miercuri, 30 aprilie 2014

Baba și câinii


E dimineață, ora 8. În fața mea, pe stradă, o babă cu o pungă în mână merge trăgând după ea prins de funie un câine de talie mică. În pungă are boabe, hrană pentru câini și o împarte cu dărnicie tuturor patrupedelor pe care le întâlnește. E ca și cum ar face pomană pentru un om, împărțind mâncare cunoscuților, doar că ea împarte mâncarea câinilor care par să o cunoască. Câinii mănâncă cu poftă, primind cu inima deschisă această ofrandă. Câinele babei face caca, iar baba scoate din buzunar o pungă și-i curăță rahatul. Ăsta e un lucru bun, dar totuși cine va strânge rahatul vagabonzilor care s-au înfruptat din pomană? Este un tablou trist pentru un privitor ca mine. Înainte cred că detestam persoane precum baba, dar acum m-a cuprins mila. Oamenii ăștia care dau mâncare la câinii de pe stradă sunt super deprimați. Cred că găsesc în câini un substituent al unei persoane plecate de lângă ei, poate copiii care sunt la casele lor sau partenerul de viață care a murit. Sunt persoane singure, scoase în afara societății din unele motive, care găsesc un remediu tâmpit în a proteja câinii maidanezi. Fără să-și dea seama sunt un pericol.

luni, 28 aprilie 2014

Arto Paasilinna - Morarul care urlă la lună

Laponia, undeva în timpul Războiului din Coreea (se specifică acest fapt de mai multe ori, războiul aducând venituri frumoase fermierilor bogați datorită vânzării de lemn), cu ceva vreme înainte de Jocurile Olimpice ediția Helsinki 1952. Într-un sat oarecare sosește Gunnar Huttunen care cumpără vechea moară. Un bărbat masiv, viguros, muncitor, priceput, dar cu unele mici dureri în suflet pe care nici el nu mai știe de unde le-a căpătat, dureri care-l fac să urle noaptea, înspăimântându-i pe săteni care socotesc că ar fi bine să-l trimită la balamuc. E o poveste simplă, dar Paasilinna are un stil fermecător și a transformat-o într-o carte ce se citește pe nerăsuflate. Sunt minunate aceste personaje din Finlanda rurală, oameni care iubesc natura și viața în sălbăticie, departe de stresul orașului și mizeria sa, oameni care spun lucrurilor pe nume și nu se gândesc prea mult când trec la acțiune. E o carte optimistă în care îți dai seama că personajul principal nu poate fi doborât. Speri că totul se termină cu bine și povestea de dragoste dintre morar și consiliera horticolă (personajul principal feminin) va învinge. De fapt îți dai seama că acest autor finlandez nu vrea să creeze drame cu care să-și impresioneze cititorul, iar spațiul în care se desfășoară acțiunea nici nu este propice pentru așa ceva. Și totuși finalul este surprinzător, metaforic, parcă ciudat pentru cum au decurs lucrurile pe parcurs. Dar este un final frumos, la fel ca întreaga carte. Îi mulțumesc blogăriței Ema Cojocaru pentru că mi-a trimis această carte în format electronic. În formatul clasic nu se mai găsește demult. Le-am scris celor de la Polirom să o reediteze măcar în colecția Top 10+, dar mailurile mele au rămas fără răspuns. În România a mai fost publicată "Anul iepurelui", la Humanitas, colecția Raftul Denisei. Am scris aici câteva cuvinte. Arto Paasilinna este un scriitor croit fix pe sufletul meu.

marți, 22 aprilie 2014

Venedikt Erofeev - Moscova-Petuşki

"E nemaipomenită! E o femeie căreia până astăzi sînii i-au fost ciupiţi doar de presimţiri. E o femeie căreia înainte de mine nimeni nu i-a pipăit nici măcar pulsul. O, mîncărime fericită în suflet şi peste tot.". Aşa gândeşte personajul nostru, mergând de la Moscova la Petuşki cu trenul, vreo 130 de kilometri, pe o linie secundară, în Uniunea Sovietică la sfârşitul anilor '60. Merge să-şi vadă iubita, sau cel puţin aşa crede el, pentru că în scrierea de faţă nimic nu este sigur în afară de băutura consumată în cantităţi enorme. Răuri de vodka se beau în această carte, pe care unii critici o numesc roman-cult, iar alţii o numesc poem. Lipsită de naraţiune şi plină de cugetări filozofice, îmbibată în alcool şi trimiteri la istoria sau literatura Rusiei, scrierea lui Erofeev este pe alocuri amuzantă, în mare parte tristă, inducând un sentiment de singurătate şi de melancolie, caracteristic pentru orice beţiv cerebral. Omul merge cu trenul, bea singur în capătul vagonului, vorbeşte cu îngerii, discută cu alţi pasageri la fel de beţivi, se întâlneşte chiar şi cu un Sfinx care-i pune cinci ghicitori foarte interesante. O metaforă la adresa lumii, o carte dificilă pe care traducătorul, bietul Emil Iordache, încearcă să o facă mai lesnicioasă prin notele de subsol deosebit de valoroase. Este greu de vorbit despre această carte şi asta o demonstrează faptul că pe coperta a patra nu găsim obişnuitele citate de marketing menite să sporească vânzarea. Dar să mai dăm un citat pentru a edifica posibilii cititori asupra valorii cărţii. Se vorbeşte despre Europa şi despre călătoriile autorului, care la un moment dat ajunge în Franţa. Iată ce spune: "Merg spre Notre-Dame, merg şi mă mir: de jur împrejur sunt numai bordeluri. Se înalţă doar Turnul Eiffel, iar în vârful lui stă generalul de Gaulle, mănîncă întruna castane şi se uită cu binoclul spre toate cele patru părţi ale lumii. Dar ce rost are să te uiţi, dacă în toate părţile nu-s decât bordeluri?".

vineri, 18 aprilie 2014

Cozi capitaliste

Urmează o altă postare despre hypermarketuri, despre capitalism și era consumatorismului agresiv. Iar se vor găsi comentatori să spună că la asta se rezumă viața mea, dar ei sunt doar lupi moraliști, farisei care se grăbesc să arunce cu piatra și uită că la fel ca mine, în perioada asta, cheltuiesc milioane pe cumpărături pentru masa de Paște. Primesc newsletter de la Cora, iar acolo mă anunță ca miercuri între orele 20 și 24 carnea de miel este redusă cu 50%, direct la casă. Trebuie să văd și eu minunea. Ajung în Cora, iar la raionul de carne este o îmbulzeală ca pe vremuri, în anii '85-'89. Dar nu coadă ca atunci când băgau tacâmuri, ci coadă d'aia ca atunci când băgau banane sau ness Amigo, produse extrem de rare și prețuite în comunism. Un zumzet colectiv de nemulțumire sugerează faptul că mielul s-a terminat, deși este ora 20:20. Disting frânturi de dialog: "Credeți că mai bagă?", "Nu știu, asta așteptăm și noi.", "Trebuie să mai bage.", "Domne, dar nu e corect, trebuia să se dea un miel de persoană, au fost care au luat 3-4 miei.", "Au mai rămas doar coaste". Împing lumea cu coatele și mă strecor mai în față, lângă frigidere. Da, sunt numai coaste, adică oase cu puțină carne. Aș cumpăra două pachete pentru Bella, ciobănescul german, dar costă 40 lei/kg, adică 20 lei cu reducerea de 50% de la case. Dar sub coastele de miel, tot săpând și săpând, găsesc un pachet pe care nimeni nu l-a zărit. Un pachet frumos cu o pulpă din spate. Îl iau și-l ascund bine pe sub geacă până la casă. 50 lei/kg, deci plătesc 25 lei/kg la casă, adică atât cât e și în Obor.

Ce vreau să subliniez? Stratagema mizerabilă a magazinului de a spune că face o reducere de 50%, când ei practic au dublat prețul, iar cu reducerea aplicată prețul este cel obișnuit. Lumea se lasă ușor păcălită și vine la magazin. Cumpără mielul, dar dacă tot a venit la magazin mai cumpără și o sticlă de vin și un cozonac și dulciuri pentru copii și lactate și un salam, etc. Ne îmbulzim cu toții pentru o pulpă de miel, din lăcomie. Lăcomia provenită din crezul că scutim niște bani, când de fapt cheltuim mai mulți bani decât ar trebui. Ne îmbulzim la coadă să apucăm o carcasă de miel, iar apoi citim cărți care persiflează comunismul și cozile de atunci. Păi e la fel ca pe vremuri. S-a terminat mielul în Cora și așteptăm că poate mai bagă marfă. Lipsesc doar scaunele de pescar, acum lumea așteptă în picioare lângă coșurile de metal în care mai aruncă de plictiseală și alte produse, la reducere evident.

Am făcut și o poză cu telefonul. Pentru blog. Promit ca după sărbători să nu mai scriu despre hypermarketuri. Trebuie să mai povestim ceva cu tentă sexuală, ca n-am mai explorat de mult acest subiect.



miercuri, 16 aprilie 2014

Perna IKEA

Într-o dimineață când m-am trezit mă durea spatele și mi-am dat seama că e de la pernă. Era necesară o pernă mai bună și am plecat la Ikea, nesocotind faptul că e sâmbătă. Am ajuns pe la prânz. Parcarea era plină și am găsit locuri abia în spate, lucru care nu mă deranjează. Prefer să merg pe jos 200 de metri decât să-mi cocoț mașina pe cine știe ce bordură și să încurc circulația. Proporțiile dezastrului s-au conturat abia înăuntru, unde se mergea exact ca la ieșirea de la meci de pe Arena Națională. Așa de multă lume era. Mi-a venit să mă piș, am mers la WC dar coada ieșea afară din încăpere și se înșiruia pe culoar. Am urcat la WC-ul de lângă cantină și pentru că era coadă mai mică am așteptat acolo. Apoi am ieșit și am privit spre cantina IKEA. Mii de oameni, toate mesele ocupate și o coadă de sute de persoane. Copii mici care se jucau printre picioarele adulților. Un aer închis, de boală. Am coborât și m-am dus exact la raionul de perne, slalomând printre sutele de gură cască, oameni care găsesc o bucurie în a petrece o zi liberă într-un magazin de mobilă. Am găsit o canapea roșie IKEA, mi-am luat perna IKEA, m-am întins pe canapea, am pus perna sub cap și am băgat aghioase (am uitat să menționez că mâncasem acasă niște cârnați SELGROS cu fasole CORA gătiți în tigaie de ceramică de la LIDL). Aerul din magazin a devenit de nerespirat dar eu voiam să testez perna și am îndurat cu stoicism. Mici broboane de transpirație îmi acoperau fruntea și buza superioară. Am scos niște șervețele marca AUCHAN și m-am șters. Foarte bune șervețelele. 40 bani pachetul! După 3 ore de stat pe canapea, magazinul se golise din cauza mirosurilor insuportabile dar pe mine nu mă mai durea spatele. Am luat perna îmbibată de transpirație, am pus-o înapoi pe raft și am luat alta curată. Culoarele pustii luminate de neoanele necruțătoare erau sinistre. Produsele ar fi putut prinde viață în orice clipă. Furculițe și cuțite sărind din rafturi atacându-te. Pilote sufocându-te. Canapele extensibile zdrobindu-te în mecanismul lor rece, suedez, nordic. Nopți albe la IKEA. La case nu era nimeni. Fugiseră și casierii. Am luat aparatul de scanat coduri de bare, am scanat eticheta pernei, casa de marcat a scos un piuit jalnic (era și ea afectată de miasmele otrăvitoare). Am lăsat banii în casa de marcat și mi-am luat restul și bonul ce de abia se târâise din printer. Când mi-am ridicat privirea am văzut standul unde se vând crenwursti de 1 leu. Era pustiu iar crenwurstii și pâinea stăteau solitari pe tejghele. Nu știam ce să fac. Mațele mi s-au strâns de poftă. Acidul gastric își făcea de cap. Saliva era în abundență. M-am uitat repede în portmoneu: mai aveam doar 8 lei. Ce să fac? Doar nu era să fur mâncarea. Am oftat, m-am întors la casă, am lăsat perna și bonul și mi-am luat banii: 64,99 lei. Raionul strălucea precum Steaua ce i-a condus pe Magi la Prunc. Am lăsat cei 73 de lei pe tejghea, am luat o sacoșă albastră IKEA și am înghesuit în ea 73 de crenwursti și 73 de pâinici. M-am îndreptat către dozatoarele de muștar și ketchup și le-am deșertat în sacoșă, un amalgam roșu-galben din care se iveau crenwurstii precum niște penisuri de câini proaspăt retezate. Ușile glisante au lăsat aerul proaspăt de afară să invadeze magazinul, iar pe mine m-a apucat brusc durerea de spate. Trebuie să revin să iau perna aia.

Notă: Am scris doar partea cu negru. Se dorea un protest la adresa aglomerației din IKEA și a faptului că românul a făcut o pasiune tâmpită în a "călători" la hypermarketuri sau alte magazine. Am observat în ultima vreme mulți oameni care doar privesc la standuri. Am scris rândurile cu negru și apoi am plecat de la computer. Când m-am întors o persoană necunoscută a continuat povestea. Mi-a plăcut și am lăsat așa, trasând cu albastru ce nu am scris eu.

luni, 14 aprilie 2014

Ludmila Ulițkaia - Fetițele. Rude sărmane

Încă o dovadă a faptului că litereatura rusească e o bijuterie. Ulițkaia este o maestră a prozei scurte, trasând în aceste colecții de povestiri câteva destine feminine impresionante, într-o Uniune Sovietică în plină schimbare. Ulițkaia vorbește numai despre femei, fie că sunt eleve în școala primară, fie că au ajuns la vârsta a treia, amintindu-mi prin acest fapt de volumul lui Alice Munro pe care l-am citit. Încă o dată trebuie să subliniez cât de nemeritat este premiul Nobel obținut de scriitoarea din Canada, deși cineva mi-a spus să nu judec autorii după doar o carte citită. Ulițkaia are ceva din Tolstoi, dar se aseamănă și cu Aitmatov. Este caldă, reușește să impresioneze, te face să-i iubești personajele, are umor pe alocuri, deși cea mai mare parte a cărții este dominată de tristețe. Cartea nu este lipsită nici de scene sexuale, deloc exprimate vulgar, ba chiar foarte poetic. Povestirile, care au cam 20-25 de pagini, mi-au dat senzația unor microromane, fiind foarte dense și cuprinzând de multe ori o viață întreagă de om.


Urmează spoilere. Foarte impresionantă povestea Kolovanovei, care își vinde virginitatea unui tăntălău pentru a obține câteva ruble cu care cumpără un buchet de flori profesoarei de germană, de care era eminamente îndrăgostită. Interesante poveștile ce le au în prim plan pe cele două gemene gruzine, al căror tată aflat pe front nu vrea să creadă ca fetele sunt ale lui, asta ducând la nebunia mamei. Întors din război își crește copiii ca și cum ar fi ai altuia, dar le iubește sincer pe fetițe. Foarte bine surprinsă atmosfera unei întâlniri între fetițe de 10 ani, când se explorează la maxim sexualitatea provenită din curiozitatea specifică vârstei. Și partea a doua, Rude sărmane, are povestiri superbe. Fiica Buhariei merită amintită, cu o mamă care reușește să-și crească fiica ce suferă de sindromul Down, dar și Bromka, cea care naște patru copii, ce în perioada URSS din anii '70-'80 ajung oameni însemnați deși plecaseră de foarte jos.

Am relatat foarte pe scurt câteva din subiectele abordate în carte pentru a-i face curioși pe eventualii doritori de lectură din Ulițkaia și pentru a sublinia faptul că scriitoarea este deosebit de ingenioasă în alegerea temelor abordate. Toate poveștile, deși vorbesc despre chestii aparent banale, au ceva neașteptat în ele.

vineri, 11 aprilie 2014

Cea mai bună shaorma

Sunt profund indignat de calitatea shaormei din România. După ce că e o mâncare de taximetrişti burtoşi, studenţi în mizerie sau corporatişti inconştienţi, în general un produs consumat de acea pătură a societaţii fără un grad de cultură culinară prea ridicat, mai este şi preparată într-un mod dezgustător de prost de către persoane care nu au nimic în comun cu bucătăria. Ce chef poate avea un tânăr cu vârsta între 18 şi 25 de ani, care stă în căldură într-o bucătărie insalubră, să pregătească sute de shaorme pe zi? Să zicem merci că nu se pişă în standul cu ingrediente.

Nu există cea mai bună shaorma, pentru că peste tot se face treabă de mântuială. Pentru că şi eu, la fel ca toţi românii, fac parte din tagma fomiştilor unsuroşi, mai încerc când şi când câte o shaorma. E adevărat, am consumat vreo cinci în ultimii doi ani, deci nu foarte multe. Din locuri diferite. De fiecare dată am rămas dezamăgit. Am rămas cu regretul de a da banii pe ceva prost.

Întotdeauna în shaorma cartofii prăjiţi sunt cruzi, pentru că preparatorii nu au răbdare să-i prăjească până la final. Ar fi OK cartofii cruzi, dacă ar fi cartofi, dar sunt cartofi la pungă, de fapt o pastă nedesluşită care consumată crudă are un gust oribil. Apoi sunt sosurile dubioase care efectiv năclăiesc întreaga compoziţie. Românul cere de cele mai multe ori "o shaorma cu detoate", adică peste cartofii prăjiţi, carne şi varză se pun castraveţi muraţi, ceapă, roşii, iar apoi se toarnă abundent ketch-up şi maioneză cu usturoi. Sunt unele shaormerii care au sosuri preparate de ei, dar unii iţi toarnă în shaorma ketch-up din tub, de la hypermarket, adică un amidon infect.

Azi, după multă vreme, am încercat iar o shaorma dintr-un loc deschis relativ nou. În premieră absolută a reuşit să mă enerveze lipia. Foarte subţire şi crudă, ca o cocă necoaptă. Sosurile abundente au umezit-o şi au făcut-o foarte rea la gust. Am zis că-mi bag pula în ele de shaorme şi nu mai mănânc în viaţa mea. E produs submediocru.

Cea mai bună shaorma din viaţa mea am mâncat-o la Eufrosin Potecă acasă pe 10 iulie 2005. A preparat-o el în bucătărie cu multă evlavie şi har. După ce am mâncat mi-a turnat două pahare dintr-un PET de Ciucaş. Bere Braşov. Apoi a luat chitara şi a cântat aceleaşi cinci începuturi din unele melodii celebre pe care le ştie şi el, întrebându-mă la fiecare dacă ştiu piesa. Merită să-ţi pregăteşti singur shaorma în propria casă. E mai bună, e mai sănătoasă, are ingrediente de calitate, plus că nu-i îmbogăţeşti pe toţi patronii de shaormerii, care vor câştig, dar nu oferă mare lucru.

miercuri, 9 aprilie 2014

Daniel Pennac - La căpcăunii veseli

Benjamin Malaussene lucrează la Magazin (de fapt un mall în Paris şi nu e puţin lucru ţinând cont că romanul este scris în 1985, deci acţiunea se petrece cel mai devreme în acel an. Ori poate nu existau nici la ei mall-uri în vremea aia şi este vorba despre un magazin gen Unirea) într-o funcţie foarte ciudată. Teoretic este responsabil cu controlul tehnic, practic este ţap ispăşitor. De fiecare dacă când un cumpărător nemulţumit reclamă ceva, Benjamin este chemat de către şef, care de faţă cu respectivul nemulţumit îl beşteleşte cât poate de tare, îl ameninţă cu concedierea şi alte represalii, asta până când cumpărătorul nemulţumit cuprins de milă îşi retrage plângerea. Nici în timpul liber personajul principal al cărţii nu are o misiune prea uşoară, având grijă de cinci dintre ciudaţii săi fraţi, făcuţi de maică'sa cu diverşi bărbaţi. Şi-l mai are pe deasupra şi pe Julius, un câine epileptic. Într-o zi încep la Magazin atentatele cu bombă. Cam aşa porneşte această carte, una care se vrea amuzantă. Nu neg, are şi părţi amuzante, dar în mare parte mi s-a părut puerilă. Prea mult dialog, prea alert, parcă citeam un foileton dintr-o revistă pentru adolescenţi, nicidecum o carte ce se pretinde a fi pentru adulţi. Descrierile lipsesc cu desăvârşire, ici şi colo fiind trântite câteva caracteristici pentru fiecare personaj. De pildă nu ştim câţi ani are Benjamin, nu prea ştim ce-i place să facă, ce are prin casă, ce a făcut în copilărie. Se pleacă cumva de la premisa că ştim lucrurile astea, deşi cartea este prima dintr-o serie mai lungă. Nu am de gând să citesc următoarele părţi, deşi toată seria este foarte lăudată. Pe mine nu mă prinde literatura asta.

duminică, 6 aprilie 2014

Duminică

Din nou la Lidl. E duminică dimineaţă. În faţa mea o femeie de 45 de ani căreia îi studiez vestimentaţia. Papuci, ciorapi, pantalon de trening scămoşat, bluză de trening dintr-un alt set cu pantalonii, coafură permanent, cercei rotunzi şi mari. Aceasta este condiţia româncei trecută de 40 de ani, din clasa medie. Şi aşa iese pe stradă, îmbrăcată ca o ţopârlancă, în aceleaşi haine cu care dă prin casă cu aspiratorul. Mă uit pe bandă să văd ce cumpără. Mici şi bere la PET de 2,5 litri. Să nu credeţi că va face micii la pădure, pe grătar. Îi va face acasă în bucătăria ei, într-o tigaie pe aragaz, împuţind tot blocul cu miasma cărnii tocate de la Lidl. Şi va sta împreună cu bărbatul ei cel puhav la masă, sărbătorind faptul că e duminică. Şi dacă vor avea şi muştar de Tecuci sărbătoarea va fi completă. Aşa suntem noi românii, transformaţi de comunism. Cu siguranţă generaţiile viitoare nu vor arăta aşa. Sunt curios oare dacă în prezent femeia daneză ori cea franceză ies la fel îmbrăcate pe stradă şi mănâncă ceva în genul acestui eşec culinar, reprezentat de micii făcuţi în tigaia cu ulei.


joi, 3 aprilie 2014

Nick Cave - Şi a văzut asina pe înger

Foarte greu de explicat atmosfera din carte cuiva care nu a citit-o. Pe copertă cei de la The Sydney Morning Herald spun că este o combinaţie între Faulkner şi Flannery O'Connor. Nu am citit aceşti scriitori, aşa că voi face o comparaţie cu ceva ce am citit sau văzut. Cartea lui Nick Cave este o combinaţie între Ryu Murakami, Chuck Palahniuk şi Bacovia. Sau o combinaţie între filmele Sin City şi Dogville. O carte ce degajă un miros pestilenţial, o carte plină de nebunie şi mizerie, o carte plină de idei pe care probabil doar un consumator de heroină le poate debita. Romanul lui Nick Cave este un fel de Biblie grotească, oricum multe pasaje din Sfânta Scriptură fiind expuse într-o manieră personală de autor. Şi pentru că atunci când vorbim de Nick Cave nu putem să nu ne legăm şi de muzica sa, să punctăm faptul că romanul este scris la sfârşitul anilor '90, o perioadă dură şi din punct de vedere muzical pentru australian, o perioadă total necomercială faţă de să spunem albumul prin care s-a făcut cunoscut în faţa oamenilor care nu se pricep neapărat la muzică, Murder Ballads.

Personajul principal este Euchrid Eucrow (toate numele din carte au o sonoritate aparte) şi este mut. Maică'sa este o pizdă ordinară (după cum povesteşte chiar el), o beţivă notorie şi nici taică'su nu este mai breaz, ocupându-se cu mutilarea animalelor. Trăiesc într-un orăşel aflat într-o zonă nu prea grozavă dintr-un ţinut fictiv, orăşel întemeiat de ceva sectanţi, aparţinând unei secte de asemenea fictive. Euchrid nu are parte de o copilărie prea plăcută (mai rea decât a celor doi copii din Coin locker babies, cartea lui Ryu Murakami), toţi îl bat, toţi îl alungă, muncitorii de la trestie îl fut în cur de nenumărate ori, e chinuit rău. Ajunge să vorbească cu îngerii, ajunge să se creadă Mesiah. Acţiunea cărtii care nu e foarte narativă include multe scene biblice şi personaje ce le imită pe cele din Biblia adevărată. Un exemplu este Cosey Mo, un fel de Maria Magdalena. Trei ani de zile plouă în continuu (a mai plouat aşa în Un veac de singurătate, chiar mai mult parcă, nu?) iar ploaia se opreşte când apare Beth, un posibil trimis al lui Dumnezeu în viziune sectanţilor. Destinul lui Euchrid se împleteşte cu cel al lui Beth. Poate cea mai frumoasă scenă din carte este cea de la pod, cu Beth pe pod vorbindu-i lui Euchrid care se află sub pod. O lacrimă i se prelinge lui Beth şi ajunge pe obrazul lui Euchrid care o înghite. Nick Cave deşi mi s-a părut că are un stil împrăştiat, este deosebit de poetic. Scrie în metafore superbe. Mi-a plăcut cartea. Este specială. Am primit-o cadou fix în ziua când am împlinit treizecişicinci de ani. Am citit mai demult şi alt roman al lui Cave, Moartea lui Bunny Munro. Nu seamănă deloc cărţile între ele, parcă sunt scrise de autori diferiţi. Însă ambele sunt foarte bune.

marți, 1 aprilie 2014

Sondaj de preţuri în magazine

Întărâtat de prietenii mei Daniel şi Lucia care nu consideră cadou produsele pe care le-am primit de la Cora pentru punctele de fidelitate, ci doar o păcăleală care maschează adaosurile comerciale "nesimţite" (citat Lucia) ale acestui hypermarket, am decis să mă lipsesc de patru ore din viaţa mea şi de banii de benzină (31 kilometri la un consum mediu de 7litri/100) pentru a vizita şase magazine în scopul de a sonda preţurile la 23 de produse pe care le-am trecut pe o listă de acasă. Azi 1 aprilie 2014 (nu este o păcăleală, cum nici preţul de la benzină nu este o păcăleală. A ajuns 6,33 benzina de 95!) am vizitat în ordine următoarele magazine: Kaufland (Electroaparataj), Cora (Pantelimon), Selgros (comuna Pantelimon), Auchan (Policolor), Carrefour (Vitan. Nu ştiu dacă toate magazinele Carrefour au aceleaşi preţuri, acest magazin fiind considerat unul de discount), Mega Image (Hala Traian, unul din magazinele lor mari). Nu am luat în calcul produsele proprii (exceptând carnea de porc), ci mărci cunoscute, care se găsesc peste tot. Din acest motiv nu am trecut Lidl în sondaj, pentru că la ei se găsesc mai mult produse proprii, lipsind cele obişnuite.

În ataşament găsiţi tabelul cu produse, magazine şi preţuri, iar mai jos lista cu clasament al fiecărui produs, de la cel mai ieftin, la cel mai scump. Preţurile sunt exprimate în lei şi conţin TVA.

Pepsi Cola doză 0,33 litri (6 pack)

1.Carrefour 10,98
2.Kaufland & Cora 11,07
4.Selgros 11,09
5.Auchan 11,64
6.Mega Image 12,24

Coca Cola Zero doză 0,33 litri (6 pack)
1.Cora 11,39
2.Carrefour 11,61
3.Kauflan 11,65
4.Selgros 12,20
5.Auchan 12,24
6.Mega Image 12,84

Borsec apă plată 2 litri
1.Carrefour 2,31
2.Cora 2,33
3.Kauflan & Auchan 2,37
5.Mega Image 2,39
6.Selgros 2,42

Granini portocale 1,5 litri
1.Cora 4,84
2.Auchan & Carrefour 5,10
4.Kaufland 5,19
5.Selgros & Mega Image 5,44

bere Ciuc doză 0,5 litri
1.Carrefour 2,39
2.Auchan 2,42
3.Cora 2,47
4.Kaufland 2,59
5.Selgros 2,70
6.Mega Image 2,78

bere Timişoreana PET 2 litri
1.Carrefour 5,73
2.Cora 5,98
3.Kaufland 6,06
4.Auchan 6,28
5.Mega Image 6,39
6.Selgros 7,09 (la 2,5 litri, la 2 nu avea)

bere Ursus sticlă 0,33 litri
1.Cora 2,33
2.Kaufland 2,35
3.Selgros 2,43
4.Carrefour 2,50
5.Mega Image 2,52
6.Auchan 2,65

lapte Napolact 1,5 % grăsime 1 litru
1.Selgros 4,01
2.Carrefour 4,71
3.Auchan 4,72
4.Mega Image 4,74
5.Kaufland 4,89
6.Cora 4,99

brânză topită Hochland 140 grame/8 triunghiuri
1.Cora 3,96
2.Mega Image 4,09
3.Carrefour 4,64
4.Kaufland & Auchan 4,65
6.Selgros 4,74

brânzică Almette
1.Carrefour 4,84
2.Cora & Auchan & Mega Image 5,14
5.Kaufland 5,15
6.Selgros 5,21

iaurt Zuzu 3% grăsime găletuşă 850 grame
1.Auchan 5,55
2.Kaufland 5,59
3.Selgros 5,83
4.Carrefour 5,95
5.Cora 5,99
6.Mega Image - nu aveau

Unt Albalact 65% grăsime 200 grame
1.Kaufland & Cora & Carrefour 5,79
4.Selgros & Auchan & Mega Image 5,80

piept de pui dezosat (1 kg)
1.Auchan 18,89
2.Cora 21,99
3.Kaufland & Carrefour 22,79
5.Selgros 23,25
6.Mega Image 25,59
(Coco Rico. doar la Auchan nu am găsit această marcă, ei având o altă marcă la promoţie, dar i-am uitat numele)

ceafă de porc cu os (feliată) (1 kg)
1.Cora & Auchan 16,99
3.Selgros 18,09
4.Kaufland & Carrefour 18,99
6.Mega Image - nu aveau

chipsuri Chio Chips cu sare 130 grame
1.Carrefour 3,39
2.Cora 3,77
3.Auchan 3,79
4.Selgros 3,82
5.Mega Image 3,84
6.Kaufland 3,85

Nutline Arahide Petrecăreţe 300 grame
1.Carrefour 7,23
2.Kaufland & Auchan 7,59
4.Cora 7,73
5.Mega Image 7,99
6.Selgros 8,25

ciocolată cu lapte Milka 100 grame
1.Kaufland & Cora 3,29
3.Selgros 3,62
4.Auchan & Carrefour 3,86
6.Mega Image 4,24

mălai Titan 1 kg
1.Selgros 3,99
2.Carrefour 4,00
3.Kaufland & Cora 4,15
5.Auchan & Mega Image 4,27

făină Titan 1 kg (etichetă albastră)
1.Carrefour 3,19
2.Kaufland & Cora 3,34
4.Mega Image 3,44
5.Selgros 3,59
6.Auchan 3,65

untdelemn Bunica 1 litru
1.Kaufland 5,85
2.Carrefour 5,89
3.Auchan 5,98
4.Selgros 6,19
5.Cora 6,39
6.Mega Image - nu aveau

banane - 1 kg
1.Carrefour 5,16
2.Auchan 5,99
3.Kaufland 6,29
4.Cora 6,69
5.Mega Image 6,79
6.Selgros - 7,19
(nu sunt foarte relevante aceste preţuri, pentru că bananele diferă foarte mult ca grad de prospeţime. poate că bananele mai trecute se dau mai ieftin)

ciuperci champignon proaspete - 1 kg
1.Selgros 9,39
2.Kaufland 9,49
3.Carrefour 9,97
4.Cora & Mega Image 9,99
6.Auchan 10,99

vin Jidvei Dry Muscat (fata culcată în iarbă)  0,75 litri
1.Carrefour 14,00
2.Selgros 14,17
3.Kaufland 14,35
4.Auchan 17,15
5.Cora 17,32
6.Mega Image 18,99

Concluzii:
- Preţurile diferă foarte puţin şi oricum nu găseşti în acelaşi magazin "cel mai ieftin" la toate produsele, aşa că până la urmă se compensează unele cu altele (priviţi în ataşament totalurile. sunt aproape identice). Deci este o prostie să faci aiurea călătorie între magazine, când mai bine faci un drum până la pădure unde te poţi relaxa.
- "Cora este mai scump decât Mega Image" , Cora practică "adaos nesimţit", spun Daniel respectiv Lucia. E uşor să vorbeşti din ce auzi la ţaţa Florica, cum că e scump la Cora şi ieftin la Auchan de exemplu. Eu v-am demonstrat că nu este mai scump la Cora ca în alte părţi. Şi v-am spus de ce iubesc Cora, pentru că o dată pe an îmi dau şi mie o mică atenţie, îmi dau bună ziua dacă tot cumpăr de la ei. Kaufland, Auchan, etc nu mi-au dat nimic deşi am cumpărat şi de la ei şi poate la preţuri mai mari decât la Cora. Despre asta era vorba. Nu sunt angajat Cora şi nici nu sunt plătit de ei, doar m-am enervat că vorbiţi fără acoperire. Plus că din punctul meu de vedere Cora este mai curat, mai civilizat, cu oameni mai deştepţi printre cumpărători, cu varietate mai mare de produse. (Unde se mai găseşte bere estoniană în afară de Cora?). Şi au şi tot felul de reduceri prin tichet de cumpărături. Sigur, sunt un motiv de a te face să te întorci la ei, dar oricum mă întorc şi am şi tichete de reducere.
- Mega Image a redus foarte mult din preţuri şi acaparează o mare parte din cumpărători. Lumea nu mai are chef în cursul săptămânii să facă vizite la magazinele mari aflate deobicei la marginea oraşului şi preferă în drum spre casă să se oprească la Mega Image, unde preţurile nu sunt chiar atât de mari.
- Selgros vinde multe din produse la bax. Este opţiune mai mult pentru firme, cu deducere de TVA şi alte chestii. Pentru mine este opţiune doar în privinţa micilor excepţionali, a altor produse de carmangerie şi a berii la sticlă de 0,5 care se cumpără la ladă de 20.
- Nu am inclus în sondaj cosmetice sau electrocasnice, dar nu cred că sunt diferenţe mari.
- Un pic şi despre haine. Categoric Tex (Carrefour) şi cele 4-5 marci de la Lidl RULES ! Asta dacă nu avem bani de haine din mall.
- Simona Tache primea cel puţin câte un tichet cadou de 100 lei de la fiecare dintre cele 6 magazine de mai sus pentru o asemenea postare :) Îmi pare rău şi mie că n-am 5000 de vizitatori ci doar 50 din care 5 mă citesc cu atenţie.
- Trebuiau vizitate şi Billa, Profi, XXL Mega Discount, Penny, dar nu am mai avut timp. Dacă sunt doritori de asemenea vizite/statistici printre cititorii acestui blog, să meargă ei şi să mă anunţe şi pe mine.
- Unele produse din sondaj sunt în promoţie în unele magazine, însă mai toate magazinele au avut promoţii, deci nu e ceva ce influenţează, mai ales că unele promoţii sunt doar cu titlul, pentru a atrage cumpărătorul. De exemplu un produs alfat în promoţie la un magazin era mai scump ca în alt magazin, unde nu era în promoţie. Până la urmă asta este economia de piaţă şi fiecare magazin vinde cu cât vrea şi promovează cum doreşte.