Concediu

Cea mai dificilă zi de muncă nu e prima după concediu, cum ar spune majoritatea, ci ultima dinaintea concediului. Cu toate emoțile și așteptările și faptul că timpul nu mai trece odată, când ți se dau tot felul de sarcini și toată lumea a uitat că e ultima ta zi și ești cu gândul deja în altă parte. La noi la Institut problema este chiar mai gravă ca prin alte părți. Se acordă concedii foarte rar. Șeful Constantin, cel care conduce destinele noastre cu mână de fier, nu vrea să audă de așa ceva, pentru că în viziunea lui concediul nu se justifică. De ce să ai nevoie de concediu? La muncă! Strămoșii noștri lucrau câte 14 ore/zi în mină, 7 zile din 7, 365 de zile pe an. Și nu se mai plângeau atâta.

Eu sunt un iubitor al călătoriilor, nu concep viața fără ele. Îi transmit asta Șefului Constantin, dar acesta nici nu vrea să audă. "Anul ăsta nu vei avea concediu!". Îl implor cu lacrimi în ochi, îl ameninț că-l dau în judecată, Șeful Constantin rămâne de neclintit. Stâncă. Democrația se termină la tocul ușii. Vara se apropie cu pași repezi.
- Șefu Constantin, îmi semnați și mie cererea de concediu? Am și eu familie, copii, vreau să mergem la mare.
- Nu ți-e rușine? Vrei să mergi la mare? Când te-am cunoscut mâncai pâine cu salam, te-am adunat de pe străzi, iar acum mare îți trebuie ție?

În tot Institutul nostru parerile referitoare la concediu se asemuiesc cu cele ale Șefului Constantin. Alex, colegul meu care are ceva din veselia măgărușului Eeyore, întreabă: "Dar nu ai avut și anul trecut concediu?". Andra, colega care m-ar suplini dacă aș pleca în concediu, îmi spune glacial: "Eu ce fac dacă pleci tu? Intru deja în panică. Chiar vrei să pleci?". Dar nimic nu se compară cu ideile Tânărului Stăpân privitoare la concediu. În această privință Tânărul Stăpân îl întrece cu mult pe Șeful Constantin. Tânărul Stăpân spune: "Băi, cât timp poți să ai, de vrei să mergi în concediu. N-ai realizat nimic în viața asta. Câștigi bani degeaba și nu ști ce să faci cu ei. Ești un păduche, băi! Ești o lepră de om! Eu nu-mi văd capul de treburi, muncesc zilnic de la 6 la 22 și tu te lăfăi. Cât noroc ai! Lasă că se întoarce roata. Mai vorbim noi peste 3 ani!".

A venit vara. Copilul Șefului Constantin a intrat la un liceu de top din oraș. Șeful Constantin a fost atât de fericit încât a cinstit întregul nostru Departament cu parizer, muștar și pâine proaspătă. Fericirea se citea cu lejeritate pe chipul său, dar și pe chipurile noastre, ale tuturor, care mâncam o masă pe gratis. Cu toții mâncam în tăcere și nimeni nu îndrăznea să spună ceva, pentru că dispoziția Șefului Constantin este ca largul unui Ocean, unde vremea se poate schimba de la o secundă la alta. Mi-am spus că e momentul potrivit și i-am întins Șefului Constantin cererea de concediu. Cu bucățele de parizer printre dinți, acesta a semnat-o. A fost una dintre cele mai fericite zile ale vieții mele.

Căutări pe booking, planuri de vacanță, făcut bagaje, consultat hărți, citit articole de călătorie. Pregătire pentru cele câteva zile de bucurie și de evadare din cotidian pe care orice om normal și le dorește.

Numărat săptămâni, zile și apoi secunde până la momentul plecării. Vinerea de dinaintea plecării. "Încearcă să lași toate lucrurile în ordine! Te vom suna! Să ai telefonul cu tine și în apă! Nu ne interesează!". Pâna la urmă trece totul, se face ora de plecare și dau să ies pe ușă, după ce îmi salut colegii cu jumătate de gură, spunându-le că ne vedem peste o săptămână.

- Dar unde pleci? Doar nu ai concediu?, se interesează Supervizorul Marcelino, cu o figură extrem de mirată.
Supervizorul Marcelino, așa cum îi spune și numele, supervizează. În afară de munca la Institutul nostru, pentru a-și rotunji veniturile și așa foarte mari, Supervizorul Marcelino mai are cel puțin cinci joburi. Supervizorul Marcelino este un om putred de bogat. Vine la noi la Institut doar pentru a-și face fond de pensii, printre altele mai lucrând fără carte de muncă: dresor de câini, cântăreț la acordeon pe la nunți, botezuri și petreceri, spălător auto, parcagiu în serile de duminică la Piața Lahovari, iar uneori a fost văzut în societate, însoțind femei destul de în vârstă.
- Ba da, am concediu dat de Șeful Constantin.
- Nu ai niciun concediu, nu pleci nicăieri, spune Supervizorul Marcelino.

Inima mi se oprește. Aerul nu îmi mai ajunge la creier. Întreg Universul încremenește. Dar pe Supervizorul Marcelino îl trădează fața de copil care a făcut o poznă. Doar glumește.  Ies pe ușă și începe concediul. Domnul fie lăudat!