miercuri, 25 aprilie 2018

John Steinbeck - Cartierul Tortilla




Țara autorului : Statele Unite ale Americii

Titlul original : Tortilla Flat

Anul publicării  : 1935

Ediția în limba română : Editura RAO

Număr de pagini : 218

Nota Nopți și Zile Blog : 4/5





Dacă îmi dădeați să citesc această carte și nu mi-ați fi spus cine a scris-o, aș fi spus că autor este John Fante. Nu m-aș fi gândit nicio clipă la Steinbeck, însă tocmai în asta constă măreția unui scriitor, în faptul că operele sale sunt diferite, în faptul că poate aborda mai multe stiluri. Am citit "La răsărit de Eden" și "Fructele mâniei", opere ce le-am inclus în Top 10 all-time, iar acum citind "Cartierul Tortilla" nu îmi venea să cred că e scrisă de același om. O poveste extrem de amuzantă, dar tristă în același timp, ce are în prim plan niște pierde-vară, niște boschetari (cum s-ar numi pe la noi), niște bețivi extrem de simpatici și cerebrali, în California anilor '30. Un grup de prieteni minunați care beau vin în continuu, se mai delectează din când în când cu câte o femeie, stau la povești, debitând tot felul de prostii frumoase, își trăiesc viața împreună într-un spirit cât se poate de libertin. M-au făcut să râd și m-au înduioșat deopotrivă pățanile lor. Îl iubesc pe Steinbeck, un clasic al literaturii, cu o proză care îți intră direct la suflet.  Iată ce frumos scrie, dăm un mic citat: "E ceva nemaipomenit cum fiecare lucru negru și diavolesc are burta albă ca zăpada. Și te apucă tristețea cînd descoperi că părțile ascunse ale îngerilor sînt atinse de lepră."

 Suntem în California. Se bea extrem de mult vin. Numai și numai vin beau eroii noștri. Îl măsoară în galoane. 1 galon=3,785 litri. Un galon îl dădeau gata destul de repede. Curge vinul într-o veselie în intreaga carte. Am băut și eu vin californian. Acum vreo 4-5 ani am găsit pe la Cora un vin american, Made in California. Zinfandel era numele lui. 80 lei sticla la 3/4. Nu mi-am permis să cumpăr, dar de fiecare dată când mergeam la Cora luam câte o sticlă în mână și o admiram, îi studiam eticheta cu atenție. Până într-o seară când mă plimbam ca întotdeauna pe la standul cu vin și văd prețul de 80 lei tăiat și afișat prețul de 16 lei. Doar patru sticle în raft. Probabil capăt de lot, au dorit să scape de ele. Le-am cumpărat pe toate patru. Un vin pur și simplu minunat. De mare spectacol. Genul de vin care lasă reziduri pe pahar. Foarte, foarte bun. Citind cartea, mi-am închipuit că personajele beau acest tip de vin, care mie mi-a plăcut foarte mult. Cei din carte îl beau din borcane, așa cum pe vremurile comuniste oamenii beau prin cârciumi berea din borcane de mazăre de 850 grame. Eu am băut vinul californian din pahare cu picior. Superbă carte, excelent vin. Bravo America!

luni, 16 aprilie 2018

În care se povestește cum am rămas fără motorină pe B43, un drum din apropierea aeroportului din Frankfurt

de Ciuc

DARMSTADT, Iulie 2016. Deci ieri îi duc pe Elena și Alexandru la aeroport. Când urc în mașină, cumputerul de bord îmi arată că mai fac cam 50șiceva de km cu câtă motorină am. Bun, pot să mă duc (~20 de km până la aeroport) și la întoarcere opresc la prima benzinărie. Pornim, pe “autostrada mică” (A661), mergem ca oamenii, 130-140, ușor în întârziere fiind. Când să schimbăm pe A3, acolo o mare coadă. Elena panicată… vezi tu, n-am verificat dinainte ce zice google, dacă e problemă sau nu cu traficul (atenție, pronunță cu accent pe a doua silabă!). Deci, cum zic, panicată, zice să ieșim, să nu intrăm în coadă. Ok, zic, dar nu e ok. Și ies… Încearcă să pună telefonul, dar vai, cartela germană cu net e la mine în telefon, și nu știe să dea drumul la 3g. Trec timpul si kilometrii, evident nu am unde opri așa că merg de nebun. Într-un final se conectează, google zice să ne întoarcem și să revenim tot pe A3. Ochii îmi fug pe computerul de bord. Google zice vreo 17 km, eu mai am motorină cam ca la vreo 20. Mă panichez. Ajungem pe A3, încă 7 km. Kilometrii de motorină scad… 10…9… Nu se poate, intru in panică, merg încet, 80 într-a cincea. Flashuri, claxoane, dar consum 3%, cresc kilometrii, mă linistesc un pic, cred că ajung la aeroport. Ajungem la aeroport, descărcăm bagajele, repede-repede. Aeroportul e mare, alergăm. “Ce poartă ai??” “B24”. “Bun, deci corpul B.” “Nununu.. corpul A, stiu eu mai bine!”, zice ea. “Bine”, zic. Ajungem în corpul A și acolo, evident, ne trimit în corpul B. Noroc că intre A și B nu mai e nicio literă, bine că nu a fost Z (da, există Z la aeroportul din Frankfurt). Checkin automat, bagaje lăsate automat. Tehnologie, numai nemții puteau să inventeze asa ceva, cum ar zice ăla din Pisica albă, pisica neagră. Mă uit pe Maps – Gas stations – cea mai apropiată, la 1.6 km. “O milă”, mă gandesc. Ce mai înseamnă o milă la scara universului. La urma urmei mă pot duce pe jos, lua niște motorină și veni înapoi. Dar nu, aleg să plec totuși cu mașina. În parcare kilometrii scad simțitor. Na, se merge cu viteza intâi, a doua… se urcă se coboară. Nu e problemă, I can make it. Aștept să fiu sigur că m-a localizat, că gps-ul merge brici, la milimetru, nu am “margine” de eroare. Merg, scad kilometrii… 6-5-4… Dar, sunt aproape. Când, ce să vezi? Drumul pe care ar trebui să ajung la benzinărie e blocat. Pe aici nu se trece! Ajung pe un B, un fel de DN. Ăla mă duce în, mă scuzați, pulă cu satelitul. Moment în care kilometrii scad la 0. Am văzut liniuțele pe computerul de bord, jur… KM: ——. Sunt în dreptul unor jaloane care blochează o bandă de accelerație pe care nu se circulă. Trag repede pe dreapta printre jaloane. Opresc. Mașina încă mergea, dar nu mai ajungeam nicăieri. Ce noroc am. Sar un parapet de beton, ajung pe drumul spre benzinărie și opresc un taxi. Îi explic domnului problema și mă ia cu el, în 500 de metri ajungem la benzinărie, mi-era cam frică să merg pe jos. Îmi zice că mă pot întoarce pe jos și nu îmi ia nici un ban. Mă oftic acum că nu i-am dat 10E să bea o cafea în cinstea mea. În fine, intru în benzinărie și îi explic omului de la casă problema mea. În engleză. Nu știu de ce am ales să încerc cel mai american accent de care sunt în stare. Nu înțelege nimic, crede că nu merge pompa. “Kein gas. Mein auto is da”, explic eu și arăt cu mâna departe. “Ah…” Apoi zice “ham ham ham, Kanister, ham ham ham”. Eu: “Ja ja!! Kanister!” Îmi arată canistra, sunt în al 9-lea cer. Îmi explică procedura, nu iau mai întâi canistra și apoi benzina, iau canistra, pun benzină, o las la intrare și plătesc pentru amândouă. Așa fac, apoi plec cu canistra înapoi. Merg pe același drum pe care m-a dus taxiul, pe după parapetul de protecție, printre ciulini și urzici. Nu mai contează. Nu aveam decât imagini în cap cu o mașină de poliție în dreptul mașinii mele verificând chestii prin stație si chemând mașina de ridicat. “I ran out of gas, officer, fine me anything you want, I must pay for my stupidity” le-aș fi zis cu același accent american și sunt sigur ca ii făceam din vorbe. Nu știu de ce le-aș fi vorbit cu accent american, că pe permis scrie clar că sunt din România. In plus, aveam un steag al Germaniei în portbagaj. Îi dădeam gata cu asta. Dar nu a fost nimeni acolo. Probabil nu a trecut nicio masină de poliție și nici nu erau camere de luat vederi. Nemții țin la intimitatea lor. Am pus cei 4 și ceva litri și am plecat. Simțeam că pot ajunge în China cu atâta motorină. Am ajuns acasă și am băut 2 beri. Le-am dat pe gât!

marți, 10 aprilie 2018

Bătrâni (2)

Un alt semn al degradării bătrânilor din zilele noastre, despre care vorbeam într-un articol publicat pe 18 ianuarie 2018, este și faptul că în Cișmigiu, la locul binecunoscut, acum toata lumea joacă rummy sau table, în timp ce pe vremea copilăriei mele, bătrânii de atunci jucau șah, sportul minții.



joi, 5 aprilie 2018

Vatra Luminoasă

Vatra Luminoasă este o stradă din București, care leagă Bulevardul Mihai Bravu de Mega Mall. M-am plimbat la miez de noapte pe această stradă și nu am putut să nu pozez (cu telefonul, la o calitate proastă) următoarele:

Ce minte tulburată poate scrie pe un bloc "Heil Hitler"? De ce să faci asta în anul 2018? Ce vrei să transmiți publicului prin acest mesaj?





Blocuri sovietice. Oare în ce perioadă au fost construite? Anii '60 sau mai devreme? Mi se par foarte urâțite de grafitti-uri. Nu înțeleg absolut deloc rostul acestui tip de artă. De asemenea și aparatele de aer condiționat strică peisajul.





Mi-aș fi dorit să mă plimb pe Strada Vatra Luminoasă în anul 1963.

marți, 3 aprilie 2018

ce am citit în martie

de Ionescu

motto: no more credit from the liquor store (zappa& cpt beefheart)

zece decembrie
a lui george saunders este o carte care primește un foarte mare thumb up. proză scurtă, pe alocuri o putem încadra la s.f. autorul are un stil de frazare nu chiar clasic, ci de-a dreptul zbanghiu, a la donald barthelme, zic eu, poate destul de dificil pentru cititorii neexperimentați. nici subiectele nu sunt taman previzibile. avem bunăoară un jurnal al unui tată de familie, care, pentru a ține pasul cu vecinii bogați, le face plăcerea copiilor și dintr-un câștig la loz în plic cumpără niște fete semplica. fetele astea provin din țări sărace (una dintre el e din moldova) și sunt folosite ca ornamente de grădină (după ce în prealabil sunt înșirate pe o sârmă, conform unei proceduri inventate de doctorul semplica). sau: o femeie dorește să cumpere un câine pentru copii dar renunță după ce vede că potențiala vânzatoare își ținea copilul legat de un copac (spre a-l proteja). într-o altă povestire, deținuții sunt folosiți pentru a experimenta pe ei medicamente care le schimba dispoziția. un alt personaj lucrează drept castelan la un fel de parc tematic și pentru a fi mai elocvent în timpul programului de vizită primește și el ceva pilule care-l fac să devină extrem de vorbăreț și să povestească (într-un grai arhaic) despre o scena de sex între 2 co-workeri la care fusese martor mai devreme. cam așa:
I strode into the very Center of that Room and sent forth, to the many Guests gathered there, a right Honest Proclamation, in Earnest, & Aloud, to wit:
-That Don Murray had taken Foul Advantage of Martha, placing, against her Will, his Rod into her Womanhood on TorchLightNight;
- Further: that this foul Wretch had Procured Martha’s silence by Various Bribes, including her current Job of Worke;
-Further: that he had similarly attempted to Purchase my Silence; but that I would be SILENT no MORE, for was a Man withal, if nothing ELSE, and would SERVE Righteousness, Regarding NOT the Cost


să mai dăm un citat, dintr-o povestire despre un tip care se întoarce din război, cu serioase sechele psihice, la familia lui dementă.
“Ryan seems nice,” I said.
“Oh, God,” she said. “Literally the nicest human being I have ever known.”
“Except when he’s hitting,” I said.
“When what?” she said.
“Ma told me,” I said.
“Told you what?” she said. “That Ryan hits? Hits me? Ma said that?”
“Don’t tell her I told,” I said, a little panicked, as of old.
“Ma’s deranged,” she said. “Ma’s out of her frigging mind. Ma would say that. You know who’s gonna get hit? Ma. By me.”




frații lui strugațki sunt pesemne binecunoscuți în patria noastră pentru picnic la marginea drumului, romanul care a stat cumva la baza filmului cult călăuza. nu mai țineți voi minte, dar prin 198zeci și ceva, filmul ăsta a rupt puternic în capitală. eu am primit acum cadou și m-am și grăbit să citesc un roman mai degrabă polițienesc- hotelul "la crucea alpinistului". niște oameni sunt blocați de către o avalanșă la un hotel din munți. are loc o crimă. cine o fi vinovatul? seamănă cu 10 negri mititei? nu prea. căci intervin extratereștrii. cartea are ceva din leonida neamțu, poate umorul ăla absurd. dar vă recomand mai degrabă să-l citiți chiar pe leonida neamțu. niște oameni au făcut și un joc după acest roman. cum o fi? 👎

silvina ocampo e o argentiniană care i-a fost soață lui adolfo bioy casares. scrie niște scurte povestiri tipic sud-americane, despre cruzime și dragoste, un pic borgesiene. furia se cheamă cartea. o artistă autentică, dar nu taman pe gustul meu. prea mult mister. 👎