luni, 30 august 2010

Înainte de plecare

Astăzi am văzut una din cele mai frumoase faze din ultimul timp. La 20:15 pleacă din Bucureşti Nord acceleratul 1641. A doua zi, la 8:43 dimineaţa este programat să ajungă în Baia Mare. Are în componenţă vagoane pentru Zalău Nord, Bistriţa Nord şi Târgu Mureş. Într-o singură noapte trenul străbate aproape întreaga Românie şi duce la destinaţie sute de oameni. Ajuns în gară la 20:05 am mers pe lângă acest tren, străbătând întreg peronul. M-am oprit în faţa locomotivei, aşteptând să văd cum pleacă trenul. Motoarele locomotivei s-au ambalat la maxim scoţând un sunet infernal, fluieratul impegatului s-a auzit, locomotiva a răspuns cu un ţignal aproape asurzitor, mecanicul şi-a facut semnul Crucii, iar apoi întreg trenul s-a pornit, pierzându-se în noapte. Cum să nu crezi în Dumnezeu când vezi aşa ceva ?

vineri, 27 august 2010

F. Scott Fitzgerald - Strania poveste a lui Benjamin Button şi alte întâmplări din epoca jazzului


O carte cu şapte povestiri editată de Polirom. Am impresia că Fitzgerald a scos o culegere de povestiri sub numele de "Tales of the Jazz Age" care era mai cuprinzătoare. Titlul celor de la Polirom probabil este o chestie de marketing şi se datorează succesului pe care l-a avut filmul "The Curious Case of Benjamin Button". Din câte am înţeles, epoca jazzului se referă la perioada cuprinsă între sfârşitul Primului Război Mondial şi începutul marii crize economice, 1929. O perioadă a dezvoltării industriale, a bogăţiei, a luxului, dar şi a snobismului, a decadenţei sufleteşti.

Volumul citit de mine conţine : Strania poveste a lui Benjamin Button (Tema acestei poveşti a fost preluată de către Gică Petrescu în melodia "De ce e viaţa sucită?". Povestea lui Fitzgerald este mai meşteşugită decât filmul. Benjamin nu este crescut de negresă, ci de către tatăl său. Şi nici nu trăieşte acea poveste de dragoste ce se regăseşte în pelicula hollywoodiana. Foarte amuzantă scrierea cu Benjamin care se naşte bătrân de 70 de ani şi moare copil sugar), Capul şi Umerii (Un bărbat genial se îndrăgosteşte de o actriţă cam prostănacă. De aici încep să apară probleme, se căsătoresc, el se angajează ca gimnast pentru a-şi susţine familia, nevastă'sa începe să scrie o carte, iar în final ea ajunge să fie considerată genială, iar el doar un om obişnuit care o sprijină. M-a întristat povestea), Bolul din sticlă şlefuită (Personajul principal este o femeie, care la început din păcate işi înşală bărbatul. Apoi asistăm la viaţa ei lipită de sens, la dramele ei, bolul de sticlă fiind un laimotiv care apare de la început până la sfârşit, o constantă rea în viaţa ei), Patru pumni (Viaţa unui om şi cei patru pumni pe care-i primeşte. Primul la internat la liceu, al doilea de la un muncitor comunist care mirosea a usturoi, al treilea de la un bărbat cu a cărui nevastă s-a cam jucat, al patrulea de la un proprietar de pământuri pe care dorea să-l lase fără terenuri), Intâi Mai (Asta e un adevărat mini roman, sau o nuvelă. Oricum mai mare şi mai interesant decât Povestea târfelor mele triste, scrierea lui Marquez fiind vândută la un preţ mai mare decât toate cele şapte scrieri ale lui Fitzgerald din acest volum. Pe de o parte asistăm la frumuseţea vieţii dusă de marii bogătaşi, pe de altă parte viaţa săracă a unor soldaţi întorşi de pe front. Se aduce cumva vorba şi despre comunism, care în USA nu prea a prins. Finalul este deosebit şi mi-a reamintit de o altă povestire care mi-a plăcut mult. A Perfect Day for Bananafish), Ah, vrăjitoare roşcată ! (Un început demn de Kafka. Multe chestii absurde se petrec, însă la final Fitzgerald işi lămureşte cititorii. Minunat scrisă !), Duminica nebună (O poveste stranie cu un scenarist, un regizor şi nevasta regizorului. Finalul lasă loc interpretărilor după părerea mea.)

miercuri, 18 august 2010

China

Am ieşit din răcoarea magazinului IKEA în parcarea peste care se aşternea liniştită noaptea tropicală a mijlocului de august. Este sâmbătă seara şi parcarea complexului comercial este arhiplină. Momentul prielnic pentru a veni cu întreaga familie la distracţie sau cumpărături. Un avion aterizează pe aeroportul Băneasa. Intru în Mall de unde îmi cumpăr un Big Mac şi o bere de la McDonald's. Mă aşez la o masă şi încep să mă uit la oameni aidoma ţăranilor care stau la poartă şi se uită la cine trece pe uliţă. Văd o grămadă de chinezi şi chinezoaice. Oare vaginul chinezoaicelor se aseamănă cu cel al femeilor europene ? Oare are acelaşi miros ? Apoi mi-am amintit de băiatul numit Dorobanţu care mi-a povestit că a băut tequila dintr-un vagin de femeie. Eu mi-aş dori să beau bere Tsing Tao din vaginul unei chinezoaice. O colegă de muncă, citindu-mi blogul, mi-a spus că eu gândesc femeia ca o compoziţie de organe genitale. Se pare că are dreptate. Privind acele femei din China nu m-am gândit nicidecum la Mao, la tricourile multicolore din bumbac 100%, la romanul Sorgul roşu citit astă iarnă, nici măcar la minunatele snoave cu Afanti. M-am gândit doar la vaginele lor. Am băut încă o bere, după care m-am urcat într-un autobuz (care se retrăgea) împreună cu două fete tinere. Românce. În dreptul McDonald'sului de pe Barbu Văcărescu m-au întrebat dacă suntem în Dristor. Le-am spus că nu. M-au întrebat dacă ştiu cum pot ajunge în Regie. Le-am explicat. Fata mai înaltă mi-a zâmbit şi m-a întrebat dacă merg în Regie. I-am răspuns că merg in China. După ce au coborât ele, am rămas singur în autobuzul care m-a lăsat aproape de casă. Eram însetat, aşa că am cumpărat o cutie de Coca Cola pe care am băut-o pe o bancă. Asta a fost toată seara. M-am mai gândit doar că în burta şarpelui, Eufrosin zbura spre China.

marți, 17 august 2010

Complexul Lebăda

Poză făcută din parcul care începe la benzinăria Petrom dintre Bucureşti şi comuna (actualmente oraş) Pantelimon. Genul de parc singuratic, unde se pot întâmpla lucruri nu tocmai frumoase. Parc ce mă duce cu gândul la unele scene din filmul lui Michelangelo Antonioni, Blow-up.

luni, 9 august 2010

A treia parte : Dragoste spirituală

În seara calmă a sfârşitului de vară m-am afundat pe străduţele pavate ale cartierului Uranus căutând adresa din plic. Din depărtare se auzea sunetului unui pian. Cineva exersa. Mi s-a părut că recunosc Sonata nr. 1 a lui Schumann. Mi-am continuat drumul şi am găsit câţiva copii bătând o minge. I-am întrebat despre adresa căutată şi mi-au spus că e prin apropiere, la câteva case după băcănie.Împrejurimile erau luminate mai mult de luna plină şi de cele câteva becuri aprinse prin casele oamenilor. Mirosul trandafirilor se amesteca cu mirosul rânced al băcăniei. Mi-am şters broboanele de pe frunte cu o batistă şi am bâjbâit în căutarea numerelor de pe case. Într-un târziu am găsit adresa căutată.

Prin poarta întredeschisă am intrat în curticica mică a unei case cu un etaj ce avea tencuiala scorojită, dar cu toate acestea nu arăta rău deloc. Nu am zărit nicio lumină la ferestre, iar dinăuntru nu răzbea niciun sunet. Am bătut încet la uşă şi în timp ce aşteptam un răspuns am aruncat o privire prin curtea unde se afla un pom fără fructe în el. Probabil un vişin care fusese cules acum mai bine de două luni. Lângă pom se afla o bancă pe care era lăsată o carte, dar n-am apucat să merg să văd titlul pentru că uşa de la intrare s-a deschis cu un uşor scârţâit.

S-a arătat o fată în prag şi cu vocea scăzută m-a întrebat ce caut. Mică de înălţime, cu părul negru lung despletit haotic, purta o rochie destul de ponosită care-i ajungea până deasupra genunchilor. Desculţă. Un pic speriată, însă deloc neprietenoasă. Nici frumoasă, nici urâtă, 22, poate 23 de ani. I-am arătat plicul şi m-a poftit să intru, rugându-mă să nu fac niciun fel de zgomot pentru că mama ei este acasă şi nu trebuie să ştie că primeşte pe cineva la ore atât de târzii. Prin culoare cufundate complet în beznă şi pline de aer stătut m-a condus prin casa destul de mare. A deschis o uşă şi mi-a făcut semn să intru, spunându-mi că se întoarce imediat. Am rămas singur într-o încăpere mică cam de 3 metri pe 3.

În camera luminată difuz de o veioză aflată pe un birou mic se mai aflau un pat, un dulap şi câteva rafturi pline cu cărţi. Loc de mişcat nu prea era, aşa că m-am aşezat pe pat luând la întâmplare o carte din raft. Pe patul de moarte, a lui William Faulkner. Am pus cartea la loc şi am încercat să disting ceva pe fereastra deschisă, dar nu am văzut mare lucru. Mi-am dat seama că dădea spre spatele casei către o grădină. Am auzit paşi şi m-am întors către uşă. Fata intră în cameră, în aceeaşi ţinută sărăcăcioasă. A început să-mi explice în ce constă dragostea spirituală.

M-a rugat să-mi scot pantofii, pantalonii şi cămaşa. A motivat că nu se cuvenea să stăm cu hainele de afară în pat. Ce-i drept aşternuturile erau albe şi miroseau a proaspăt. Spunându-mi că orice s-ar întâmpla nu am voie să o ating, şi-a scos rochia rămânând complet goală. Nu mă gândisem până atunci că pe sub rochie nu purta nimic. Avea sânii destul de mari şi lăsaţi, un fund plin de celulită, păr în zona pubiană aproape la fel de bogat ca cel de pe cap. S-a întins pe pat şi m-a rugat să o privesc bine, după care mi-a spus să mă întind lângă ea. O fată destul de simpatică mi-am spus. M-a apucat de mână şi mi-a spus că vom face dragoste spirituală. Spiritele noastre işi vor părăsi trupurile şi se vor împreuna undeva pe tavanul camerei. Stăteam într-o casă străină lângă o necunoscută goală complet al cărei nume nici măcar nu îl ştiam, încercând să-i urmez jocul. A închis ochii şi mi-a spus să mă concentrez, după care în jur de zece minute nu a mai scos niciun cuvânt. A rămas cu ochii închişi şi nu s-a mişcat deloc. Părea împietrită. N-am mai zis nici eu nimic de teamă să nu se întâmple ceva rău, însă m-am uitat pe furiş la vaginul şi sânii ei. Când a deschis ochii m-a întrebat dacă mi-a plăcut experienţa, recunoscând că ea s-a simţit foarte bine şi că spiritele noastre au făcut dragoste într-un mod foarte plăcut. S-a ridicat din pat, şi-a tras la loc rochia şi mi-a spus că asta e tot şi că-i datorez 100 de lei. Spunându-i că n-am simţit nimic, mi-a explicat că se mai întâmplă aşa ceva când faci pentru prima oară dragoste spirituală, asigurându-mă că data viitoare voi simţi mai multe. I-am lăsat banii, după care m-a condus afară din casă prin acelaşi culoar întunecat şi cu miros îmbâcsit. Ne-am luat rămas bun şi am plecat de unul singur prin noaptea de afară.

Am mers pe jos până acasă, gândindu-mă că am fost tras pe sfoară. De fapt plătisem 100 de lei pentru a vedea o fată obişnuită dezbrăcată. Nu-mi părea rău, dar am decis ca pe viitor să nu mai încerc astfel de chestii şi să nu mă mai încred în toate bileţelele primite.

joi, 5 august 2010

A doua parte : Labirintul singurătaţii

Tocmai când intram în bucătărie a pornit frigiderul, semn că s-a dat drumul la curentul electric.Am stins lumânarea şi am aprins lumina. M-am dus până la chiuvetă cu gând să beau un pahar cu apă, dar apa era oprită. Din ţeavă a ieşit doar aer cu un sunet care în final s-a stins ca o voce de om aflat pe moarte. Am tăiat plicul într-o parte cu un cuţit şi am scos hârtia dinăuntru. O foaie obişnuită, ruptă dintr-un caiet dictando, total diferită de plicul frumos în care fusese ambalată. Pe foaie erau scrise următoarele : "Încearcă dragostea spirituală. În fiecare noapte între 22 şi 6. Preţ : 100 de lei". Mai jos era dată o adresă, dar nu am găsit nicio semnătură, niciun alt indiciu. Am lăsat plicul pe masă şi m-am dus la culcare. Eram prea obosit pentru a mă gândi la conţinutul ciudat al plicului şi la felul cum ajunsese la mine.

În zilele următoare am fost prins cu diverse treburi şi chiar am uitat de această întâmplare ciudată. Veneam acasă târziu şi plecam la prima oră dimineaţa. Într-o duminică m-am apucat să fac curăţenie şi am găsit plicul aruncat sub un maldăr de ziare. L-am deschis şi am recitit ce era scris pe foaie. Oricum nu aveam nimic de făcut în acea seară, aşa că am decis să mă duc la adresa indicată. Am terminat curăţenia şi am coborât până la restaurantul aflat dincolo de intersecţie. Îl cunoşteam pe gestionarul de acolo şi mai cumpăram de la el bere. Am cumpărat două beri, m-am reîntors în casă şi m-am aşezat confortabil pe canapea. Am desfăcut una din beri şi am dat drumul la muzică, alegând un album superb al trupei Yes, Tales from Topographic Oceans. După ce am terminat a doua bere, am oprit muzica şi m-am apucat să citesc. Am început o nouă carte, Labirintul singurătaţii scrisă de Octavio Paz. Timpul trecea tot mai încet, iar eu începusem să devin nerăbdător. La ora 20 am deschis televizorul şi am urmărit telejurnalul, după care am făcut un duş. M-am îmbrăcat şi pe la orele 21 am ieşit din casă, îndreptându-mă spre adresa găsită în plic.

miercuri, 4 august 2010

Prima parte : O seară banală

Am ajuns acasă după o zi absolut obişnuită la birou. De la o vreme toate zilele îmi par la fel, trase la indigo. Nu se întâmplă nimic special niciodată. Plec de acasă, ajung la birou, plec de la birou, ajung acasă, mănânc şi mă culc, pentru ca a doua zi să o iau de la capăt.

Am aruncat cele câteva coji de pepene lăsate din seara trecută pe masă, am şters locul cu o cârpă umedă şi apoi am fost să duc gunoiul. După ce m-am schimbat în hainele de casă am căutat ceva de mâncare în frigider. Am găsit trei ouă, un colţ de salam, o cutie de sardine şi încă o cutie mai veche pe care nu am avut curiozitatea să o desfac.Am prăjit ouăle ochiuri şi am mâncat salamul. Am terminat masa, am spălat vasele, am lăsat totul în ordine şi m-am dus în sufragerie, unde tolănindu-mă pe canapea am început să citesc din Ulysses, romanul lui James Joyce. Am citit până la capitolul intitulat Hades şi am lăsat cartea jos. M-am dus să-mi fac un duş, iar când am ieşit de la duş mi-am turnat un pahar de vodcă Wyborowa şi am dat drumul la pick-up. Întotdeauna înainte de culcare ascult un pic de muzică şi beau ceva. Cred că este singurul moment plăcut al zilei. Pentru această seara am ales unul dintre albumele mele preferate, un dublu disc cu The Allman Brothers Band cumpărat vara trecută la mare de la un polonez. At Fillmore East, un dublu album cu piese live. Beam vodka şi ascultam muzică în liniştea serii. Cam pe la jumătatea piesei You Don't Love Me s-a întrerupt curentul electric. Eram pregătit pentru asemenea situaţii care deveniseră obişnuite, aşa că am mers prin întuneric până în bucătărie şi am aprins o lumânare. Am mers să mă spăl pe dinţi la lumina lumânării şi mă gândeam să mă culc. Oricum era trecut de ora 22. Am stins lumânarea şi totul s-a cufundat în beznă. Întregul cartier era în beznă. Linişte deplină.

Când eram pe punctul de a adormi s-au auzit câteva bătăi puternice în uşă. M-am gândit că lăsasem iar apa deschisă la baie şi am inundat-o pe vecina de jos. Am aprins lumânarea şi am verificat, dar în baie era totul în regulă. La fel şi la bucătărie. Bătăile în uşă încetaseră. Am ascultat un pic cu urechea lipită de uşă, dar nu se auzea nimic de dincolo. Într-un târziu am deschis uşa şi am cercetat întunericul de pe scară cu lumânarea. Nu era nimeni. Poate doar mi se păruse că a bătut cineva. Am vrut să închid, când am observat un plic roşu pe covoraşul pentru ştergerea picioarelor. L-am ridicat, dupa care am încuiat uşa.