Cobor din mașină și mă îndrept către biserică. Întâlnesc multe fețe cunoscute, toate triste. Avem gurile acoperite de măști, ne salutăm mutește, din ochi. Am adus patru crizanteme. Îl zăresc pe președintele nostru de sindicat și-l rog să mă ajute, să mă sfătuiască cum să procedez cu florile. Acesta o ia înainte și mă însoțește în curtea bisericii, apoi coborâm într-o capelă. Acolo îl găsesc pe Cătălin care îmi arată o găleată în care să pun florile, iar la căpătâiul mortului este Tatiana, plângându-l pe cel aflat în coșciug ca pe un frate. Îi vorbește și îl mângâie, printre lacrimi. "Scoală-te Florine! A venit Gabi să te vadă.". Îmi dau și mie lacrimile. Impactul este unul major. Cel cu care vorbeam acum mai puțin de o lună pe holurile institutului nostru, cel care zâmbea mereu și mă întreba: "Care mai e viața ta, băi băiete?" ori "Bă, să-ți zic un banc..." acum zace pe catafalc, printre mii de flori și lumânări aprinse.
Băsescu. Așa îi spuneam noi. Nu știu de ce, poate pentru că semăna cu fostul președinte. În urmă cu șapte ani a fost printre primii oameni cunoscuți de mine la noul job. Mereu vesel, de un optimism debordant, săritor și gata să te ajute în orice clipă, prietenos și deosebit de vorbăreț, un om politicos, de mare bun simț. În noiembrie acum doi ani, am mai scris despre el. În cu totul alte împrejurări.
Acum începe slujba. Ținem cu toții lumânări în mâini, mai plângem, mai ascultăm la cuvintele popii, care marșează pe ideea că moartea nu este un prilej de întristare. Nu reușește să ne păcălească. Plecăm pe ultimul drum al lui Băsescu. Pantelimon 2. Cimitirul este enorm. Părintele ne-a spus că omul se bagă în pamânt pentru a da naștere unei vieți noi, curățată de păcate. Stau cu Unchiul pe marginea mormântului și vorbim de cele lumești, încercând să uităm fie și pentru câteva momente de tristețea înconjurătoare. Tânărul Stăpân este agitat ca întotdeauna, dar chiar și de sub ochelarii săi de soare se simte tristețea. Cu toții am pierdut un om drag. Cu toții plecăm către casele noastre, iar pe Băse îl lăsăm într-un colț de cimitir, cu soarele de toamnă care se pregătește să apună, într-o altă lume, despre care noi nu știm nimic. A fost un an rău. S-au dus și Nuți și Bety și Teo. Acum s-a dus și Băsescu. Oameni pe care îi vedeam zilnic, care erau ca o a doua familie pentru fiecare dintre noi. În asemenea momente cuvintele sunt de prisos. Eu am dorit, totuși, să aștern câteva rânduri, să-mi exteriorizez un pic deznădejdea.
Am plecat spre casă în acorduri de Rock Fm. Asta asculta și Băsescu în mașină când mai mergeam cu el. La radio se difuza Metallica - Unforgiven.
