miercuri, 25 aprilie 2018

John Steinbeck - Cartierul Tortilla




Țara autorului : Statele Unite ale Americii

Titlul original : Tortilla Flat

Anul publicării  : 1935

Ediția în limba română : Editura RAO

Număr de pagini : 218

Nota Nopți și Zile Blog : 4/5





Dacă îmi dădeați să citesc această carte și nu mi-ați fi spus cine a scris-o, aș fi spus că autor este John Fante. Nu m-aș fi gândit nicio clipă la Steinbeck, însă tocmai în asta constă măreția unui scriitor, în faptul că operele sale sunt diferite, în faptul că poate aborda mai multe stiluri. Am citit "La răsărit de Eden" și "Fructele mâniei", opere ce le-am inclus în Top 10 all-time, iar acum citind "Cartierul Tortilla" nu îmi venea să cred că e scrisă de același om. O poveste extrem de amuzantă, dar tristă în același timp, ce are în prim plan niște pierde-vară, niște boschetari (cum s-ar numi pe la noi), niște bețivi extrem de simpatici și cerebrali, în California anilor '30. Un grup de prieteni minunați care beau vin în continuu, se mai delectează din când în când cu câte o femeie, stau la povești, debitând tot felul de prostii frumoase, își trăiesc viața împreună într-un spirit cât se poate de libertin. M-au făcut să râd și m-au înduioșat deopotrivă pățanile lor. Îl iubesc pe Steinbeck, un clasic al literaturii, cu o proză care îți intră direct la suflet.  Iată ce frumos scrie, dăm un mic citat: "E ceva nemaipomenit cum fiecare lucru negru și diavolesc are burta albă ca zăpada. Și te apucă tristețea cînd descoperi că părțile ascunse ale îngerilor sînt atinse de lepră."

 Suntem în California. Se bea extrem de mult vin. Numai și numai vin beau eroii noștri. Îl măsoară în galoane. 1 galon=3,785 litri. Un galon îl dădeau gata destul de repede. Curge vinul într-o veselie în intreaga carte. Am băut și eu vin californian. Acum vreo 4-5 ani am găsit pe la Cora un vin american, Made in California. Zinfandel era numele lui. 80 lei sticla la 3/4. Nu mi-am permis să cumpăr, dar de fiecare dată când mergeam la Cora luam câte o sticlă în mână și o admiram, îi studiam eticheta cu atenție. Până într-o seară când mă plimbam ca întotdeauna pe la standul cu vin și văd prețul de 80 lei tăiat și afișat prețul de 16 lei. Doar patru sticle în raft. Probabil capăt de lot, au dorit să scape de ele. Le-am cumpărat pe toate patru. Un vin pur și simplu minunat. De mare spectacol. Genul de vin care lasă reziduri pe pahar. Foarte, foarte bun. Citind cartea, mi-am închipuit că personajele beau acest tip de vin, care mie mi-a plăcut foarte mult. Cei din carte îl beau din borcane, așa cum pe vremurile comuniste oamenii beau prin cârciumi berea din borcane de mazăre de 850 grame. Eu am băut vinul californian din pahare cu picior. Superbă carte, excelent vin. Bravo America!

6 comentarii:

  1. Am citit această carte în urmă cu mulți ani și mi-a placut mult mai ales datorită atmosferei bahice. Și eu sunt un consumator de vin cu galonul și am rezonat foarte bine cu personajele cărții.

    RăspundețiȘtergere
  2. Pai hai sa facem o lista de carti cu betivaneala. Moskova-Petuski, cartile lui Serghei Dovlatov, cartile lui Bukowski. Ce mai stim?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Deși nu am citit-o încă am înțeles că La poalele vulcanului de Malcolm Lowry este un roman ce s-ar înscrie în categoria mai sus menționată.

      Ștergere
    2. codrin taticiuc3 mai 2018 la 13:24

      da, la poalele vulcanului. sunt multe, aproape toate cartile din lume sunt cu betivaneala. o scrisoare pierduta. repausul dominical. boborul! toate de caragiale. si una nonfiction, foarte dureroasa- jurnalul lui virgil mazilescu.

      Ștergere
  3. La naiba! A trebuit să nimeresc pe articolul ăsta tocmai acum, când m-am lăsat pileală.
    Măcar a fost bun vinul ăla american de 16 (80) lei sticla?
    Spune-mi că n-a fost bun!
    :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Pai am zis deja. "Un vin pur și simplu minunat. De mare spectacol. Genul de vin care lasă reziduri pe pahar. Foarte, foarte bun."

      De ce te-ai lasat de bautura? Esti cumva bolnav?

      Ștergere