luni, 16 aprilie 2018

În care se povestește cum am rămas fără motorină pe B43, un drum din apropierea aeroportului din Frankfurt

de Ciuc

DARMSTADT, Iulie 2016. Deci ieri îi duc pe Elena și Alexandru la aeroport. Când urc în mașină, cumputerul de bord îmi arată că mai fac cam 50șiceva de km cu câtă motorină am. Bun, pot să mă duc (~20 de km până la aeroport) și la întoarcere opresc la prima benzinărie. Pornim, pe “autostrada mică” (A661), mergem ca oamenii, 130-140, ușor în întârziere fiind. Când să schimbăm pe A3, acolo o mare coadă. Elena panicată… vezi tu, n-am verificat dinainte ce zice google, dacă e problemă sau nu cu traficul (atenție, pronunță cu accent pe a doua silabă!). Deci, cum zic, panicată, zice să ieșim, să nu intrăm în coadă. Ok, zic, dar nu e ok. Și ies… Încearcă să pună telefonul, dar vai, cartela germană cu net e la mine în telefon, și nu știe să dea drumul la 3g. Trec timpul si kilometrii, evident nu am unde opri așa că merg de nebun. Într-un final se conectează, google zice să ne întoarcem și să revenim tot pe A3. Ochii îmi fug pe computerul de bord. Google zice vreo 17 km, eu mai am motorină cam ca la vreo 20. Mă panichez. Ajungem pe A3, încă 7 km. Kilometrii de motorină scad… 10…9… Nu se poate, intru in panică, merg încet, 80 într-a cincea. Flashuri, claxoane, dar consum 3%, cresc kilometrii, mă linistesc un pic, cred că ajung la aeroport. Ajungem la aeroport, descărcăm bagajele, repede-repede. Aeroportul e mare, alergăm. “Ce poartă ai??” “B24”. “Bun, deci corpul B.” “Nununu.. corpul A, stiu eu mai bine!”, zice ea. “Bine”, zic. Ajungem în corpul A și acolo, evident, ne trimit în corpul B. Noroc că intre A și B nu mai e nicio literă, bine că nu a fost Z (da, există Z la aeroportul din Frankfurt). Checkin automat, bagaje lăsate automat. Tehnologie, numai nemții puteau să inventeze asa ceva, cum ar zice ăla din Pisica albă, pisica neagră. Mă uit pe Maps – Gas stations – cea mai apropiată, la 1.6 km. “O milă”, mă gandesc. Ce mai înseamnă o milă la scara universului. La urma urmei mă pot duce pe jos, lua niște motorină și veni înapoi. Dar nu, aleg să plec totuși cu mașina. În parcare kilometrii scad simțitor. Na, se merge cu viteza intâi, a doua… se urcă se coboară. Nu e problemă, I can make it. Aștept să fiu sigur că m-a localizat, că gps-ul merge brici, la milimetru, nu am “margine” de eroare. Merg, scad kilometrii… 6-5-4… Dar, sunt aproape. Când, ce să vezi? Drumul pe care ar trebui să ajung la benzinărie e blocat. Pe aici nu se trece! Ajung pe un B, un fel de DN. Ăla mă duce în, mă scuzați, pulă cu satelitul. Moment în care kilometrii scad la 0. Am văzut liniuțele pe computerul de bord, jur… KM: ——. Sunt în dreptul unor jaloane care blochează o bandă de accelerație pe care nu se circulă. Trag repede pe dreapta printre jaloane. Opresc. Mașina încă mergea, dar nu mai ajungeam nicăieri. Ce noroc am. Sar un parapet de beton, ajung pe drumul spre benzinărie și opresc un taxi. Îi explic domnului problema și mă ia cu el, în 500 de metri ajungem la benzinărie, mi-era cam frică să merg pe jos. Îmi zice că mă pot întoarce pe jos și nu îmi ia nici un ban. Mă oftic acum că nu i-am dat 10E să bea o cafea în cinstea mea. În fine, intru în benzinărie și îi explic omului de la casă problema mea. În engleză. Nu știu de ce am ales să încerc cel mai american accent de care sunt în stare. Nu înțelege nimic, crede că nu merge pompa. “Kein gas. Mein auto is da”, explic eu și arăt cu mâna departe. “Ah…” Apoi zice “ham ham ham, Kanister, ham ham ham”. Eu: “Ja ja!! Kanister!” Îmi arată canistra, sunt în al 9-lea cer. Îmi explică procedura, nu iau mai întâi canistra și apoi benzina, iau canistra, pun benzină, o las la intrare și plătesc pentru amândouă. Așa fac, apoi plec cu canistra înapoi. Merg pe același drum pe care m-a dus taxiul, pe după parapetul de protecție, printre ciulini și urzici. Nu mai contează. Nu aveam decât imagini în cap cu o mașină de poliție în dreptul mașinii mele verificând chestii prin stație si chemând mașina de ridicat. “I ran out of gas, officer, fine me anything you want, I must pay for my stupidity” le-aș fi zis cu același accent american și sunt sigur ca ii făceam din vorbe. Nu știu de ce le-aș fi vorbit cu accent american, că pe permis scrie clar că sunt din România. In plus, aveam un steag al Germaniei în portbagaj. Îi dădeam gata cu asta. Dar nu a fost nimeni acolo. Probabil nu a trecut nicio masină de poliție și nici nu erau camere de luat vederi. Nemții țin la intimitatea lor. Am pus cei 4 și ceva litri și am plecat. Simțeam că pot ajunge în China cu atâta motorină. Am ajuns acasă și am băut 2 beri. Le-am dat pe gât!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu