luni, 20 iunie 2022

BLUES

 de Eufrosin Potecă

 Câteodată te „lovești” de o melodie și-ți intră pe sub piele. Depinde poate și de cantitatea de alcool ingerată dar de obicei vibrația sufletului contează.

-          Copii! În lucrarea de control de astăzi trebuie să descrieți ce a vrut să spună autorul în piesa alăturată.

      Se aude hârșâitul foilor rupte din caiete, pixurile unora își încep plimbarea monotonă pe hârtie, altele rămân suspendate în aer ca niște pliscuri de cocostârci debili. Ce poți spune despre autor? Era ciudat? Părea gay? Uuuuh NU! Nu e politicăli corect! El nu era da’ părea … Nici asta nu poți spune. Dar talent? Aparent avea, căruțe întregi, putea hrăni câteva județe cu el. Dar era un burghez nenorocit și se izolase la conacul Pătrunjel, sau cum se chema el. De acolo n-a înfruntat legiunile romane, armiile turcești sau bolșevicii în căutare de „ceas i hazaica” dar a compus de toate. Un fel de „șaorma” muzicală, de la cel mai ieftin pop, la blues, la rock și la piese clasice preluate de cântăreții vecini din scara de la bloc.

 

Compunere

 

         Tovarășul din imaginea alăturată prezintă semne de dezamăgire în urma faptului că tovarășa parteneră într-ale muncii l-a părăsit pentru un alt tovarăș care n-are telefon. Acesta este un impediment major deoarece tovarășu’  nu mai poate fi contactat de fosta. El doar vrea să știe dacă în trecut recolta se ridica la așteptările ei, dacă trebuie să mai stea mult în genunchi pe câmp până să obțină rezultatul scontat. Treaba e serioasă. Toți au spus că va pleca la C.A.P.-ul din satul vecin. El n-a crezut. Încă are poza ei cu știuletele în brațe, o ține pe noptieră, sub etajeră și adună tone de coji de semințe de floare într-o scrumieră. Ce concluzie tragem? Păi …

         Ce frumoasă a fost vara, cu mândruța și secara,

         Acum stau singur pe combină, viața mea nu mai e plină.

 

 

        Păi să vedem și autorul ce are de zis …


https://www.youtube.com/watch?v=RLupM8X0jMk

vineri, 6 mai 2022

Metallica

Să vă spun un secret. Eu în continuare îi consider pe Metallica în top 10 all time formații de muzică. Încă vibrez la auzul unor piese precum One, Master of Puppets, Seek & Destroy, Welcome Home (Sanitarium), Enter Sandman. Am mai nimerit câte o piesă pe Rock FM când eram în mașină și de fiecare dată am ascultat la maxim, făcând bucuria copiilor care gustă și ei un heavy metal de calitate. Ori acasă am mai pus la combină, spre deliciul fiului meu cel mare care strigă și el odată cu formația: "Master...Master!". Sau la One, imnul metaliștilor de pretutindeni, gustăm din plin sunetul ca de mitralieră de la refren. I can not live, I can not die....Trapped in myself.


Pasiunea pentru Metallica a început demult, în anii '91-'92, alături de Lemne, despre care am mai vorbit pe blog. Puteți (re)citi aici


În vara lui 1993 terminam clasa a VIII a și alături de colegi mă pregăteam pentru banchetul de sfârșit de an. Departe de strălucirea pe care astfel de evenimente le au în prezent, banchetul nostru se va desfășura în sala de clasă, fiecare părinte aducând sandwichuri, produse de patiserie, poate prăjituri de casă. Dintr-un fond comun s-au cumpărat sticle de Coca Cola, băutură recent apărută în țara noastră și extrem de apreciată în rândul populației. Unul dintre colegi, mai avut, a adus un casetofon care semăna foarte bine cu cele pe care le vedeam în filmele americane, cărate prin ghetouri de către un afro-american, în anii '70-'80. Cu o zi înainte de banchet, noi, elevii, am făcut un pic de spațiu în sala de clasă pentru buna desfășurare a petrecerii. Am pus băncile unele peste altele într-un colț al clasei, făcând astfel loc pentru un ring de dans improvizat. Pe catedră se vor așeza bucatele și băutura.


Cu multă vreme înainte ne-am tot gândit cum să ne îmbrăcăm. Copiii de 14 ani pun mare accent pe modul în care sunt percepuți de gașcă. M-am rugat multă vreme de ai mei să-mi cumpere un tricou cu Metallica. Tocmai pentru acest eveniment, banchetul din clasa a VIII a. Într-un final s-au lăsat convinși, așa că am descins cu toții în Magazinul Unirea, de unde mi-am ales un tricou negru complet având ca imprimeu un craniu foarte frumos realizat deasupra căruia scria cu litere de sânge Metallica. Un tricou de metalist adevărat, cu un cap de mort plin cu pânze de păianjen și tot felul de obiecte sinistre. Părinții au strâmbat din nas, dar într-un final s-au obișnuit cu ideea. Însă cea mai dezamăgită a fost bunica mea, femeie credincioasă cu multe icoane și candelă în casă. A considerat blestemat tricoul și m-a sfătuit să-l arunc imediat, pentru că îmi va aduce doar rele. Bineînțeles, nu am ascultat-o, chiar am luat-o în râs, așa cum orice nepot la vârsta respectivă face cu bunicii săi.


A venit și ziua mult așteptată. Banchetul de la sfârșitul clasei a VIII a. Majoritatea băieților de la noi din clasă erau îmbrăcați la pantaloni festivi, la cămașă, unii având chiar și cravată. Fetele erau îmbrăcate în rochii elegante, cinstite cum ar părea în vremurile noastre, dar foarte potrivite pentru acele vremuri. Doar eu făceam notă discordantă în tricoul cu cap de mort și scris Metallica. Dar nu-mi păsa de asta, chiar eram foarte mândru de vestimentația mea. Ne-am distrat cu toții, am mâncat, am băut Coca Cola, am dansat. Nu s-a pus Metallica la acel banchet și nicio altă piesă rock. Pe atunci toată lumea era înnebunită după piese gen Ace of Base - All That She Wants sau după Michael Jackson. Dar nu m-a deranjat asta. M-am simțit bine alături de colegii mei cu care fusesem 8 ani împreună și pe care nu aveam să-i mai văd. 


La sfârșitul petrecerii am rămas să facem ordine în sala de clasă. Fetele au strâns resturile de mâncare și ambalajele, iar noi, băieții, am pus băncile la loc. Băncile se aflau unele peste altele, iar când am încercat să dăm una jos, din cauza unei manipulări greșite, aceasta m-a lovit drept în moalele capului. Șiroaie de sânge au început să-mi curgă pe față și pe tricoul cu craniu. Toată lumea s-a alarmat, sângele nu se oprea, aveam capul spart destul de rău. Pe vremea aceea nu existau telefoane mobile, dar cu toții, inclusiv eu, stăteam aproape de școală. Câțiva colegi au dat fuga până acasă și i-au anunțat pe ai mei de cele întâmplate. Am fost dus la spital de urgență, unde după o anestezie am fost cusut la cap. Nu au fost momente prea fericite. Țin minte și acum că eram plin de sânge, că o asistentă mi-a făcut o anestezie locală direct în cap, că alături de mine la primiri urgențe era un om ars care arăta foarte rău, că pur și simplu mi-a cusut capul cu ac și o ață specială. 


S-au adeverit vorbele bunicii. Cap spart pe tricou, cap spart și în realitate. Metallica. N-am mai purtat tricoul de atunci. Și-a trăit momentul de glorie în ziua banchetului, după care a ajuns la gunoi. Dar rock am ascultat în permanență și voi continua să ascult.

luni, 28 martie 2022

La cinematograf

Sunt un iubitor al filmelor și de câte ori am ocazia merg la cinema. Prefer să o fac singur pentru a mă bucura în liniște de proiecție, în special la ore și în zile puțin accesibile publicului larg. Sigur, am făcut și unele excepții. Am fost de câteva ori cu soția la film, alteori alături de copii, de vreo șase ori cu prietenul meu Ionescu de pe internet, cu ceva prieteni din tinerețe și o dată, în clasa a XII a, cu o colegă de la liceu. Dar de cele mai multe ori am fost singur și am gustat din plin mari producții cinematografice precum Fight Club, American Beauty, 21 Grams, Gladiator, LOTR etc. În copilărie mergeam la cinematografe de cartier precum Gloria, Popular, Aurora, iar în anii '90 a apărut Glendale Studio care propunea sistem audio surround, o chestie inovatoare. Iar apoi a apărut Hollywood Multiplex, primul cinematograf din Mall, ceva pur și simplu uimitor pentru noi. 


Iubesc mult mâncarea și aș mânca oricât și orice, oricând. Dar mi se pare o prostie să mănânci floricele (pop corn) în timpul filmului la cinema. Un obicei american tâmpit, în care lumea se îmbuibă cu porumb vândut la un preț mai mare decât cel al peliculei pentru care au venit. Stau toți și molfăie, foșnesc, își îndeasă cu două mâini pop corn în gură, după care sting cu sucuri pe bază de cola. De ce trebuie să ne aliniem la obiceiul ăsta tâmpesc? De ce e musai să mâncăm floricele și să bem cola în timpul filmului? De ce nu se mănâncă fasole bătută sau icre de știucă la cinema? De ce nu se bea țuică bătrână? 


Fiul meu cel mic iubește și el cinematograful, așa că într-o vineri după-amiază am fost împreună la Mall să vedem filmul de animație Turning Red. M-am bucurat când l-am întrebat dacă vrea floricele și a răspuns negativ, fără a-l influența eu. Am ajuns în sală cu 10 minute înainte de începerea proiecției și am așteptat cuminți. S-au stins luminile pe jumătate și am urmărit trailere ale unor pelicule viitoare, apoi s-au stins luminile de tot și a început filmul nostru.


Sala umplută cam la 5% din capacitate. La 30 de secunde după începerea filmului apar în sală două mame cu copiii de mână, puradei pe la 4-5 ani. Au aprins lanternele de la telefon ca să nu se împiedice. Cu mâinile sau alte extremități libere cărau 3-4 pungi de floricele și tot atâtea pahare cu băutură. Sunt super nesimțite persoanele astea, care nu sunt la timp în sală. Veniți în morții voștri la ora la care trebuie, nu-i deranjați pe alții. S-au așezat fix în fața noastră și au stat ceva vreme în picioare, copiii mârâiau, se certau pe floricele. Femeile (genul de casnice îmbrăcate la trening al căror singur job e statul pe lângă plozi) au început să țipe la copii. Eu și fiul meu cel mic ne-am mutat în jumătatea liniștită a cinematografului. După 5 minute unul dintre copii a țipat că vrea să facă pipi. A ieșit mă-sa cu el, iar când s-au întors a dorit să facă celălalt pipi. Cam pe la minutul 30 au plecat definitiv, ambele mame și ambii copii. M-am bucurat sincer. Știu că par un moș ursuz și nervos, dar nu vin la cinema să mă deranjeze toți needucații. Nu plătesc bani să aud copii prea mici pentru mersul la cinema. 


Filmul a fost deosebit de agreabil. Ne-a plăcut unanim și mie și fiului meu cel mic. El i-a dat 10, iar eu i-am dat 8. Este despre o fetiță de 13 ani care atunci când nu-și controlează emoțiile se transformă într-un panda roșu. Aflăm de pe wikipedia că "Panda roșu este o rudă de dimensiunea unei pisici a ratonilor și a dihorilor.", deci nu are treabă cu urșii. 


La ieșirea din sală am trecut pe lângă locul unde au stat spectatorii turbulenți. Pe jos era un covor de floricele și de asemenea un pahar din care cursese pe tot palierul suc lipicios. Asemenea persoane ar trebui amendate și puse să facă curat în tot cinematograful. 


Una peste alta a fost o experiență plăcută. Ne-am bucurat de film, fără să mâncăm floricele. Suntem genul de spectatori care se afundă în scaun și urmăresc marele ecran cu deosebită emoție și chiar cu lacrimi în ochi dacă filmul o cere (nu a fost cazul acum). A fost primă peliculă post pandemie la care am asistat. Nu mai fusesem la cinematograf de la uluitorul "Parasite". 

marți, 22 martie 2022

Gânduri amestecate

1. Este foarte enervant ca atunci când te sui în autoturism și vrei să pornești, să observi la ștergător un flyer publicitar. Te dai jos plin de draci, îl iei și-l mototolești, nici măcar nu te uiți pe el. 2. Mă enervează la culme căldura din tramvai în zilele de primăvară. Toată iarna, cât a fost nevoie, nu a funcționat. Acum, că a dat căldura afară, merge și caloriferul în tramvai. 3. Merg cu mașina mică și ascult radio. Mă bucur de muzică, dar nu pentru mult timp. La fiecare două melodii bagă publicitate sau se aud unii vorbind aiurea. Mi-ar plăcea să inventeze IT-iștii un progrămel care să comute automat pe un alt post de radio cu muzică, când la cel pe care îl asculți începe publicitate sau vorbărie. 4. La 19 ani, când veneam de la mare, în tren m-am împrietenit cu o fată din Brașov. Ea avea 22. Era mai grăsună, ca și mine, ne-am plăcut. Aproape de București, înainte să ne despărțim, și-a scos chiloții de pe ea și mi i-a dat mie. Asta m-a inspirat să scriu finalul din povestea cu bietul Angheluță. Am păstrat chiloții fetei așa cum mi i-a dat, nu i-am spălat. I-am ținut într-un cotlon al dulapului meu, puși într-o punguță de plastic. Zilele trecute, dorind să facă o organizare generală a dulapurilor din casă, nevastă-mea a umblat și în lucrurile mele și a găsit chiloții. Mi-a zis: "Ești bolnav! Ai nevoie de consultare psihiatrică!". A crezut că sunt pervers din ăla care poartă chiloți de femeie pe sub blugi. Am lăsat-o să creadă așa, nu i-am povestit despre fata din Brașov. 5. Nenorociții au stricat complet rețeta de Pepsi sau Coca Cola. Parcă bei o apă cu zahăr. Nu se compară cu ce era odată, nu mai vorbesc de cum era Pepsi pe vremea lui Ceaușescu. Beai o sticlă, avea o aromă incredibilă, avea acid de-ți ieșea pe nas. Alte vremuri. 6. Nu vi se pare că piesele Delia - Gura ta și Empire Of The Sun - We Are The People au aceeași linie melodică? 7. Rezolvați prin metoda grafică: La mamaia în curte sunt 54 de păsări. Are rațe, de 3 ori mai multe gâște decât rațe, iar găini cu 12 mai multe decât gâște. Câte păsări sunt din fiecare?

joi, 3 martie 2022

Țara noastră (2)

Din nou în mijloacele de transport în comun. Nu e reclamă la Coke sau la Nike. E doar despre lipsa de educație a românilor.


 

luni, 28 februarie 2022

La o pizza si un vin

Într-o seară a trebuit să-l aștept pe copilul cel mare să iasă de la sport, așa că mi-am făcut de lucru prin Mall, alături de copilul cel mic. L-am întrebat pe fiul alături de care eram dacă îi este foame, iar acesta a răspuns afirmativ. Îmi era și mie foame, așa că am stabilit de comun acord să mergem la Pizza Hut. Pentru prima oară de la începutul pandemiei. Am cerut o bere la halbă și o pizza Pepperoni & Feta Cheesy Bites. Fiul meu este o persoană mai tăcută, iar atunci când vorbește preferă să o facă cu el însuși, la modul unui dialog între două personaje care în 75% dintre cazuri se termină cu rafale de mitralieră. Mie nu îmi mai rămânea decât să sorb din bere și să mă uit la oamenii de la celelalte mese. 


Oameni fericiți, lipsiți de griji. Oameni finuți. Un cuplu tânăr, el cu părul făcut în stilul celebrului personaj animat Johnny Bravo, un tricou frumos de sub care se vedea un tatuaj mare pe braț, ea blondă îmbrăcată în stilul Sporty Spice (Mel C.). La altă masă un cuplu cu bebeluș ținut de tată (bine că nu a fost și nevastă'mea cu noi, sigur mi-ar fi reproșat că nu m-am ocupat mai mult de copii când erau mici cu o fază sarcastică de genul: "Uite la bărbatul ăla, un fraier, ține copilul!"). Peste tot doar oameni trăind într-o lume normală. M-am gândit ce ar face aceste persoane dacă ar veni războiul peste noi. Ar lupta? S-ar ascunde? Nu știm până nu suntem puși în fața unor situații extreme. Doamne ferește! La muncă Tânărul Stăpân îmi spune mereu: "Grasule, tu îți iei familia și fugi imediat să te ascunzi.". Oare Tânărul Stăpân ce ar face în caz de război? Ar trage cu pușca de asalt M16?  Nici asta nu știm, cert este că viața noastră suficientă și liniștită se poate termina în orice clipă.


Gândurile negre mi se risipesc instantaneu la sosirea pizzei. Îi trimit o poză cu pizza pe whatsapp doamnei Sanda, de la noi din departament. Dânsa îmi scrie înapoi: "Bre, nea Gabi, ce poftă mi-ai făcut!" și îmi trimite o poză în replică cu cina ei, cartof copt și o felie de friptură de porc. Gustoasă pizza, inedite marginile umplute cu cașcaval. A plăcut unanim mesenilor. Am încheiat cu încă o bere, dar nu m-am mai gândit la nimic anume. Omul sătul doar privește în gol, cuprins de tristețea post orgasm culinar. Este la fel ca la sex. Post coitum omne animal triste. Se termină și timpul de așteptare, astfel că plecăm după celălalt copil. 


A doua zi intru într-un magazin Berezka să îmi cumpăr un vin gruzin. Îi aud pe vânzători vorbind în moldovenește și îi întreb dacă sunt din Basarabia. Îmi confirmă. Îi întreb de partea cui sunt în război, Ukraina sau Rusia. Ei zic: "Suntem neutri. Avem prieteni și într-o parte și în alta. Noi suntem oameni obișnuiți, nu este războiul nostru.". Am dat 47 de lei pe o sticlă de vin gruzin. Am băut-o pe toată acasă, în compania cărnii de porc. A fost foarte bun vinul. După 3 ore m-a durut ușor capul. De la vinurile moldovenești și gruzine mă doare mereu capul. De la vinurile din America de Sud, Spania, România sau Franța nu mă doare niciodată capul. Nu știu de ce.


marți, 22 februarie 2022

Țara noastră

În tramvai. Asta e țara noastră. Nu ține de guvernare, de PSD, PNL, USR etc. E vorba despre oameni. Despre lipsa educației. Despre nesimțire. Așa suntem noi, românii. Nu puteai, în morții mă-tii, să iei coaja de banană și să o arunci la un coș?