marți, 21 aprilie 2015

Aldous Huxley - Minunata lume nouă

Când eram mici și fără prea multă minte ne spuneam unul altuia: "Bă, da' zici că ești făcut din labă!" sau "Pe tine te-au făcut în eprubetă" și habar nu aveam despre utopia lui Huxley situată în anul 632 din era Ford, când oamenii chiar se fac în eprubete. Dumnezeul acum e Ford, da, inginerul ăla care a produs automobilul de serie cu același nume, iar anul 1908 când a ieșit primul model Ford T este anul Zero, iar T-ul este actuala cruce. Cartea a fost scrisă în 1932, când bietul Ford era în viață. Mă întreb ce o fi zis despre nebunia lui Aldous Huxley. În noua lume oamenii sunt controlați încă de la naștere. Poți scoate din eprubetă orice dorești, oameni de tip alfa, beta, gamma, delta sau epsilon. Epsilon sunt cei mai proști, un fel de gunoieri și îți ies dacă în eprubetă torni peste compozitie și ceva alcool. Oamenii alfa sunt cei mai șmecheri, directori, conducători. Fiecare tip de om este programat astfel încât să fie mulțumit de condiția sa. Programările se fac în timpul somnului când fiecare individ ascultă la un megafon o serie de fraze rostite de zeci de mii de ori. Fiecare individ aparține tuturor. Sexul se face numai pentru plăcere, nicidecum pentru procreere. Fiecare face sex cu cine vrea și nimeni nu se supără, ci chiar este încurajat acest fapt. Oamenii nu îmbătrânesc, nu se îmbolnăvesc, ci doar mor subit pe la 60 de ani făra niciun regret. Nu există sentimente. Toată lumea ia droguri, care se distribuie la locul de muncă. Toată lumea muncește și este încurajat consumatorismul. Nimeni nu este liber, ci condiționat să trăiască doar în folosul societății. Viața este controlată amănunțit, dar nimeni nu realizeză asta. Acesta este fundalul romanului, iar pe acest fundal un tânăr alfa care are ceva trăsături de epsilon (greșeala cu alcoolul în eprubetă pomenită mai sus) și o foarte frumoasă tânără beta pleacă cu racheta super rapidă de la Londra spre New Mexico să viziteze rezervația cu sălbatici, sălbaticii fiind oameni care trăiau ca pe vremuri.

Da. Mi-a plăcut cartea, este foarte bună și te face să realizezi că povestea nu este doar o utopie, ci e chiar ceva real. Nu suntem noi oare controlați zi de zi? Nu ni se pun prafuri în mâncare ca să creeze dependența? Nu mâncăm de fapt prafuri? Nu suntem încurajați să consumăm cât mai mult? Nu există epsiloni care să muncească pentru alfa și să fie mulțumiți cu asta? Undeva, la vreo 30 de ani după ce a scris cartea, Huxley a revenit cu un eseu în care se miră și el că previziunile din roman s-au adeverit. Te și înspăimânți citind această scriere. Nota 9/10 și o dovadă că Eufrosin alege cărți bune pentru cadourile de ziua oamenilor, contrar celor spuse de Falsul Ionescu în postul precedent.

15 comentarii:

  1. Pot face o paralela cu 1984 a lui George Orwell, la fel de buna si bineinteles o alegere inspirata ca si cadou facut de Eufrosin de ziua mea.Dar sa insinuezi ca Falsu' Ionescu il acuza pe Eufrosin ca alege carti in necunostinta de cauza nu-i frumos.
    Totul este relativ, cartile sunt pentru toate gusturile.
    Cu stima,
    :)

    RăspundețiȘtergere
  2. Să vedem cât de inspiraţi vom fi noi în alegerea cadourilor pentru Eufrosin şi mai ales dacă acesta va face şi masă. (cu siguranţă o să vină cu gluma lui arhicunoscută că nu face masă, dar o să facă două scaune).

    RăspundețiȘtergere
  3. Io cred că ăștia de conduc lumea din umbra, jidano-masonii pulii, dorm cu toate distopiile astea sub pernă. N-au avut d-alde Orwell, Huxley sau Bradbury ce face. Mai bine nu scriau d-astea să îi inspire pe aștia acum!

    Cine e domne Ieufrosin ăsta de face mese? Că am nevoie să-mi facă și mie un recamier. În stil rococo. Platesc cu bilet la ordin.

    RăspundețiȘtergere
  4. Minunata lume nouă se năștea în optzeci și patru
    Când Winston Smith udase iarăși patu'
    Iar epsiloni proști se strângeau în găști
    Și pe Fratele cel Mare-l ascultau în căști.

    Ore-ntregi ca papagalii
    Minți netede, de canalii.

    RăspundețiȘtergere
  5. 1984. Am vazut filmul, cartea inca nu am citit-o. Mi-a placut foarte mult pelicula. In schimb am citit toate cele 3 volume ale romanului 1q84, multi considerand aceasta carte inceputul declinului pentru Haruki Murakami.




    RăspundețiȘtergere
  6. Buna ziua,

    Exista posibilitatea de a discuta cu dumneavoastra pe mail? Va intreb fiindca la profil nu exista o adresa notata.

    Multumesc

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Buna ziua,

      Nu folosesc mail, dar putem discuta pe contul de facebook al blogului. Mesaj private sau public.
      https://www.facebook.com/pages/Nopti-si-Zile-Blog/353536641360279?fref=ts

      Ștergere
    2. ce texte o.m.-iste, nu folosesti mail! furculita, batista, sireturi folosesti?

      Ștergere
    3. Probabil esti deja la pagina 200 de la Pinball 1970, asculta cum bate vantul. Marii fani asa fac, citesc inaintea tuturor. Foarte bine. Abia astept 1 mai sa vad ce zici despre carte.

      Ștergere
    4. din pacate nu. abia acum 10 minute am vazut ca a aparut. astept sa vie si 'numarul zero' de umberto eco, si daca baga elefantul reducere in timp util citim despre ele la 1 iunie. daca nu, macar la 1 iulie. suntem desigur foarte curiosi sa vedem cu scria murakami inainte sa se apuce de fantazmagorii. ma tem ca destul de plat, dar vom trai si vom citi.

      Ștergere
    5. Am vazut ca elefantul afiseaza stoc epuizat la ultimele aparitii atunci cand are reducere.

      Ștergere
    6. Am semnalat acum vreo 3 zile acest fapt pe pagina lor de facebook. Nu imi apare postul nici la post to page, probabil l-au sters. Sunt hoti. Vreau de multa vreme sa-mi iau la reducere Soseaua virtutii, carte recomandata de Ionescu. Cand au 50% o scot din oferta, iar a doua zi apare la loc.

      Ștergere
    7. S-au porcit. Mai bine dau un 25% la toate cartile.

      Ștergere
  7. Fostu'' Ionescu12 iunie 2015 la 09:52

    Da, minunate idei, minunata carte! Nu-mi ramane decat sa ma urc la volan, sa-mi fac un T pe burta si sa spun Ford ajuta-ma!

    RăspundețiȘtergere