joi, 31 decembrie 2020

Experiența covit plus top 10 cărți citite în 2020

 de Ionescu

  într-o duminică pe la prânz mi-am dat seama că mă simt cam nasol, așa, o ușoară astenie, curgea nasul. avusesem senzația asta și cu cîteva zile în urmă, dar trecuse repede. a doua zi dimineață eram cam la fel. a treia zi, tot cam așa, am fost schimbul unu doi trei și apoi unu din nou, am dus-o la capăt. ziua 4 de boală. mi-am zis că am răcit sau poate am făcut covrig 19 și nu m-am panicat prea tare. 
 
  în weekendul următor a fost minivacanța de 1 decemvrie. a ținut 4 zile. a fost la liber pe net piesa 'pasărea retro se lovește de bloc și cade pe asfaltul fierbinte' scrisă și regizată de radu afrim la teatrul maghiar din tîrgu mureș. superb. mare păcat că nu am mers mult mai mult la teatru în tinerețile mele. am ratat atâtea chestii... 

  este foarte periculos să ai diaree atunci când te deplasezi încet din cauza durerilor articulațiilor. poți face pe tine până ajungi la wc. noroc că eu nu am avut nici una, nici alta. am avut însă astenia asta, care uite că nu mai trecea. mai exact, parcă trecea, parcă iar revenea. în minivacanță a mai apărut ceva- am devenit anosmic. la câteva ore, îmi luase și gustul. m-am panicat, era destul de clar că sunt infectat cu noul coronavirus, deși parcă mă simțeam mai bine. vreo 3 zile m-a ținut asta cu gustul & mirosul.
  
  au trecut liberele, am revenit la munci. am vorbit cu șeful de tură eric, zis enio și cu supraveghetorul temistocle, zis saint maximin și le-am spus ce mă supără. ei au aranjat să îmi fac testul de covid 19. din căcate pe banii mei. 379,99 lei. m-am prezentat la o clinică de stat, iar o asistentă mi-a băgat 2 bețe (pe rând) în nas până în străfunduri, iar apoi alt băț pe gâți de am simțit că m-aș lipsi de o friptură la frigare. a fost a treia oară când m-am testat prin această metodă a polimerazei (primele 2 testări au fost de rutină, eram asimptomatic. asimtomatic, cum zic cocalarii). mi s-a făcut și un test rapid cu ocazia asta. negativ. eram cam în ziua 11 de boală. dacă mă simt bine să o sun. i-am spus că așa voi face. mi-am luat la revedere și m- am întors la ale mele. 
 
  a doua zi a venit rezultatul și la testul pcr- negativ. mă așteptam.
 
  vin algerile, într-o indiferență generală. votez și eu. iar câștigă iese pesedeul. nici nu știu când m-am făcut bine, procesul a fost lent. cam după vreo 2 săptămâni poate spre 20 de zile chiar, dublu față de cele mai dure răceli. dar parcă și acum, după mai bine de o lună obosesc mai ușor. parcă și tusea e mai prezentă de la o vreme.
 
  arsenal bate pe chelsea taman când era clar că nu o să mai bată pe nimeni prea curând. cam 3-4-5 mii de cazuri noi pe zi. este Crăciunul. îmi comand cărți electronice pe internet. mă joc pe computer un clasic din 1997. mă uit la vechile filme cu james bond, alea cu sean connery. apare o nouă lozincă- cuie mâțu.

  bun, au trecut mai bine de 4 săptămâni. ia să mă testez de anticorpi (a doua oară, căci m-am mai căutat acum vreo 3-4 luni, după un episod scurt de răceala, însoțit atunci și de subfebră. nu fusese sars cov 2). tot pe banii mei. 94,99 lei. m-am prezentat la o clinică privată, iar o asistentă mi-a băgat un ac în venă. dacă mă simt bine să o sun. i-am spus că așa voi face. mi-am luat la revedere și am plecat spre casă. 

  arsenal bate iar. începe campania de vaccinare. moise g face dezvăluiri. trece o zi, verific situl web al clinicii private: rezultat în lucru. mai trece una, îmi butonez telefonul și aflu rezultatul- anticorpii sunt în titru sugestiv pentru o infecție cu coronavirusul 2019. mă relaxez intrucâtva.
 
  am scris acest text pentru că nu mai fusesem de mult autor aici, dar și pentru a ajuta lumea cu informații aberante și inutile. dar am și sfaturi. utile & importante. e o boală parșivă. aveți mare grijă, purtați măști, chiar dacă le numiți botnițe. păstrați distanța. dezinfectați. mâncați sănătos. nu se știe, poate nu aveți noroc de o formă ușoară. uite, chiar acum câteva minute am cunoscut un om tinerel care.. dar să lăsăm. multă sănătate vă doresc!

  a, dacă mă vaccinez? sigur că da.

iar acum, topul, într-o ordine oarecare.

  • yu hua- ziua a 7-a. yu hua pleacă de la niște fapte diverse pe care le-a văzut el la știrile lor din china (cam cum au făcut the beatles cu a day in the life) și scrie un superb roman în care personajele sunt toate decedate. 
  • john cheever- integrala prozei scurte. o carte pe care o am de vreo 10 ani. am mai citit câte un pic, apoi deloc, cartea a rămas pe noptieră ani buni, acum am reluat-o integral. povestiri amărui, pline de personaje precum eleanor rigby sau lovely rita ale beatleșilor.
  • paul auster- cartea iluziilor. un om deprimat (am aflat din pasărea retro cum se zice pe maghiară la depresie. depresiuș.) care devine interesat de un actor din vremea filmului mut. se duce pe urmele lui și multe se întâmplă. tonul general îmi amintește de un cîntec cu beatles- i'm  so tired. 
  • vladimir nabokov- pnin. pnin e un profesor la o universitate americană, emigrant rus neadaptat. șugubeață carte. pnin mi-l amintește, nu știu de ce, pe mean mr mustard. 
  • mathias énard- vorbește-le despre: a) bătălii, b) regi, c) elefanț. michelangelo invitat la curtea lui baiazid, care l-a întrebat, fără dispreț, dacă n-ar putea el să facă un pod peste bosfor. o carte rafinată, așa, precum o bijuterie rară și prețioasă, sau precum un cîntec al beatleșilor, michelle îi zice.
  • michel bussi- legături de sânge, un roman cam polițist, demult nu mai citisemceva de genul acesta. foarte palpitant, desigur. o senzație de urgență, ca în cântecul why don't we do it in the road, dacă îmi permiteți.
  • grigore slujitel- zilele lui savelie. savelie e un motan ca lumea, care își duce zilele în moscova din vremurile lui putin. nu pare nici putinist, nici opozant (putea fi opozant și publicat totodată? mă îndoiesc. uite, yu hua mai zice una-alta despre viața in china de azi). schimbă frecvent stăpânii, modul de viață. tristă carte până la urmă. la fel ca yesterday-ul beatles-ilor.
  • george saunders- pastoralia. proză scurtă, cam distopică. așa cum îl știm din 10 decembre, saunders e un tip extrem de inventiv. parcă zici că îi asculți pe beatles când cântă happiness is a warm gun. 
  • thomas bernhard- extincție. roman central european tipic, așa cum văd eu lucrurile. apăsător, monoton. precum 2 piese legate din abbey road- golden slumbers și carry that weight. sau mai degrabă i want you (she's so heavy) tot din acel lp.
  • cees nooteboom- ritualuri. spre finele anului am citit vreo 5 cărți ale acestui olandez. am ales ritualuri pentru top. pot zice cu o vorbă mare- roman psihologic? poate. referirile la orient îl fac să sune a una din piesele lui harrison, să zicem within you without you.  

     trebuie menționați traducătorii. în ordine- luminița bălan, ciprian șiulea, dana crăciun, mona antohi, cristian fulaș, alexandra cozmolici, justina bandol, radu paraschivescu, gabriela danțiș, luminița bobu
     ia uite, numai traduceri am pus. și doar am citit cărți românești, i-am citit pe toți cei 4 beatleși din aer cu diamante. pe stratan, coșovei și iaru în antologii cuprinzătoare, pe cărtărescu cu recentul lui volum de poezii, și pe alții-iulian bocai, ioan t morar, mariana marin, tudor zarojanu (cu mass media insider, unde am încercat cu mai mult sau mai puțin succes să identific personajele) etc, dar dacă aș mai schimba ceva la top ar fi tot străini. flannery o'connor, elena ferrante, ian mcewan. așa a fost să fie.  ia, nici femei nu am pus. am citit destule, amintitele flannery o'connor, mariana marin, apoi delphine de vigan, rachel cusk, ali smith, lavinia bălulescu, tatiana niculescu.. (elena ferrante nu e clar cine e, ce sex are..). trebuia un top 20, acum asta e.

  la mulți ani!

marți, 15 decembrie 2020

Vecinul meu Totoro

© wikipedia

Hayao Miyazaki este un nume foarte puțin cunoscut în lumea noastră, o lume care îl preamărește pe Disney și pe urmașii săi care îndoctrinează în continuare generații și generații de copii. Eu din copilărie am fost fascinat de filmele de animație japoneze. Probabil de când mă uitam la Sandy Bell (la vremea respectivă nu știam că sunt japoneze, dar îmi plăceau). Apoi, mai în adolescență, am văzut Hotaru na haka (Cimitirul licuricilor), regizat de Isao Takahata, la care am plâns ore întregi după terminarea peliculei și mi-am spus că japonezii ăștia sunt tari de tot. Hayao Miyazaki este considerat un fel de Kurosawa al animației. E magistral. Tot în adolescență căutam să văd toate filmele din Top 250 imdb. În primele 25 (Atenție! În primele 25 de filme all time) se afla și Sen to Chihiro no kamikakushi (Spirited away cum l-au tradus vorbitorii de engleză), regizat de acest Hayao Miyazaki. E pur și simplu o capodoperă. L-am văzut de vreo 6 ori. N-o să vedeți o asemenea poveste nici în 1000 de Frozen. La fel și Hauru no ugoku shiro (Castelul umblător al lui Howl). 

 

 

Aveți Netflix? Dacă da, lasați Casa de Papel și Peaky Blinders! Urmăriți capodoperele lui Miyazaki. Zilele trecute m-am uitat împreună cu nevasta la Tonari no Totoro (Vecinul meu Totoro). Copiii nu au dorit să vadă, nu apreciază animația japoneză, fiind spălați pe creier de americani. 

Vecinul meu Totoro, povestea unui profesor care împreună cu fetele lui se mută într-o casă la țară. Lângă sat este pădurea, plină de forțe supranaturale și tot felul de spirite. Un mod unic de a spune o poveste, naturalețea regăsindu-se în lucruri pe care noi, europenii le găsim ciudate. Până și faptul că bărbatul face baie împreună cu cele două copile, cei trei stând împreună despuiați, ne miră pe noi, barbarii ăștia de oameni crescuți într-o altfel de civilizație. Fază tablou în care fetițele, alături de Totoro așteaptă în stația de autobuz, sub ploaia ce cade peste ei. O frumusețe pură care bucură sufletul privitorului, aruncându-i lacrimi în colțul ochilor. Acest film de animație este metaforă, este poezie. Totul este întregit de muzică și de vorbele japonezilor, care parcă strigă când discută între ei. 

Dați drumul la Netflix cât mai grabnic la acest film! 

Cu plăcere! (vorba unui influencer din mediul online)

miercuri, 25 noiembrie 2020

Maradona

 Așa cum eu în prezent îi oblig pe copiii mei să vadă faze din NBA și să-l aplaude pe LeBron James la scenă deschisă, la fel în 1986 tata mă trezea noaptea pentru a sta alături de el și a urmări la vechiul nostru televizor alb-negru Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic. Aveam 7 ani. Îmi spunea: "Ăsta e Maradona! Câștigă de unul singur Campionatul Mondial! Nu l-am prins jucând pe Pele, dar ăsta e cel mai mare fotbalist din toate timpurile.". M-am îndrăgostit și eu. Ieșeam în fața blocului cu un tricou pe care îmi scrisesem cu acuarele numărul 10 și numele Maradona. Toată lumea îl privea la Televiziunea Bulgară pe Maradona. Maradona era o stare de spirit. Surprizele Cincin si Ulker cu el valorau cel mai mult. În '90 eram deja mai mare și urmăream fotbal cu normă întreagă. Am făcut 1-1 cu ei, gol Pele Balint. În '94 era deja bătrân. Toată lumea l-a iubit, parcă era unul de-al nostru. Mai tare ca Messi sau CR7 din prezent. A fost un idol pentru toată lumea din vremurile alea, deși cu toții l-am văzut doar la Mondiale. Pe vremea aia nu aveai unde urmări Il Calcio Serie A și fotbalul romantic de la Napoli cu Maradona, Careca și Alemao.


Am aflat de moartea lui de la Smart FM în timp ce beam rom cubanez cu Coca Cola și vorbeam pe whatsapp cu Șeful Paul. Cei de la radio au pus în onoarea lui o piesă excelentă și cât se poate de potrivită. Manu Chao - La Vida Tombola.


- Copii, a murit Maradona!
- Cine e?
- Cel mai mare fotbalist din toate timpurile!
- Dumnezeu să-l ierte!, amândoi la unison.


Idol !

vineri, 20 noiembrie 2020

Poze Ziua nevestei '20

 Pe vremuri căram după mine un aparat foto DSLR, câteodată chiar și un obiectiv 75-300 mm. Ușor, ușor, m-am lenevit și mi-am spus că e prea complicat să car o asemenea ustensilă, așa că am trecut la un aparat foto mirrorless. Mult mai mic, îl puteam ține și în buzunarul gecii. Între timp am îmbătrânit, am devenit și mai comod, mi se pare greu să car și mirrorless-ul. Îl țin aruncat printr-un sertar. E foarte bun și telefonul pentru fotografii. Ce? Se vede vreo diferență? Nu sunt profesionist. Așadar, câteva poze care să susțină scrierea anterioară. Făcute cu telefonul.

Capul Doloșman și Lacul Razim

De la Capul Doloșman vedere către Lacul Golovița. Clădirea albastră din depărtare este micul muzeu, unde am primit explicații de la portar.

Histria.

Histria.

Ciolan de miel și mămăligă. Mâncarea sărbătoritei.

Toaleta doamnelor, la unul dintre popasurile de pe A2.



miercuri, 18 noiembrie 2020

Ziua nevestei '20

 Pe vremea când încă eram infectat cu Covid, prietenul meu Răzvan îmi trimite pe whatsapp un set de poze și câteva cuvinte despre locul unde tocmai se afla. Cetatea Argamum. Nu auzisem niciodată, peisajele erau de vis, mi-a făcut o poftă teribilă de mers acolo și nu am mai avut liniște până nu am fost să văd cu ochii mei. Am așteptat să fiu sănătos și am pornit la drum, după ce în prealabil i-am cerut câteva lămuriri asupra drumului. Răzvan mi-a scris așa: "Mergi pe A2, apoi pe A4 (care ocolește Constanța și merge spre Tulcea) și continui de la Ovidiu pe DN22 (E87, drumul spre Tulcea) până la prima mare intersecție după Baia (prima localitate din jud. TL), unde faci la dreapta spre Jurilovca. Din Jurilovca urmezi drumul comunal 229P spre Capul Doloșman. Acolo găsești în dreapta plaja de nudiști și în stânga Cetatea Argamum".


Se apropia ziua nevestei, iar de aniversarea ei întotdeauna facem ceva special (iubitorii blogului Nopti și Zile cu siguranță au citit în anii trecuți despre excursia la Roma, despre vizita la Costinești, ori despre minunatul Castel din Bantopoc unde am ascultat Simfonia nr 2 în Do Major a lui  Robert Schumann, în interpretarea Filarmonicii din Buenos Aires). Acum, cu câteva zile înainte de aniversarea ei, aveam să plecăm spre Cetatea Argamum, în județul Tulcea.


Ne-am mobilizat cu toții, iar la ora 8:00 am pornit la drum, pe o autostradă foarte liberă și am făcut popas abia după Cernavodă, pentru un mic sandwich cu șuncă și cașcaval. Ploua, dar ușor-ușor cerul s-a înseninat și am ajuns fără probleme la destinație, urmând indicațiile din mesajul lui Răzvan. 


Ajungem la Capul Doloșman, care desparte lacurile Golovița și Razim. Peisajul este de vis. Câți oameni din România știu de acest loc? Nu este deloc promovat, însă pe mine mă bucură acest fapt. Suntem doar noi. Cine ar vrea să fie aglomerat ca pe Valea Prahovei aici? Harta Google ne indică în partea dreaptă plaja de nudiști. Cam multă mizerie lăsată în urmă de nudiști, despre care aflăm un pic mai târziu de la paznicul locului că sunt în genere olandezi și nemți. Olandezii în special (poate alături de cehi) au o pasiune pentru nudism, pentru goliciunea trupului în locuri publice. Probabil și voi urmăriți pe instagram userul "A naked girl", cu o olandeză care pozează dezbrăcată prin tot felul de locuri frumoase din natura. În partea stângă a drumului care duce chiar pe malul lacului, ni se înfățișează ruinele cetății Argamum. Urcăm pe un mic delușor de unde se deschide o priveliște minunată asupra întinderii de apă. Fiul meu cel mare bombăne: "De ce trebuie să vedem niște pietre? Și apă? E doar o apă!", dar apoi uită de acest neajuns și, găsindu-și un băț, începe să-l altoiască, cu multă plăcere, pe fratele său mai mic. Acesta din urmă nu rămâne nici el dator. 


Lacul Razim are valuri. Zici că e mare. Nu-l poți cuprinde cu privirea. Pe malul lacului se află cetatea Argamum, sau Orgame după numele ei grecesc. Nevasta studiază pe telefon despre cetate și mă informează că a fost descoperită de Vasile Pârvan. Am auzit de acest nume doar de la o stație STB, dar nu mi-am pus niciodată întrebarea cine a fost. Și din acest punct de vedere apreciez călătoriile, pentru latura lor culturală. Ruinele aparțin unei cetăți pe care grecii au întemeiat-o prin secolul V i. Hr. Istorie! Ne plimbăm o vreme printre ruine, privim spre apă, facem poze pentru facebook cu telefonul, apoi ne continuăm călătoria, însă la vreo câteva sute de metri, lângă o căsuță albastră cu flori vedem un om. Nevasta spune să ne oprim și să-l întrebăm despre împrejurimi. Omul era paznicul locului și e bucuros să ne spună câte știe și el. Ne arată niște case interesante de pământ, povestindu-ne că au fost ridicate de studenții care făceau practică la arheologie pe vremea lui Ceaușescu și erau ținuți toată vara la corturi. Acum este mijlocul lui noiembrie, afară sunt 8-9 grade, e plăcut. Mă gândesc că în timpul verii aici sunt peste 35 grade și nu e tocmai plăcut să lucrezi, să sapi, să cauți vestigii. Vizităm micuțul muzeu, mai vorbim cu portarul pe care îl miluim cu un pol, copiii se joacă cu pisicile și câinii din jur, pe lângă noi trece o turmă de capre. 


Acum ne îndreptăm spre Cetatea Histria, mult mai bine conservată și întreținută. Cel mai vechi oraș astestat pe teritoriul României. Tot de greci construită. Frumoasă, foarte frumoasă. Aici plătim bilet de intrare, dar merită. Până și copiii sunt emoționați la întâlnirea cu istoria. Asta poate și pentru că primesc promisiunea noastră, ca după atâta culturalizare vom merge la restaurant pentru a ne desfăta burțile.


De la Histria o pornim către Năvodari și trecem prin Săcele. Știți voi cine s-a născut în Săcele? Între Năvodari și Mamaia a apărut un cartier nou. Hoteluri, apartamente de închiriat. Suntem uluiți. Ne plimbăm pe plaja din Mamaia, de-a lungul falezei, până la lăsarea întunericului. E mult mai plăcut să te plimbi pe plajă în sezonul rece decât în sezonul estival când mori de cald. Când e frig și mă plimb pe plajă îmi amintesc de filmul Eternal Sunshine of the Spotless Mind. Am urmărit de vreo 4-5 ori această peliculă, una dintre preferatele mele. Vouă v-a plăcut?


Vine și momentul mult așteptat. Cina din Constanța. Suntem lihniți. În asemenea momente ne gândim la prietena noastră Anca, pe care ar fi cuprins-o nebunia în asemenea momente. Este ora 18:30, iar singura noastră masă din zi a fost un umil sandwich la ora 10:00. Pentru că este ziua nevestei alegem un restaurant mai fin, asta și pentru că localul nostru obișnuit din Constanța era plin. Mergem la Restaurant Pizzico, Piața Ovidiu nr. 7. Meniul este sub formă de ziar, cu tot felul de povești interesante și mâncărurile prezentate într-un mod frumos, ce evocă vechea lume boierească demult apusă. Prețurile cam mărișoare, atmosfera plăcută deși în aer liber la o temperatură de 5 grade. Ne vorbim între noi să nu comandăm băuturi, pentru a scuti bani. Copiii mai mârâie că le este sete, ar bea ceva, dar îi liniștesc eu:  "Lăsați, băieți, că e Mega la un minut de restraurant. Bem acolo pe alese.". Și adevărul este că nu merită să dai 10 lei pe un Pepsi la 0,25 litri, când cu 10 lei putem bea toți patru de la Mega. Plus că nu este sănătos să bei în timpul mesei. Comandăm așa: copilul cel mic - penne carbonara, copilul cel mare - un burger de 43 lei (Eu nu înțeleg prețurile la burgeri din restaurante. Pentru mine cei mai buni burgeri sunt Big Mac, Quarter pounder with cheese și Whopper, iar ăștia sunt la o treime de preț față de un burger de 43 de lei. Și mult mai gustoși.), nevasta - ciolan de berbecuț la cuptor dichisit cu mămăligă, eu - tigaie picantă de porc cu mămăligă frecată cu brânză. Mâncarea a fost unanim apreciată. Chiar bună. Preț total - 172 lei, fără tips. Cam mare, nu? După ce am plătit, ne-am ridicat de la masă și ne-am dus la Mega, aflat la 100 metri apropiere, am luat niște răcoritoare pe care le-am băut lângă Casino, privind la Marea Neagră care oferea un adevărat spectacol, fiind foarte agitată. Un crevetier se afla la o mică distanță de țărm și puteam observa cum valurile îl ridică și îl coboară într-un ritm destul de rapid. 


Ceasul era deja trecut de 20, așa că ne-am grăbit spre casa noastră. Nu trebuie să ne prindă ora 23 pe străzi, fiind stare de alertă. Noapte, autostrada liberă. La radio se difuzează The Allman Brothers Band - In Memory of Elizabeth Reed, de pe albumul live At Fillmore East din 1971. O piesă ce se potrivește perfect cu noaptea liniștită de afară, dar și cu energia pe care o oferă condusul pe autostradă. Realizatorul emisiunii povestește de cele câteva cover-uri incluse pe album, unul dintre ele fiind realizat chiar după celebrul T-Bone Walker. Apoi ni se vorbește despre doi dintre membri trupei, care surprinzător au murit la 24 de ani, în accidente de motocicletă, la scurt timp unul de celălalt.


Oprim la unul dintre popasurile autostrăzii pentru a face pipi. WC-ul este impecabil. La fiecare chiuvetă sunt flori, totul este aranjat ca pentru revistă. Cel care se ocupă de WC stă afară și privește în gol. Când ies, îl salut și el mă întreabă dacă am să-i dau o țigară. Nu am, dar mă duc la mașină și îi aduc 5 lei. Îi dau și îi spun că a aranjat foarte frumos WC-ul. Se luminează la față. Mă invită și în toaleta femeilor să văd și acolo. Mă îndeamnă să fac poze. Îmi spune că lumea e nesimțită și lasă murdar, dar se străduiește să curețe după fiecare. Lucrează în ture de 48 de ore. Mai schimb cu el câteva cuvinte, după care ne îndreptăm spre casă. Ajungem la 22:50.


Și pentru că îmi place să vorbesc despre mâncare și băutură, voi încheia pagina de astăzi în acest spirit. Chiar de aniversarea ei, la câteva zile după excursie, nevasta a pregătit un meniu de lux cu patru feluri de mâncare și trei feluri de băutură. După cum urmează:
Antipasti : piept afumat de rață, salam de cerb, brânză blue stilton, brânză moale de capră, brânză danish blue, ardei iuți umpluți cu brânză
Primo : cannelloni cu carne de vită și sos de roșii, totul gratinat cu parmegiano reggiano
Secondi : ceafă de porc gătită lent, cartofi cu rozmarin și usturoi la cuptor
Contorno : castraveți murați în saramură, ardei copți din Peru
Dolce : tiramisu
La aperitive și paste am băut un cabernet creat de eonologul Aurelia Vișinescu, iar la friptură am băut bere Guinness, preparată special la Dublin pentru ziua nevestei de însuși Arthur Guinness. Copiii au băut limonadă făcută în casă din lămâi, apă și zahăr.


luni, 16 noiembrie 2020

Guzel Iahina - Copiii de pe Volga


 
Țara autorului : Rusia

Titlul original : Дети мои
 
Anul publicării : 2018

Ediția în limba română : Humanitas Fiction, Raftul Denisei

Număr de pagini : 444

Nota Nopți și Zile Blog : 10
 
 Rușii sunt inegalabili la literatură (și nu numai). Cei mai tari! Fie că sunt kirghizi, cazaci, născuți la Moscova ori Leningrad, sub puterea țarului sau în URSS, ori chiar tătari din Tatarstanul Sovietic, cum este cazul acestei autoare. Primul ei roman, "Zuleiha deschide ochii" mi-a plăcut enorm, al doilea roman, "Copiii de pe Volga", mi-a plăcut și mai mult. Într-un mod de o rară sensibilitate artistică, autoarea scoate la lumină un subiect despre care nu aveam niciun pic habar. Germanii de pe Volga. Foarte interesantă istoria lor, superbă povestea lui Guzel. Literatură pentru suflet. Mai citești câteva pagini, mai bei un pahar de tărie, mai verși o lacrimă, mai afli o noutate despre trecut, te bucuri sincer în sufletul tău. Realism magic rusesc. Cu adevărat magic!


Îl avem ca personaj principal pe Bach (fără legătură cu Sebastian). Se apropie de 40 de ani, e profesor la școala din sat. Singuratic, cât se poate de timid, super cult. Undeva pe la anii 1910. Primește o vizită neașteptată, i se propune să fie pedagog pentru fata unui neamț bogat de dincolo de Volga. Traversează fluviul cu barca unui luntraș ciudat, pentru a nimeri într-o lume marqueziană și murakamiană deopotrivă. Eleva nu i se arată, este nevoit să țină orele cu un paravan între el și cea pe care o învață. Se îndrăgostește de ea. Lucrurile evoluează uimitor, vine comunismul, cartea este tot mai frumoasă cu fiecare pagină. O adevărată pledoarie pentru literatură, extraordinar roman. Scriitoare de Nobel în viitor, dacă există corectitudine pe lume.

luni, 9 noiembrie 2020

Experiența Covid

Într-o duminică seara mi-am dat seama că am febră. M-am băgat sub pătură și tot tremuram. Peste noapte am simțit dureri în tot corpul, în picioare, în mâini. Dimineața eram pe altă lume și i-am dat mesaj Șefului Paul să-i spun că nu pot ajunge la muncă, sunt bolnav. Starea se înrăutățea. Abia puteam să mă dau jos din pat, iar ca să merg până la wc trebuia să mă țin de scaune, de masă, de ce îmi ieșea în cale. Mă dureau tare articulațiile din tot corpul. Simțeam că am nevoie de un baston ca să merg. Am zăcut la pat vreo două zile cu febră și dureri. Luam paracetamol la nevoie. Mă durea puțin și gâtul, dar nu așa tare ca atunci când am avut amigdalită pultacee. Mi-am zis că am răcit și nu m-am panicat. 
 
În miercurea ce a urmat m-a apucat diareea severă. A ținut trei zile. Am luat Loperamide, sau Imodium cum îi mai spunem noi. Este foarte periculos să ai diaree atunci când te deplasezi încet din cauza durerilor articulațiilor. Poți face pe tine până ajungi la wc. Febra mi-a trecut, dar pe lângă diaree aveam dureri de stomac, dureri de spate, o stare de rău total, de oboseală vecină cu moartea. Tot nu m-am panicat.
 
 Doar dormeam și mă târam către toaletă. Nu mai făcusem baie de cinci zile. Chiar nu eram în stare pentru această operațiune. Când mi-a fost un pic mai bine, m-am gândit că e cazul să mă spăl. M-am dezbrăcat și mi-am mirosit hainele murdare. Surprinzător, dar nu miroseau urât. De fapt nu miroseau deloc. Mi-am spus: "Sunt sfânt! Eu pot sta nespălat oricât, nu miros!". Mi-am făcut baie, apoi mi-am dat cu spray. Am avut marea surpriză să constat că sprayul nu miroase a nimic. Am început să miros toate parfumurile din casă. Nevasta chiar mi-a dat o ceapă stricată. Nu simțeam niciun fel de miros. Aici m-am panicat foarte tare, pentru că știam că este simptom de covid 19.
 
 Am vorbit cu Șeful Paul și i-am spus ce mă supără. Acesta a aranjat să îmi fac testul de covid 19. Din păcate pe banii mei. 380 lei. M-am prezentat la o clinică privată, iar o doctoriță mi-a băgat un baț în nas până în creier, iar apoi alt băț pe gât de am simțit că vomit. Mi-a zis să stau acasă până primesc rezultatul și pe urmă dacă sunt pozitiv, 14 zile. Dacă mă simt foarte rău să sun la 112. I-am spus că așa voi face, mă izolez în birou și mă uit la Netflix, mă joc PS4. Doctorița a spus: "Puteți citi o carte!", iar eu i-am răspuns: "Cu siguranță voi citi, nu doar voi, doctorii, sunteți intelectuali.". A râs. Era o doctoriță tânăra, iar de sub vizieră și mască se întrezărea un chip frumos. Oamenii din linia întâi. Mi-am luat la revedere și am plecat spre casă, unde din nefericire aveam să rămân izolat 14 zile. 
 
Pe seară a venit rezultatul pozitiv. A căzut cerul. Mă așteptam, dar impactul este foarte puternic când vezi în fața ochilor că ești pozitiv covid 19, scris negru pe alb. Eu sunt un om gras, am și tensiune. De asemenea sunt o persoană labilă psihic, mi-am spus că am să mor. Mi-am luat adio de la copii și nevastă. Le-am lăsat copiilor cu limbă de moarte să termine toate jocurile neterminate de PS4 și să continue aventura pe PS5. De asemenea i-am povățuit să ducă mai departe tradiția gătitului tigăii picante. Pe lângă lipsa mirosului și oboseală, am început să simt dureri în piept și în spate sus, la plămâni. De asemenea erau momente când simțeam că nu am aer, că respir în gol. Deși eram obosit, nu puteam adormi, de frică că mă voi sufoca. 
 
Am găsit un grup pe facebook, numit "Covid împărtășim experiențe". Citesc acolo mărturiile oamenilor care fie au avut, fie au covid. Unele povești au darul să mă liniștească, altele din contră, îmi crează o stare de panică. Pentru a suporta boala asta e nevoie de un psihic tare, nu știi ce te așteaptă la colț, nu știi ce simptome poți avea, cum evoluează boala. Unii nu simt nimic, alții mor. Trăiești în nesiguranță. Transpir stând pe loc. Mă chinuiesc să respir. Mă uit la Netflix, revăd Breaking Bad. Mă joc Spider Man pe PS4. Mai dau o fugă la WC. Mai mă dau cu parfum și nu simt nimic. Dorm iepurește. Mă trezesc din două în două ore. Îl stresez pe medicul de familie cu mesaje pe whatsapp. Sună DSP-ul și îmi face anchetă. Atalanta pierde la 5 goluri pe propriul teren. Cam 10 mii de cazuri noi zi de zi. Sunt obosit, abia merg prin casă. Este Halloween. Îmi comand vin spaniol pe internet. Bine că am gust. În prima săptămână nu am avut poftă de mâncare, ba chiar greață. Dar acum am. Beau și mănânc. Iau vitamina C cu Zinc. Niște probiotice pentru burtă. Mai trece o zi și încă una. Încă nu am murit. 
 
Psihicul mă omoară cel mai mult. Vorbesc la telefon cu YO3, îmi povestește despre colegul lui de 31 de ani care a murit de covid. "Gabriel, parcă nu a existat vreodată. Așa s-a dus.". Citesc pe net de un artist de la Iași care a murit și el la 37 de ani. Gras ca mine, hipertensiv. Doamne Dumnezeule, nu mă lăsa! 
 
Încep să mă simt mai bine. Mirosul îmi revine după 7 zile, dar nu complet. Nuanțe, mirosuri fine încă nu disting. Nu mai am febră, iar scaunul e normal. Mă pot mișca fără efort. Mai obosesc. De la debutul bolii, cam după 12 zile m-am simțit mai bine. Nevasta a avut ușoare dureri de gât, 1-2 zile. Copiii nu au avut nimic. Am stat cu toții izolați mai mult de 14 zile.
 
 Am scris acest text pentru a ajuta lumea cu informații, așa cum și eu am fost ajutat de experiența altora cu această boală. E o boală parșivă. Să aveți psihicul tare și puțin noroc. Multă sănătate vă doresc!