joi, 6 februarie 2014

Sylvia Plath - Clopotul de sticlă

(recenzie realizată de Zori de zi)

De ce să vrei să te sinucizi? De ce să faci asta? Sunt femeie şi am trecut de vârsta la care încep să i se întâmple chestii personajului principal, de vârsta la care autoarea a început să scrie cartea asta şi chiar şi de vârsta la care s-a sinucis şi, totuşi, nu o înţeleg pe deplin.
Face bine la şcoală, chiar foarte bine, e bursieră, câştigă drept premiu al unui concurs la care participă posibilitatea de a scrie editoriale într-o revistă, cu puţin efort poate deveni chiar ceva permanent. Îi este respinsă aplicaţia pentru participarea la un curs pe teme literare la un colegiu de prestigiu, dar asta pare să îi strice doar planurile pentru restul vacanţei. Deşi spune că asta ar vrea să facă, să scrie, nu reuşeşte. Devine din ce în ce mai instabilă, nu mai poate adormi zile întregi, nu mai găseşte plăcere în nimic, începe să cocheteze cu ideea sinuciderii, după câteva tentative timide reuşeşte să ajungă în pragul morţii, dar este salvată, este internată la un ospiciu unde este tratată prin terapia şocurilor electrice (după o şedinţă anterioară traumatizantă la un alt medic) şi de unde presupunem că iese – deja ştim că este – stabilizată. 

Da, transpare dincolo de pagini mintea şi suferinţa unui bolnav internat la boli psihice.

Este o carte, spun ei şi spunea şi ea, semi-autobiografică, însă din câte am spicuit cred că este autobiografică pe de-a-ntregul, apar multe detalii reale consemnate în istorie, care sunt redate între paginile ei.

Dezamăgirea determinată de anumite aşteptări neconcretizate pe plan profesional, dezamăgirea faţă de oamenii care o înconjoară – mama, colegii, prietenii, bărbaţii care se perindă prin frânturile ei de timp, nemulţumirile adânci şi acute, devastatoarele şi dureroasele pierderi o împing să renunţe. Dar, din finalul ultimei pagini, înţeleg că merge mai departe.

Până când spune STOP în viaţa reală; într-o iarnă cruntă, rămasă singură şi cu doi copii foarte mici. Pentru mine, atunci s-a încheiat cartea asta.
Da, se poate să vrei să te sinucizi şi chiar să ai cel puţin un motiv pentru asta.

Cred că a fost o foarte bună poetesă.

11 comentarii:

  1. Am citit si eu cativa scriitori care s-au sinucis. Ryunosuke Akutagawa (35), Yasunari Kawabata (72), Yukio Mishima (45), John Kennedy Toole (31), Aglaja Veteranyi (39).

    RăspundețiȘtergere
  2. "M-am trezit de dimineață și am băut o bere/Viitorul e nesigur iar sfârșitul este întotdeauna în apropiere". Îți trebuie un imens curaj să curmi fărâma de lumină din interiorul tău, să-L ucizi pe Dumnezeu.

    RăspundețiȘtergere
  3. si urmuz cred ca ai citit. posibil si odobescu. pe ion stratan il ignori insa. ca si pe colegul lui, mircea cartarescu. chiar asa pornit pe el esti din cauza ca l-a sustinut pe basescu?

    RăspundețiȘtergere
  4. pe cartarescu nu-l ignor. nu-l inteleg.

    RăspundețiȘtergere
  5. sa stii ca poetesa are o conotatie negativa.

    RăspundețiȘtergere
  6. da traducerea lui cartarescu din dylan nu ai citit? cele o suta de poeme poematice. oricum, din lilly, rosemary and the jack of hearts tot nu o sa intelegi cine fute pe cine, cine omoara pe cine, in general cine e cine

    RăspundețiȘtergere
  7. nu am citit si nici nu am de gand.

    RăspundețiȘtergere
  8. foarte bine, pierde-ti vremea cu romane de mana a doua-treia!

    RăspundețiȘtergere
  9. nu stiu despre ce vorbesti. anu asta am citit deja doua romane premiate cu pulitzer. primul a fost cel cu Jun Do, iar pentru al doilea te rog sa stay tuned on the blog.

    RăspundețiȘtergere
  10. cartarescu e fabricat , n-are nicio treba cu scrisul.

    RăspundețiȘtergere
  11. da, fabricat de basescu, nu? vai de pulile voastre.

    RăspundețiȘtergere