marți, 26 februarie 2013

Vasile Ernu - Născut în URSS




















Nu, nu este o carte despre foamete, lagăre, Siberia, KGB, dorinţa de emigrare în Occident. Este o carte a aducerii aminte, un omagiu adus Uniunii Sovietice de un basarabean care s-a născut şi a trăit 20 de ani în URSS. Cartea a fost exact pe sufletul meu, am aceleaşi trăiri ca şi autorul, aceleaşi sentimente legate de vremurile trecute comparate cu prezentul. Vom fi însoţiţi pe parcursul cărţii de personaje celebre precum Habarnam, Buratino sau Ostap Bender, de Lenin sau Brejnev, dar cel mai adesea de cetăţeanul sovietic de rând care-şi trăieşte viaţa într-un vast imperiu. Avem capitole despre prezervativul sovietic, despre sexul în URSS, motocicletele cehoslovace Jawa, guma de mestecat, cosmonauţi, viaţa la comun în fostele case boiereşti, WC-ul sovietic, băuturi sau eroi. Un capitol întreg este dedicat marelui maestru al combinaţiilor. Vom trage concluzii triste din carte şi voi da doar două exemple. Capitalismul a distrus farmecul de a obţine lucruri cu greu, iar aici autorul povesteşte despre blugi. Cine se mai bucură în prezent când achiziţionează o pereche de blugi? Pe vremuri era ceva de neînchipuit. Represiunea politică din trecut a fost înlocuită cu represiunea economică, care subjuga poate şi mai tare individul, spălându-i creierul, transformându-l în sclav. Sunt de acord, dar ca şi Vasile Ernu mă întreb: Ce-i de făcut? O carte scrisă cu mare sinceritate, cu bucuria unor amintiri fericite, un prilej de încântare pentru cititori, fie ei iubitori ai comunismului sau ai capitalismului. Nu e foarte multă politică în cartea asta, deşi aşa pare prin ce am scris aici. Chiar dacă nu veţi cumpăra cartea merita să vizitaţi www.nascutinurss.ro !

joi, 21 februarie 2013

Shop&Don'tGo

Cobor din tramvai cu gândul să merg la Mega Image Shop&Go pentru a cumpăra o pungă cu chipsuri de mălai, preferatele mele. La fiecare colţ de stradă este un Mega Image, aşa că nu-mi fac probleme. Intru în magazin şi nu-mi vine a crede. Număr cel puţin zece persoane la coadă, unele făcând cumpărături serioase (Adică multe, coşuri pline ca la Cora. Când intru la Shop&Go mă aştept să găsesc atmosfera din filmele americane, genul de magazinaş mic de unde cumperi o bere, o gumă de mestecat, eventual scoţi pistolul şi furi banii din casă fără ca nimeni să se sesizeze,apoi pleci liniştit spre treaba ta.), aşa că-mi bag pula în ele de chipsuri şi plec acasă. Istoria se repetă cinci zile la rând. Seară de seară aceeaşi coadă. Poftesc la chipsuri foarte tare, dar din principiu nu stau la coadă după toţi băşinoşii care-şi umplu coşurile la Shop&Go. De asta se laudă unii că a căzut comunismul? Ca să stea la alte cozi? Din punctul ăsta de vedere nu s-a schimbat nimic. Ba mai mult, pe vremuri stăteai la coadă şi cumpărai ceva bun, acum se stă la coadă pentru mâncare congelată, sucuri carbogazoase, coloranţi artificiali, salam din plastic şi copite. Aşa cum pe vremea lui Ceauşescu se găsea un surogat de cafea numit nechezol, aşa în prezent ni se vând surogate pentru orice. Este trecut de ora 19, iar lumea stă la coadă pentru a cumpăra cancer ambalat frumos, fructe injectate, animale moarte cu hormoni şi antibiotice. Pe vremuri eram cu toţii acasă la ora asta, petrecând timpul cu familia, bucurându-ne de o carte frumoasă. Acum, după ce ne-am luat muie o zi întreagă de la şefi la locul de muncă, după ce am savurat aglomeraţia din trafic sau din mijloacele de transport în comun, stăm la coadă să ne luăm o altă muie din partea capitalismului. Merg cu capul plecat spre casă, parcă auzind un strigăt din urmă cu 25 de ani: "A băgat tacâmuri la Premial!!! E deja coadăăă!". Cozi sunt şi acum destule, deşi de o altă factură, tot cozi se numesc.

luni, 18 februarie 2013

Daniel Glattauer - Dragoste virtuală



 Am stat un pic pe gânduri când am cumpărat această carte, socotind că e mult prea comercială chiar şi pentru gusturile mele. "Oare citind această carte e ca şi cum ai asculta Andra ori Smiley?", m-am întrebat. Dar până la urmă şi cărţile cu autori români care evocă vremea comunismului în raport cu timpurile actuale, sunt destul de comerciale iar eu le citesc cu mare plăcere, plus că răsfoind puţin Dragoste virtuală m-a atras subiectul, aşa că am cumpărat-o. Cartea e scrisă de un austriac şi este compusă numai şi numai din e-mailurile schimbate de un bărbat şi o femeie, care ajung să corespondeze din întâmplare. Femeia trimite e-mail la o revistă pentru a solicita întreruperea abonamentului, dar nu i se răspunde. Revine cu un mail şi primeşte răspuns că a greşit o literă la adresă, nimerind pe un mail particular. După vreo 9 luni, de Crăciun, include şi adresa respectivă în mass-mailul cu urări tradiţionale. Si asa începe povestea noastră.

Mi s-a părut o poveste interesantă, nouă pentru literatură. Cu siguranţă, în lumea modernă, cu toţii am experimentat astfel de relaţii virtuale, stând în spatele monitorului şi imaginându-ne cum arată persoana care ne scrie şi într-un final poate chiar ne-am îndrăgostit de respectiva persoană. În cartea austriacului lucrurile sunt un pic mai complicate, cei doi au un limbaj elevat, sunt persoane speciale care poartă un dialog virtual ce stârneşte un mare interes cititorului. Din lăcomie am cumpărat şi continuarea romanului, Toate cele şapte valuri. Foarte bine am făcut, pentru că prima parte te lasă cu ochii în soare şi abia aştepţi să vezi continuarea. Aşa se scrie un best seller, aşa se îmbogăţeşte lumea din scris, nu ca mine, scriind tot felul de prostii pe un blog anonim.

miercuri, 13 februarie 2013

Mo Yan - Schimbarea




















 O carte autobiografică din care aflăm cum a ajuns Mo Yan de la un elev exmatriculat dintr-o şcoală sătească la marele scriitor din prezent. O privire nu doar în trecutul laureatului cu Nobel pentru literatură, dar şi o incursiune în China anilor '70 când marile metropole şi agitaţia din prezent încă nu apăruseră. În timp nu doar omul se schimbă, ci întreaga ţară. Nu neapărat în bine, pentru că la fel ca mulţi dintre noi şi Mo Yan se gândeşte cu melancolie la trecut. Cartea este scrisă foarte cursiv, antrenant, cititorul parcă ascultă o poveste spusă de un bătrân iscusit. Însă are un mare, mare minus. Este extrem de scurtă. Pai cum să te numeşti Mo Yan şi să scoţi o carte autobiografică cât o broşură? Oare a scris-o în timpul unei călătorii cu trenul de mare viteză Beijing-Shanghai? Omul ăsta ar putea să scrie o autobiografie nuanţată de cel puţin 1000 de pagini. Chiar are ce povesti.

duminică, 10 februarie 2013

Dan Lungu - Raiul găinilor



















Dintre personajele acestui roman enumerăm pe: Mitu (apare şi în "Sunt o babă comunistă!", cel care spune o grămadă de poante ce au legătură cu Ceauşescu), Relu Covalciuc (în a cărui grădină se petrec lucruri ciudate), Colonelul (cel care bea doar apă minerală la cârciuma de pe stradă, omul invidiat de toţi pentru vila pe care şi-a tras-o), Milica (care este pentru o perioadă în centrul atenţiei pentru că a văzut interiorul vilei colonelului), Hleanda (nebuna care trăieşte împreună cu căţeii şi propovăduieşte sfârşitul lumii), Vera Socoliuc (bucureşteanca venită în fundul Moldovei, după bărbat), Ticu (patronul de la Tractorul Şifonat), Costel Spătaru (care face o afacere proastă cu basarabenii din piaţă şi a cărui nevastă nu se opreşte din croşetat) şi mulţi, mulţi alţii, toţi locuitori pe Strada Salcâmilor, într-un oraş din Moldova. Probabil autorul se referă la Botoşani, însă numele străzii este categoric fictiv din moment ce google hărţi nu o găseşte. Personajele şi-au trăit tinereţea şi gloria în vremea comunismului, iar în prezent sunt bieţi pensionari prinşi în tranziţie, trăind în sărăcie, bârfind pe la colţuri ori bând un rachiu ieftin la cârciumă. O imagine a României de pretutindeni realizată cu mult umor şi pricepere. Singurul regret pe care l-am avut după ce am terminat cartea a fost acela că n-a povestit şi tataia Hrib ceva de pe vremea colectivizării. Am citit patru romane de la Dan Lungu şi cam toate dezbat acelaşi subiect, melancolia după comunism sau de fapt după vremurile trecute, sărăcia omului din prezent, aduceri aminte, comparaţii trecut-prezent. E foarte meseriaş omul la astfel de chestii, le scrie bine, însă sunt curios dacă va ieşi şi cu altceva pe piaţă. Şi dacă nu iese cu altceva, nu mă deranjează să mai citesc şi alte cărţi asemănătoare. Pentru mine sunt un deliciu.

joi, 7 februarie 2013

Momente

Pe stradă merg spre staţia de autobuz în spatele unui nepot şi a unei bunici. Nepotul aflat la pubertate este înalt, slab, deşelat cumva de un ghiozdan cine ştie cu ce încârcat. Îl ţine complet greşit pe un singur umăr. La orele de anatomie, în clasa a VII a, tovarăşa profesoară Mauna Andrieşica ne-a avertizat pe noi, elevii, că nu este bine să ţinem ghiozdanul pe un singur umăr pentru că există riscul de a face scolioză. Din acel moment am ţinut ghiozdanul corect, dar acest băiat care mergea alături de bunica sa nu cunoştea pericolul scoliozei. Bunica pipernicită, înveşmântată într-o haină greoaie din alte timpuri. Ne oprim toţi trei în staţie, aşteptând autobuzul. Mă dau mai lângă ei pentru a le surprinde dialogul.
- Tu poţi să faci 200 de genoflexiuni?, îşi întreabă nepotul bunica.
- Cum să fac eu?, răspunde bătrâna privindu-l prin ochelarii ce se ivesc de sub o căciulă de blană sintetică ponosită.
- Azi ne-a pus să facem 200 de genoflexiuni. Auzi? Dar dacă vin acum mascaţii poţi să te baţi cu ei?
- Cum o să mă bat eu cu ei?
- Uite aşa, spuse nepotul şi începu să exemplifice lovind cu piciorul ridicat în aer.
- Stai, măi, cuminte, că se uită lumea la noi.
Bunica se ruşină cu totul şi până la venirea autobuzului se uită în direcţia opusă, rămânând tăcută. Nepotul începu să butoneze un smart phone.

În autobuzul Mercedes Citaro îi regăsesc pe cei doi stând jos pe cele trei scaune din spate de lângă motor, alături de o fată tânără şi frumoasă care era deja în autobuz. La mijloc este bunica. Eu stau chiar în faţa lor şi citesc poveştile lui Cehov, dar mă mai întrerup pentru a-i privi şi asculta. Băiatul (are cam 14 ani din câte aproximez eu) se uită pe furiş la fată (are cam 18 ani). Bunica îl surprinde şi râde. Fata nu observă. Ţine în mână o floare în ghiveci. Eu citesc mai departe din Cehov. Băiatul o sună pe maică'sa şi făra vre'un salut sau altă introducere întreabă: "Am suc pentru seara asta?". Iar apoi, bineînţeles, urmează întrebarea despre cele 200 de genoflexiuni, la care fata tânără şi frumoasă începe să râdă. Bunica râde şi ea ruşinată. Băiatul este încurcat de situaţie şi închide telefonul. Îşi dă oarecum seama că fata îl priveşte cu îngăduinţă. Fata îi cere ajutorul bunicii, rugând-o să ţină puţin floarea, timp în care ea caută ceva în geantă. Bunica o ajută cu bucurie şi chiar miroase floarea, apoi cele două îşi zâmbesc. Băiatul stă ursuz în colţul său. Are în cap numai genoflexiuni şi mascaţi cu care se bate. Oare ce are în cap fata? E drăguţă, e chiar foarte drăguţă. Dar îmi propun să nu mă mai gândesc la astfel de chestii şi mă concentrez asupra lui Cehov.

luni, 4 februarie 2013

Anton Pavlovici Cehov - O mică glumă




















O colecţie de opt povestiri ce au ca temă iubirea. Scrise cu un deosebit rafinament între anii 1886 şi 1898, mi-au lăsat senzaţia de actualitate. Drame, iubiri pătimaşe, iubiri neîmplinite, lacrimi, adevărate meditaţii asupra sentimentelor pe care omul le are. Cehov creează momente deosebit de grăitoare într-un timp foarte scurt, prin cuvinte puţine. E un maestru.

Ionîci, doctorul de la sat, se îndrăgosteşte de fata unor bogătaşi, dar aceasta doreşte să studieze pianul şi nu-l ia în seamă pe bietul medic. Pleacă la Moscova pentru patru ani, dar se întoarce realizând că nu eşti pianistă dacă doar cânţi la pian. În acest timp doctorul face avere, se dedă jocurilor de noroc şi cluburilor. Fata îi caută compania, îşi doreşte o legătură cu el, însă doctorul se felicită că nu a luat-o de soţie în trecut şi decide că nu trebuie să o mai vadă. E doar una din cele opt povestiri. Subiectele sunt simple, implicaţiile multiple. Se citesc cu inima vibrând de emoţie şi chiar dacă nu plângi amarnic, rămâi cu o tristeţe în suflet, tristeţea pe care probabil o cauţi şi o doreşti citind asemenea literatură.