De Moş Nicolae

- Mioara, n-ai vrea să stăm treze toată noaptea şi să-l pândim pe Moş Nicolae?, îşi întrebă Ştefania sora mai mare.
- Ba da. Chiar mă gândeam şi eu la asta, răspunse Mioara întinzându-se şi căscând sănătos.
Amândouă fetiţele îşi propuseseră încă de anul trecut să stea treze în aşteptarea lui Moş Nicolae. Mioara este în clasa a III a deja, cu un an mai mare faţă de sora ei cu care nu seamănă deloc. Mioara este grasă şi mănâncă tot la masă, iar Ştefania e mică şi slabă, cât o aşchie, cedând întotdeauna cu inima deschisă şi porţia ei de mâncare în favoarea surorii mai mari.
- Stai tu trează prima şi mă trezeşti pe mine la jumătatea nopţii, spuse Mioara. Apoi tu te culci şi stau eu la pândă. Dacă se întâmplă să vină Moş Nicolae, cea care e trează o trezeşte pe cealaltă.
- Da, da. Aşa am să fac, răspunse Ştefania, însă Mioara nu mai aşteptă acest răspuns, deja sforăind.

Noaptea era lungă, dar Ştefania nu se dădea bătută uşor în lupta cu somnul. Urmărea cu atenţie, la lumina veiozei, limbile ceasornicului de pe masă. Pentru a-şi mai alunga somnul se ducea ba la fereastră, ba verifica uşa de la intrare, poate Moşul avea să vină. Însă acesta întârzia să apară. Mioara sforăia mai departe, iar timpul trecea din ce în ce mai greu. Într-un final, când abia îşi mai putea ţine ochii deschişi, o zgâlţâi bine pe Mioara:
- Trezeşte-te, trezeşte-te! E rândul tău să stai trează şi să-l pândeşti pe Moş Nicolae.
- Mi-e somn, Ştefi. Nu mă mai joc, abia răspunse Mioara şi se întoarse pe partea cealaltă, adormind pe loc.