Shop&Don'tGo

Cobor din tramvai cu gândul să merg la Mega Image Shop&Go pentru a cumpăra o pungă cu chipsuri de mălai, preferatele mele. La fiecare colţ de stradă este un Mega Image, aşa că nu-mi fac probleme. Intru în magazin şi nu-mi vine a crede. Număr cel puţin zece persoane la coadă, unele făcând cumpărături serioase (Adică multe, coşuri pline ca la Cora. Când intru la Shop&Go mă aştept să găsesc atmosfera din filmele americane, genul de magazinaş mic de unde cumperi o bere, o gumă de mestecat, eventual scoţi pistolul şi furi banii din casă fără ca nimeni să se sesizeze,apoi pleci liniştit spre treaba ta.), aşa că-mi bag pula în ele de chipsuri şi plec acasă. Istoria se repetă cinci zile la rând. Seară de seară aceeaşi coadă. Poftesc la chipsuri foarte tare, dar din principiu nu stau la coadă după toţi băşinoşii care-şi umplu coşurile la Shop&Go. De asta se laudă unii că a căzut comunismul? Ca să stea la alte cozi? Din punctul ăsta de vedere nu s-a schimbat nimic. Ba mai mult, pe vremuri stăteai la coadă şi cumpărai ceva bun, acum se stă la coadă pentru mâncare congelată, sucuri carbogazoase, coloranţi artificiali, salam din plastic şi copite. Aşa cum pe vremea lui Ceauşescu se găsea un surogat de cafea numit nechezol, aşa în prezent ni se vând surogate pentru orice. Este trecut de ora 19, iar lumea stă la coadă pentru a cumpăra cancer ambalat frumos, fructe injectate, animale moarte cu hormoni şi antibiotice. Pe vremuri eram cu toţii acasă la ora asta, petrecând timpul cu familia, bucurându-ne de o carte frumoasă. Acum, după ce ne-am luat muie o zi întreagă de la şefi la locul de muncă, după ce am savurat aglomeraţia din trafic sau din mijloacele de transport în comun, stăm la coadă să ne luăm o altă muie din partea capitalismului. Merg cu capul plecat spre casă, parcă auzind un strigăt din urmă cu 25 de ani: "A băgat tacâmuri la Premial!!! E deja coadăăă!". Cozi sunt şi acum destule, deşi de o altă factură, tot cozi se numesc.