marți, 17 octombrie 2017

George Orwell - O mie nouă sute optzeci și patru



Țara autorului : Anglia

Titlul original : Nineteen Eighty-Four

Anul publicării  : 1949

Ediția în limba română : Polirom

Număr de pagini : 320

Nota Nopți și Zile Blog : 5/5






Rușinos că nu citisem cartea până la vârsta asta, mulțumindu-mă doar cu excelentul film în care joacă John Hurt. O capodoperă a literaturii, o capodoperă a filozofiei. O carte mereu asociată cu sistemele totalitariste, implicit cu perioada comunistă care a cuprins și țara noastră pentru o anumită perioadă de timp. Unii spun că probabil politicienii au studiat temeinic creația lui Orwell și au aplicat-o în țările fostului lagăr socialist. Mi se pare că acest roman vorbește despre modelarea omului de către om, de fapt modelarea unei întregi societăți după bunul plac al unor oameni puternici. Nu numai în comunism se întâmplă asta, ci și în capitalism. Ni se dau mâncăruri chimice cu gust care dictează creierului, ni se întunecă mintea cu diverse calupuri publicitare care ne determină să cumpărăm anumite produse, suntem manipulați zi de zi de mass-media, ni se transmit boli pentru a fi dependenți de medicamente. Despre povestea din carte nici nu are rost să mai spun ceva, pentru că e cunoscută publicului larg. Sensibilă povestea lui Winston Smith, excepțional bilețelul pe care-l primește de la Julia, frumoasă întreaga lor relație, emoționant final, deznodământ incredibil. O carte genială.

miercuri, 11 octombrie 2017

Ziua de salariu

"Băi, tu iei de patru ori salariul meu. Ce faci, băi, tu, pentru banii ăștia? Nu faci nimic, băăă. Stai cu mâna la pulă toată ziua și iei bani. Băăă, îți zic sincer că nu meriți banii ăștia. Nimic.", îmi spune Tânărul Stăpân.  Ne certăm de la bani. El muncește, eu nu. El se implică, eu nu. Cearta noastră se aude trei birouri mai încolo. Șeful Constantin intră pe ușă. Șeful Constantin are mintea ageră și coaiele mari. Șeful Constantin e o persoană unsă cu toate alifiile. La început Șeful Constantin ne vorbește pe un ton blajin, pentru că Șeful Constantin a studiat psihologia și știe să potolească masele. Apoi Șeful Constantin ne vorbește cu însuflețire, adresându-se ca unor copii obraznici, dar care îi sunt oarecum dragi. Încet, încet, ajungând la perorație, Șeful Constantin vorbește pe un ton apăsat și ne privește pe fiecare țintă.  Șeful Constantin nu suportă sa fie întrerupt atunci când ține un monolog.
- Șefu Constantin, eu....
- Javră, nu vorbi neîntrebat!
- Dar Șefu Constan...
- Nu mă întrerupe. Vei învăța să mă asculți. Mi te vei supune.
- Șefu Co...
Două palme răsună în liniștea ce s-a pogorât asupra biroului nostru. Șeful Constantin a pus capăt oricărei discuții. Deciziile Șefului Costantin sunt irevocabile. Fără drept de apel. Ies afară în stradă, cu obrajii arzându-mi de la palmele Șefului Constantin.

A fost zi de salariu. Îmi pipăi cardul din buzunar. E de patru ori mai plin față de cardul Tânărului Stăpân. Merg să iau copilul de la grădiniță. Mă uit pe fereastra tramvaiului și peste tot parcă văd chipul Tânărului Stăpân, pe post de Big Brother. Chipul Tânărului Stăpân spune: "Ești un impostor!".  Iau copilul și pentru că a fost zi de salariu mergem la Mall. Copilul îmi dă o mapă cu pozele lui de la grădiniță cu poză de grup, 8 poze singur în diverse decoruri și doi magneți. 45 lei au costat.  Aud mereu cuvintele Tânărului Stăpân: "Ești un impostor!". Grăbesc pasul, o stare de angoasă mă cuprinde, încerc să scap de imaginea Tânărului Stăpân.
- Ți-e foame, puiule?
- Da.
- Ce vrei să mâncăm?
- Yoyo hamburger.
- Sigur. Hai că mâncăm, după ce-și cumpără și tati o pereche de pantaloni și o cămașă, că vouă v-am luat la salariul trecut.

Yoyo hamburger este un burger de la fast-food-ul numit Oro Toro. Ajungem la Mall și mergem la renumitul magazin C&A. Mă dezbrac de hanorac ca să pot proba cămașa. Îmi vine. "Du-o, puiule, la casă, până mă mai uit eu pe aici.". Găsesc și o pereche de pantaloni, îmi plac, intru în cabina de probă. "Trage, puiule, perdeaua, că mă vede lumea în chiloți.". Copilul râde. "Ăștia-s ca pantalonii mei de armată", îmi zice el. "Nici chiar așa, puiule.".

Îmi vin bine și pantalonii, mi se potrivește și cămașa, prețul e bun. Suntem fericiți, mergem să plătim, gândindu-ne deja la burgerii de la Oro Toro, iar eu și la o bere rece la draft. Casiera de la C&A este o frumusețe rece. Păr negru, buze roșu aprins, ochelari de profesoară sexy, tatuaj mare pe unul din antebrațe. Nu înțeleg ce reprezintă tatuajul. Fie o pânză de păianjen, fie un fluture, fie altceva. Îmi împachetează frumos hainele și îmi zâmbește protocolar. Bag cardul în POS, tastez codul pinn. Și surpriză! Fonduri insuficiente. Nu se poate, nu are cum. Mai încercăm o dată. La fel. E o greșeală de la POS-ul magazinului. Îi spun fetei cu tatuaj că am cardul plin cu bani, că am de patru ori mai mulți bani pe lună decât Tânărul Stăpân. Mă privește cu milă. Îi spun să-mi păstreze hainele, că vin după ele imediat.

Merg către cel mai apropiat bancomat. Voi scoate de acolo bani și voi plăti cash. "Da, puiule, mâncăm imediat. Sunt niște probleme cu cardul lui tati.". "Păi ce? A intrat cineva și ți-a furat banii de pe card?". Ajungem la primul bancomat. Fonduri insuficiente. La fel și la următoarele trei. Așa ceva nu se poate. Am verificat la prânz banii pe banking și am primit și fluturașii de salariu. Aveam fix de patru ori mai mulți bani ca Tânărul Stăpân. Iar acum se pare ca nu mai am nimic. Am pierdut totul. Încep să tremur. Copilul scâncește de foame. Nici nu mai știu pe unde merg. Realizez că mi-am uitat hanoracul la magazin pe la standul de cămăși. Mă întorc după el și îl găsesc. Mă îmbrac și ies afară din Mall. O sun pe nevastă să-i spun că sunt falit, că nu mai avem niciun ban. Tânărul Stăpân râde în mintea mea și strigă: "Impostorule, asta e ce meriți!".  Nevasta vine cu ideea să sun la bancă, la relații cu clienții. Sigur, e o idee simplă și excelentă la care eu nu m-am gândit. Caut pe internet un număr de telefon. Tocmai acum telefonul mi se blochează. Nu pot accesa nimic pe internet. Mâna îmi tremură pe telefon. Tânărul Stăpân strigă: "Impostorule!". Sun nevasta înapoi și aceasta îmi oferă un număr al băncii. Sun în sfârșit la bancă, iar operatorul call center mă liniștește, spunând că am toți banii în cont și că este o problemă cu toate cardurile, nu se pot folosi.
- Chiar am toți banii?, o întreb.
- Sigur că da, domnule. De patru ori mai mulți decât Tânărul Stăpân, răspunde aceasta.

"Hai acasă, puiule! Mâncăm altădată la Mall. Avem acasă brânză și-ți face tati un sandwich!".  Îmi dau seama că am mâinile goale. Nu țineam ceva când am venit spre Mall? Pozele copilului. Sunt în cabina de probă de la C&A. Fuga înapoi. Femeia cu tatuaj râde când ne vede. Ne dă pozele și întreabă de bani. Îi zic că poate mâine. Plecăm spre casă, copilul își înghite lacrimile. Mergem cu troleibuzul ca niște câini plouați. Măcar am recuperat pozele și hanoracul. Ne dăm jos, iar până acasă, mai avem ultima bancă. Hai să mai încercăm! "Roagă-te la Dumnezeu, puiule!". Bag cardul, tastez pinn-ul, suntem amândoi cu ochii spre cer. ATM-ul ne oferă două hârtii noi nouțe de 200 lei. "Hai, puiule, înapoi la Mall!". Batem cuba.

Tânărul Stăpân spune: "Așa bă! Am vrut să vezi și tu cum e să fii sărac. Să n-ai nimic. Să mori de foame. Așa își trebuie!". Nu mai avem timp să-l ascultăm pe Tânărul Stăpân. Dăm fuga la C&A și aruncăm cu banii spre femeia cu tatuaj. De data asta îmi zâmbește larg și din toată inima. Îmi oferă punga cu haine și râde de-a binelea: "N-ați mai uitat nimic, nu?".

Mergem și ne comandăm câte doi burgeri fiecare. Mâncarea are cel mai bun gust posibil. Suntem regi. Îmi pipăi cardul. Am în continuare pe el de patru ori banii Tânărului Stăpân, minus o pereche de pantaloni, o cămașă, patru hamburgeri, un suc și o bere. La difuzorul din Mall se anunță pierderea unui copil și recuperarea acestuia de la oficiul din față. Unii oameni o pățesc și mai rău.

marți, 3 octombrie 2017

În Thassos

Este ora 22. Stăm pe chaise longue-urile aflate pe plaja din preajma localității Skala Prinos. Este o răcoare plăcută. Privim cerul plin de stele și conștientizăm cât de mic și neînsemnat este omul raportat la Univers. Uităm de toate grijile și problemele, unii de grădiniță, alții de serviciu. Suntem în Grecia, pentru a treia oară în ultimele 370 de zile. Mai demult nu doream să merg în Grecia, pe motiv că acolo merg toți românii și că este o destinație banală. Ne place să fim speciali, unici, să atingem ce alții nu au atins vreodată. Nu e posibil. Greșeam. Grecia este un loc frumos.
- Îți plac stelele?, îl întreb pe fiul meu cel mare.
- Nu prea. Mai mult îmi plac planetele, răspunde acesta.

Omul de la pensiunea noastră e tare politicos și ne oferă tot felul de informații. Când ne trezim noi pe la 8 este la recepție, la fel și seara pe la 23. Are barbă de Ion Creangă, dar seamănă cu un actor american. Îl întreb dacă nu muncește prea mult, iar el îmi spune că asta face doar 6 luni pe an, în celelalte 6 luni se plimbă. Ne oferă micul dejun la prețul de 5 euro/persoană, iar pentru copii gratuit. Bufet suedez. Fiul meu cel mare mănâncă mai mult decât un adult ordinar, se duce de 2-3 ori să-și umple farfuriile. Mi-e puțin rușine de proprietar, dar până la urmă 10 euro pentru un mic dejun de 4 persoane nu e o sumă mică. Mâncăm ouă fierte sau omletă, salată grecească, cârnăciori, pateuri cu brânză și spanac, salam, măsline, cașcaval, șuncă, unt, marmeladă, miere de albine.

Suntem în insula Thassos. Anul trecut ne-a plăcut foarte mult și am decis să revenim. Anul acesta ne place și mai mult. Oamenii strâmbă din nas când aud de Thassos. De ce? Pentru că acolo merg toți românii. Ok, merg toți românii. Și acum ce să facem? Tot mai mulți români merg și în Punta Cana. Mergem în Thassos pentru că este aproape și pentru că este foarte frumos. Mai devreme în acest an am fost în Corfu, dar Thassos mi se pare cu mult mai frumoasă. E a doua jumătate a lunii septembrie, vremea este perfectă, nu sunt foarte mulți turiști, sunt unele plaje unde ești doar tu cu familia.

Și chiar dacă nu ești doar cu familia pe plajă, ceilalți oameni sunt familiari. Stăm în apa de culoare turcoaz, iar lângă noi vine un om între două vârste. Ne spune că este din Râmnicu Sărat, județul Buzău. E prima oară în Grecia și îi place foarte mult. 410 euro pentru 7 zile, el cu soția, demipensiune, transport. Face o glumă clasică cu fiul meu cel mare, întrebându-l dacă apa e udă.

Stăm în apă și privim munții din jur, minunându-ne. Totul este liniștit și verde. Cerul este albastru. Ieșim din apă și avem o nemăsurată poftă de mânacare. Ne suim în mașină și dăm drumu la un radio local. Muzică grecească. Ni se pare excelentă. Mergem la taverna lui Vasilakis din Skala Rachoni. Masa e pe malul mării. Mâncăm calamar prăjit, pește și gyros de porc. Bem bere Mythos din halbă înghețată. Mergem la San Antonio Beach Bar, nr 1 pe tripadvisor între toate restaurantele din insulă. Mâncăm coaste de oaie și risotto cu fructe de mare. Bem bere Amstel și privim marea. Mergem la taverna Zorbas din Skala Prinos. Am pe mine un tricou pe care scrie Germania. Ospătarul mă întreabă dacă sunt din Germania, îi răspund că da. După care îmi zâmbește și mă întreabă: "Ce face, frate? Ți-e foame?". Stăm la Zorbas și mâncăm oaie kleftiko și tentacule de caracatiță. Mergem în satul Theologos la taverna Iatrou, mâncăm miel la rotisor și bem vin roșu în pahar cu picior. Mergem în Limenaria la cofetărie și mâncăm prăjituri de catalog. Întotdeauna la masă ni se aduce apă din partea casei. Și desert constând fie din watermelon ori struguri, fie din înghețată ori alt dulce.

Mergem la plaja de marmură și facem baie în apele de opal. Mergem în livezile nemăsurate de măslini. Mergem la Golden Beach în Skala Potamia. Peștișori mici înoată pe lângă noi. Mergem noaptea pe șosea, pe sub stelele din cer și pe malul mării. Nu mai e nimeni pe drum. Dau drumu la radio. The Crystal Ship de la The Doors.

Cerem la fiecare masă două halbe de bere și două sucuri de portocală pentru copii. Gluma obișnuită a ospătarilor din Thassos este să pună berile în fața copiilor și să râdă copios. Prima oară am râs și noi, iar apoi am râs de complezență.

M-au impresionat foarte mult doi englezi tineri care făceau nudism. Bărbat și femeie. Femeia era tipic britanică, dolofană și cu niște țâțe foarte mari. Mi-a făcut plăcere să o văd dezbrăcată.

În Thassos e frumos că prin sate vezi localnici. În Skala Sotiros un moș bătrân (exemplu de pleonasm pe care ni-l dădea tovarășa Stere) mă întreabă de unde sunt. Nu în engleză, ci mai mult din mâini. Îi zic că din România și zice "bravo". Nu am știut ce să înțeleg din acest bravo.

Pe insulă sunt multe albine și viespi, care devin supărătoare. Pe mine nu m-au mușcat, doar pe copii. Albina are dinți? Poate i-a înțepat atunci. Fiii mei au spus: "Ne-au înțepat albinele, nu mai mâncăm niciodată miere!". Cu toate astea am dat 7 euro pe un borcan de miere în preajma cascadelor Maries.

În Thassos e atât de frumos, încât după a șaptea zi de stat în insulă, când eram pe ferry boat spre casă, ni se părea că abia veneam. Așa de repede a trecut timpul. Ne depărtăm de insulă, apropiindu-ne de continent, și tare rău ne mai părea că plecăm, așa încât am zis că vom veni și a treia oară aici. Așa suntem noi, când ne place mult un loc, nu vrem să mai vedem și altceva.

joi, 7 septembrie 2017

Junichiro Tanizaki - Moartea lui O-Tsuya



Țara autorului : Japonia

Titlul original : O-Tsuya koroshi

Anul publicării  : 1915

Ediția în limba română : Polirom, colecția Esențial

Număr de pagini : 164

Nota Nopți și Zile Blog : 4/5






Artist al cuvântului, asta este Tanizaki. Crează prin simplitate o atmosferă ce transpune cu totul cititorul, iar la nivel psihologic intră cu mare măiestrie în mintea personajelor. O nuvelă, cu o acțiune foarte densă, despre fata unui cămătar, fată care are o relație cu unul dintre argații tatălui său. O poveste despre influența răului asupra omului, despre manipulare și desigur, despre sexualitate, unul din motivele preferate ale scriitorului. Japonia de odinioară, o noapte tăcută și zăpada așternându-se. Unul dintre argați a plecat după mâncare, stăpânii nu sunt acasă, O-Tsuya așteaptă în camera de sus, în timp ce Shinsuke visează la tânăra femeie din a cărei plăcere a tot gustat în ultima vreme. Se simte îndrăgostit de ea, dar parcă n-ar vrea să-și înșele stăpânul. Să fugă alături de femeie? Nu se cuvine. Dar Shinsuke este un om slab emoțional. Tanizaki mi-a dat senzația unei creații Shakespeare-iene prin această nuvelă, cu multe schimbări de situație, majoritatea survenite la ceas de noapte. O poveste frumoasă cu seniori, samurai, stăpâni, gheișe, dar mai ales o poveste psihologică plină de plăceri sălbatice. O carte ce te face să te afunzi în băutură și dame de companie.

luni, 4 septembrie 2017

Khaled Hosseini - Vânătorii de zmeie


Țara autorului : Afganistan/Statele Unite ale Americii

Titlul original : The Kite Runner

Anul publicării  : 2003

Ediția în limba română : Editura Niculescu

Număr de pagini : 405

Nota Nopți și Zile Blog : 3/5







O carte cu afgani. Povestea a doi băieți, stăpân și slujitor, plasată în Afganistanul ce-și trăiește ultimele zile sub rege și se pregătește să fie ocupat de sovietici. O poveste extrem de tristă, dar parcă povestită prea din topor. Mi-a plăcut cartea, dar nu am simțit sensibilitatea și trăirile pe care o asemenea poveste ar trebui să o trezească în cititor, iar asta e vina scriitorului, care nu recurge absolut deloc la procedee artistice (figuri de stil). Totul e doar o narațiune, o înșiruire de fapte, iar curgerea acțiunii amintește de romanele secoluui XVIII, foarte plate și cu fapte trase de păr. Romanul e foarte lăudat peste tot și așteptam o capodoperă. Departe de așa ceva, dar totuși o carte bună. Interesante faptele istorice pe care romanul ni le relatează și încă o dată realizăm ce rău face religia când este pusă la conducerea unei țări. Foarte frumoasă relația celor doi copii, tânărul stăpân și slujitorul care și-ar da și viața pentru cel pe care îl servește. Poate cartea era net superioară daca Khaled Hosseini ar fi fost doar afgan, nu un afgan americanizat.

miercuri, 30 august 2017

O altă seară de vineri

Somnul african e un pește răpitor și omoară tot ce prinde în calea lui. Numai în bancuri umblă, niciodată singur. El are stomac, nu e ca alți pești. Odată în stomacul unui somn african a fost găsit un cap de caras. Știu asta pentru că omul de lângă mine îmi povestește. Suntem pe podul ce trece lacul de lângă Mânăstirea Pasărea. Copiii se uitau la un banc de peștișori mici negri, iar acest om a apărut lângă noi și ne-a zis cu un aer foarte erudit: "Au venit, nu? E ora lor.". Era cam ora 19. S-a dovedit că ne uităm la niște somni africani micuți. Ne spune că fac numai prăpăd în baltă, nu mai rămâne nimic în urma lor.

E vineri seară și am zis să ies cu copiii pe lângă oraș. De la MegaMall (construit pe locul Electroaparatajului.......știți povestea...) până la Selgros Pantelimon facem 60 de minute. Cu mașina mică. Se merge bară la bară. Oare oamenii în acest an nu au mai avut concedii? De ce este orașul atât de plin vara? Ori s-au îmbogățit cu toții și au mașini mici și ies cu ele zi de zi, oră de oră? Ajungem până la urmă la Mânăstirea Pasărea și intrăm în biserică, copiii după obiceiul lor căutând anafură să mănânce, adică pâine sfințită. Dar nu mai era.

Mergem prin grădina bisericii, iar copiii se duc peste niște flori. Eu le zic: "Ieșiți de acolo, că vă ceartă măicuțele!". În spatele nostru apare o maică, în binecunoscutul port negru, și zice: "Maicile nu ceartă pe nimeni. Nu mai ziceți așa, să creadă copiii că îi ceartă maicile sau preoții. Dacă nu sunt cuminți îi ceartă mami și tati.". Nu știu ce a vrut să zică, dar ne continuăm periplul prin vastele grădini mânăstirești. La un moment dat trece pe lângă noi o măicuță la volanul unei Dacia Logan. Șofa cu pricepere. Ne face cu mâna din mașină și îi facem și noi.

Trecem podul către terenul de dincolo, dinspre pădurea Pusnicu. Sub pod este un banc de somni africani, pești foarte periculoși. Se schimbă clima, iar în curând vom vedea crocodilii de Nil în lacul de la Mânăstirea Pasărea. Deocamdată zărim 6-7 capre și ne îndreptăm către ele. Copiilor le plac mult animalele văzute pe viu. Însă acum caprele vin către noi să ne împungă cu coarnele. Din spatele lor sare un păstor și le domolește. Vorba lui este pe jumătate un mârit, așa că nu înțeleg exact ce vrea să ne spună. Ne întoarcem spre pod și căutăm un șarpe. Copilul cel mare îmi spune că sunt multe găuri de șarpe, dar nu vedem niciunul.

Mergem către satul Brănești unde în zona pieței este un Shop&Go. Iau câte o apă Zizin pentru copii, iar mie un Pepsi. Bem toate astea pe câmpul de lângă satul Vadul Anei, câmp care este despărțit de un gard de Autostrada Soarelui. Ne uităm la mașinile care pleacă spre litoral, iar apoi copiii umplu cu pietricele o sticlă. Ne destindem. Soarele apune. Este acum doar o minge portocalie ce atinge linia orizontului. Sunt gâze în aer care încearcă să ne ciupească. Plecăm mai departe către satele Fundeni și Cernica, iar apoi intrăm pe Autostrada Soarelui către București.

Mergem la Decathlon, unde întotdeauna îmi place să fac trucul meu preferat prin care stârnesc admirația celor aflați în magazin. Jonglerie cu trei mingi de tenis. La fel se întâmplă și acum, un copil de 9-10 ani exclamând către tatăl său: "Oaaau, ai văzut?".

E noapte când ajungem acasă, dar am dormit de prânz cu toții, așa că avem energie pentru a începe pentru a doua oară excepționalul joc The Last of Us.

luni, 28 august 2017

O femeie de treabă

Știți răcoritoarele Tymbark la 250ml, sticlă de sticlă? Preferata mea e cea cu zmeură și mentă. Cumpăr destul de des din benzinării. Sticla are un sistem greoi de desfacere al capsulei, în sensul că are un inel de care trebuie să tragi, iar dacă rupi acel inel nu prea mai ai cum să destupi sticla. Asta mi s-a întâmplat mie la Petrom în Oltenița. Afară cald, băutura rece ce nu putea fi băută. M-am dus la vânzătoarea din benzinărie, o femeie rotofeie, între două vârste, cu un fel de permanent blond în cap. I-am explicat problema și fără să ezite mi-a luat sticla din mână și a desfăcut capsula cu dinții. Dinți puternici. O totală antiteză această casieră de la benzinărie, față de casiera de la Mega Image despre care am vorbit în postarea de pe 11 iulie 2017.

luni, 14 august 2017

Vineri seară la Mall

Vineri dimineață nevasta mă anunță că iese la restaurant alături de colege, să fac ce știu cu copiii până când s-o întoarce ea, la miez de noapte. Astea sunt vremurile noastre, cu emanciparea femeii, cu reclame la aspiratoare în care apar bărbați, cu familii în care femeia câștigă mai mult decât bărbatul, cu bărbați care au grijă de copii. Nu-mi pare rău. "Mergem la Mall, copii?". "Mergem!", zic ei în cor. La MegaMall, pe jos, să facem mișcare. De fiecare dată când vorbesc de MegaMall nu pot să nu amintesc că este construit pe locul fostei uzine Electroaparataj, intreprindere unde am făcut patru ani practică pe când eram în facultate. Hala strungurilor, vopsitoria, galvanizarea, prelucrări mase plastice, montajul și toate celelalte secții au fost înlocuite de magazine cu haine de firmă, restaurante, locuri pentru distracție și cheltuit banii. Ce mai producem noi ca țară? Unde e industria noastră? Oamenii de altă dată în halate albastre sunt acum ospătari sau umili vânzători. La Mega Mall.
 
A fost ziua copilului meu cel mare. I-au dat bunicii trei milioane să-și ia ce vrea. Intrăm la magazinul de jucării. Se uită minute bune printre rafturi și nu știe ce să aleagă. Poate nici jucăriile nu sunt foarte atractive. Ori poate cei din ziua de azi au prea multe și nu mai apreciază. În cele din urmă își alege o pușcă. Gen rifle de vânătoare. Îi iau și celui mic un pistol. Cel mare mă întreabă dacă tâlharul din Connecticut are pușcă sau pistol. Are pistol, dar îi zic că are pușcă ca să fie fericit. Hai că ne-a mai rămas un milion să luam și haine. Mergem la C&A. O colegă mi-a spus că se pronunță "Țe und a". Cinci sute de mii o cămașă de copil. Le iau fix două. Îmi iau și eu o cămașă care costă doar patru sute de mii. Copiii sunt neastâmpărați și se agață de curele. Casiera este o tânără obscură. Mă întreabă: "Le faceți față?". Zic că da, iar ea râde și spune: "Dacă nu le faceți față, le faceți spate.". I se pare o glumă extrem de tare. Râde cu poftă. Lucrător comercial la un magazin de haine. Ce-ar fi făcut pe vremea Electroaparatajului? I-ar fi fost mai bine? Nu știu. Copiii mei se bucură de haine mai mult decât mă bucuram eu în copilărie. Așteaptă câte o jucărie, dar e ok și cu hainele.
 
Îmi consult smart phone-ul. Sunt în permanență conectat cu Universul. Apar deja poze cu nevastă'mea și colegele ei la restaurant. Întâlnire d'aia de femei cu pahare cu limonadă și pai pe masă. "Hai copii la Pizza Hut, să băgăm și noi o pizza". Se bucură de idee. Pentru mine Pizza Hut e un restaurant de două stele Michelin, locul la care visam când eram în liceu și era o mare sărbătoare de câte ori ajungeam acolo. Am mai povestit despre asta. Copiii mei trăiesc în capitalism și nu au frustrări de astea. Beau un Carlsberg la draft de cum ajung și mai comand încă unul, atât mi-e de sete. Le iau și la copii un suc și așteptăm pizza și pastele. Nu încercați să dați spaghete unui copil de doi ani. Și un adult le mănâncă greu, copilul se va chinui infinit cu ele, alunecându-i din furculiță sau din gură. Bem, mâncăm, glumim, se face zece noaptea și pornim către casă cu punga cu arme și cămăși. Vine și nevastă'mea, "A, păi nu v-ați culcat deja?". "Păi nu. Spală-i și tu, că te-au așteptat. Eu mă bag la un Playstation.".

luni, 31 iulie 2017

Muzica din cartea "Disco Titanic"

Am citit "Disco Titanic", romanul lui Radu Pavel Gheo, cu pixul în mână și urechea în boxă, pentru a nu pierde nimic din muzica extraordinară care pur și simplu însoțește aproape fiecare scenă din carte. Mi-aș dori ca odată să intru într-o benzinărie și să găsesc un dublu cd cu sondtrack-ul cărții, să-l cumpăr și să-l pot asculta în drumurile mele. Până atunci ne mulțumim cu youtube. Iată mai jos lista, în ordinea cronologică a apariției în carte.

1.Bijelo Dugme - Padaju Zvijezde
2.Joan Jett - I Hate Myself For Loving You
3.Kylie Minogue - The Loco-Motion
4.Paps'n'Skar - Mirage
5.CC Catch - Cause You Are Young
6.Phil Collins - A Groovy Kind Of Love
7.Terence Trent D'Arby - Sign Your Name
8.Eric Clapton - Wonderful Tonight
9.Bijelo Dugme - Hajdemo u Planine
10.Scorpions - Wind of change
11.David Hasselhoff - Looking for Freedom
12.Galija - Jos uvek sanjam
13.Billy Idol - Catch My Fall
14.Bijelo Dugme - Hotel Motel
15.S.A.R.S. - Ratujemo ti i ja
16.Madonna - Like A Virgin
17.Prljavo Kazaliste-Marina
18.Davoli - Dani Ljubavi
19.Davoli - Stojim na kantunu
20.Plavi Orkestar-Zelene su bile oči te
21.Wham! - Wake Me Up Before You Go-Go
22.Michael Jackson - Thriller
23.REO Speedwagon - Can't Fight This Feeling
24.Tutti Frutti Band - Nasloni glavu na moje rame
25.Bijelo Dugme - Hej, Slaveni
26.Bijelo Dugme - Lijepa nasa
27.Lepa Brena - Mani zemlju koja Bosnu nema
28.Lepa Brena -  Hej Bosno, Bosno moja
29.Milli Vanilli - Girl You Know It's True
30.Sabrina - Boys (Summertime Love)
31.Bajaga i Instruktori - Grudi nosi ko odlikovanja
32.Riblja Čorba - Rat je završen
33.Bijelo Dugme - Lipe cvatu
34.Lepa Brena - Hajde da se volimo
35.Nazareth - Piece Of My Heart
36.Milli Vanilli - Baby Don't Forget My Number
37.Simply Red - If You Don't Know Me By Now
38.Plavi Orkestar - Proljeće
39.Parni Valjak - Povratak Ratnika
40.Prljavo Kazalište - Lupi petama

duminică, 30 iulie 2017

Radu Pavel Gheo - Disco Titanic



Țara autorului : România

Titlul original : Disco Titanic

Anul publicării  : 2016

Ediția în limba română : Polirom, EGO proză

Număr de pagini : 458

Nota Nopți și Zile Blog : 5/5






 Primul contact cu Iugoslavia l-am avut în copilărie, în concedii cu părinții, când mergeam de la Drobeta Turnu-Severin la Moldova Nouă și peste Dunăre vedeam la un moment dat, pe un deal, un steag mare cu stea roșie în mijloc, ori când taică'miu venea din delegație de la Timișoara și îmi aducea o sacoșă plină cu dulciuri, sucuri, gume, budinci, ba chiar și un ceas electronic de mână. Cumpărate de la sârbi, din piața de sărbi, cum se exprima el. Iar peste ani și ani, împreună cu soția am făcut câteva concedii pe teritoriul fostei Iugoslavii. Am mers cu autoturismul prin Serbia, Muntenegru, Croația, Macedonia și nu ne-am gândit nicio clipă că popoarele astea se dușmănesc, că nu sunt prieteni între ei precum slovacii cu cehii. Ne-am mirat la hotel în Belgrad când discutând cu recepționera, aceasta a strâmbat vehement din nas când am întrebat-o despre Croația, ori când ne-a spus că țara Kosovo nu există ci este o regiune a Serbiei. Cartea lui Radu Pavel Gheo mi-a deschis ochii despre ce a fost de fapt în Iugoslavia după 1990. Nu sunt în măsură să judec dacă era mai bine ca Iugoslavia să fie unită, ori e mai bine în prezent și nici cartea nu face asta, doar prezintă aspecte istorice foarte frumos îmbrăcate într-o poveste care mi-a plăcut extrem de mult.

Radu Pavel Gheo a dat din nou lovitura cu acest roman. Dupa ce am apreciat superlativ "Noapte bună, copii!", am apreciat chiar mai mult această carte. Pentru mine Radu Pavel Gheo e cel mai talentat scriitor de după '90. Într-un interviu pe care l-a acordat Emei Cojocaru, Gheo spunea că nu are profunzimea lui O. Nimigean (Rădăcina de Bucsau mi-a plăcut și mie mult, dar de exemplu Mortido am abandonat-o, e imposibil de citit), dar nici nu trebuie să ai profunzime d'asta poetică și filozofică pentru a scrie o carte mare de tot, pentru ca publicul să te iubească.

V-ați imaginat o carte care să conțină mai multă muzică decât orice carte a lui Haruki Murakami? Disco Titanic ne oferă o grămadă de melodii bune din perioada pop-rock iugoslavă. Ce piesă frumoasă este "Dani ljubavi", adică zilele iubirii.

O carte despre secesiunea Iugoslaviei, dar și despre ultimii ani de comunism din România, o carte despre adolescenți și despre adolescenți deveniți adulți, o carte despre zilele trecute și despre zilele noastre. O carte despre cruzimea și monstrozitatea războiului, sau de fapt a omului. O carte scrisă perfect. Gheo spune că a lucrat șase ani la ea. Se vede munca.

Genul de carte mare de tot, pe care o închizi și rămâi uluit, iar apoi stai uitându-te în gol și îti fuge mintea la tot felul de chestii. Iscusit și finalul. Nu știu ce să zic despre universalitatea cărții. Oare cineva din Ecuador sau Norvegia ar aprecia-o? Ar înțelege despre ce este vorba? Peste ani și ani, Radu Pavel Gheo va fi comparat cu Rebreanu, cu Sadoveanu? Adica va fi în topul scriitorilor români din toate timpurile? Se va face film după carte? Ar merita cu prisosință.

Personajele cărții sunt foarte plăcute toate, chiar și cele secundare. Domn' Vergil e foarte pitoresc. Până și Ileana e frumos construită, dar de ce a trebuit să moară? (nu e un spoiler, 90% dintre cei care au citit cartea nici nu mai știu cine e Ileana). Emilia seamănă cu Nicole Scherzinger de la Pussycat Dolls. Păi chiar că e frumoasa Emi. Gheo se bagă și pe el ca personaj in roman, ca un fel de Tarantino care se distribuie în propriile filme.

Romanul "Disco Titanic" ar trebui să fie un hit al vremurilor noastre, să-l citească toată lumea, să se epuizeze din librării, să se cumpere pe sub mână. Atât e de bun.

luni, 24 iulie 2017

La un vin

Seara mai beau câte o sticlă de vin, stârnind oprobriul nevestei și poate al copiilor. Îmi vine cheful și dau drumul la muzică. Am piesele mele pe care le ascult când sunt ciupit.
- Dona Dumitru Siminică - De trei ani nu dau pe acasă
- Frații Gore - Adu calu' să mă duc
- Benone Sinulescu - Eu ți-am iubit ochii tăi (piesa asta o știu dintr-un roman al lui Cornel George Popa)
- Gabi Luncă - Am avut o măicușoară
- Romica Puceanu - Grea e boala de plămâni
- Romica Puceanu - Un țigan avea o casă
Nu îmi place să beau pe la cârciumi, mie îmi place acasă. Voi unde beți și ce piese ascultați când vă vine cheful?

vineri, 14 iulie 2017

Andrei Makine - Testamentul francez



Țara autorului : Uniunea Sovietică/Franța

Titlul original : Le Testament français

Anul publicării  : 1995

Ediția în limba română : Polirom, Top 10+

Număr de pagini : 270

Nota Nopți și Zile Blog : 3/5







Această carte este cunoscută drept capodopera lui Makine, dar nu pot spune că mi-a plăcut mai mult ca "Pe vremea râului Amur", citită anul trecut. Destul de asemănătoare ca subiect, adică tot despre copilul siberian care visează la capitalism, la viața aflată dincolo de cortina de fier. Prin intermediul bunicii franțuzoaice, rămasă în URSS cam imediat după Revoluția Bolșevică, copilul este purtat cu ajutorul poveștilor prin Franța din vremea Belle Epoque. Știți cum a murit președintele Felix Faure? Eu nu știam până să citesc această carte. Păreri în contradictoriu pentru personaj și probabil și pentru autor. Mizeria sovietică dar totuși frumusețea naturii siberiene, Franța străină dar cu o viața de vis? Povestea unei familii spusă frumos, însă cam tărăgănat pentru gustul meu. Povestea unui război și a urmărilor sale. Samovarele. Așa erau numiți soldații rămași fără mâini și picioare. Povestea unui adolescent fascinat de Franța, dar care nu poate lăsa nici Rusia în urmă. Un scriitor plăcut, Andrei Makine, dar nu seamănă deloc cu un rus autentic. Păi un ins născut în Siberia ar trebui să scrie încât să plângă inima cititorului de durere, ceea ce Makine nu face.

marți, 11 iulie 2017

Cidru

Merg cu copiii și nevasta pe afară, seara prin cartier. E căldură mare și ne oprim la un Mega pentru hidratare. Ei trei aleg câte o apă minerală la 0.5, iar eu sunt curios să încerc un cidru. Cidru e un fel de băutură răcoritoare slab alcoolizată. La origini se făcea din mere fermentate, acum nu știu din ce se prepară în lumea modernă și în societatea de consum. Are 4,5 alcool, deci mai puțin decât o bere.

Plătesc. Sticla de cidru are capsulă și nu umblu cu deschizător la mine. O întreb pe casieră dacă nu are deschizător să îmi desfacă și mie. Se uită la mine cu o acreală infinită. Ca la ultimul bețiv care vrea să mai bea ceva pe stradă. Dă ochii peste cap și rostește un "nu" apăsat. "Nici domnul de la pază nu o avea deschizător?" întreb eu. "Nu, nu are!", răspunde vânzătoarea la fel de acru. Însă body-guard-ul ne aude și spune: "Nu am, dar improvizăm noi ceva.". Îmi desface sticla cu un cuțit. Îi mulțumesc și mă alătur familiei, pe gardul din fața magazinului, bând cu toții răcoritoare.

Așa sunt oamenii pretutindeni. Unii te ajută, pe alții nu-i interesează de tine. Nu suntem toți la fel, după cum zicea prietenul meu yo3.

miercuri, 5 iulie 2017

Dumnezeu e Dumnezeu, nu e plutonier

Desfac o sticlă de vin grecesc. Are un gust plin și miliarde de arome. E pus în evidență mai bine de iuțeala mâncării. "Ești un fariseu, băăă! Bei doar ca să-ți alunece mâncarea mai bine pe gât. Ești un Iuda al băuturii.". După ce termin de mâncat mă retrag pe fotoliu și caut ceva muzică pe youtube, cu sticla și un pahar cu picior alături de mine. Dau peste tot albumul "Am să mă întorc bărbat". Are 75 de minute. Îmi propun să-l reascult integral. Beau vin și ascult Vama Veche, poate unul dintre cele mai bune albume din istoria muzicii noastre. Prin 2002 sau 2003 eram la masă la terasa La Ruine cu doi forumiști. Unul dintre ei manageria clubul care avea și terasa respectivă. Priveam toți trei la scena din fața noastră și beam bere. La vremea respectivă era la modă berea HopfenKonig, care avea și reclamă la televizor cu celebrul actor Florin Piersic. Pe scena din fața noastră cântă formația Parlament. În jurul nostru la alte mese, oameni tineri priveau și ei concertul, beau bere, mâncau mici și comentau gălăgios. La un moment dat unul dintre forumiști îi face semn unui om care trecea pe acolo, să stea cu noi la masă. Omul vine și se așează. Constat că este Tudor Chirilă, de la Vama Veche. Se fac prezentările, apoi bea și Tudor Chirilă niște beri cu noi. Se simțea că era deja luat de băutură, dar vorbea plăcut. Nu mai știu ce am discutat, probabil nimicuri. Mai târziu în seara respectivă, după terminarea concertului Parlament, lumea de la terasă l-a observat pe Tudor Chirilă la masă la noi și unii l-au rugat să urce pe scenă să cânte și el ceva. Țin minte și acum că se împleticea puțin, dar s-a dus pe scenă, s-a scărpinat la pulă și a început să cânte niște cover-uri foarte mișto. Nu mai țin minte cine l-a acompaniat, dar a cântat extraordinar. Nu era programat să cânte, dar a fost peste Parlament. Privitorii au aplaudat la scenă deschisă.

N-am mai vorbit demult cu cei doi forumiști din acea seară, trupa Vama Veche s-a desfințat. Eu continui să beau vinul grecesc și să ascult albumul despre armată. Într-un final muzica se termină, iar băutura mă trimite în lumea lui Hypnos.

miercuri, 28 iunie 2017

Dublu cd cumpărat din Bulgaria

Am mers de la Skopje, Republica Macedonia până la București într-o singură zi. Cu mașina mică. Sunt vreo 630 km. La orele prânzului am oprit în Bulgaria pe autostradă, la Viva OMV. Am mâncat o pizza, am băut un suc de grapefruit, după care ne-am uitat prin magazin. M-am oprit la standul cu cd-uri și m-am gândit că ar merge o muzică nouă pentru restul drumului până acasă. Am ales un dublu cd cu muzică rock, la prețul de 17 leva. Foarte bună muzica și excelentă pentru condus. Nu auzisem de nici măcar 25% dintre piese. Voi? Interesant cine a gândit această compilație, alegând astfel de melodii.

Piesele incluse pe dublu cd.

duminică, 25 iunie 2017

Mirtiotissa

Mirtiotissa ne-a fost recomandată ca una dintre cele mai frumoase plaje din Insula Corfu, drept pentru care am ținut să mergem în acest loc și să facem o baie. Pentru a ajunge la Mirtiotissa cobori o pantă cu procentaj mare de înclinare, lași mașina undeva sus pe stânci și apoi mai mergi puțin până la plajă și la apă mării. Am parcat mașina, m-am dat jos și am rămas uimit de frumusețea plajei și mai ales de limpezimea apei. Abia așteptam să fac o baie. Coboară și nevasta și scrutează priveliștea cu ochii ei de vultur, după care zice: "Nu vezi că ăștia sunt toți în pula goală? Eu nu duc copiii să vadă așa ceva!". Mda, se pare că erau numai nudiști în acel loc. Ne-am întors și am mers la plaja Glifada, care este în apropiere și de asemenea este foarte frumoasă. Am fost și eu de acord cu nevasta, nu e cazul să arătăm copiilor oameni mari dezbrăcați. Poate suntem noi cu idei învechite, dar așa am simțit. Rog cititorii blogului să își dea cu părerea. Cum ați fi procedat voi? E ok sau nu e ok?

Plaja Mirtiotissa - 15 iunie 2017

marți, 6 iunie 2017

Elicoptere

Când lucram la Ultra Pro Computers aveam coleg un băiat foarte de treabă, Mihai, care se ocupa de telefonia mobilă. Simpatic foc, făcea o grămadă de glume, ori vorbeam cu el chestii interesante și oarecum înțelepte. Au trecut mai bine de 10 ani de când nu l-am văzut, dar îmi amintesc unele chestii discutate cu el. Într-o zi mi-a povestit cum el cu frati'su, când erau mici, făceau elicopterele. "Adică cum elicopterele?", l-am întrebat eu. Mi-a explicat. Își dădeau chiloții jos și se mișcau în așa fel încât puțele lor făceau o mișcare de rotație aidoma elicei de la elicopter. Eu nu am avut frați. Mi s-a părut ceva incredibil ceea ce povestea Mihai. Dar, uitându-mă la băieții mei, realizez că e o mare probabilitate ca în viitor să facă și ei elicopterele. Când ai frați, parcă e mai frumoasă copilăria.

miercuri, 31 mai 2017

3 Idiots

Film indian din 2009. Recomandare călduroasă. Comedie și dramă în același timp, film amuzant și emoționant. Plin de candoare. Nelipsite scenele de muzică și dans, specifice filmului indian. Povestea a trei prieteni, studenți la prestigioasa Imperial College of Engineering. Putea fi povestea mea, a lui Eufrosin și a Falsului Ionescu dacă ne țineam de carte. Excepțional film. În top 100 imdb all-time. Frumoasă rău actrița principală, Kareena Kapoor Khan pe numele sau. Să vedeți pelicula. Mie mi-a indus o stare de bine.

luni, 22 mai 2017

Akira Yoshimura - Naufragii



Țara autorului : Japonia

Titlul original : Hasen

Anul publicării  : 1982

Ediția în limba română : Humanitas Fiction, Raftul Denisei

Număr de pagini : 181

Nota Nopți și Zile Blog : 4/5





Japonia feudală, într-un sat uitat de lume și de soartă, la marginea mării și în imediata apropiere a muntelui. Oameni foarte săraci, ce aproape mor de foame, dar aduc ofrande zeilor. Se roagă la divinitate mai ales pentru venirea lui o-fune-sama, care în termenii noștri înseamnă faptul că o corabie încărcată cu bunătățuri este prinsă de furtună și aruncată în stâncile de pe lângă satul lor, iar de pe urma naufragiului sătenii se aleg cu încărcătura, ba chiar și cu lemnul de la corabia dezmembrată. În sat oamenii se vând în robie pe anumite perioade și pleacă departe, iar cu banii obținuți familia lor se mai descurcă cât de cât. Cam ăsta este fundalul poveștii noastre, iar personajul principal este un băiat care tocmai a împlinit 9 ani, însă la această vârstă deja este susținătorul principal al familiei sale. Frumoasă carte, dură, dar frumoasă. Iar ca în orice roman japonez care se respectă se aduce vorba și despre părul pubian. Unei femei îi este ras părul pubian de către bărbatu'su, ca o pedeapsă pentru că s-ar fi culcat cu altul. Deci la japonezi este o pedeapsă să nu ai păr pubian, ca pe vremurile copilăriei mele, când tundeai zero un copil dacă doreai să-l pedepsești. O dramă clasică această carte, scrisă foarte bine. Yoshimura cred că e printre marii scriitori japonezi, iar eu abia l-am descoperit.

vineri, 19 mai 2017

Întâlniri forumiste

Pentru cititorii blogului care nu sunt familiarizați cu întâlnirile forumiste, să specificăm că la acest tip de întrunire participă oameni care s-au cunoscut în mediul virtual (în cazul nostru pe un message board) și pentru că nu erau într-atât de sociopați cât să stea doar in spatele unui monitor și a unei tastaturi, au decis să se vadă și în viața reală. Motivele pentru care acești oameni de pe forum s-au întâlnit în realitate au fost dintre cele mai diverse, incluzând servitul mesei în oraș, partide de sex, mers la cinema, plimbări prin propriul oraș sau alte locuri, beții și chiar căsătorii.

De această dată mă întâlnesc cu older și piskeshu pentru a merge la restaurant, la Casa Armatei. Iau copilul cel mare de la grădiniță și-l întreb: "Mergi cu mine la restaurant ca să ne întâlnim cu niște oameni?", iar el răspunde: "Da, merg.".  Ne suim în troleibuz și plecăm spre Casa Armatei, care din păcate este închiriată pentru un banchet de sfârșit de an al liceenilor. Până să vină older admir ținutele elevelor, rochii lungi ca ale vedetelor și crăpate încât să se vadă piciorul până sus. Unele au picioare subțiri ce sunt puse bine în evidență. Apare și older, urmată de piskeshu la câteva minute. Vin ei cu ideea să mergem în Energiea. Acolo se și bea, se și mănâncă. 
- De ce te numești older?
- De la albumul lui George Michael.

Arată frumos localul și are loc de stat afară pe trotuar, exact cum am văzut la cârciumile din Spania. Din păcate prețurile sunt prohibitive. O bere la halbă costă 13 lei, un Pepsi la 0,25 costă 9 lei, o porție de coaste de porc cu cartofi și salată 46 lei. Dar cu toate astea o atmosferă plăcută domnește printre cei aflați în acest loc.

older fumează țigări preparate de ea din tutun și foaie. Copilul meu cel mare râde de ea, văzând cum își înfășoară țigaretele. older este un om deosebit de prietenos și vesel. Optimismul se citește pe fața ei. Vorbim despre job-uri și despre banii câștigați. Sunt mulți sau puțini? Suntem săraci sau bogați? Suntem clasa mijlocie? piskeshu spune că s-a îngrășat 7 kg și mănâncă o salată cu șuncă italiană și fructe de pădure. Mușcă dintr-o felie de ridiche pe care o scuipă imediat. Ia din cartofii mei prăjiți. Împart cu copilul meu cel mare coastele, cartofii, sosul și salata. Sunt bune. older bea un cocktail din vodka și fructe de pădure, într-un pahar special. Discutăm despre literatura universală. Maestrul și Margareta ne-a plăcut tuturor. piskeshu scoate o carte veche de la anticariat și ne-o arată. Eu îl întreb dacă îi place geaca mea.
- Nu, nu îmi place.
- De ce?
- E urâtă. Zici că e de muncitor.
- Am dat 300 de lei pe ea.
- Mai mult de 10 lei de la second hand nu face.
- Mie îmi place, spune older. Soțul meu ar da oricât pe așa ceva.
Dar poate spune așa ceva ca să mă împace. Când aud numele older nu mă gândesc la George Michael, ci la niște versuri ale lui Leonard Cohen: "The last time we saw you, you looked so much older / Your famous blue raincoat was torn at the shoulder." Geaca mea e albastră de asemenea. Chiar merită 300 de lei, doar că nu este o geacă pe care să o înțeleagă oricine.

Băiatul meu cel mare face poze cu telefoanele lui piskeshu, noi mâncăm, bem și vorbim ca intelectualii. Ne mai amintim ce forumiști am cunoscut acum 12 ani, realizăm că 2007 a fost demult, mai ascultăm ce vorbesc cei de la mesele vecine, mai facem câte o glumă sau câte o poză pentru facebook. Într-un final timpul ne gonește către case. Eu mă duc alături de copil în stația de la Mc Central să luăm troleibuzul, iar older cu piskeshu se duc spre Librăria Humanitas unde Vodolazkin își lansează noul roman. Ceva vreme mai târziu, older îmi trimite poză pe telefon cu noua achiziție, romanul "Aviatorul".

În drum spre casă ascult conversația unor oameni în jur de 60 de ani. "Ai auzit că pleacă Moke în Israel? Mie îmi plăcea. Ce? Nu era bun? Pe Enache nu pot să-l suport..." etc.

Cam asta a fost întâlnirea. Frumos! Ne mai vedem.

sâmbătă, 13 mai 2017

Carson McCullers - Inima-i un vânător singuratic



Țara autorului : Statele Unite ale Americii

Titlul original : The Heart is a Lonely Hunter

Anul publicării  : 1940

Ediția în limba română : Editura Polirom

Număr de pagini : 307

Nota Nopți și Zile Blog : 4/5

Valoarea nu așteaptă numărul anilor. Femeia asta a publicat romanul la 23 de ani și nu este o apă de ploaie, ci o carte de mare valoare care atinge în primul rând problema singurătății omului, singurătate chiar și atunci când este înconjurat de familie, prieteni sau alți oameni. Acțiunea situată în Sudul dominat de tensiuni rasiale, propune 5 personaje principale: o tânără de 14-15 ani cam băiețoasă, mare iubitoare de muzică, un proprietar de restaurant, un doctor de culoare, un alcoolic cu idei ciudate și nu în ultimul rând un mut, un liant între toate personajele. Idei interesante conturate frumos prin interacțiunea celor cinci, o lectură deloc facilă, cu detalii amănunțite la fiecare acțiune care reușesc să evidențieze foarte bine o lume ciudată într-un oraș oarecare, probabil în Georgia, perioada 1938-1939. Multe cadre foarte interesante ne oferă Carson, de pildă un party al tinerilor de 14-16 ani, ori o ieșire la picnic, sau pur și simplu o plimbare noaptea pe străzile orașului. Mi-a plăcut cartea și îi mulțumesc lui Haruki Murakami pentru că a amintit de această scriitoare, altfel nu auzisem de ea. Ulterior am observat că a citit și Emanuela Cojocaru cartea.

Se pomenește în roman de vreo 10 ori despre Coca-Cola. Toată lumea bea Coca-Cola. Se practica reclama în cărți de pe atunci? O fi luat ceva scriitoarea? Oricum Coca-Cola e de pe plan local, Atlanta, Georgia. Alte dăți tânăra Mick, în vârstă de 14-15 ani, bea bere la cârciumă și e servită fără probleme. La americani nu era interzis alcoolul înainte de 21 ani? Într-o zi Mick își comandă o bere și o înghețată de frișcă, ambele foarte reci, pe care le consumă împreună. Nu te apucă burta după așa ceva?

duminică, 7 mai 2017

Salată pentru brunch

Brunch este un termen capitalist, ce desemnează o masă servită (cui? oamenilor!) undeva între micul dejun și prânz, în special în week-end, când omul se trezește mai târziu. La moda capitalistă ne aliniem și noi, iar undeva pe la orele 10, ascultând Radio Romantic la tranzistorul din bucătărie ne apucăm de preparat o salată. Acel tip de salată, care contravine culturii românești, ce ține loc de fel principal, nu de însoțitoare la felul II.

Ingrediente (pentru 4 porții):
- 250 grame roșii cherry (bio) - 4,5 lei
- o pungă de salată (o prefer pentru că nu mai pierd timpul cu spălat, tăiat și plus de asta nu e doar salată verde ordinară ci conține tot felul de salate plus sfeclă, semințe de dovleac, varză roșie, porumb etc) - 5 lei
- 1/2 castravete fabio - 1 leu
- 100 grame brânză - 2,5 lei
- 250 grame piept curcan - 7,5 lei
- ulei de măsline + oțet de mere + sare + piper - 1,5 lei
Total = 22 lei ; preț/porție = 5,5 lei

Feliem pieptul de curcan și-l pregătim la tigaie, fără ulei. Punem salata din pungă în castron, tăiem roșile în sferturi, castravetele în rondele și apoi în sferturi, adăugăm peste salată, asezonăm cu ulei de măsline, oțet, piper și sare. Apoi adăugăm brânza și curcanul, tăiate în cubulețe mici. O salată foarte ușor de pregătit, dar incredibil de gustoasă și sățioasă.





Iar în încheiere să punem o poză cu două vinuri. Au în comun eticheta cu cocoșel. Ce simbolizează cocoșul? Un nou început, pentru că te scoală dimineața? Organul sexual masculin? Luptător împotriva duhurilor rele? Știm din basmele populare că toți dracii dispar când cântă cocoșul. Ori doar o stratagemă de marketing în a pune cocoși pe eticheta sticlei de vin? Orișicum, vinurile au fost delicioase.




A, trebuie să amintim si de celebra glumă a lui Eufrosin.
- Mănânci o salată?
- Nu, mie dă-mi o salungă.

miercuri, 3 mai 2017

Serghei Dovlatov - Rezervația Pușkin



Țara autorului : Uniunea Sovietică

Titlul original : Заповедник

Anul publicării  : 1983

Ediția în limba română : Editura Humanitas

Număr de pagini : 153

Nota Nopți și Zile Blog : 2/5






Am citit acest mini-roman în samizdat, așa cum îi stă bine lui Dovlatov, cu ajutorul fostului forumist older care a avut amabilitatea de a-mi face rost de carte. Mie îmi place Dovlatov, chiar foarte mult. Mai citisem "Geamantanul" și "Compromisul", cărți extraordinare. Însă "Rezervația Pușkin" nu m-a prins. Parcă a fost o înșiruire de glume, ce-i drept unele atât de inteligente încât trebuia să ai ceva cultură pentru a le înțelege (eu nu am avut-o), dându-mi senzația de un om care face stand-up comedy și încearcă să toarne poantă după poantă în speranța de a cuceri publicul spectator. Toate aceste glume au fost combinate cu o melancolie de alcoolic, pe fondul unei Uniuni Sovietice decadente, de unde mai toată lumea dorea să plece, mai puțin personajul cărții care stătea un pic pe gânduri. Personajul, cu siguranță inspirat de autor, un scriitor bețiv, în pană de inspirație, falit, care ajunge să lucreze ghid la un fel de muzeu în aer liber. Nu e o carte rea, doar că e cam încâlcită și enervant de urmărit, se trece prea repede de la o acțiune la alta, nu e cursivă. Nu mi-a părut rău citind-o și n-am pierdut vremea, iar Dovlatov rămâne un scriitor valoros și e păcat că a murit prea tânăr.

vineri, 28 aprilie 2017

După-amiază banală

A dat căldura. Am venit de la muncă, m-am dezbrăcat de cămașă și blugi și m-am dus la frigider să iau o bere la 0,33. Staropramen îi zice. Am mereu bere în frigider, ca americanii din filme, iar când e cald afară beau o bere cum vin de la muncă. Mi-a venit chefu și am zis: "Hai, copii, afară să ne plimbăm, că e mai cald cu 5 grade ca în casă.", iar copilul cel mare a zis: "Nu vin, băi tată, că tușesc și n-am chef.". "Tu mergi?", l-am întrebat pe copilul cel mic, iar el a zis: "Da.". Am plecat cu el pe stradă și ne-am dus cu tramvaiul la Unirii. Pe latura Magazinului Universal Unirea, aripa Călărași se află o dugheană ce vinde langoși ardelenești. E 5 lei bucata și ți-l face pe loc. Am luat unul cu brânză și smântână și ne-am dus în parcul din fața magazinului, ca să ne uităm la fântânile arteziene. Am stat pe marginile bordurii și am mâncat împreună langoșul foarte bun, admirând peisajul urban și lumea pestriță care se perindă prin fața noastră. Ați stat vreodată pe iarbă în centrul Bucureștiului? Multă lume așezată direct pe jos, așa că ne-am întins și noi ca să privim cerul. Iar apoi ni s-a făcut sete și am mers să căutăm ceva de baut. Am intrat la o benzinărie și acolo o bere la 0,33 e 6,5 lei. Nu e vorba că nu aveam bani, dar parcă nu-mi place să-i arunc așa spre îmbogățirea altora. Mergem mai bine la Mega Image. În drum trecem pe lângă un coafor. Ați observat că toate coafezele au o coafură extravagantă? La ele nu se aplică proverbul "cizmarul nu are ghete". Chiar dacă arată precum niște balene eșuate, au părul superb aranjat. Mergem încet, încet și ieșim din zona centrală, îndreptându-ne către mahalale. Ajungem la Mega de unde odinioară cumpăram bere cu Eufrosin și o beam pe stradă învelită în pungă. În fața magazinului sunt bețivi care stau și beau bere. Printre ei un țigan bătrân alături de baba lui. Are picioare de metal precum locotenentul Dan, "he's got mechanical legs" cum zice Eminem într-o piesă. Bea un Tuborg la 0,75 și zâmbește către copilul meu cel mic, zicând: "Ce faci, tataie?". Îi cumpăr celui mic o apă plată, iar pentru mine un Tuborg la 0,33. Stau lângă țigan, copilul stă și el lângă mine, bem din bere și respectiv apă. Ne uităm în gol sau la oamenii simpli care trec prin fața noastră. [Eufrosin îmi spune în cască: Te fut în gură de fariseu, nu ziceai că nu bei în prezența copiilor?] Un om îl vede pe cel mic și îi dă vreo 6-7 ștrumfi din ăia care se dau la cumpărături la Mega Image. Aici în mahala se poate bea în public fără probleme. În urmă cu 13-14 ani m-a amendat Poliția în Parcul Cișmigiu pentru că băusem o bere în public alături de forumistul Hamsie. Terminam de băut și plecam către casă, în timp ce umbrele înserării se coboară peste noi.

joi, 20 aprilie 2017

10 lucruri pe care să le faci când sunt copiii plecați

Sunt tatăl a doi copii și m-am gândit să scriu pe blog articole de tip parenting, cum am văzut la foarte multe bloguri (unele celebre) în ziua de azi. În prezent omul de rând nu prea mai știe să-și crească singur copilul și apelează la aceste bloguri unde primește tot felul de sfaturi de la oameni experimentați. Citim pe blog ce mâncare se pretează pentru cel mic, ce medicamente să-i dăm dacă e bolnav, ce jucării sunt potrivite, cum trebuie să-i vorbim. Citim pe blog și punem în practică, ascultând de acești necunoscuți care se erijează în sfătuitori neprețuiți.

Este vacanță și copiii au plecat la bunici. Iată 10 sfaturi despre cum vă puteți petrece timpul în lipsa copiilor. Noi, părinții, nu prea suntem obișnuiți cu lipsa de prezență a celor mici, așa că putem înnebuni.

1.Când ajungeți acasă de la serviciu, puteți dormi două ore. Este extraordinar să te bagi în pat, să asculți puțin liniștea și apoi să adormi gândindu-te la bieții oameni care la ora când tu ești în pat sunt prin trafic, ori prin mijloacele de transport aglomerate, ori nici n-au plecat de la serviciu. Eu cu gândurile astea mă liniștesc și adorm ca un bebeluș. Iar apoi în cursul serii până noaptea târziu sunt fresh. Cu copiii acasă nu pot dormi după-amiaza, iar toata seara stau morocănos și pe la orele 22 mă culc.
2.Dacă aveți o consolă de jocuri de tip PS4 puteți juca absolut tot ce doriți, chiar și Mortal Kombat XL unde puteți face fatalitatea cu Kotal Kahn, cea în care îi scoate inima adversarului, o strânge în pumn și se stropește cu sânge pe față. Nu e nimeni mic lângă voi care să vadă asta și apoi să ajungă criminal în serie când o să fie mare.
3.Puteți face sex oricând doriți. Nu e nimeni care să tușească noaptea și lângă care să stați când își vomită plămânii, nu e nimeni care se sperie de duhuri și vrea să doarmă cu tine în pat. Așadar puteți face sex cu soțul/soția și chiar puteți umbla dezbrăcați prin casă, dacă aveți centrală termică proprie și e destul de cald.
4.Puteți urmări o partidă de fotbal pentru că televizorul nu este blocat pe Disney Junior. Juventus au o echipă bună sezonul asta. Dybala este noul Messi. Juventus tocmai i-au eliminat pe Barcelona din Champions League.
5.Puteți vorbi fără perdea. De exemplu dacă nevasta vă pune ciorbă la cină, în loc de: "Nu mi-e foame, am mâncat la serviciu.", puteți spune: "Ce pula mea mâncăm tot ciorbă și azi?".
6.Puteți ieși la restaurant, fără să alergați după copii printre mese sau să vă fie rușine de ceilalți clienți pentru că de la masa voastră se aud urlete și plânsete.
7.Puteți citi o carte înainte de culcare, alta decât "Animale marine" sau "Iepurașul care vroia să adoarmă".
8.Seara, dacă sunteți femeie vă puteți face unghile cu ojă și vă puteți epila pe la sprâncene. Dacă sunteți o femeie bogată puteți merge direct la cosmetician după serviciu și faceți acolo asta.
9.Vă puteți relaxa cu un pahar de Pepsi, ori cu o bere rece, ori cu un vin fin din pahar cu picior, fără ca cineva mic să vrea să guste. Valabil și pentru ciocolată, potato chips, înghețată, cârnați picanți și câte și mai câte.
10.Ordinea pe care o găsești acasă e neprețuită. Jucăriile se odihnesc și ele la locul lor, nicidecum prin toate camerele aruncate pe jos. Puteți savura momentul și vă puteți gândi că orele ce urmează sunt numai pentru voi.

Și cu toate astea ne simțim singuri fără copii. Ne e dor de ei atunci când sunt plecați fie și doar câteva ore și ne întrebăm ce or mai face. Așa suntem noi, părinții.

marți, 11 aprilie 2017

Eowyn Ivey - Spre marginea luminoasă a lumii



Țara autorului : Statele Unite ale Americii

Titlul original : To the Bright Edge of the World

Anul publicării  : 2016

Ediția în limba română : Editura Polirom

Număr de pagini : 441

Nota Nopți și Zile Blog : 5/5






Vi s-a întâmplat să fiți la masă cu soțul/soția sau copilul și unul dintre ei să zică: "Mie nu îmi place asta. Mănâncă tu!". Iar voi chiar să mâncați ce au lăsat ei, că vorba aia e mâncare și a fost muncită. Așa mi s-a întâmplat mie cu această carte pe care i-am cumpărat-o soției. A citit ea vreo 20 de pagini și a zis că nu o prinde, iar apoi a lăsat-o pe noptieră într-o uitare eternă. Nu-i nimic rău în asta, pentru că și mie mi se întâmplă să nu apreciez unele cărți și le las, sau de pildă nu mănânc deloc urzici ori spanac dacă îmi dai. Și fiindu-mi milă de carte am zis să citesc eu puțin din ea, ca să nu fie banii aruncați de pomană. Citisem mai demult și "Copila de zăpadă" care mi-a plăcut, dar nu țineam neapărat să citesc "Spre marginea luminoasă a lumii". Repet, am citit-o doar pentru că nu o citise cea căreia îi era destinată. Și bine am făcut pentru că a fost o carte pur și simplu minunată. Încântătoare.

Colonelul Allen Forrester însoțit de doi subalterni pornește într-o expediție prin Alaska pentru a cartografia unele ținuturi neatinse încă de om. Un tărâm unde nu se deosebește prea bine realul de fantastic, anul 1885, triburi de băștinași prietenoși sau războinici, creaturi ciudate care ies din lacuri, șamani cu puteri miraculoase, străbaterea unor munți și trecători unde se spune că se află lumea de dincolo. Colonelul își notează totul într-un jurnal și prin acest mod aflăm și noi cele petrecute. Povestea, care te ține cu sufletul la gură, este întregită de soția colonelului, rămasă acasă la Fortul Vancouver. Femeia este gravidă, este pasionată de ornitologie și fotografie, iar pe deasupra ține și ea un jurnal. Pe lângă jurnalele celor doi, avem parte și de corespondența dintre un tânăr muzeograf și un strănepot al colonelului Forrester. Iar ca totul să fie și mai plăcut, cartea este presărată cu numeroase poze, articole din ziare, plus jurnalul deosebit de poetic al unuia dintre însoțitorii colonelului. Multe felicitări Eowyn Ivey! A știut să dea formă poveștii, să o facă nespus de frumoasă. Nu este un simplu roman de aventuri, este o carte despre o lume incredibilă cu mituri și tradiții uluitoare, o carte despre dragoste și bunătate, despre pământurile virgine de altă dată pe când omul nu era stăpan al lumii.

Bună și traducerea, oferită tot de Veronica Niculescu ca și la precedenta carte a lui Eowyn Ivey. Bravo și Polirom pentru că au editat atât de repede o carte apărută în 2016. Prevăd că acest roman va obține numeroase premii literare. Și cu siguranță vor face film după carte, poate chiar un miniserial de 8-10 episoade.

sâmbătă, 8 aprilie 2017

Contemporani cu istoria

99% dintre cei care vor citi acest text nu au auzit în viața lor de Russell Westbrook. Absolut fabulosul Russell Westbrook, jucătorul care a reușit să egaleze incredibilul record al lui Oscar Robertson din sezonul 1961-62, acela de a termina sezonul regulat cu triple-double ca medie, adică peste 10 unități în medie la trei categorii diferite, în cazul lor puncte, recuperări și pase decisive. Am avut norocul de a relua contactul cu NBA-ul după mulți ani tocmai acum, în acest sezon când Westbrook a reușit incredibila performanță. Chiar am urmărit 7 meciuri live din sezonul regulat cu echipa lui Westbrook, Oklahoma City Thunder. Și iar revin la vechiul meu gând, cum că Jordan nu a fost unic și nici așa de mare cum ne-a îndoctrinat marketingul american. Ok, a câștigat 6 titluri NBA, dar a avut cel puțin 2-3 jucători de mare valoare pe lângă el. Westbrook e singur la Thunder, după plecarea lui Durant de anul trecut. Să vedem ce va reuși în play-off. Oricum, jucător de legendă.

marți, 4 aprilie 2017

Marguerite Yourcenar - Povestiri orientale



Țara autorului : Franța

Titlul original : Nouvelles orientales

Anul publicării  : 1936 - prima publicare, cu adăugări ulterioare

Ediția în limba română : Editura Humanitas

Număr de pagini : 156

Nota Nopți și Zile Blog : 3/5





Am primit această carte cadou cu ocazia aniversării a 38 de ani. Ținând cont de nume, am crezut că am de a face cu o scriitoare din Algeria ori Tunisia. Nu. Este o franțuzoaică născută în 1903 dintr-un nobil francez și o nobilă belgiancă în orașul Bruxelles, pe numele său adevărat Marguerite Antoinette Jeanne Marie Ghislaine Cleenewerck de Crayencour. Amestecând literele de la  Crayencour, rezultă numele Yourcenar. O imensă surpriză plăcută această Marguerite Yourcenar, despre care mai aflăm că a fost lesbiană. Nu cred că până acum am mai citit o carte scrisă de o lesbiană.

10 povești care mi-au plăcut foarte mult. Nu sunt originale (de exemplu într-una întâlnim mitul Meșterului Manole, care se regăsește și la noi), dar sunt extrem de artistic puse în scenă. Sunt triste și te pun pe gânduri. Sunt pline de filozofia unor popoare precum chinezii, grecii, albanezii sau cei din spațiul fostei Yugoslavii. Ultima poveste parcă face o notă discordantă, acțiunea ei petrecându-se în Olanda. Așa cum îmi stă în obicei la cărțile cu povestiri, mai jos am scris câte ceva despre fiecare în parte, pentru aducere aminte. Spoiler alert! 

Izbăvirea lui Wang-Fo. Wang-Fo este pictor și străbate provincia Han la picior alături de Ling, discipolul său. Trăiesc în sărăcie, deși Wang-Fo este extrem de talentat, însă își vinde pânzele pe o strachină de mâncare. Ling a fost bogat pe vremuri, dar întâlnindu-l pe pictor a rămas subjugat de talentul acestuia și-l urmează pretutindeni. Într-o dimineață îi arestestează oamenii Împăratului și-i duc pe amândoi în fața acestuia. Împăratul îi reproșează lui Wang-Fo că picturile lui sunt mai măiastre decât realitatea, că viața reală e doar o minciună, etc. Îl omoară pe Ling, iar pe Wang-Fo îl pune să termine un tablou pe care acesta îl începuse în vremea tatălui Împăratului, după care spune că-l va omorâ și pe Wang-Fo. Wang-Fo se apucă de pictat, își dă toată silința, tabloul pare mai real ca orice, iar Ling apare în tablou și-l trage și pe Wang-Fo după el, iar aceștia se depărtează cu o barcă în peisajul din tablou, scăpând de Împărat.

Zâmbetul lui Marko. Acțiunea se petrece pe la Fiordul Kotor, pe care l-am vizitat și eu. Marko este un sârb și luptă împotriva musulmanilor. Vine la o iubită musulmană în Kotor, iar într-o seară se enervează și îi aruncă ăsteia strachina cu mâncare pe geam, o ia la înjurături, etc. Asta îl vinde gărzilor musulmane care încercuiesc locuința. Marko se duce pe balcon și se aruncă în valurile mării. Musulmanii îl prind după o vreme, iar Marko se preface mort. Văduva le spune că nu e mort, să-l răstignească pe cruce. Marko nici nu mișcă. Apoi văduva le spune că doar se preface, să-l ardă pe cărbuni. Ăștia aduc jar încins și toarnă peste Marko, care de asemenea nu mișcă. Văduva spune la urmă să aducă niște fete ca să danseze lângă Marko. Vin fetele, dansează, iar Marko simțind trupurile tinere începe să zâmbească. Una dintre fete îl observă, dar nu îl dă în vileag, pentru că-i place de el. Musulmanii și văduva se conving că e mort și pleacă. Marko se scoală, își smulge piroanele de pe cruce și le infige văduvei în cap, ia fata și pleacă la el acasă.

Laptele morții. În Albania, trei frați vor să construiască un turn de apărare împotriva turcilor. Turnul se surpă în fiecare noapte și se hotărăsc că trebuie să pună la baza lui pe nevasta care va veni prima cu mâncare în următoarea dimineață. Fratele cel mare speră că va veni nevasta lui, pentru că el oricum se iubea cu alta și dorea să scape de ea. Fratele mijlociu se gândește că-i va spune nevestei sale să nu vină, iar cel mic e singurul corect, care nici nu dorește moartea nevestei sale, nici nu o va anunța. Bineînțeles că se întâmplă să vină cu mâncare nevasta fratelui mic. Cei doi mai mari îl omoară pe ăla mic, iar pe nevasta o pun la baza turnului. Aceasta îi roagă să îi lase doar țâțele afară, pentru că are copil nou-născut și va muri de foame. Frații îi respectă rugămintea, iar vreme de doi ani copilul e adus la turn și pus să sugă, printr-un miracol țâțele femeii fiind mereu pline cu lapte.

Cea din urmă dragoste a prințului Genji. Prințul Genji a fost iubit de femei și a iubit la rândul lui femeile, dar acum e bătrân, simte că i se apropie sfârșitul și se retrage în munți. Ușor-ușor începe să orbească. O fostă iubită cu care n-a petrecut timpul foarte mult și de care el nici nu își mai aduce aminte își pune în cap să-l vadă. Femeia l-a iubit mult pe prinț și  în trecut chiar a făcut pe slujitoarea pentru nevestele prințului pentru a fi aproape de acesta. I se înfățișează prințului de mai multe ori sub masca unor femei rătăcite prin munți, într-un final prințul care e deja orb o acceptă. Înainte să moară prințul le enumeră pe toate femeile iubite, chiar și pe cele sub a căror mască s-a ascuns fosta iubită, numai pe ea nu o amintește.

Cel care le-a iubit pe nereide. În Grecia, doi oameni la o tavernă discută despre un cerșetor nebun. Ni se înfățișează povestea nebunului, care în trecut a fost un băiat destoinic, dintr-o familie bogată, avea o logodnică frumoasă, etc. Doar că le-a văzut pe nereide, niște femei mistice care umblă dezbrăcate și atrag bărbații, fac dragoste cu el, iar apoi aceștia înnebunesc. E cazul și băiatului din povestea noastră.

Sfânta-Fecioară-a-Rândunelelor. Un călugăr se tot luptă cu nereidele să le vină de hac. Le urmărește până la o peșteră unde se ascund ele, face un altar în fața peșterii și astfel ține nereidele prizoniere, așteptând ca acestea să moară. Până la urmă nereidele sunt prefăcute în rândunici de o femeie sfântă care trece pe acolo.

Văduva Aphrodissia. Kosti, un bandit de prin păduri este prins de țărani și decapitat. Printre alții, Kosti îl omorâse și pe preotul din sat, în urmă cu 6 ani. Văduva preotului este de fapt iubita lui Kosti, dar asta nu o știa nimeni. Femeia plânge pentru moartea lui Kosti, deși de față cu sătenii se bucură că chipurile l-au prins pe ucigașul bărbatului ei. Văduva ia trupul lui Kosti pe ascuns și-l îngroapă în coșciug unde erau oasele preotului, iar apoi se duce după cap, care era la marginea satului într-o țeapă. Ia capul, însă o vede un țăran care crede că i-a furat un pepene. Văduva fuge cu capul băgat pe sub haine în afara satului, în munți.

Kali. Zeița Kali a fost alungată de alți zei, iar capul ei a fost pus pe corpul unei târfe moarte aruncată într-o groapă. Așa cutreieră Kali prin lume, prin tot felul de locuri dubioase. La un moment dat îl găsește pe Înțelept și-i spune acestuia oful ei. O poveste mai filozofică, mai puțin înțeleasă.

Moartea lui Marko Kralievici. Marko ofereă tot felul de ospețe bogate, cunoștea pe toată lumea, intră în vorbă cu toți. La o asemenea petrecere descoperă un bătrânel pe care nu-l cunoaște. Încearcă să-l dea afară, moșul e de neclintit, se ia la trântă cu el, dar nu reușește să-l bată, ci tot el, Marko, cade fără suflare.

Mâhnirea lui Cornelius Berg. Cornelius e pictor, ajuns la bătrânețe. Îi tremură mâinile, mai și bea, nu prea mai reușește să picteze nimic. Își amintește din trecut. Stă într-un orășel din Olanda, se împrietenește cu un om pasionat de cultivatul lalelelor. Omul îi spune că Dumenzeu e un pictor desăvârșit, iar Cornelius îi răspunde că e păcat că nu s-a limitat doar la peisaje.

joi, 30 martie 2017

Haruki Murakami - Meseria de romancier


Țara autorului : Japonia

Titlul original : Shokugyo to shie no shosetsuka

Anul publicării  : 2015

Ediția în limba română : Editura Polirom

Număr de pagini : 284

Nota Nopți și Zile Blog : 3/5







Mă gândeam, până să încep cartea, că Murakami mai vrea să-și ia vreo șalupă, ori o casă prin Osaka, și neavând inspirație pentru un roman a zis să-și povestească viața, știind că editurile se vor înghesui să cumpere orice produce el. Poate că așa e, ori poate mă înșel, însă cartea asta mi s-a părut destul de sinceră, mai bună decât ultimele sale scrieri, așa că am citit-o cu plăcere și am pătruns un pic în viața omului și în ceea ce face el. E chiar de invidiat cum dintr-un proprietar de bodegă a ajuns printre cei mai bine vânduți scriitori din toate timpurile, cum și-a lăsat el bodega și pe la 30 de ani s-a apucat de scris, efectiv trăind din asta. Când îi citești cărțile ai senzația că poți scrie și tu la fel, dar nu e chiar așa.

Afli multe din cartea asta eseistică. În Japonia scriitorii și scriitoarele au secțiuni diferite în librării. Interesant. Printre preferatele lui Murakami este Carson McCullers. Eu nici nu auzisem de ea. Trebuie să citesc și eu "Inimai-i un vânător singuratic.". Ați citit "Tsukuru Tazaki cel fără de culoare şi anii săi de pelerinaj"? Chiar dacă nu ați citit-o puteți afla din cartea asta cum s-a dezvoltat povestea și cum unul din personajele cărții l-a îndemnat pe Murakami să scrie despre cum Tazaki pleacă în căutarea colegilor care-l respinseseră în trecut. Un alt capitol vorbește despre premii și despre faptul că Murakami nu a luat Premiul Akutagawa, iar un alt capitol vorbește despre romanele de mari dimensiuni vs. nuvele. 12 capitole cu totul.

Murakami a primit ofertă de la un bogătaș să stea un an la castelul lui din Franța și să scrie un roman. De la altul a primit ofertă să meargă oriunde în lume, să cheltuiască cât vrea, dar pe urmă să scrie despre asta. A refuzat ambele oferte. Deci nu e chiar așa după bani cum credem noi.

E ok cartea și dacă ați citit măcar 50% din ce a scris Murakami, merită să vă pierdeți timpul și cu asta. Chiar se vorbește aici în carte despre faptul că scriitorul trebuie să fie ca un dealer de droguri și să livreze mereu marfă către cititorul său, făcâdu-l pe acesta dependent.

marți, 28 martie 2017

Aniversări în Bulgaria. Partea a doua - Lovech

De la Belogradcik pornim către orașul Lovech, unde avem rezervare la pensiunea "The Old Lovech", al cărei proprietar m-a sunat încă de când eram la București și mi-a oferit unele detalii despre drum, iar pe când eram pe autostradă în Bulgaria m-a sunat din nou. Un proprietar foarte atent. Când am ajuns la el ne-am așezat la masă (nu ca să mâncăm!) și jumătate de oră ne-a vorbit în continuu, predându-ne o adevărată lecție de istorie. Pensiunea se află în vechiul oraș, cu străzi înguste, pavate cu piatră de râu, și case de influență turcă. Atenție mare cu autoturismul pe aici, ca să nu-l atingeți de ziduri. Proprietarul este trecut de 60 de ani, însă vorbește o engleză perfectă, în unele cazuri corectându-mă. Ne-a făcut din vorbe un impecabil tur al împrejurimilor, cu locuri frumoase de vizitat, restaurante bune, arheologie, istorie, religie.

Am început vizita prin Lovech cu un drum până la statuia lui Vasil Levski care veghează asupra orașului. De unde știm noi, românii, de Vasil Levski? Lângă statuie se află cetatea care tocmai se închidea, spre dezamăgirea nevestei care are o fascinație în a vizita tot felul de ziduri în ruină de acum sute de ani. Dar spre bucuria mea, care nu sunt foarte încântat de asemenea locuri. Ușor, ușor am coborât către centru unde regăsim podurile peste râul Osam, din care cel acoperit este cel mai celebru, un fel de emblemă a orașului.

Lângă orașul Lovech, la uzina de autoturisme, se produc mașinile chinezești Great Wall. Ați cumpăra o mașină de teren Great Wall H6? Arată foarte bine, prima oară am crezut că este Subaru. În primul capitol am pomenit de o ghicitoare spusă de copilul meu cel mare. "Ce e ca mașina și merge repede?". Pentru cei care încă nu au ghicit, răspunsul este: "Mașina de curse.".

Proprietarul pensiunii "The Old Lovech" ne-a spus că cel mai bun restaurant din oraș este "Drakata", fapt confirmat și de cunoscutul site tripadvisor care-l clasează pe locul 1 din 6 în topul restaurantelor din oraș. Spre acest local ne îndreptăm și noi, ca o familie de snobi ce suntem. Ne întâmpină un ospătar care nu știe nicio boabă de engleză. Nu ne putem înțelege chip cu el. Ne aduce meniuri doar în limba bulgară. E prost sau doar răuvoitor? Are și meniuri în engleză. Sala arată ca o sală ordinară de nunți de pe la noi, așa că pe mine mă apucă nervii, îmi iau familia și mergem să căutăm alt local pentru cină. Sunt foarte strict atunci când cumpăr ceva (în cazul ăsta e vorba despre mâncare). Dacă tot plătesc bani pretind respect, bunăvoință și bun gust. Până la urmă suntem în capitalism și avem de unde alege. Așă că alegem Mehana Galeria (mehana e un termen care echivalează cu taverna de la greci, un local cu mâncare tradițională, un restaurant mai puțin pretențios, dar prietenos, cald) care este clasat de tripadvisor pe locul 6 din 6. Plăcut local, șemineu cu foc într-un colț, mâncare foarte gustoasă și ieftină, meniuri în engleză și un ospătar amabil care și-a dat silința să comunice cu noi, deși engleza lui e la nivelul copilului meu cel mare, care e în grupa mijlocie la grădi. Am fost serviți cu mâncare de porc în străchini de lut sub formă de bărcuță. Foarte gustos. Cu vreo 40 de leva am mâncat de ne-am spart, iar apoi ne-am dus la culcare în apartamentul pensiunii pentru care am plătit 70 leva/noapte.

Următoarea zi e sâmbătă și e aniversarea mea. Avem un program încărcat. Coborâm la masă, iar proprietarul pensiunii mă întâmpină cu tradiționala urare "Many happy returns!" și-mi oferă cadou o sticlă de vin. Bulgăresc, desigur. Ni se așterne masa, câteva mezeluri, cașcaval, infuzie de plante, dar și o plăcintă cu brânză. Îi zic omului ăsta că la noi se numește "plăcintă", iar nevastă'sa spune că la fel o numea și bunicul ei, totodată amuzându-se copios. Mâncăm în tihnă, ne mai povestește câte ceva proprietarul, iar apoi plecăm către primul obiectiv al zilei.

Mânăstirea Troyan, considerată a treia ca mărime din Bulgaria, după Rila (pe care am vizitat-o toamna trecută) și o mânăstire de lângă Plovdiv. Nu mă impresionează așa de tare Mânăstirea Troyan. Nu intră în Top 25 al mânăstirilor pe care le-am vizitat. Sunt un pic supărat că am bătut vreo 40 km până aici.

Însă următoarea oprire este fabuloasă. Peştera Devetashka. La circa 20 km de Lovech, dar în partea opusă mânăstirii. Monument al naturii, o peșteră cu tavanul spart în unele locuri, adăpost pentru 35000 lilieci cum citim pe o plăcuță aflată la intrare. Noi nu am văzut lilieci. Erau la somn. Însă peștera chiar e ceva frumos și inedit pentru care merită să bați drumul.

După peșteră mergem la Zoo Park Lovech, spre bucuria celor mici care pot admira jaguarul. Grădina Zoologica este modernizată la nivelul anilor '60, totuși animalele par în stare foarte bună. Cuștile felinelor sunt foarte aproape de vizitatori spre deosebire de alte zoologice, unde au tot felul de garduri de care nu pot trece. Ajungem la leoaică și nu mă pot abține, bag mâna printre gratii și o mângăi pe spate. Se enervează și rage puternic. Dar câți dintre voi ați pus mâna pe un leu? Si nu mă refer aici la bani.

Cina festivă o ținem la mehana din seara precedentă cu mâncare de porc și bere Kamenitza, iar pentru desert alegem un restaurant fusion pe care tocmai mi-l recomandase verișoara mea pe whatsapp. Astfel se încheie a treia zi prin Bulgaria.

În dimineața următoare gazda ne pregătește gogoși cu brânză. Plecăm spre România, dar nu înainte de a opri în Ruse la Kaufland pentru a cumpăra câteva din vinurile bulgărești foarte fine, pe la 13-14 leva/sticla. Ora prânzului, vama liberă ca nicioadată, intrăm în România, țara noastră. Asta e, gata și cu mini concediul ăsta.

Încheiem cu două poze, de la peșteră și cu bătrânul leu de la Zoo.



luni, 20 martie 2017

Aniversări în Bulgaria. Partea întâi - Belogradcik

"Călătorule, tu vei descoperi sensul lucrurilor și înțelepciunea oamenilor.". Este un vechi proverb persan, pe care mi l-a spus colegul meu de facultate, Sorin, într-o fereastră între seminarii, pe când ne odihneam într-o sală EC goală, undeva prin Facultatea de Automatică. De câte ori pornesc într-o călătorie îmi vin în minte aceste vorbe de duh. Călătoriile îți lărgesc orizonturile, îți dezvoltă gândirea, te cultivă, îți oferă noi perspective asupra vieții. Cunoști oameni și locuri noi, ieși din banalul cotidian, încerci să-ți depășești limitele. Într-o joi a fost ziua copilului nostru cel mic, iar imediat, sâmbătă, a fost ziua mea. Am zis să marcăm momentele cu o excursie de 4 zile în Bulgaria.

7:30. Bucureștiul e deja aglomerat de miile de mașini, iar eu îmi stăpânesc nervii știind că plecăm în concediu. Al 5-lea cel mai aglomerat oraș din lume spun statisticile. Anul trecut am fost la Pitești și am cumpărat o colecție de 4 cd-uri audio cu muzică blues. Anul ăsta am fost de asemenea la Pitești și am cumpărat o colecție de 4 cd-uri audio cu muzică jazz. Ați auzit de Thelonious Monk? E printre preferații lui Haruki Murakami. Ascultăm asemenea interpreți celebri și melodii cu nume amuzante precum "Goodbye Pork Pie Hat" (compusă de  Charles Mingus pentru Lester Young care murise).  Autostradă - Pitești - Craiova. Copilul cel mare îmi spune o ghicitoare: "Ce e ca mașina și merge repede?". În Craiova sunt indicatoare către Calafat și Bechet, iar după o vreme mă trezesc că merg către Bechet, iar Calafatul s-a pierdut undeva, nu se știe unde, drept pentru care facem un ocol nedorit de 75 km. Între Bechet și Calafat găsim cea mai săracă zonă a României prin care am mers vreodată. Călărași, Ialomița, Vaslui par state din USA pe lângă zona asta. Case dărăpănate, drumuri ca după bombardament, câmpul pârloagă, doar bătrâni și rromi pe la porți. Podul Calafat-Vidin pare desprins din filmele SF dacă e să-l raportăm la zona ce-l precede. Trecem Dunărea și intrăm în Bulgaria, relieful se schimbă, șoselele sunt mai bune, aerul e mai curat, ori poate e doar o iluzie și așa ne autosugestionăm noi pentru că de fapt ne bucurăm că suntem în străinătate. "Za granița".

Mergem către orașul Belogradcik. Foarte puțină lume a auzit de el. Întâmplător am dat peste acest oraș, căutând ceva pe net. Iată ce ne spune wikipedia. Belogradchik (bulgară Белоградчик) este un oraș din nord-vestul Bulgariei în Regiunea Vidin. Belogradchik, care literalmente înseamnă „oraș mic alb” este situat la poalele Munților Balcani, la est de granița cu Serbia și la 50 de km sud de Dunăre. Orașul este unic și faimos pentru stâncile sale, Stâncile Belogradcik, care acoperă o suprafață de 90 de kilometri pătrați și ajung până la 200 de metri înălțime. 

Stâncile Belogradcik sunt unul dintre cele mai frumoase locuri văzute de noi vreodată. Iți dau impresia de o vale a dinozaurilor, rămășițele unei lumi maiestoase dispărute de multă vreme. Ne întrebăm cum de nu știe lumea de asemenea locuri.

Ne cazăm la Guest House & Bistro Castle Cottage. Ne deschide o femeie care vorbește la perfecție engleza. Aflăm că a lucrat 10 ani în Chicago, Illinois. Seara, înainte de culcare, stau în sufrageria comună din pensiune și mă uit împreună cu copilul cel mare la Peppa pig. Aud bătăi în ușă, iar în cameră se ivește un bărbat mare și nebărbierit cu un zâmbet uriaș pe față. Se înclină în fața mea aidoma călugărilor shaolin și îmi spune : "Good evening, sir!". Mă înclin și eu în fața lui și începem să vorbim. Îmi povestește că a lucrat ca atașat diplomatic la câteva ambasade din Orientul Mijlociu, iar eu îmi scot legitimația de serviciu și i-o arât spunându-i: "In Romania, I work for The Gouverment".  Mai îmi spune: "Trăiască România!" și bate din palme. Sunt foarte de treabă acești doi oameni, gazdele noastre. Pensiunea e cotată 9,5 pe booking, dar este un scor mult prea mare. Probbil 8 este un scor corect. Nu o să mă apuc acum să fac comentariu de trip advisor, pentru că nu acesta este scopul acestei scrieri.

Gazdele de la Guest House & Bistro Castle Cottage ne recomandă să mâncăm la Restaurant Pri Ivan. Acolo și mergem și suntem surprinși de eleganța locului. Un restaurant sârbesc pentru că ne aflăm aproape de Serbia. Cerem o пљескавица pe care o savurăm alături de o bere (sau două) Шуменско. Este foate bun totul, iar tortul întrece orice așteptare. La boxe se aud un fel manele bulgărești, o muzică ce nu ne displace. Într-un colț se află o chitară, iar copiii merg și zdrăngăne la ea. Plătim vreo 50 de leva cu tot cu bacșiș, apoi plecăm la culcare. A fost o zi plăcută și l-am sărbătorit cum se cuvine pe copilul cel mic.

Dimineață avem parte de un mic dejun interesant. Iaurt cu dulceață de zmeură alături. Cei mici câte o brioșă caldă, iar noi câte o plăcintă cu brânză. Discutăm politică cu gazdele noastre. În limba engleză. Ne luăm la revedere și plecăm de la guest house.

Mai mergem încă o dată să vedem stâncile. Absolut fantastic. Iar apoi autoturismul ne poartă mai departe, pe drumurile Bulgariei. Călătorim pentru a cunoaște oameni și locuri noi. Dar până atunci două poze din Belogradcik.



duminică, 12 martie 2017

Pascal Bruckner - Luni de fiere



 Țara autorului : Franța

Titlul original : Lunes de fiel

Anul publicării romanului : 1981

Ediția în limba română : Editura Trei

Număr de pagini : 237

Nota Nopți și Zile Blog : 3/5







"Eternitatea, domnule, a început pentru mine într-o seară de iulie în autobuzul 96 care face naveta între Montparnasse și Porte des Lilas.". Așa începe cartea, în care un bărbat întâlnește o tânără frumoasă care nu are bilet și o scapă de controlori, apoi fiind el nevoit să coboare fără de a putea schimba o vorbă cu femeia. O poveste în care timpul prezent este 1979 și ne aflăm pe un vas de croazieră ce merge către Istanbul, unde un cuplu de tineri francezi aflați în drum spre India dă peste un alt cuplu extrrem de ciudat care le va schimba viața la 180 de grade. Nu e o carte pentru toată lumea și nu oricine o poate aprecia la adevărata valoare dându-i un 5/5. E un roman cult, e o carte bolnavă pe care doar inițiații o pot gusta din plin. E o carte despre dragoste și ură, despre sentimente și despre cupluri. Pascal Bruckner e pretențios în stil și folosește numai și numai procedee artistice în povestirea celor întâmplate. De multe ori sunt destul de aiurea metaforele folosite, de exeplu se referă la pizdă prin termenul "rana cea gingașă". Coperta cărții parcă prefigurează bolnăviciunea din interior. Niciun japonez pe care l-am citit nu a scris atât de bolnăvicios precum acest francez. Să spunem doar că romanul conține scene în care bărbatul simte o plăcere deosebită când femeia se pișă și se cacă pe el. La propriu, nu la figurat. Dar probabil că asta e artă pentru unii și scriitorul așa vrut să arate o iubire trăită la maxim, ceva dus la extrem. Final interesant și neașteptat. Romanul nu este rău, doar că nu e genul meu. Eu îmi doresc să citesc despre satele din stepele URSS, despre oameni înțelepți, despre lucruri plăcute, nicidecum despre psihopați răzbunători. Prea multă boală psihică în cartea asta, dar în rest e ok.

marți, 7 martie 2017

La evenimente

Sunt la botez. Lumea dansează, eu stau la masă și beau Riesling de Jidvei, o sticlă întreagă. După ce în prealabil am băut două Martini albe. Nu-mi place să dansez și nu vreau să o fac doar de complezență. Nici măcar nu știu să dansez și mi se pare penibil doar să mă bâțâi aiurea. Nu-mi place nici muzica pe care o aud. Continui să beau singur vin. Nevasta îmi spune: "Ești morocănos. Nu degeaba ți se zice Moșu.". Verișoara îmi spune: "Dar ție îți și place să fii morocănos.". Tata îmi spune: "Martini e băutură de cucoane.". Eufrosin îmi spune: "Ție nu îți place băutura, o bei numai ca pretext la mâncare.". Fata din parc îmi spune: "Dansul este un pretext pentru a pipăi o fată și de a fenta rigorile societății.". Tânărul Stăpân îmi spune: "Femeia trebuie să fie frumoasă și între genunchi și glezne, dacă are acolo picioarele groase nu e bună.".

Mă uit cu tristețe la nevastă'mea care a ajuns să danseze cu mâinile pe sus la piesa N&D, "Haide vino înapoi, ca să fim iar amândoi...". Doar piese din astea au fost toată seara. Nu sunt un cunoscător al muzicii, dar melodiile astea mi se par lipsite de frumusețe. Dar totuși astea plac oamenilor la botezuri și nunți. Eu aș include obligatoriu piesa Soldier of Fortune în playlistul acestor evenimente. Să se emoționeze bătrânii la versuri gen "But I feel I'm growing older/And the songs that I have sung/Echo in the distance/Like the sound/Of a windmill going round".

La botezul copiilor mei am facut o listă ce conținea printre altele The Rolling Stones - Laugh, I Nearly Died, Dire Straits -Single Handed Sailor, The Smiths - Pretty Girls Make Graves, Charles Aznavour - Pour Faire Une Jam, Bruce Springsteen-I'm on fire, Jimi Hendrix -Up From The Skies. Sigur că nu a fost apreciată. Eufrosin, cunoscător al muzicii, dar și al psihologiei umane, mi-a recomandat următoarele titluri, pe care nici el nu le-ar asculta în veci, dar spre deosebire de mine știe că nu trebuie să impună societății propriile lui păreri de nebun: Ana Lesko - Anycka Maya, Giorgos Alkaios- Sagapao, Boney M - Ma Baker, Shakira - Whenever-wherever, O-Zone - Dragostea Din Tei, Azucar Moreno - Solo se vive una vez.

La fel este și cu mâncarea la evenimente. Ați mâncat vreodată altceva în afară de gustări (roșie cu vinete, brânză de vaci pe ardei, cașcaval tăiat fantezist, felii de salam, icre pe o bucățică de pâine, castravete feliat), sarmale cu mămăligă, pește pane, friptură de porc și pui, cartofi și salată de varză? Fix așa au arătat din punct de vedere gastronomic botezurile copiilor mei, fix așa au arătat toate botezurile sau nunțile la care am participat. După cununia civilă pe care am făcut-o împreună cu scumpa mea nevastă am zis să facem o masă mai interesantă, la restaurant. Am dat salată cu creveți și rucola, o ciupercă caldă cu cașcaval în oala de lut, un orez basmati, o friptură dar așezată mai minimalist în farfurie și preparată mai special, nu grill obișnuit. Sigur că ăștia mai bătrâni au strâmbat din nas.

Omul se simte bine în zona lui de confort, îi este greu dacă-l scoți din ceea ce știe, din cele cu care a fost învățat și obișnuit. Așa sunt și eu, care stau la masă și privesc la cei care dansează, bând vin și gândindu-mă la momentul în care voi face o poveste pentru blog din toate astea. Așa sunt și ei care privesc la mine ca la un gras morocănos. yo3 îmi spune: "E loc pentru toată lumea, nene Gabi.".

marți, 28 februarie 2017

Tester la McDonald's

La ușa McDonald's-ului mă contactează o fată tânără și mă întreabă dacă doresc să particip la un sondaj în calitate de tester. Trebuie să gust un produs nou, să-mi dau cu părerea, să răspund la unele întrebări. Femeia este atrăgătoare, este școlită, vorbește frumos, așa că accept invitația. Până la urmă româncele tinere nu sunt doar cele care vorbesc cu accent de mahala la telefon în tramvai. Ne așezăm față în față la o masă din restaurant și începe sondajul. Cât de des mănânc la Mc? Dar la Pizza Hut? (nu știu ce relevanță are Pizza Hut în povestea asta). Dar la restaurantul asiatic? Dar la un restaurant normal? Îmi arată apoi o poză cu un produs și mă întreabă dacă e atrăgător. Nu mi se pare atrăgător deloc și îi spun asta, par niște pufuleți bej închis. Apoi vine momentul gustării. Nu știu ce voi gusta, fata dă comandă la bucătărie de "produsul roșu". Până este gata produsul ne uităm unul la altul, fără să mai spunem nimic. Fata zâmbește așa de complezență și zâmbesc și eu. Ce-ai putea discuta cu un necunoscut în momentele astea moarte? După vreo 4 minute mi se aduce o punguță și mi se cere părerea despre ambalaj. Apoi sunt invitat să gust produsul. Punctul culminant. Ce se află în punguță? Un crenwurst ordinar băgat într-un înveliș pane. Patru bucățele de circa 6 cm lungime. Îmi exprim dezgustul față de acest produs și îi spun că nu are ce căuta în meniu vreodată. Chiar este prost, mezel de slabă calitate băgat într-o panadă dubioasă. Mănânc doar o bucată din cele 4. Îi spun femeii să se limiteze la burgeri, nici ăia nu sunt un simbol al mâncării de calitate, dar măcar nu mănânci mezel prăjit. Se sfârșește testul. Îmi mulțumește și îmi oferă un Big Mac gratuit. Mă bucur și eu, asemenea pensionarilor care primesc de la partid o pungă de orez. What do they call a Big Mac in Paris?

duminică, 26 februarie 2017

Henning Mankell - Câinii din Riga



 Țara autorului : Suedia

Titlul original : Hundarna i Riga

Anul publicării romanului : 1992

Ediția în limba română : RAO, Seria Inspectorul Wallander

Număr de pagini : 344

Nota Nopți și Zile Blog : 3/5






Într-o seară de ianuarie mă întorceam din celebra stațiune Cheia către București și am oprit la benzinăria OMV de pe DN1, din dreptul localității Corbeanca. E o tradiție să oprim aici, nu neapărat pentru a alimenta cu carburant, ci ca un ultim popas înainte de a da din nou nasul cu mizeria urbană. Mai bem un suc, câteodată am mai și luat o gustare, ne mai uităm prin rafturile cu produse. Se vând și cărți în această benzinărie. Mi-a căzut ochii pe un titlu, "Câinii din Riga". Cum am vizitat mai demult capitala letonă îi arăt nevestei titlul, să ne mai amintim și noi. Apoi pun cartea la loc și ma uit la secțiunea de muzică din benzinărie, după care ies și mă duc la mașină. Se întoarce și nevasta și constat că mi-a făcut o surpriză, cumpărându-mi cartea. Super!

M-am bucurat foarte mult să găsesc locuri cunoscute din Riga în această carte, un roman polițist cu intrigă destul de interesantă. De exemplu Inspectorul Kurt Wallander își petrece câteva nopți la Hotelul Latvia, celebrul turn cu 26 de etaje din centrul Rigăi. Ia masa la restaurantul de la parter, unde am mâncat și eu. Acțiunea cărții se petrece în 1991, într-o Letonie sovietizată, în vremurile când am vizitat eu Riga, Letonia era deja o țară capitalistă. În prezent Hotelul face parte din lanțul Radisson Blu. Inspectorul Wallander este mirat de prețurile ieftine de la restaurant (bine, el venea și din Suedia și e normal să aibă putere de cumpărare), eu am dat 15 euro pe un prânz normal și o bere Ceșu de 0,5 la draft.

Henning Mankell a scris cam vreo 10 cărți ce-l au în centru pe Inspectorul Wallander, la noi văd ca s-au publicat deocamdată doar două. Aceasta este a doua din serie. Mi-a plăcut și la următoarea vizită la benzinărie mi-am achiziționat și primul volum. Inspectorul lucrează într-un mic orășel, cam la vreo 50 km de Malmo și se confruntă cu tot felul de cazuri speciale. În această carte este vorba despre găsirea unei bărci cu cadavrele a doi bărbați. Barca ajunge din apele internaționale pe coasta suedeză, iar Wallander este însărcinat cu rezolvarea cazului. O intrigă întortocheată, jocuri de putere la nivel înalt, o poveste ce se complică din ce în ce mai mult. Nu este un roman polițist clasic, gen cele cu Hercule Poirot, ci mai degrabă o carte de acțiune. Nu e genul meu să citesc astfel de cărți, însă asta mi-a plăcut, nu atât prin deslușirea crimei, ci prin povestea care înconjoară personajul principal și bineînțeles prin faptul că mi-a amintit de Letonia. Sper să avem parte și de alte publicări din serie.