joi, 7 septembrie 2017

Junichiro Tanizaki - Moartea lui O-Tsuya



Țara autorului : Japonia

Titlul original : O-Tsuya koroshi

Anul publicării  : 1915

Ediția în limba română : Polirom, colecția Esențial

Număr de pagini : 164

Nota Nopți și Zile Blog : 4/5






Artist al cuvântului, asta este Tanizaki. Crează prin simplitate o atmosferă ce transpune cu totul cititorul, iar la nivel psihologic intră cu mare măiestrie în mintea personajelor. O nuvelă, cu o acțiune foarte densă, despre fata unui cămătar, fată care are o relație cu unul dintre argații tatălui său. O poveste despre influența răului asupra omului, despre manipulare și desigur, despre sexualitate, unul din motivele preferate ale scriitorului. Japonia de odinioară, o noapte tăcută și zăpada așternându-se. Unul dintre argați a plecat după mâncare, stăpânii nu sunt acasă, O-Tsuya așteaptă în camera de sus, în timp ce Shinsuke visează la tânăra femeie din a cărei plăcere a tot gustat în ultima vreme. Se simte îndrăgostit de ea, dar parcă n-ar vrea să-și înșele stăpânul. Să fugă alături de femeie? Nu se cuvine. Dar Shinsuke este un om slab emoțional. Tanizaki mi-a dat senzația unei creații Shakespeare-iene prin această nuvelă, cu multe schimbări de situație, majoritatea survenite la ceas de noapte. O poveste frumoasă cu seniori, samurai, stăpâni, gheișe, dar mai ales o poveste psihologică plină de plăceri sălbatice. O carte ce te face să te afunzi în băutură și dame de companie.

luni, 4 septembrie 2017

Khaled Hosseini - Vânătorii de zmeie


Țara autorului : Afganistan/Statele Unite ale Americii

Titlul original : The Kite Runner

Anul publicării  : 2003

Ediția în limba română : Editura Niculescu

Număr de pagini : 405

Nota Nopți și Zile Blog : 3/5







O carte cu afgani. Povestea a doi băieți, stăpân și slujitor, plasată în Afganistanul ce-și trăiește ultimele zile sub rege și se pregătește să fie ocupat de sovietici. O poveste extrem de tristă, dar parcă povestită prea din topor. Mi-a plăcut cartea, dar nu am simțit sensibilitatea și trăirile pe care o asemenea poveste ar trebui să o trezească în cititor, iar asta e vina scriitorului, care nu recurge absolut deloc la procedee artistice (figuri de stil). Totul e doar o narațiune, o înșiruire de fapte, iar curgerea acțiunii amintește de romanele secoluui XVIII, foarte plate și cu fapte trase de păr. Romanul e foarte lăudat peste tot și așteptam o capodoperă. Departe de așa ceva, dar totuși o carte bună. Interesante faptele istorice pe care romanul ni le relatează și încă o dată realizăm ce rău face religia când este pusă la conducerea unei țări. Foarte frumoasă relația celor doi copii, tânărul stăpân și slujitorul care și-ar da și viața pentru cel pe care îl servește. Poate cartea era net superioară daca Khaled Hosseini ar fi fost doar afgan, nu un afgan americanizat.

miercuri, 30 august 2017

O altă seară de vineri

Somnul african e un pește răpitor și omoară tot ce prinde în calea lui. Numai în bancuri umblă, niciodată singur. El are stomac, nu e ca alți pești. Odată în stomacul unui somn african a fost găsit un cap de caras. Știu asta pentru că omul de lângă mine îmi povestește. Suntem pe podul ce trece lacul de lângă Mânăstirea Pasărea. Copiii se uitau la un banc de peștișori mici negri, iar acest om a apărut lângă noi și ne-a zis cu un aer foarte erudit: "Au venit, nu? E ora lor.". Era cam ora 19. S-a dovedit că ne uităm la niște somni africani micuți. Ne spune că fac numai prăpăd în baltă, nu mai rămâne nimic în urma lor.

E vineri seară și am zis să ies cu copiii pe lângă oraș. De la MegaMall (construit pe locul Electroaparatajului.......știți povestea...) până la Selgros Pantelimon facem 60 de minute. Cu mașina mică. Se merge bară la bară. Oare oamenii în acest an nu au mai avut concedii? De ce este orașul atât de plin vara? Ori s-au îmbogățit cu toții și au mașini mici și ies cu ele zi de zi, oră de oră? Ajungem până la urmă la Mânăstirea Pasărea și intrăm în biserică, copiii după obiceiul lor căutând anafură să mănânce, adică pâine sfințită. Dar nu mai era.

Mergem prin grădina bisericii, iar copiii se duc peste niște flori. Eu le zic: "Ieșiți de acolo, că vă ceartă măicuțele!". În spatele nostru apare o maică, în binecunoscutul port negru, și zice: "Maicile nu ceartă pe nimeni. Nu mai ziceți așa, să creadă copiii că îi ceartă maicile sau preoții. Dacă nu sunt cuminți îi ceartă mami și tati.". Nu știu ce a vrut să zică, dar ne continuăm periplul prin vastele grădini mânăstirești. La un moment dat trece pe lângă noi o măicuță la volanul unei Dacia Logan. Șofa cu pricepere. Ne face cu mâna din mașină și îi facem și noi.

Trecem podul către terenul de dincolo, dinspre pădurea Pusnicu. Sub pod este un banc de somni africani, pești foarte periculoși. Se schimbă clima, iar în curând vom vedea crocodilii de Nil în lacul de la Mânăstirea Pasărea. Deocamdată zărim 6-7 capre și ne îndreptăm către ele. Copiilor le plac mult animalele văzute pe viu. Însă acum caprele vin către noi să ne împungă cu coarnele. Din spatele lor sare un păstor și le domolește. Vorba lui este pe jumătate un mârit, așa că nu înțeleg exact ce vrea să ne spună. Ne întoarcem spre pod și căutăm un șarpe. Copilul cel mare îmi spune că sunt multe găuri de șarpe, dar nu vedem niciunul.

Mergem către satul Brănești unde în zona pieței este un Shop&Go. Iau câte o apă Zizin pentru copii, iar mie un Pepsi. Bem toate astea pe câmpul de lângă satul Vadul Anei, câmp care este despărțit de un gard de Autostrada Soarelui. Ne uităm la mașinile care pleacă spre litoral, iar apoi copiii umplu cu pietricele o sticlă. Ne destindem. Soarele apune. Este acum doar o minge portocalie ce atinge linia orizontului. Sunt gâze în aer care încearcă să ne ciupească. Plecăm mai departe către satele Fundeni și Cernica, iar apoi intrăm pe Autostrada Soarelui către București.

Mergem la Decathlon, unde întotdeauna îmi place să fac trucul meu preferat prin care stârnesc admirația celor aflați în magazin. Jonglerie cu trei mingi de tenis. La fel se întâmplă și acum, un copil de 9-10 ani exclamând către tatăl său: "Oaaau, ai văzut?".

E noapte când ajungem acasă, dar am dormit de prânz cu toții, așa că avem energie pentru a începe pentru a doua oară excepționalul joc The Last of Us.

luni, 28 august 2017

O femeie de treabă

Știți răcoritoarele Tymbark la 250ml, sticlă de sticlă? Preferata mea e cea cu zmeură și mentă. Cumpăr destul de des din benzinării. Sticla are un sistem greoi de desfacere al capsulei, în sensul că are un inel de care trebuie să tragi, iar dacă rupi acel inel nu prea mai ai cum să destupi sticla. Asta mi s-a întâmplat mie la Petrom în Oltenița. Afară cald, băutura rece ce nu putea fi băută. M-am dus la vânzătoarea din benzinărie, o femeie rotofeie, între două vârste, cu un fel de permanent blond în cap. I-am explicat problema și fără să ezite mi-a luat sticla din mână și a desfăcut capsula cu dinții. Dinți puternici. O totală antiteză această casieră de la benzinărie, față de casiera de la Mega Image despre care am vorbit în postarea de pe 11 iulie 2017.

luni, 14 august 2017

Vineri seară la Mall

Vineri dimineață nevasta mă anunță că iese la restaurant alături de colege, să fac ce știu cu copiii până când s-o întoarce ea, la miez de noapte. Astea sunt vremurile noastre, cu emanciparea femeii, cu reclame la aspiratoare în care apar bărbați, cu familii în care femeia câștigă mai mult decât bărbatul, cu bărbați care au grijă de copii. Nu-mi pare rău. "Mergem la Mall, copii?". "Mergem!", zic ei în cor. La MegaMall, pe jos, să facem mișcare. De fiecare dată când vorbesc de MegaMall nu pot să nu amintesc că este construit pe locul fostei uzine Electroaparataj, intreprindere unde am făcut patru ani practică pe când eram în facultate. Hala strungurilor, vopsitoria, galvanizarea, prelucrări mase plastice, montajul și toate celelalte secții au fost înlocuite de magazine cu haine de firmă, restaurante, locuri pentru distracție și cheltuit banii. Ce mai producem noi ca țară? Unde e industria noastră? Oamenii de altă dată în halate albastre sunt acum ospătari sau umili vânzători. La Mega Mall.
 
A fost ziua copilului meu cel mare. I-au dat bunicii trei milioane să-și ia ce vrea. Intrăm la magazinul de jucării. Se uită minute bune printre rafturi și nu știe ce să aleagă. Poate nici jucăriile nu sunt foarte atractive. Ori poate cei din ziua de azi au prea multe și nu mai apreciază. În cele din urmă își alege o pușcă. Gen rifle de vânătoare. Îi iau și celui mic un pistol. Cel mare mă întreabă dacă tâlharul din Connecticut are pușcă sau pistol. Are pistol, dar îi zic că are pușcă ca să fie fericit. Hai că ne-a mai rămas un milion să luam și haine. Mergem la C&A. O colegă mi-a spus că se pronunță "Țe und a". Cinci sute de mii o cămașă de copil. Le iau fix două. Îmi iau și eu o cămașă care costă doar patru sute de mii. Copiii sunt neastâmpărați și se agață de curele. Casiera este o tânără obscură. Mă întreabă: "Le faceți față?". Zic că da, iar ea râde și spune: "Dacă nu le faceți față, le faceți spate.". I se pare o glumă extrem de tare. Râde cu poftă. Lucrător comercial la un magazin de haine. Ce-ar fi făcut pe vremea Electroaparatajului? I-ar fi fost mai bine? Nu știu. Copiii mei se bucură de haine mai mult decât mă bucuram eu în copilărie. Așteaptă câte o jucărie, dar e ok și cu hainele.
 
Îmi consult smart phone-ul. Sunt în permanență conectat cu Universul. Apar deja poze cu nevastă'mea și colegele ei la restaurant. Întâlnire d'aia de femei cu pahare cu limonadă și pai pe masă. "Hai copii la Pizza Hut, să băgăm și noi o pizza". Se bucură de idee. Pentru mine Pizza Hut e un restaurant de două stele Michelin, locul la care visam când eram în liceu și era o mare sărbătoare de câte ori ajungeam acolo. Am mai povestit despre asta. Copiii mei trăiesc în capitalism și nu au frustrări de astea. Beau un Carlsberg la draft de cum ajung și mai comand încă unul, atât mi-e de sete. Le iau și la copii un suc și așteptăm pizza și pastele. Nu încercați să dați spaghete unui copil de doi ani. Și un adult le mănâncă greu, copilul se va chinui infinit cu ele, alunecându-i din furculiță sau din gură. Bem, mâncăm, glumim, se face zece noaptea și pornim către casă cu punga cu arme și cămăși. Vine și nevastă'mea, "A, păi nu v-ați culcat deja?". "Păi nu. Spală-i și tu, că te-au așteptat. Eu mă bag la un Playstation.".

luni, 31 iulie 2017

Muzica din cartea "Disco Titanic"

Am citit "Disco Titanic", romanul lui Radu Pavel Gheo, cu pixul în mână și urechea în boxă, pentru a nu pierde nimic din muzica extraordinară care pur și simplu însoțește aproape fiecare scenă din carte. Mi-aș dori ca odată să intru într-o benzinărie și să găsesc un dublu cd cu sondtrack-ul cărții, să-l cumpăr și să-l pot asculta în drumurile mele. Până atunci ne mulțumim cu youtube. Iată mai jos lista, în ordinea cronologică a apariției în carte.

1.Bijelo Dugme - Padaju Zvijezde
2.Joan Jett - I Hate Myself For Loving You
3.Kylie Minogue - The Loco-Motion
4.Paps'n'Skar - Mirage
5.CC Catch - Cause You Are Young
6.Phil Collins - A Groovy Kind Of Love
7.Terence Trent D'Arby - Sign Your Name
8.Eric Clapton - Wonderful Tonight
9.Bijelo Dugme - Hajdemo u Planine
10.Scorpions - Wind of change
11.David Hasselhoff - Looking for Freedom
12.Galija - Jos uvek sanjam
13.Billy Idol - Catch My Fall
14.Bijelo Dugme - Hotel Motel
15.S.A.R.S. - Ratujemo ti i ja
16.Madonna - Like A Virgin
17.Prljavo Kazaliste-Marina
18.Davoli - Dani Ljubavi
19.Davoli - Stojim na kantunu
20.Plavi Orkestar-Zelene su bile oči te
21.Wham! - Wake Me Up Before You Go-Go
22.Michael Jackson - Thriller
23.REO Speedwagon - Can't Fight This Feeling
24.Tutti Frutti Band - Nasloni glavu na moje rame
25.Bijelo Dugme - Hej, Slaveni
26.Bijelo Dugme - Lijepa nasa
27.Lepa Brena - Mani zemlju koja Bosnu nema
28.Lepa Brena -  Hej Bosno, Bosno moja
29.Milli Vanilli - Girl You Know It's True
30.Sabrina - Boys (Summertime Love)
31.Bajaga i Instruktori - Grudi nosi ko odlikovanja
32.Riblja Čorba - Rat je završen
33.Bijelo Dugme - Lipe cvatu
34.Lepa Brena - Hajde da se volimo
35.Nazareth - Piece Of My Heart
36.Milli Vanilli - Baby Don't Forget My Number
37.Simply Red - If You Don't Know Me By Now
38.Plavi Orkestar - Proljeće
39.Parni Valjak - Povratak Ratnika
40.Prljavo Kazalište - Lupi petama

duminică, 30 iulie 2017

Radu Pavel Gheo - Disco Titanic



Țara autorului : România

Titlul original : Disco Titanic

Anul publicării  : 2016

Ediția în limba română : Polirom, EGO proză

Număr de pagini : 458

Nota Nopți și Zile Blog : 5/5






 Primul contact cu Iugoslavia l-am avut în copilărie, în concedii cu părinții, când mergeam de la Drobeta Turnu-Severin la Moldova Nouă și peste Dunăre vedeam la un moment dat, pe un deal, un steag mare cu stea roșie în mijloc, ori când taică'miu venea din delegație de la Timișoara și îmi aducea o sacoșă plină cu dulciuri, sucuri, gume, budinci, ba chiar și un ceas electronic de mână. Cumpărate de la sârbi, din piața de sărbi, cum se exprima el. Iar peste ani și ani, împreună cu soția am făcut câteva concedii pe teritoriul fostei Iugoslavii. Am mers cu autoturismul prin Serbia, Muntenegru, Croația, Macedonia și nu ne-am gândit nicio clipă că popoarele astea se dușmănesc, că nu sunt prieteni între ei precum slovacii cu cehii. Ne-am mirat la hotel în Belgrad când discutând cu recepționera, aceasta a strâmbat vehement din nas când am întrebat-o despre Croația, ori când ne-a spus că țara Kosovo nu există ci este o regiune a Serbiei. Cartea lui Radu Pavel Gheo mi-a deschis ochii despre ce a fost de fapt în Iugoslavia după 1990. Nu sunt în măsură să judec dacă era mai bine ca Iugoslavia să fie unită, ori e mai bine în prezent și nici cartea nu face asta, doar prezintă aspecte istorice foarte frumos îmbrăcate într-o poveste care mi-a plăcut extrem de mult.

Radu Pavel Gheo a dat din nou lovitura cu acest roman. Dupa ce am apreciat superlativ "Noapte bună, copii!", am apreciat chiar mai mult această carte. Pentru mine Radu Pavel Gheo e cel mai talentat scriitor de după '90. Într-un interviu pe care l-a acordat Emei Cojocaru, Gheo spunea că nu are profunzimea lui O. Nimigean (Rădăcina de Bucsau mi-a plăcut și mie mult, dar de exemplu Mortido am abandonat-o, e imposibil de citit), dar nici nu trebuie să ai profunzime d'asta poetică și filozofică pentru a scrie o carte mare de tot, pentru ca publicul să te iubească.

V-ați imaginat o carte care să conțină mai multă muzică decât orice carte a lui Haruki Murakami? Disco Titanic ne oferă o grămadă de melodii bune din perioada pop-rock iugoslavă. Ce piesă frumoasă este "Dani ljubavi", adică zilele iubirii.

O carte despre secesiunea Iugoslaviei, dar și despre ultimii ani de comunism din România, o carte despre adolescenți și despre adolescenți deveniți adulți, o carte despre zilele trecute și despre zilele noastre. O carte despre cruzimea și monstrozitatea războiului, sau de fapt a omului. O carte scrisă perfect. Gheo spune că a lucrat șase ani la ea. Se vede munca.

Genul de carte mare de tot, pe care o închizi și rămâi uluit, iar apoi stai uitându-te în gol și îti fuge mintea la tot felul de chestii. Iscusit și finalul. Nu știu ce să zic despre universalitatea cărții. Oare cineva din Ecuador sau Norvegia ar aprecia-o? Ar înțelege despre ce este vorba? Peste ani și ani, Radu Pavel Gheo va fi comparat cu Rebreanu, cu Sadoveanu? Adica va fi în topul scriitorilor români din toate timpurile? Se va face film după carte? Ar merita cu prisosință.

Personajele cărții sunt foarte plăcute toate, chiar și cele secundare. Domn' Vergil e foarte pitoresc. Până și Ileana e frumos construită, dar de ce a trebuit să moară? (nu e un spoiler, 90% dintre cei care au citit cartea nici nu mai știu cine e Ileana). Emilia seamănă cu Nicole Scherzinger de la Pussycat Dolls. Păi chiar că e frumoasa Emi. Gheo se bagă și pe el ca personaj in roman, ca un fel de Tarantino care se distribuie în propriile filme.

Romanul "Disco Titanic" ar trebui să fie un hit al vremurilor noastre, să-l citească toată lumea, să se epuizeze din librării, să se cumpere pe sub mână. Atât e de bun.