Șnițele, crenwursti, băi și peșteri

Nevastă'mea e campioana absolută a șnițelelor pariziene pe care le prepară cu o pricepere ieșită din comun, însă eu prefer șnițelele vieneze așa cum odinioară le făcea bunica mea. Pentru neinițiații în tainele gastronomiei trebuie specificat că diferența dintre cele două preparate este una minoră, dar esențială, carnea din șnițelele franțuzești fiind învelită în făină, iar la cele austriece în făină și pesmet, pesmetul dând o tentă crocantă și plăcută preparatului final. Sigur, îmi plac foarte mult și șnițelele nevestei, mai ales că sunt făcute la un anume eveniment foarte drag mie, plecarea în concediu. În prima zi a fiecărui concediu mâncăm cu toții șnițele și nici nu călcăm în restaurante, scutind astfel bani esențiali pe care îi vom cheltui în primele ore ale celei de-a doua zile de concediu. Pe parcursul întregii nopți premergătoare plecării, nevasta este stăpâna bucătăriei. O surprind la ore mici ale dimineții prăjind cu spor în timp ce ascultă muzică la radio și având o energie debordantă, energie care o va părăsi în primii 300 de kilometri ai excursiei, când va dormi pe locul din dreapta șoferului. Pe parcursul nopții, caserolele pentru călătorie se umplu încet, încet. Ultima oară a pregătit nu mai puțin de 62 de șnițele. 

Carnea pentru șnițele am cumpărat-o chiar eu, în vinerea de dinaintea plecării. I-am cerut voie Supervizorului Marcelino să merg până la Lidl, iar acesta a spus: "Dacă tot te duci la Lidl, ia și 3 kile de crenwursti, să mâncăm aici în birou. Dar cumpără din ăia ieftini, că noi nu suntem obișnuiți cu mâncarea scumpă și pe urmă ni se face rău.". Mi-a întins cu generozitate o bancnotă de 50 de lei. Toți colegii au fost încântați de oportunitatea servirii unei mese calde pe gratis, iar atunci când am sosit de la Lidl, Andra s-a oferit să pregătească masa, adică să pună toți crenwurstii pe o farfurie și să o bage două minute la cuptorul cu microunde, după ce în prealabil scosese un borcan cu muștar vechi din frigider. Am mâncat cu toții fericiți, mulțumind în gând că avem un supervizor atât de generos precum Supervizorul Marcelino.

Dar nici Șeful Constantin nu e mai prejos în ultima perioadă. S-a schimbat radical și nimeni nu știe de ce. Inima îi este inundată de bunătate. Ne roagă să ne luăm concedii, ne invită să ne relaxăm. Din spatele hainelor lui scumpe e numai zahăr și miere. Doar ce i-am dus cererea de concediu și a semnat-o imediat, zâmbindu-mi părintește. Îl iubesc pe Șeful Constantin!

Toți colegii au fost încântați că plec în concediu, nimeni nu a avut nimic de obiectat, Andra m-a și pupat chiar. Doar Alex nici nu s-a bucurat, nici nu s-a întristat, ci a stat tăcut în colțul său ca întotdeauna, în lumea lui gri aidoma unui display monocrom din alte timpuri. 

Sâmbătă dimineață. Ora 6:45, cu un delay de 15 minute, dar cu motoarele turate la maxim, pornim spre Autostrada A1. Destinația finală este Oradea, unde avem cazare 5 nopți la un hotel aproape de localitatea Borș, aflată la granița României cu Ungaria. Traseul este Pitești - Râmnicu Vâlcea - Valea Oltului - Sibiu - Cluj - Oradea. De la Sibiu spre Vestul țării nu vezi gunoaie ca în partea de Est a României, parcările de la marginea șoselelor sunt curate, nu sunt rahați de animale pe străzile orașelor. De ce e lumea mai cu bun simț în aceste locuri? De ce e lumea mai civilizată? De ce noi la București suntem neamuri proaste? 

Am proasta inspirație de a vrea să revăd Municipiul Cluj-Napoca. Mă leagă amintiri plăcute de acest oraș, amintiri din urmă cu un deceniu. De la ieșirea de pe autostradă până în centrul Clujului se merge în coloană, cu accente dramatice în Florești. N-am crezut că voi vedea un oraș mai aglomerat ca Bucureștiul, dar Clujul e un candidat cu mari șanse. Și asta sâmbăta la prânz! Oameni nervoși, claxoane, ambuteaje. Ăștia nu mai sunt ardeleni. Dar curățenie. Orașul arată bine, așa văzut din mașină, că nu e chip să găsim loc de parcare, nu în centru, nici măcar în apropiere de centru. Cred că cel mai apropiat loc de parcare din Cluj-Napoca era la Huedin. S-a dezvoltat orașul, s-a dezvoltat zona, nu degeaba i se spune Silicon Valley de România. Vreți tihnă și locuri de parcare, mergeți la Oltenița, județul Călărași. 

Pe seară ajungem la Oradea. Din cele 62 de șnițele mai sunt 48, dar ne gândim că ar merge bine cu o garnitură. Ce noroc pe noi, nu departe de hotel regăsim un centru comercial cu detoate. Luăm următoarea garnitură: cartofi prăjiți de la Kaufland Grill, iar de la Lidl, ardei iuți grecești umpluți cu brânză de capră, un borcan de murături, o ciocolată cu alune de pădure, patru prăjituri Albă ca Zăpada și o sticlă de 250ml cu vin american din California.  Servim o cină tăcută în apartamentul nostru de la parterul hotelului. Pe geam se vede șirul de tiruri care așteaptă să treacă vama. Go West. 

A doua zi, duminică, mergem și noi spre graniță și de la hotel în fix 5 minute suntem în Ungaria. Cu o seară înainte cumpăraserăm vignietă pentru țara vecină. 56 de lei de la benzinăria Mol. Nu e doar ceva psihologic, dar totul în Ungaria ni se pare mai la locul lui, mai civilizat față de România, chiar și față de Vestul României. Dar nu mă miră asta, primul contact cu Ungaria l-am luat în 1990 și atunci mi s-a părut că am pătruns într-o altă lume. Decalajul era mult mai mare atunci, dar se simte și în prezent. Mergem spre Debrecen, al doilea oraș al Ungariei. Ne plimbăm prin centru. E un oraș frumos, nu este Roma sau Madrid, dar este un oraș frumos. Apoi, pentru a face plăcerea copiilor, dar și pe a noastră, mergem la Zoo. 7500 forinți biletul pentru familia formată din 2 adulți și 2 copii. Ca orice român din clasa medie aflat într-o țară străină fac imediat calculul în lei. Se împarte la 100 și se înmulțește cu 1,4. "Ce scump e! Hai să plecăm! În București e 6 lei biletul de intrare la Zoo!", dar nevasta și copiii nu vor să plece, așa că cedez. A meritat. O grădină zoologică foarte bine întreținută, unde poți vedea animale foarte interesante printre care: două girafe, doi hipopotami, pinguini, lei, tigri, crocodil, șarpe constrictor. Când terminăm cu Zoo este deja amiază, așa că mergem către Forum (nu locul unde mulți dintre noi ne-am petrecut tinerețea, ci Mall-ul local) unde vom lua o masă delicioasă la Burger King. Ăștia sunt mai buni ca McDonald's. Păcat că au plecat din România. În străinătate întotdeauna merg la Burger King dacă găsesc în orașul respectiv. Ce bun este Double Whooper-ul. Ultima oară mâncasem anul trecut la Skopje, FYRO Macedonia. Ungurii au produse Coca Cola la Burger King, macedonenii merg cu Pepsi. Micile diferențe. Ajungem pe seară în România, dar continuăm cu vizitarea Municipiului Oradea. Un oraș cinstit. Cred că mi-ar plăcea să locuiesc în Oradea. Au centură cu două benzi pe sens și iluminată noaptea. Capitalism.

A treia zi, luni, mergem la băi. La Băile Felix, la ștrandul cu apă termală. 38 de grade, temperatura apei. Poți face baie și în aer liber și indoor. Încercăm toate bazinele. Eu și copiii încercăm chiar și toboganul care ne aruncă direct în piscină. Toboganul se numește Anaconda. Scrie pe o tăbliță. E prima oară când facem baie la termale. Ne place foarte mult. Intrăm chiar și în bazinele cu jeturi de apă care ajută la diferite afecțiuni. După cinci ore petrecute în bazine, plecăm cu febră musculară. Facem o scurtă oprire să vedem nuferii din stațiune și apoi cu burțile lipite de șira spinării, către resturant. Deschidem cu patru ciorbe de burtă, iar la felul doi ce dorește fiecare. Eu am dorit un gulaș de vită și o bere Carlsberg la draft. Închidem seara la hotel cu alte patru prăjituri Albă ca Zăpada și, de ce să nu spun adevărul?, cu o sticlă mare de Pepsi Cola. 

A patra zi, mergem să vizităm Peștera Urșilor. Deosebită. Ghidul explică frumos, iar copiii sunt numai ochi și urechi. Fiul meu cel mare a fost foarte încântat de poveste și a spus-o tuturor cunoscuților. Povestea pe scurt este următoarea: în Peștera Urșilor acum mii de ani trăiau urși, iar într-o zi a venit un cutremur și a prăvălit stânci, astupând ieșirile din peșteră; urșii au rămas blocați; când au terminat mâncarea, au început să se mănânce între ei până a rămas un singur urs, cel mai puternic, care până la urmă a murit și el de foame. Aceasta este povestea. Este bijuterie peștera, dar a devenit foarte comercială. În jurul ei sunt zeci de tarabe cu tot felul de chestii de vânzare. Artizanat, straie populare, produse țărănești, magneți, brelocuri. Noi nu am cumpărat nimic și am plecat mai departe către Padiș, un loc foarte frumos, punct de pornire spre numeroase trasee în Munții Apuseni. O ploaie mocănească ne întâmpină la Padiș, dar asta nu știrbește din splendoarea locurilor și ne putem plimba liniștiți, că doar avem geci cu glugă la noi. Sigur, nu puteam rămâne nemâncați nici în a patra zi, așa că pe drumul de întoarcere ne oprim din nou la Băile Felix și de această dată este seară de pizza și bere. 

În a cincea zi, am plecat spre Peștera Vadu Crișului, despre care citisem eu pe internet și am zis că e bine să o vizităm. Din Oradea se ia șoseaua de Cluj, iar în localitatea Topa de Criș se face dreapta spre localitatea Vadu Crișului, la marginea căreia se lasă mașina și se pornește pe jos, prin pădure, pe un traseu marcat ce poate fi străbătut în 30-35 de minute, un pic mai mult dacă ești un om mai gras și mergi și cu doi copii nu foarte mari după tine. Poteca urcă și coboară prin pădurea îngălbenită de toamnă, chiar deasupra râului Crișul Repede. Peștera este foarte spectaculoasă și se vizitează individual. Acest loc nu este cunoscut de foarte mulți, drept pentru care în drumul nostru am întâlnit doar doi greci veniți tocmai din Creta. Și lor li s-a părut impresionantă Peștera Vadu Crișului. În ziua a cincea am decis să luăm cina la hotelul unde am stat. În fiecare dimineață am mâncat aici, micul dejun fiind inclus în preț. Intereante opțiuni oferea hotelul. Puteai alege mic dejun rusesc, american, englezesc, românesc, turcesc, german sau mic dejun cu cereale. Noi am fost 4, așadar în cele 5 zile am beneficiat de 20 de micuri dejunuri, așa că le-am testat pe toate. Preferatul meu a fost cel englezesc, compus din cârnați, ouă ochiuri, bacon, roșii. A lipsit fasolea boabe, dar tot a fost bun. De exemplu micul dejun german conținea doi crenwursti, două oua fierte moi, brânză,roșii. La cină am ales un șnițel vienez de porc cu cartofi prăjiți și salată de murături. Și un Ciuc la draft. Doar 5 lei. 

În a șasea zi, pentru că orice chestie frumoasă trebuie să se și termine, am plecat spre casă. De această dată pe ruta Cluj Napoca-Târgu Mureș-Brașov-Valea Prahovei. E departe Oradea, parcă e în altă țară, așa de lung ni s-a părut drumul. La Sinaia am oprit și ne-am plimbat o oră, după care am intrat în localul nostru preferat din această stațiune, Irish House. La orele 21:00 am pornit spre București și cam asta a fost concediul și vacanța intermediară a copiilor.

Debrecen, Ungaria

Noaptea în Oradea

Peștera Urșilor

Toamna la țară

Șosea către Cabana Padiș

Crișul Repede