luni, 28 aprilie 2014

Arto Paasilinna - Morarul care urlă la lună

Laponia, undeva în timpul Războiului din Coreea (se specifică acest fapt de mai multe ori, războiul aducând venituri frumoase fermierilor bogați datorită vânzării de lemn), cu ceva vreme înainte de Jocurile Olimpice ediția Helsinki 1952. Într-un sat oarecare sosește Gunnar Huttunen care cumpără vechea moară. Un bărbat masiv, viguros, muncitor, priceput, dar cu unele mici dureri în suflet pe care nici el nu mai știe de unde le-a căpătat, dureri care-l fac să urle noaptea, înspăimântându-i pe săteni care socotesc că ar fi bine să-l trimită la balamuc. E o poveste simplă, dar Paasilinna are un stil fermecător și a transformat-o într-o carte ce se citește pe nerăsuflate. Sunt minunate aceste personaje din Finlanda rurală, oameni care iubesc natura și viața în sălbăticie, departe de stresul orașului și mizeria sa, oameni care spun lucrurilor pe nume și nu se gândesc prea mult când trec la acțiune. E o carte optimistă în care îți dai seama că personajul principal nu poate fi doborât. Speri că totul se termină cu bine și povestea de dragoste dintre morar și consiliera horticolă (personajul principal feminin) va învinge. De fapt îți dai seama că acest autor finlandez nu vrea să creeze drame cu care să-și impresioneze cititorul, iar spațiul în care se desfășoară acțiunea nici nu este propice pentru așa ceva. Și totuși finalul este surprinzător, metaforic, parcă ciudat pentru cum au decurs lucrurile pe parcurs. Dar este un final frumos, la fel ca întreaga carte. Îi mulțumesc blogăriței Ema Cojocaru pentru că mi-a trimis această carte în format electronic. În formatul clasic nu se mai găsește demult. Le-am scris celor de la Polirom să o reediteze măcar în colecția Top 10+, dar mailurile mele au rămas fără răspuns. În România a mai fost publicată "Anul iepurelui", la Humanitas, colecția Raftul Denisei. Am scris aici câteva cuvinte. Arto Paasilinna este un scriitor croit fix pe sufletul meu.

8 comentarii:

  1. cu riscul ca sunt indrazneata, vreau si eu aceasta carte.

    RăspundețiȘtergere
  2. Mai întâi m-a frapat titlul. Nu mi-ar fi trecut niciodată prin minte o asemenea sintagmă. Atrage atenția și probabil acoperă cumva simplitatea de care spui.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu e nicio metafora in titlul cartii. Morarul chiar urla la luna. Sincer sa fiu, nu era in apele lui acest morar, dar e un om bun :)

      Ștergere
  3. Oai, ce surpiză, chiar ai citit cartea! Tare mă bucur că ți-a plăcut. Chiar mă gândeam zilele astea că aș vrea să o recitesc, și chiar asta o să fac. E tare ciudat, dar nu mai țin minte finalul!
    Văd că ai protestat și ai folosit o altă copertă decât cea de la Polirom. Sau poate că nu asta a fost intenția - oricum, e tare sugestivă. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai cred ca e coperta finlandeza, originala. Nu merita sa pun coperta Polirom, pentru ca nu am citit o carte Polirom. S-a facut si film dupa carte. 6,3 pe imdb din 170 de voturi, asadar deloc un film popular. Dar sa recunoastem, cinematografia finlandeza nu cred ca este prea grozava, cum de exemplu este cea suedeza.

      Ștergere
  4. de aki kaurismaki n-ai auzit, nu-i asa?

    RăspundețiȘtergere