luni, 30 octombrie 2017

Junichiro Tanizaki - Cheia



Țara autorului : Japonia

Titlul original : Kagi

Anul publicării  : 1956

Ediția în limba română : Univers

Număr de pagini : 127

Nota Nopți și Zile Blog : 3/5






Cartea este compusă din jurnalele unui bărbat de 55 și a unei femei de 44, soț și soție, ei notându-și cu rigurozitate experiențele și problemele sexuale prin care trec. Un roman extrem de îndrăzneț pentru anii '50. Cum ar fi fost primit un autor român care ar fi scris așa ceva pe la 1950? Femeia din romanul lui Tanizaki cu greu poate fi satisfăcută din punct de vedere sexual, dar cu toate astea e de modă veche, educație de Kyoto, nu orice. De exemplu face sex doar cu lumina stinsă și nu și-a lăsat niciodată bărbatul să o privească goală pușcă. Omul o învață pe femeie să cam tragă la măsea, iar aceasta nu prea ține la băutură și se îmbată de fiecare dată. Nu beau orice, ci coniac Courvoisier. Seară de seară. Femeia cum simte că o ia apa, se duce la baie, se dezbracă și intră în cadă. Apoi vine soțul după ea, cu încă un bărbat misterios ce îi tot vizitează pe cei doi. O duc așa goală în pat, vizitatorul pleacă, iar bărbatul se apucă să o studieze și chiar să-i facă poze în cele mai intime locuri. Apoi face sex cu ea. Își notează minuțios în jurnal, dar și femeia își notează ce simte, totul ca un vis. Cam așa începe cartea. O foarte interesantă analiză psihologică, așa cum Tanizaki ne-a obișnuit. Uitându-mă la poza lui pe net, pare un samurai bătrân de odinioară, nici nu-ți trece prin minte că poate scrie așa ceva. 

Cartea a dispărut din librării, dar am găsit-o pe okazii. Omul de la care am cumpărat-o mi-a dat întâlnire la patiseria Tip Top la Piața Crângași. De dragul lui Tanizaki am mers până în acea parte îndepărtată a orașului, cam pentru a treia oară în viața mea. La fața locului am constatat că respectivul vindea mai multe cărți, iar în respectiva patiserie, unde se instalase confortabil la o masă din fața vitrinelor cu prăjituri, masă ce-i servea drept birou, își aștepta toți clienții. După procurarea cărții a urmat o plimbare plăcută, alături de fiul meu cel mare, până în Regie, de unde am ieșit, traversând Politehnica, până la Leu.

marți, 17 octombrie 2017

George Orwell - O mie nouă sute optzeci și patru



Țara autorului : Anglia

Titlul original : Nineteen Eighty-Four

Anul publicării  : 1949

Ediția în limba română : Polirom

Număr de pagini : 320

Nota Nopți și Zile Blog : 5/5






Rușinos că nu citisem cartea până la vârsta asta, mulțumindu-mă doar cu excelentul film în care joacă John Hurt. O capodoperă a literaturii, o capodoperă a filozofiei. O carte mereu asociată cu sistemele totalitariste, implicit cu perioada comunistă care a cuprins și țara noastră pentru o anumită perioadă de timp. Unii spun că probabil politicienii au studiat temeinic creația lui Orwell și au aplicat-o în țările fostului lagăr socialist. Mi se pare că acest roman vorbește despre modelarea omului de către om, de fapt modelarea unei întregi societăți după bunul plac al unor oameni puternici. Nu numai în comunism se întâmplă asta, ci și în capitalism. Ni se dau mâncăruri chimice cu gust care dictează creierului, ni se întunecă mintea cu diverse calupuri publicitare care ne determină să cumpărăm anumite produse, suntem manipulați zi de zi de mass-media, ni se transmit boli pentru a fi dependenți de medicamente. Despre povestea din carte nici nu are rost să mai spun ceva, pentru că e cunoscută publicului larg. Sensibilă povestea lui Winston Smith, excepțional bilețelul pe care-l primește de la Julia, frumoasă întreaga lor relație, emoționant final, deznodământ incredibil. O carte genială.

miercuri, 11 octombrie 2017

Ziua de salariu

"Băi, tu iei de patru ori salariul meu. Ce faci, băi, tu, pentru banii ăștia? Nu faci nimic, băăă. Stai cu mâna la pulă toată ziua și iei bani. Băăă, îți zic sincer că nu meriți banii ăștia. Nimic.", îmi spune Tânărul Stăpân.  Ne certăm de la bani. El muncește, eu nu. El se implică, eu nu. Cearta noastră se aude trei birouri mai încolo. Șeful Constantin intră pe ușă. Șeful Constantin are mintea ageră și coaiele mari. Șeful Constantin e o persoană unsă cu toate alifiile. La început Șeful Constantin ne vorbește pe un ton blajin, pentru că Șeful Constantin a studiat psihologia și știe să potolească masele. Apoi Șeful Constantin ne vorbește cu însuflețire, adresându-se ca unor copii obraznici, dar care îi sunt oarecum dragi. Încet, încet, ajungând la perorație, Șeful Constantin vorbește pe un ton apăsat și ne privește pe fiecare țintă.  Șeful Constantin nu suportă sa fie întrerupt atunci când ține un monolog.
- Șefu Constantin, eu....
- Javră, nu vorbi neîntrebat!
- Dar Șefu Constan...
- Nu mă întrerupe. Vei învăța să mă asculți. Mi te vei supune.
- Șefu Co...
Două palme răsună în liniștea ce s-a pogorât asupra biroului nostru. Șeful Constantin a pus capăt oricărei discuții. Deciziile Șefului Costantin sunt irevocabile. Fără drept de apel. Ies afară în stradă, cu obrajii arzându-mi de la palmele Șefului Constantin.

A fost zi de salariu. Îmi pipăi cardul din buzunar. E de patru ori mai plin față de cardul Tânărului Stăpân. Merg să iau copilul de la grădiniță. Mă uit pe fereastra tramvaiului și peste tot parcă văd chipul Tânărului Stăpân, pe post de Big Brother. Chipul Tânărului Stăpân spune: "Ești un impostor!".  Iau copilul și pentru că a fost zi de salariu mergem la Mall. Copilul îmi dă o mapă cu pozele lui de la grădiniță cu poză de grup, 8 poze singur în diverse decoruri și doi magneți. 45 lei au costat.  Aud mereu cuvintele Tânărului Stăpân: "Ești un impostor!". Grăbesc pasul, o stare de angoasă mă cuprinde, încerc să scap de imaginea Tânărului Stăpân.
- Ți-e foame, puiule?
- Da.
- Ce vrei să mâncăm?
- Yoyo hamburger.
- Sigur. Hai că mâncăm, după ce-și cumpără și tati o pereche de pantaloni și o cămașă, că vouă v-am luat la salariul trecut.

Yoyo hamburger este un burger de la fast-food-ul numit Oro Toro. Ajungem la Mall și mergem la renumitul magazin C&A. Mă dezbrac de hanorac ca să pot proba cămașa. Îmi vine. "Du-o, puiule, la casă, până mă mai uit eu pe aici.". Găsesc și o pereche de pantaloni, îmi plac, intru în cabina de probă. "Trage, puiule, perdeaua, că mă vede lumea în chiloți.". Copilul râde. "Ăștia-s ca pantalonii mei de armată", îmi zice el. "Nici chiar așa, puiule.".

Îmi vin bine și pantalonii, mi se potrivește și cămașa, prețul e bun. Suntem fericiți, mergem să plătim, gândindu-ne deja la burgerii de la Oro Toro, iar eu și la o bere rece la draft. Casiera de la C&A este o frumusețe rece. Păr negru, buze roșu aprins, ochelari de profesoară sexy, tatuaj mare pe unul din antebrațe. Nu înțeleg ce reprezintă tatuajul. Fie o pânză de păianjen, fie un fluture, fie altceva. Îmi împachetează frumos hainele și îmi zâmbește protocolar. Bag cardul în POS, tastez codul pinn. Și surpriză! Fonduri insuficiente. Nu se poate, nu are cum. Mai încercăm o dată. La fel. E o greșeală de la POS-ul magazinului. Îi spun fetei cu tatuaj că am cardul plin cu bani, că am de patru ori mai mulți bani pe lună decât Tânărul Stăpân. Mă privește cu milă. Îi spun să-mi păstreze hainele, că vin după ele imediat.

Merg către cel mai apropiat bancomat. Voi scoate de acolo bani și voi plăti cash. "Da, puiule, mâncăm imediat. Sunt niște probleme cu cardul lui tati.". "Păi ce? A intrat cineva și ți-a furat banii de pe card?". Ajungem la primul bancomat. Fonduri insuficiente. La fel și la următoarele trei. Așa ceva nu se poate. Am verificat la prânz banii pe banking și am primit și fluturașii de salariu. Aveam fix de patru ori mai mulți bani ca Tânărul Stăpân. Iar acum se pare ca nu mai am nimic. Am pierdut totul. Încep să tremur. Copilul scâncește de foame. Nici nu mai știu pe unde merg. Realizez că mi-am uitat hanoracul la magazin pe la standul de cămăși. Mă întorc după el și îl găsesc. Mă îmbrac și ies afară din Mall. O sun pe nevastă să-i spun că sunt falit, că nu mai avem niciun ban. Tânărul Stăpân râde în mintea mea și strigă: "Impostorule, asta e ce meriți!".  Nevasta vine cu ideea să sun la bancă, la relații cu clienții. Sigur, e o idee simplă și excelentă la care eu nu m-am gândit. Caut pe internet un număr de telefon. Tocmai acum telefonul mi se blochează. Nu pot accesa nimic pe internet. Mâna îmi tremură pe telefon. Tânărul Stăpân strigă: "Impostorule!". Sun nevasta înapoi și aceasta îmi oferă un număr al băncii. Sun în sfârșit la bancă, iar operatorul call center mă liniștește, spunând că am toți banii în cont și că este o problemă cu toate cardurile, nu se pot folosi.
- Chiar am toți banii?, o întreb.
- Sigur că da, domnule. De patru ori mai mulți decât Tânărul Stăpân, răspunde aceasta.

"Hai acasă, puiule! Mâncăm altădată la Mall. Avem acasă brânză și-ți face tati un sandwich!".  Îmi dau seama că am mâinile goale. Nu țineam ceva când am venit spre Mall? Pozele copilului. Sunt în cabina de probă de la C&A. Fuga înapoi. Femeia cu tatuaj râde când ne vede. Ne dă pozele și întreabă de bani. Îi zic că poate mâine. Plecăm spre casă, copilul își înghite lacrimile. Mergem cu troleibuzul ca niște câini plouați. Măcar am recuperat pozele și hanoracul. Ne dăm jos, iar până acasă, mai avem ultima bancă. Hai să mai încercăm! "Roagă-te la Dumnezeu, puiule!". Bag cardul, tastez pinn-ul, suntem amândoi cu ochii spre cer. ATM-ul ne oferă două hârtii noi nouțe de 200 lei. "Hai, puiule, înapoi la Mall!". Batem cuba.

Tânărul Stăpân spune: "Așa bă! Am vrut să vezi și tu cum e să fii sărac. Să n-ai nimic. Să mori de foame. Așa își trebuie!". Nu mai avem timp să-l ascultăm pe Tânărul Stăpân. Dăm fuga la C&A și aruncăm cu banii spre femeia cu tatuaj. De data asta îmi zâmbește larg și din toată inima. Îmi oferă punga cu haine și râde de-a binelea: "N-ați mai uitat nimic, nu?".

Mergem și ne comandăm câte doi burgeri fiecare. Mâncarea are cel mai bun gust posibil. Suntem regi. Îmi pipăi cardul. Am în continuare pe el de patru ori banii Tânărului Stăpân, minus o pereche de pantaloni, o cămașă, patru hamburgeri, un suc și o bere. La difuzorul din Mall se anunță pierderea unui copil și recuperarea acestuia de la oficiul din față. Unii oameni o pățesc și mai rău.

marți, 3 octombrie 2017

În Thassos

Este ora 22. Stăm pe chaise longue-urile aflate pe plaja din preajma localității Skala Prinos. Este o răcoare plăcută. Privim cerul plin de stele și conștientizăm cât de mic și neînsemnat este omul raportat la Univers. Uităm de toate grijile și problemele, unii de grădiniță, alții de serviciu. Suntem în Grecia, pentru a treia oară în ultimele 370 de zile. Mai demult nu doream să merg în Grecia, pe motiv că acolo merg toți românii și că este o destinație banală. Ne place să fim speciali, unici, să atingem ce alții nu au atins vreodată. Nu e posibil. Greșeam. Grecia este un loc frumos.
- Îți plac stelele?, îl întreb pe fiul meu cel mare.
- Nu prea. Mai mult îmi plac planetele, răspunde acesta.

Omul de la pensiunea noastră e tare politicos și ne oferă tot felul de informații. Când ne trezim noi pe la 8 este la recepție, la fel și seara pe la 23. Are barbă de Ion Creangă, dar seamănă cu un actor american. Îl întreb dacă nu muncește prea mult, iar el îmi spune că asta face doar 6 luni pe an, în celelalte 6 luni se plimbă. Ne oferă micul dejun la prețul de 5 euro/persoană, iar pentru copii gratuit. Bufet suedez. Fiul meu cel mare mănâncă mai mult decât un adult ordinar, se duce de 2-3 ori să-și umple farfuriile. Mi-e puțin rușine de proprietar, dar până la urmă 10 euro pentru un mic dejun de 4 persoane nu e o sumă mică. Mâncăm ouă fierte sau omletă, salată grecească, cârnăciori, pateuri cu brânză și spanac, salam, măsline, cașcaval, șuncă, unt, marmeladă, miere de albine.

Suntem în insula Thassos. Anul trecut ne-a plăcut foarte mult și am decis să revenim. Anul acesta ne place și mai mult. Oamenii strâmbă din nas când aud de Thassos. De ce? Pentru că acolo merg toți românii. Ok, merg toți românii. Și acum ce să facem? Tot mai mulți români merg și în Punta Cana. Mergem în Thassos pentru că este aproape și pentru că este foarte frumos. Mai devreme în acest an am fost în Corfu, dar Thassos mi se pare cu mult mai frumoasă. E a doua jumătate a lunii septembrie, vremea este perfectă, nu sunt foarte mulți turiști, sunt unele plaje unde ești doar tu cu familia.

Și chiar dacă nu ești doar cu familia pe plajă, ceilalți oameni sunt familiari. Stăm în apa de culoare turcoaz, iar lângă noi vine un om între două vârste. Ne spune că este din Râmnicu Sărat, județul Buzău. E prima oară în Grecia și îi place foarte mult. 410 euro pentru 7 zile, el cu soția, demipensiune, transport. Face o glumă clasică cu fiul meu cel mare, întrebându-l dacă apa e udă.

Stăm în apă și privim munții din jur, minunându-ne. Totul este liniștit și verde. Cerul este albastru. Ieșim din apă și avem o nemăsurată poftă de mânacare. Ne suim în mașină și dăm drumu la un radio local. Muzică grecească. Ni se pare excelentă. Mergem la taverna lui Vasilakis din Skala Rachoni. Masa e pe malul mării. Mâncăm calamar prăjit, pește și gyros de porc. Bem bere Mythos din halbă înghețată. Mergem la San Antonio Beach Bar, nr 1 pe tripadvisor între toate restaurantele din insulă. Mâncăm coaste de oaie și risotto cu fructe de mare. Bem bere Amstel și privim marea. Mergem la taverna Zorbas din Skala Prinos. Am pe mine un tricou pe care scrie Germania. Ospătarul mă întreabă dacă sunt din Germania, îi răspund că da. După care îmi zâmbește și mă întreabă: "Ce face, frate? Ți-e foame?". Stăm la Zorbas și mâncăm oaie kleftiko și tentacule de caracatiță. Mergem în satul Theologos la taverna Iatrou, mâncăm miel la rotisor și bem vin roșu în pahar cu picior. Mergem în Limenaria la cofetărie și mâncăm prăjituri de catalog. Întotdeauna la masă ni se aduce apă din partea casei. Și desert constând fie din watermelon ori struguri, fie din înghețată ori alt dulce.

Mergem la plaja de marmură și facem baie în apele de opal. Mergem în livezile nemăsurate de măslini. Mergem la Golden Beach în Skala Potamia. Peștișori mici înoată pe lângă noi. Mergem noaptea pe șosea, pe sub stelele din cer și pe malul mării. Nu mai e nimeni pe drum. Dau drumu la radio. The Crystal Ship de la The Doors.

Cerem la fiecare masă două halbe de bere și două sucuri de portocală pentru copii. Gluma obișnuită a ospătarilor din Thassos este să pună berile în fața copiilor și să râdă copios. Prima oară am râs și noi, iar apoi am râs de complezență.

M-au impresionat foarte mult doi englezi tineri care făceau nudism. Bărbat și femeie. Femeia era tipic britanică, dolofană și cu niște țâțe foarte mari. Mi-a făcut plăcere să o văd dezbrăcată.

În Thassos e frumos că prin sate vezi localnici. În Skala Sotiros un moș bătrân (exemplu de pleonasm pe care ni-l dădea tovarășa Stere) mă întreabă de unde sunt. Nu în engleză, ci mai mult din mâini. Îi zic că din România și zice "bravo". Nu am știut ce să înțeleg din acest bravo.

Pe insulă sunt multe albine și viespi, care devin supărătoare. Pe mine nu m-au mușcat, doar pe copii. Albina are dinți? Poate i-a înțepat atunci. Fiii mei au spus: "Ne-au înțepat albinele, nu mai mâncăm niciodată miere!". Cu toate astea am dat 7 euro pe un borcan de miere în preajma cascadelor Maries.

În Thassos e atât de frumos, încât după a șaptea zi de stat în insulă, când eram pe ferry boat spre casă, ni se părea că abia veneam. Așa de repede a trecut timpul. Ne depărtăm de insulă, apropiindu-ne de continent, și tare rău ne mai părea că plecăm, așa încât am zis că vom veni și a treia oară aici. Așa suntem noi, când ne place mult un loc, nu vrem să mai vedem și altceva.