joi, 3 aprilie 2014

Nick Cave - Şi a văzut asina pe înger

Foarte greu de explicat atmosfera din carte cuiva care nu a citit-o. Pe copertă cei de la The Sydney Morning Herald spun că este o combinaţie între Faulkner şi Flannery O'Connor. Nu am citit aceşti scriitori, aşa că voi face o comparaţie cu ceva ce am citit sau văzut. Cartea lui Nick Cave este o combinaţie între Ryu Murakami, Chuck Palahniuk şi Bacovia. Sau o combinaţie între filmele Sin City şi Dogville. O carte ce degajă un miros pestilenţial, o carte plină de nebunie şi mizerie, o carte plină de idei pe care probabil doar un consumator de heroină le poate debita. Romanul lui Nick Cave este un fel de Biblie grotească, oricum multe pasaje din Sfânta Scriptură fiind expuse într-o manieră personală de autor. Şi pentru că atunci când vorbim de Nick Cave nu putem să nu ne legăm şi de muzica sa, să punctăm faptul că romanul este scris la sfârşitul anilor '90, o perioadă dură şi din punct de vedere muzical pentru australian, o perioadă total necomercială faţă de să spunem albumul prin care s-a făcut cunoscut în faţa oamenilor care nu se pricep neapărat la muzică, Murder Ballads.

Personajul principal este Euchrid Eucrow (toate numele din carte au o sonoritate aparte) şi este mut. Maică'sa este o pizdă ordinară (după cum povesteşte chiar el), o beţivă notorie şi nici taică'su nu este mai breaz, ocupându-se cu mutilarea animalelor. Trăiesc într-un orăşel aflat într-o zonă nu prea grozavă dintr-un ţinut fictiv, orăşel întemeiat de ceva sectanţi, aparţinând unei secte de asemenea fictive. Euchrid nu are parte de o copilărie prea plăcută (mai rea decât a celor doi copii din Coin locker babies, cartea lui Ryu Murakami), toţi îl bat, toţi îl alungă, muncitorii de la trestie îl fut în cur de nenumărate ori, e chinuit rău. Ajunge să vorbească cu îngerii, ajunge să se creadă Mesiah. Acţiunea cărtii care nu e foarte narativă include multe scene biblice şi personaje ce le imită pe cele din Biblia adevărată. Un exemplu este Cosey Mo, un fel de Maria Magdalena. Trei ani de zile plouă în continuu (a mai plouat aşa în Un veac de singurătate, chiar mai mult parcă, nu?) iar ploaia se opreşte când apare Beth, un posibil trimis al lui Dumnezeu în viziune sectanţilor. Destinul lui Euchrid se împleteşte cu cel al lui Beth. Poate cea mai frumoasă scenă din carte este cea de la pod, cu Beth pe pod vorbindu-i lui Euchrid care se află sub pod. O lacrimă i se prelinge lui Beth şi ajunge pe obrazul lui Euchrid care o înghite. Nick Cave deşi mi s-a părut că are un stil împrăştiat, este deosebit de poetic. Scrie în metafore superbe. Mi-a plăcut cartea. Este specială. Am primit-o cadou fix în ziua când am împlinit treizecişicinci de ani. Am citit mai demult şi alt roman al lui Cave, Moartea lui Bunny Munro. Nu seamănă deloc cărţile între ele, parcă sunt scrise de autori diferiţi. Însă ambele sunt foarte bune.

12 comentarii:

  1. Am citit Flannery O'Connor si mi-a placut, dar nu l-am citit pe Nick Cave. Muzica lui Cave imi place foarte mult, mai ales soundtrack-urile cu Warren Ellis, dar uite ca nu m-am aventurat si prin cartile scrise de el. Am incercat sa citesc Bunny Munro mai demult si nu m-a prins, poate trebuia sa insist. As citi-o pe asta, mai degraba.
    Sin City mi-a placut la nebunie, Dogville nu prea, dar cand vine vorba de literatura am alte gusturi decat in materie de filme, asa ca m-ai facut deja curioasa.

    RăspundețiȘtergere
  2. Drept sa spun, acum cand am citit romanul lui Cave, am auzit pentru prima oara de Flannery O'Connor. Bineinteles mi-am imaginat ca este un scriitor care inca traieste. Am deschis wikipedia si de fapt am realizat ca este o scriitoare (Mary Flannery O'Connor) care a murit la 39 de ani in 1964. Am spicuit un pic actiunea celor doua romane ale sale si nu stiu daca ar fi pe gustul meu.
    Oricum e la moda sa compari scriitori si carti. Mie imi place tare mult sa fac asta. Lumea deja te priveste cu alti ochi: "Opa, omul asta nu se afla la prima carte citita din viata lui." :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Povestirile lui Flannery O'Connor nici nu au fost traduse la noi, eu le-am citit in engleza (este tradus doar un roman, la Polirom, parca). Stam tare prost la capitolul traduceri, multi autori importanti din afara nu sunt tradusi deloc. Sau este tradusa o singura carte, iar apoi nu mai urmeaza nimic. As vrea sa inteleg cum functioneaza treaba asta cu traducerile la noi... Stiu ca editurile se muleaza pe publicul cititor, care e cam nevolnic in Romania, dar se traduc si destule carti slabe, cu autori de care nu a auzit nimeni... Un mister total pentru mine. :)

    Oricum, nu cred ca o sa-ti placa Flannery O'Connor, stilul ei si subiectele alese seamana un pic cu Alice Munro, ba are chiar o tendinta spre dezastru in finalul fiecarei povestiri. Totusi, e considerata una dintre cele mai bune autoare de proza scurta...

    RăspundețiȘtergere
  4. Acum ce-ți place îți place. Cântă destul de ok, dar nu am simțit nevoia să-i reascult piesele. Nu zic că e comercial, dar pare doar genul de om care prezintă un produs și satisface anumite nevoi ale publicului. Fredonator care reia teme.

    Bine, de la un muzician nu cer mai mult. De la un scriitor, însă, da. Având niște prejudecăți, nu o să mă grăbesc să-i citesc cartea.

    Ca să îți zic și o poantă răsuflată, când vei împlini 37 de ani vei primi cadou 37 de grade Celsius.

    RăspundețiȘtergere
  5. 37 grade celsius stiu ca e doar o emisiune la televizor. Nu e si carte.
    Da, glume in genul lui Eufrosin Poteca care te suna la 33 de ani si-ti spune ca e varsta la care a murit Isus.

    Apropos de muzicieni-scriitori. Leonard Cohen nu mi-a placut deloc ca scriitor. Mi s-a parut o imensa prostie cartea Frumosii invinsi. Am abandonat-o pana la final.

    Ema, eu cred ca se publica foarte mult la noi. Foarte multe carti care abia apar in tarile lor se publica si la noi. Problema e cu cartile aparute mai demult care nu se mai reediteaza. Vreau de multa vreme sa citesc " Morarul care urla la luna". Am vazut ca la tine e in top pe 2012. Nu mi-o vinzi mie daca tot ai citit-o? Iti platesc pretul intreg pe ea.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu știam de emisiune. La televizor mă uit fără aplomb și perseverență, sunt delăsător.
      Dar, la câte cărți există pe la noi, cred că una din ele trebuie să aibă titlul ”37 grade Celsius”. Dacă nu, o găsești în biblioteca lui Borges.

      Nu mă mai compara cu Eufrosin al tău, încă n-am ajuns personaj.

      Ștergere
    2. Eufrosin nu e al lui. E al neamului romanânesc. Mare cărturar....

      Ștergere
  6. Se publica mult, acum depinde si ce anume se publica. Calitate sau cantitate? Oricum, au aparut destule carti foarte bune, si-asa nu apuci sa le citesti pe toate intr-o viata de om. Mai fac din cand in cand o fixatie cu cate un autor care as vrea sa fie tradus si in Romania, cum este cazul lui Halldór Laxness (la noi a aparut o singura carte, care nu e si cea mai buna).

    Morarul care urla la luna a fost imprumutata de la un prieten, asa ca nu ti-o pot da nici macar imprumut (oricum nu cred ca as fi vandut-o, fara suparare). O am insa in format electronic, ti-o pot trimite pe mail daca citesti ebook-uri. As reciti-o, daca tot ai adus vorba... Mi-a placut mult, insa am uitat finalul!

    RăspundețiȘtergere
  7. te rog adauga-ma pe facebook. Gabriel Locomotiva.

    RăspundețiȘtergere
  8. Nu mai folosesc Fb decat foarte rar, asa ca uite cartea aici: http://fastupload.rol.ro/b1a6b7b475677548ff260b9b0acd9a4e.html

    RăspundețiȘtergere
  9. Multumesc! Mi-a luat ceva timp sa-mi dau seama cu ce se poate deschide acest fisier. Sunt un cititor de moda veche, neobisnuit cu cartile electronice.

    RăspundețiȘtergere
  10. Bine punctat, cele doua carti ale lui Nick Cave sunt extrem de diferite. L-am preferat totusi pe Bunny, desi in esenta devine la fel de apasatoare atmosfera ca si in cartea aceasta.

    RăspundețiȘtergere