Înmormântarea

Amalia Crăciun era moartă. Moartă ca toţi morţii. Stătea în coşciug cu mâinile pe piept sub un fel de pânză dantelată.Coşciugul era aşezat pe masă, în centrul bisericii. Slujba încă nu începuse, toţi cei prezenţi aşteptând preotul. În haine cernite şi cu ochii plini de lacrimi, coana Magdalena aprindea lumânări la căpătâiul răposatei. În jurul mesei pe care era pus sicriul se strânseseră multe coroane de flori, lângă care stăteau rude, prieteni, colegi şi alţi apropiaţi ai Amaliei Crăciun. Sfinţii de pe fresca ştearsă a bisericii priveau nepăsători la această adunare tristă pierdută în atmosfera înecăcioasă şi stătută. Amalia Crăciun era îmbrăcată în rochie de mireasă. Conform credinţei populare aşa trebuie îmbrăcate fetele tinere care nu s-au căsătorit până la moarte. Amalia Crăciun a murit la treizecişitrei de ani şi nu a fost niciodată căsătorită. La fel ca în balada Mioriţa, moartea este văzută ca o nuntă cosmică. Însă Amaliei Crăciun nu-i păsa câtuşi de puţin de aceste chestii, ea fiind acum departe de lumea noastră cu bunele şi relele sale.

Preotul gras şi cu barbă neagră începu trista slujbă a înmormântării la care asistam bulversat. Nu-mi venea să cred că în urmă cu câteva zile dormisem lângă Amalia Crăciun, iar acum ea se pregătea pentru prima noapte în bezna mormântului.Asta e viaţa omului. Trăim, iar mai devreme sau mai târziu ne transformăm în nimic. Îmi părea nespus de rău pentru Amalia Crăciun şi de moartea ei timpurie. La sfârşit cu toţii am mers şi am sărutat-o cu sărutarea de pe urmă şi i-am făcut veşnica pomenire legănând coliva şi vinul, după care eu împreună cu alţi trei bărbaţi am săltat sicriul şi am ieşit din biserică, îndreptându-ne spre cimitir. Cimitirul de lângă parcela lui nea Camfor, parcela cea cu iarbă grasă. Lângă mine, cărând sicriul, se afla şi Ionescu, directorul nostru financiar. Poate că în sinea lui era trist pentru că o chinuise pe Amalia Crăciun cu atâtea situaţii şi predări la termen. Poate se simţea vinovat pentru că-i făcuse viaţa grea atâţia ani. Ori poate că nu se gândea la nimic şi-i dispăruse orice fărâmă de suflet, oamenii ca el fiind mai degrabă roboţi.

Amalia Crăciun a fost înmormântată în primele zile ale primăverii. Printre morminte încă mai erau petice de zăpadă, iar dinspre pădure venea o adiere rece. Preotul a turnat vin peste corpul neînsufleţit, făcând o cruce roşie pe rochia de mireasă a Amaliei Crăciun. M-am întrebat dacă rochia fusese cumpărată special pentru înmormântare ori dacă Amalia Crăciun avea de gând să se mărite. Capacul de lemn al coşciugului a fost bătut în cuie de către gropar şi tot acesta cu ajutorul unei funii şi a unui scripete improvizat a coborât-o pe Amalia Crăciun în groapă. Apoi s-a consumat ultimul act al ceremoniei, cei prezenţi aruncând câte un pumn de pământ în mormântul care la final a fost umplut de către gropar cu ajutorul unei sape.După înmormântare, acasă la coana Magdalena, s-a ţinut un praznic pentru sufletul Amaliei Crăciun, o pomană. S-a băut ţuică din pahărele mici după ce în prealabil s-a vărsat pe jos câte o picătură, s-au mâncat gustări si sarmale, s-a băut vin şi s-a mâncat friptură. Oamenii au început să vorbească de ale viilor, că aşa-i de când lumea, viii cu viii şi morţii cu morţii.

Spre seară, înainte de plecare, m-am dus în cimitir. Soarele scăpăta dincolo de casele satului aruncând cu ultimele puteri câteva raze de lumină peste proaspătul mormânt al Amaliei Crăciun.Încă nu realizam moartea ei şi toate evenimentele petrecute în ultimele zile.Stăteam gândindu-mă la toate câte se petrecuseră, când lângă mormânt îşi făcură apariţia două siluete. Erau elevul Becheru Mihai din clasa a III a D care ţinea în mână un buchet mare de garoafe roşii, urmat de fata din parc îmbrăcată toată în negru. Au aşezat împreună florile pe mormântul Amaliei Crăciun, iar apoi, pentru câteva minute, au stat în linişte cu capul plecat. Terminându-şi momentul de reculegere, elevul Becheru Mihai din clasa a III a D i-a propus fetei din parc să cânte alături de el una dintre melodiile preferate ale Amaliei Crăciun, aşa ca un ultim omagiu pentru ea.
- Vom cânta a capella, mai adăugă elevul Becheru Mihai din clasa a III a D.
- A capella, bineînţeles, completă fata din parc cu ochii săi mari şi plini de lacrimi. Dar ce melodie?
- Păi nimic nu poate fi mai potrivit cu momentul decât Sonic Youth - Little Trouble Girl, îi răspunse elevul Becheru Mihai din clasa a III a D.
Cei doi se porniră pe cântat cu atâta pricepere şi însufleţire de se părea că lângă mormântul Amaliei Crăciun cântau chiar Sonic Youth. Iar după ce terminară melodia au dispărut fără niciun cuvânt către întunericul spre care lumina de la candelele aprinse lângă crucea Amaliei Crăciun nu răzbătea. Într-un târziu am plecat şi eu din cimitir spre satul şi apoi spre lumea în care Amalia Crăciun era deja o amintire.