ce am citit în noiembrie

de Ionescu

am continuat cu yukio mishima. templul de aur, într-o ediție din anii 80. de data asta narațiunea este făcută la persoana 1, de către un puști care a fost trimis învățăcel la un templu d-ăsta japonez. frustrările tot cresc în el și imediat fandacsia e gata. suntem martori neputiincioși ai alunecării lui în nebunie. multe lucruri mai greu de înțeles pentru o minte de nejaponez. din cele 3 cărți ale lui yukio mishima citite în toamna asta, templul de aur m-a prins cel mai puțin.

în schimb pâlpâiri mi-a părut cea mai frumoasa carte a lui dan lungu din câte am citit. și cred că doar una am ratat. tot la persoana 1 e spusă, aici naratorul este un individ care întreține mult mister în juru-i. se află în concediu (de recuperare/ explorare a identității) într-un sat (din moldova, desigur), unde a fost trimis de instituția pentru care lucreaza, sub o identitate nouă. multe pagini sunt pline de teorii sociologice complicate, omul vrea să ajungă pesemne la acea recuperare a identității observând oamenii satului și relațiile dintre ei. în rest, diverse întâmplări amuzante și patognomonice pentru satul românesc. povestea bătrânului care merge la oraș la fiul său, unde refuză să se ușureze la veceul din apartament (vedeți voi, closetul în curte este privit ca un semn tipic de lipsă de civilizație, dar se poate pune și întrebarea dacă e normal să te caci acolo unde mănânci?). povestea primarului din comună, care la revoluție a fugit la un nepot într-o altă parte a țării, dar care a revenit după vreun an și apoi a tot câștigat alegerile libere. 

am citit o cronică a romanului, pe scena 9. mihai iovănel îl vede pe narator ca fiind poate extraterestru. mie mi se pare că șpilul e că naratorul suferă de schizofrenie și sper să mai vorbim despre argumentele mele când veți fi citit cartea.

noul volum din iocan, 7, e sub medie. nu a fost grozavă nicio contribuție originală. reținem totuși că liviu și vasilica apar ca personagii pe undeva. revista se deschide cu o povestire apocaliptică a unei doamne despre care poate vom vorbi luna ce vine. a doua povestire e a americano-vietnamezului care a scris simpatizantul. cred ca anul trecut l-am citit. la rubrica recuperări- gib mihăescu.