Momente

Pe stradă merg spre staţia de autobuz în spatele unui nepot şi a unei bunici. Nepotul aflat la pubertate este înalt, slab, deşelat cumva de un ghiozdan cine ştie cu ce încârcat. Îl ţine complet greşit pe un singur umăr. La orele de anatomie, în clasa a VII a, tovarăşa profesoară Mauna Andrieşica ne-a avertizat pe noi, elevii, că nu este bine să ţinem ghiozdanul pe un singur umăr pentru că există riscul de a face scolioză. Din acel moment am ţinut ghiozdanul corect, dar acest băiat care mergea alături de bunica sa nu cunoştea pericolul scoliozei. Bunica pipernicită, înveşmântată într-o haină greoaie din alte timpuri. Ne oprim toţi trei în staţie, aşteptând autobuzul. Mă dau mai lângă ei pentru a le surprinde dialogul.
- Tu poţi să faci 200 de genoflexiuni?, îşi întreabă nepotul bunica.
- Cum să fac eu?, răspunde bătrâna privindu-l prin ochelarii ce se ivesc de sub o căciulă de blană sintetică ponosită.
- Azi ne-a pus să facem 200 de genoflexiuni. Auzi? Dar dacă vin acum mascaţii poţi să te baţi cu ei?
- Cum o să mă bat eu cu ei?
- Uite aşa, spuse nepotul şi începu să exemplifice lovind cu piciorul ridicat în aer.
- Stai, măi, cuminte, că se uită lumea la noi.
Bunica se ruşină cu totul şi până la venirea autobuzului se uită în direcţia opusă, rămânând tăcută. Nepotul începu să butoneze un smart phone.

În autobuzul Mercedes Citaro îi regăsesc pe cei doi stând jos pe cele trei scaune din spate de lângă motor, alături de o fată tânără şi frumoasă care era deja în autobuz. La mijloc este bunica. Eu stau chiar în faţa lor şi citesc poveştile lui Cehov, dar mă mai întrerup pentru a-i privi şi asculta. Băiatul (are cam 14 ani din câte aproximez eu) se uită pe furiş la fată (are cam 18 ani). Bunica îl surprinde şi râde. Fata nu observă. Ţine în mână o floare în ghiveci. Eu citesc mai departe din Cehov. Băiatul o sună pe maică'sa şi făra vre'un salut sau altă introducere întreabă: "Am suc pentru seara asta?". Iar apoi, bineînţeles, urmează întrebarea despre cele 200 de genoflexiuni, la care fata tânără şi frumoasă începe să râdă. Bunica râde şi ea ruşinată. Băiatul este încurcat de situaţie şi închide telefonul. Îşi dă oarecum seama că fata îl priveşte cu îngăduinţă. Fata îi cere ajutorul bunicii, rugând-o să ţină puţin floarea, timp în care ea caută ceva în geantă. Bunica o ajută cu bucurie şi chiar miroase floarea, apoi cele două îşi zâmbesc. Băiatul stă ursuz în colţul său. Are în cap numai genoflexiuni şi mascaţi cu care se bate. Oare ce are în cap fata? E drăguţă, e chiar foarte drăguţă. Dar îmi propun să nu mă mai gândesc la astfel de chestii şi mă concentrez asupra lui Cehov.