin august și noiembrie/decembrie. o să le aflăm pe toate până la urmă. rockul iugoslav e un personaj important al romanului. ca și războiul din fosta iugoslavie. sunt pomeniți pe undeva leo și cristina, din romanul precedent al lui rpg.

adrian cioroianu cu volumul 2 din micile lui povești despre istoria noastră, de fapt e vorba de scenariile unei emisiuni care cred că se cheamă 5 minute de istorie și care s-a dat și s-o mai da la tvr. volumul 2 tratează istoria recentă, ceaușescu, revoluția. istoria pentru toți. o carte pe care ar trebui să o citească tot românul.

varamo, de cesar aira. o nuvelă despre un amărât de funcționar care se trezește prins în niște jocuri cu miză mare.

bogdan suceavă- republica. o relatare a evenimentelor extraordinare intrate în istorie drept republica de la ploiești. 1870.

nick cave- moartea lui bunny munro. foarte tristă carte. genul de carte care nu înțeleg de ce a fost scrisă. mare futăcios imbecil bunny ăsta. mi-a fost tare milă de fi-su.

dodii- florin dumitrescu. poezii frumoase. dimovian neabătut, scrie pe ultima coperta. da, de multe ori, prin frazare. mai puțin prin teme. fd este mai cunoscut drept textierul sarmalelor reci.

am mai citit numerele 1 si 2 din iocan, revista de proză scurta. nu abundă de chestii memorabile.

am ținut totusi să recitesc pe final de an și deznodământul seriei melania lupu: o toaletă a la liz taylor. deja trecuse 1 an în plus, nu? mai mult ca să îmi verific amintirile, rețin că deși apărută după revoluție, acțiunea cărții e imposibil de datat. să fie anii 80 sau 90? dar iată că e deja 30 decembrie. poate în acest weekend voi face și recitirea asta și voi reveni cu impresiuni.

top 6, de fapt top 15, am inclus recitirile:
levantul
pe patul de m0arte
coaja de nuci
disco titanic
opere- mircea nedelciu (nu mai ordonăm acuma toate cele 6 volume originale, toate își au locul în top)
opere/ supraviețuirile- radu cosașu (includem aici și viața ficțiunii, plus aceeași observație, toate cele x volume au loc în top)

la mulți ani!

miercuri, 28 decembrie 2016

Anna Gavalda - Împreună

O pictoriță în mizerie ce lucrează ca femeie de serviciu, un aristocrat bâlbâit în mizerie care locuiește intr-un apartament de 300 mp aproape de La tour Eiffel, un chef și mamaia (traducere oferită de Iustina Croitoru, nu știu care e originalul; a cam romanizat multe chestii în traducere) lui, sunt cele patru personaje principale propuse de celebra Anna Gavalda (priviți poze cu ea pe net, nu mi-o imaginam așa la cum scrie) într-un roman lipsit de prea multă acțiune ori de faze notabile, dar totuși plăcut la citit. Seamănă mai degrabă cu un scenariu de film și în asta a și fost transformat, într-un film ce pare interesant din ceea ce am văzut în trailer. Printre altele, citind cartea, realizăm că și francezii au obiceiul tăiatului de porc cam ca pe la noi la țară și de asemenea, să vezi și să nu crezi, au și ei buda în fundul grădinii, asta deși acțiunea cărții se petrece în timpurile în care francul francez a fost înlocuit cu moneda unică, euro. Am citit cartea, mi-a plăcut că a mers repede, dar nu îmi dau seama cu ce e Anna Gavalda specială. Scrie pur și simplu literatură de consum, jonglează puțin cu personajele și nimic mai mult. Unii spun că este o radiografie a Parisului contemporan. Eu nici nu mi-am dat seama că acțiunea se desfășoară în Paris. La fel de bine puteam să cred că e în Katowice. Alții spun că e una dintre cele mai frumoase povești de dragoste. Nu. E una banală. Prea bolnăvicioasă și prea modernă pentru gustul meu. Dar cum zice colegul meu yo3, d'asta e bine că suntem diferiți și nu avem aceleași gusturi.

                                   521 pagini, Editura Polirom, Stele Nopți și Zile Blog: 2                                                                             (stele: 5-excepțională; 4-foarte bună; 3-bună; 2-așa și așa; 1-slabă; 0-proastă)

marți, 13 decembrie 2016

Dino Buzzati - Deșertul tătarilor

Cine ar intra într-o librărie și uitându-se prin rafturi ar alege o carte cu un asemenea titlu și un asemenea nume de autor? Deloc atractiv, dar trebuie știut că în ceea ce privește cărțile, cel mai important este conținutul. Deșertul tătarilor, o minunată parabolă, o meditație asupra vieții și a destinului, o poveste plină de înțelesuri. Giovanni Drogo, tânărul locotenent și personaul principal pleacă către Fortăreața Bastiani, un loc ciudat în vârful munților, un loc strategic care veghează asupra graniței de Nord, un loc unde nu se întâmplă niciodată nimic, însă toți militarii de acolo stau pregătiți ca pentru război. Drogo își dorește o viață plăcută, cu petreceri și femei, cu bani și faimă. Ajunge în munți și vrea să plece imediat înapoi, în oraș, la o garnizoană obișnuită. Dar ceva lăuntric îl ține pe loc. Își spune că va pleca după patru luni. Și așteaptă. Va mai putea pleca? Ne regăsim cu toții în cartea lui Buzzati. De câte ori nu stăm la un loc de muncă și îndurăm sperând în mai bine, sperând că ceva fantastic se va intampla? Așteptăm să ni se împlinească idealurile, dar putem birui timpul? Cartea te îndeamnă la meditație pe lângă frumoasa poveste pusă în scenă. Stilul scriitorului este plăcut și accesibil. Cartea publicată în 1940. Mi-a plăcut nespus.


                           219 pagini, Editura Polirom, Stele Nopți și Zile Blog: 5                                                                             (stele: 5-excepțională; 4-foarte bună; 3-bună; 2-așa și așa; 1-slabă; 0-proastă)

luni, 12 decembrie 2016

Lege

Aseară, în Ziua Alegerilor, la 19:30 eram în noul magazin Lidl din Șoseaua Pantelimon. Pe lângă altele am cumpărat și două beri negre, pentru a le savura în canapea, alături de nevastă, urmărind rezultatele alegerilor și discuțiile, la orele 21:00. Ajung la casă, pun cumpărăturile pe bandă, îmi vine rândul, însă tânăra casieră îmi spune: "Din păcate nu vă putem da berile. Nu avem voie să vindem alcool. Suntem lângă o secție de votare și este interzis.". Ok. Nu am comentat nimic, dar m-am gândit: eu dacă vin de acasă cu o țuică în punga de hârtie și mă apuc să beau lângă secția de votare cine mă oprește? Ori dacă beau acasă 10 beri și 3 tequila și mă duc pe lângă secția de votare? Ce fel de lege e asta? Ce își propune?