joi, 2 octombrie 2025

Shopping

Cred că totul a început în urmă cu peste 15 ani, când mi-am cumpărat covor pentru sufragerie. Împreună cu prietena mea de atunci am căutat un covor frumos prin multe magazine și nu am găsit nimic pe gustul nostru. Văzând asta mi-a venit ideea să caut pe internet și am ajuns la un site numit rugvista, un vendor cu sediul în Malmo, Suedia. Am găsit un covor 3x4 care pur și simplu ne-a plăcut amândurora și l-am comandat de pe acel site, după ce în prealabil am plătit cu cardul. Până a sosit covorul am stat multă vreme cu emoție, gândindu-ne la un posibil furtișag. Cei din familie, oameni mai în vârstă, chiar nu ne dădeau nicio șansă, râzând de noi. Cum să fim atât de naivi și să credem că cineva din Suedia ne trimite un covor, în urma unei comenzi dată pe un site? Exclus! Dar după o săptămână cineva m-a sunat pe telefon, întrebând: “Sunteți acasă? Avem un covor mare pentru dumneavoastră!”. A fost incredibil, ne-am bucurat ca niște copii. Pe lângă faptul că nu a fost o păcăleală, covorul sosit din Suedia era foarte frumos, exact ce ne doream. Acest covor încă se află în sufrageria mea, un lucru de calitate comandat online acum mai bine de 15 ani.

De la această întâmplare am început să am încredere în magazinele online. În ultimii ani am cumpărat exclusiv online, dezvoltând, recunosc, o adevărată manie pentru acest tip de cumpărături. Ador să caut pe siteuri și să apăs butonul “adaugă în coș”. Orice. Încălțăminte, îmbrăcăminte, electronice, electrocasnice, console de gaming, filtre de apă, centrale termice, mobila, băuturi alcoolice. Comand cu drag pentru mine, pentru nevastă, pentru fiul cel mare sau pentru fiul cel mic. Nu îmi place să stau prin magazine fizice, să pierd vremea inutil, căutând produsul dorit sau interacționând cu vânzători nepricepuți. Sunt o persoană supraponderală care poartă 2XL sau 3XL la haine, de multe ori aceste măsuri lipsind cu desăvârșire din magazinele fizice, provocându-mi o reală frustrare. În magazinele online sunt milioane de haine pentru măsura mea, doar la un click distanță. Nu am dat niciodată greș, nu mi s-a întâmplat să returnez vreun articol. Îmi place să urmăresc starea comenzii pe siteul vânzătorului, mă bucur atunci când sunt anunțat că produsele au fost predate curierului, am instalate aplicații de la 5-6 firme de curierat și urmăresc cu mare interes traseul coletului. Trăiesc cu mare emoție ziua livrării, așteptând cu sufletul la gură telefonul curierului sau sms-ul care mă anunță încărcarea coletului în smart locker. Simt o plăcere deosebită atunci când la smart locker (easybox, fanbox etc) tastez codul de acces și aud click-ul de la ușa care se deschide, în spatele ei fiind coletul meu. Cargus chiar au un sistem ingenios care deschide ușița prin bluetooth, atunci când ești cu telefonul în preajma lockerului.

Cumpăr online orice, mai putin alimente. Pentru astea imi place sa merg in magazine fizice si sa aleg ce imi place, sunt foarte pretențios mai ales cu termenul de valabilitate, dar și cu calitatea produselor. Nici la curierii care aduc mâncare nu apelez. Întârzie mult, aduc comanda rece și în condiții nu foarte ok. Doar pizza, pentru că în mod tradițional pizza se aduce de livrator, așa cum vedem în filmele americane. Voi în ce relație vă aflați cu magazinele online?


sâmbătă, 20 septembrie 2025

Hans Fallada - Singur în Berlin

  • Titlul original al romanului este "Jeder stirbt für sich allein". În limba engleză este cunoscut ca "Every Man Dies Alone" sau "Alone in Berlin". Romanul citit de mine, apărut la Editura Polirom în 2012 este numit "Singur în Berlin", dar în România a fost editat și de Grupul Art sub numele "Fiecare moare singur". 
  • Hans Fallada este pseudonimul lui Rudolf Wilhelm Friedrich Ditzen. De unde a împrumutat pseudonimul cu care și-a semnat opera? Păi din basmele fraților Grimm. Hans de la Hans cel de fier, iar Fallada de la calul Falada din povestea Păzitoarea de gâște. După terminarea romanului "Singur în Berlin" am citit ambele basme, se găsesc pe net (Păzitoarea de gâște o găsiți sub numele "Falada, calul fermecat" și are extrem de multe similitudini cu Harap Alb). Două basme foarte frumoase.
  • Wikipedia ne spune despre autor: "În 1911 s-a înțeles cu prietenul său Hanns Dietrich von Necker să simuleze un duel cu pistoale ca să poată muri amândoi. Dietrich nu l-a nimerit pe Fallada, dar Fallada l-a omorât pe Dietrich, după care s-a împușcat singur în piept, dar a supraviețuit. A fost acuzat de omor, dar găsindu-se că nu era în deplinătatea facultăților mintale, a fost internat într-o clinică de psihiatrie din Tannenfeld. Nu a terminat liceul."
  • Autorul a fost dependent de droguri și alcool, dar din scrierile sale reiese caracterul unui om bun. Am mai citit de la Hans Fallada romanul "Și acum ce facem, micuțule?". Mi-au plăcut enorm amândouă. Cu siguranță Hans Fallada se află printre scriitorii mei preferați.


"Singur în Berlin" debutează pe Jablonskistrasse 55, unde poștărița Eva Kluge urcă încet treptele către familia Quangel. Ne aflăm în 1940, iar naziștii tocmai au cucerit Franța. Din păcate poștărița nu duce vești bune, ci le va înmâna celor doi soți Quangel o scrisoare prin care sunt anunțați că unicul lor fiu a murit pe front. Fallada descrie foarte minuțios fiecare acțiune și personaj în parte, narațiunea curge lin dar se preocupă și de trăirile interioare ale protagoniștilor, reușește să surprindă foarte bine tumultul acelor ani și face toate astea fără a fi deloc plictisitor sau prețios. Cartea are 751 de pagini și nu m-a plictisit nici măcar cu o propoziție. "Singur în Berlin" este cu siguranță o carte originală, dar citind-o mi-a dat prin gând că este o combinație între "O mie nouă sute optzeci și patru" și "Maestrul și Margareta". O figură extraordinară este cea a Comisarului Escherich, pe tot parcursul romanului când se află în acțiune mă gândeam la V. M. Varga din Fargo. Cu ce îl tratează Obergruppenführerul Prall pe Comisarul Escherich? Cu armagnac! Să nu uităm, tocmai cuceriseră Franța, aveau destul. Știți ce este armagnac-ul, da? Așa cum cognac este un brandy produs în regiunea Cognac, așa armagnac este un brandy produs în regiunea Armagnac. Explicația asta i-am servit-o nevestei când m-a întrebat ce băutură mi-am mai cumpărat, pentru că în urma citirii acestui roman am cumpărat și eu o sticlă de armagnac. Vreau să mă simt Obergruppenführer!

Dupa terminarea romanului, investigând pe net date referitoare la autor și la carte, am aflat că Fallada a plecat de la un fapt 100% real, de la povestea lui Otto și Elise Hampel. Wikipedia ne spune: "Otto and Elise Hampel were a working class German couple who created a simple method of protest against Nazism in Berlin during the middle years of World War II.". Dar atâta tot, mai multe nu trebuie să știți, pentru că ar fi spoiler. Trebuie să citiți obligatoriu această carte. Scrie și pe coperta ei: "Una dintre capodoperele secolului trecut." sau "Cea mai bună carte scrisă vreodată despre rezistența germană în fața naziștilor.". Cum aș spune eu: dacă nu ați citit "Singur în Berlin" nu ați citit nimic!





luni, 8 septembrie 2025

Școală

Mâncăm pui cu sos gorgonzola și cheddar, beau un chardonnay baricat și discutăm între noi, muzica permițându-ne dialogul (selecții slow Radiohead, Nick Cave ori Charlotte Day Wilson), eu și fiii mei, nevasta fiind plecată la un spectacol cultural în oraș. Ca întotdeauna discutăm lucruri importante la masă, de intelectuali. “Tată, care a fost cea mai grea clasă când erai tu în școală?”, mă întreabă fiul meu cel mare, aflându-se în proximitatea unui nou an școlar. “Clasa a IX a, cu siguranță.”. “De ce?”. “Pentru că eram venit după școala generală, unde nu mi-am dat silința foarte mult, mai ales la materii în afara matematicii și limbii române. Am intrat la un liceu bun, cu cerințe mari de tot la toate disciplinele, ștacheta era sus. După primul trimestru, că așa era pe atunci, anul împărțit în trei părți, aveam trei medii de 4: engleză, chimie, fizică!”. Fiul meu cel mare a zâmbit cu gura până la urechi, probabil neputând să-și închipuie că părintele lui avea astfel de note.

În școala generală am fost un elev destul de bun, dar de pluton, de ce să mă laud? Nu mi-a plăcut niciodată cartea, preferam să fac alte chestii, sau uneori să nu fac nimic, doar să stau. În niciun caz nu m-am gândit să învăț la fizică, chimie sau engleză (pe atunci nici nu era importantă engleza, noi începuserăm sub comuniști cu limba rusă ca principală). Aveam note de 8-9-10 chiar și fără să învăț nimic. Totul era perfect! În clasa a VIII a ai mei au coborât milităria jos din pod și m-au pus să învăț non stop pentru admiterea la liceu. În vremurile alea erau la mare modă calculatoarele HC 90, probabil un bunic îndepărtat al computerelor din zilele noastre. Copiii de atunci își făceau treaba cu ele, erau jocuri îndrăgite de noi, toți colegii mei de la școală aveau și se jucau. Ai mei mi-au demontat computerul și l-au pus pe dulap, mi-au luat singura sursă de distracție pentru un an. M-am simțit foarte rău, colegii mei se puteau juca, eu nu.  Mi-au pus meditații în clasa a VIII a. Am tras tare la matematică și la română (unde chiar mă pricepeam) și am intrat la un liceu de top. Ura, ura! Bucurie mare. Dar eram pregătit pentru un liceu de top? Acolo cerințele sunt mari. E ca și cum Petrolul Ploiești ar juca un sezon în Premiere League. Ce rezultate ar avea? Așa și eu, pe lângă ceilalți colegi de-ai mei. Clasa a IX a a fost nasoală rău de tot. I-am explicat asta fiului meu cel mare, dacă tot m-a întrebat. M-am redresat prin clasa a X a, iar XI și XII chiar au fost plăcute.

Fiul meu cel mare se va lovi în curând de admiterea la liceu, cu un sistem diferit. Se pune multă presiune pe tinerii din ziua de azi. El are 33 ore/săptămână la școală + zilnic antrenamente la basket 2 ore + 2 ore să zicem teme = 11 ore/zi de activitate. Un adult muncește 8 ore/zi. Eu muncesc 8 ore și apoi vin acasă și e timpul meu, mă pot uita la seriale, pot bea vin, pot citi, mă destind cum vreau. Pe lângă toate aceste activități, societatea ne impune să-i punem meditații copilului. De ce ne impune? Pentru că X și Y fac meditații, la admitere vor avea un avantaj în fața noastră, trebuie să punem și noi pentru a echilibra, pentru a avea șanse de reușită către un liceu mai bun. E ca și cum atleții s-ar dopa pentru a realiza timpi mai buni. Dacă X și Y se dopează, ne dopăm și noi. Și mie mi-au pus parinții meditatii, așadar și eu m-am dopat. Poate alți colegi de-ai mei nu au făcut meditații și nu au intrat la un liceu bun. Eu am intrat la un liceu bun pentru că m-am dopat cu știință. Am avut un anturaj bun, colegi de milioane. Păstrez legătura cu câțiva colegi de liceu și acum, după 30 de ani. Așadar trebuie să adăugăm la cele 53 de ore de muncă săptămânale ale fiului meu cel mare (33 la școală, 10 la basket, 10 la teme) încă 4 ore de meditații să zicem + cel puțin 4 ore de studiu after meditații. Depășește 60 de ore/săptămână. Asta e copilăria? Da. Le spunem: "Lasă, e spre folosul tău. Pentru tine o faci. Vei ajunge cineva! Mai încolo te vei relaxa cât vrei.". Mentalitate comunistă? Mentalitate capitalistă? Vechi? Modern? Nu știu. 

De fapt vreau să spun că nu sunt de acord cu meditațiile. Mi-ar plăcea să nu facă niciun copil meditații și fiecare să intre la liceu după știința lui, după ceea ce acumulează din școală de la profesori. De ce e necesar ca toată lumea să facă școală după școală? Nu sunt de acord, dar rigorile societății impun tocmirea unor meditatori dacă vrem să ajungem la un liceu mai bun, la un anturaj mai curat. Vă invit să discutați pe acest subiect, spuneți-vă părerea cu sinceritate!

sâmbătă, 6 septembrie 2025

În vin se află adevărul (6) - Kung Fu Girl

Kung Fu Girl este un riesling produs în statul american Washington (a nu se confunda cu Washington DC, capitala USA). După California, Washington este pe locul 2 în producția de vinuri americane. Vinul este produs de Charles Smith, un celebru winemaker se pare, de care mărturisesc că nu am auzit până acum. M-a atras foarte mult eticheta sticlei, numele vinului și ceea ce am citit despre el, în speță că este anume creat pentru a însoți mâncarea asiatică. Mă atrag asemenea povești inventate de oameni ce câștigă bani grei de pe urma marketingului. Sunt un consumator perfect, așa că am cumpărat o sticlă de Kung Fu Girl, un riesling din 2021, cotat cu 90 de puncte în publicațiile de specialitate.

Având un vin atât de interesant, am încercat să asociez mâncarea după el, nu invers, cum ar fi normal. Am comandat fix ceea ce ne-a recomandat producătorul, mâncare asiatică. Nu chinezească, așa cum poate trebuia, ținând cont de sportul practicat de fata de pe etichetă, ci mâncare japoneză. Udon cu legume ("Udon is a thick noodle made from wheat flour, used in Japanese cuisine" ne informează wikipedia) și un platou cu sushi. Mâncare preparată de restaurantul numit Sumeshi. Foarte bună! Nota 10! Am început cu udonul. Le-am spus copiilor că pot sorbecăi când mănâncă udon, pentru că așa fac japonezii. Sorbecăiam și eu, iar din când în când beam cu delicatețe din rieslingul Kung Fu Girl, pe care îl pusesem la frigider cu vreo 24 de ore înainte. Întradevăr, perfect match. Cu siguranță nu ar fi mers udonul cu un vin vărsat de la nea Costică din curte. Sushi de asemenea a fost deosebit, o mâncare complexă, elaborată, rafinată. De ce să mă laud? Nu sunt un om plimbat prin lume, pe la restaurante renumite. Gustasem doar sushi cumpărat de la Lidl, care acum îmi părea o porcărie având în față sushi produs de un restaurant japonez autentic. Mai luam câte un sushi pe care îl mestecam cu atenție, mai luam o gură de riesling și mă simțeam foarte fericit. Muzica răsuna difuz prin bucătărie.

Cum a fost Kung Fu Girl Riesling 2021? Acidulat, demisec cum am spune noi, off-dry cum ar spune americanii. La gust un măr verde combinat cu piersică să zicem. Foarte potrivit pentru iuțeala bucatelor. Fiecare gură de vin a fost ca o alintare. Nevasta a spus: "Parcă ar fi Fata culcată în iarbă atunci când era bun.". Am râs de ea pe moment, dar s-ar putea să aibă dreptate. Fata culcată în iarbă acum vreo 20 de ani, dar mult mai acidulat, mai mineral. Proaspăt, vioi. Am regretat că nu am cumpărat două sticle. Mi-aș fi dorit ca petrecerea să continue. 

Kung Fu Girl

udon cu legume + sushi



Gabriel: Bună! Recomandă-mi, te rog, 20 de piese pentru ascultat într-o seară liniștită în care mănânc sushi și udon cu legume și beau vin Kung Fu Girl riesling. Să se potrivească cele 20 de piese cu mâncarea și vinul. Mulțumesc mult!

Chat Gpt: Bună! Iată o selecție de 20 de piese chill, fine și ușor jucăușe, perfect potrivite cu sushi, udon și un pahar de Kung Fu Girl Riesling — vin lejer, floral, cu personalitate:

---

🎵 Lounge / Chill / Jazz Nu-Asia
1. Thievery Corporation – Lebanese Blonde  
2. Nujabes – Luv(sic) Part 3  
3. Tosca – Suzuki  
4. Bonobo – Kiara  
5. Emancipator – First Snow

---

🎶 Bossa Nova & Jazz calm
6. João Gilberto – Besame Mucho  
7. Norah Jones – Sunrise  
8. Madeleine Peyroux – Don’t Wait Too Long  
9. Melody Gardot – Baby I’m a Fool  
10. Stacey Kent – So Nice (Summer Samba)

---

🌀 Electronica fină cu vibe asiatic
11. Ryuichi Sakamoto – Merry Christmas Mr. Lawrence  
12. Yosi Horikawa – Bubbles  
13. Tycho – Awake  
14. Four Tet – Angel Echoes  
15. Maribou State – Steal (feat. Holly Walker)

---

🌙 Ambient / Chillout pentru vin și relaxare
16. Olafur Arnalds – Saman  
17. Zero 7 – Destiny  
18. Massive Attack – Teardrop  
19. Lana Del Rey – Mariners Apartment Complex  
20. Cigarettes After Sex – Apocalypse

---

Piesele merg ca un fundal calm și elegant, cu accente senzoriale — exact cum e și combinația ta de sushi, udon și Riesling. Dacă vrei, pot crea un playlist Spotify/Youtube din ele.


luni, 1 septembrie 2025

Conopida

Îmi fac autocritica. Am vorbit în postarea precedentă despre cei doi bătrâni care încercau să mai ciupească câte ceva de la bufetul suedez al hotelului, la micul dejun. Dar nici eu nu sunt mai presus. Am fost să cumpăr o conopidă. Îmi place mult conopida gratinată. Am fost la un cunoscut magazin și am ales conopida din lădiță, după care m-am dus să o cântăresc. Dar având foarte multe frunze, am curățat-o de toate acele frunze pe care le-am lăsat în lădiță. Cu siguranță aveam să scutesc 100-200 de grame, echivalent în ceva bănuți. Am fost bucuros. Sunt un tip descurcăreț, nu? Însă după toată această operațiune, am avut o surpriză. Conopida se vinde la bucată, nu la gramaj. Nu am câștigat nimic, doar m-am convins că în ADN-ul meu e multa sărăcie și zgârcenie. Titina nu s-ar fi gândit niciodată să procedeze astfel.

luni, 25 august 2025

La băi

Când i te adresezi lui Eufrosin Potecă cu apelativul “băi”, acesta răspunde: “Nu băi! Stațiune balneară.”. La stațiunea balneară ne-am gândit și noi să mergem, asta pentru că nevasta și fiii mei și-au dorit foarte mult o cazare cu piscină. Le place foarte mult să se bălăcească. Am ales Covasna, județul Covasna. Hotel Căprioara, 4 stele. Știți să ajungeți la Covasna fără sistem de poziționare globală? Am observat că în vremurile noastre lumea are nevoie de ghidaj și până la magazinul de la colțul blocului. Eu nu am nevoie, am mers pe A3+A7 până la Mizil, apoi printre viile de la Tohani către Cislău de unde intri pe Valea Buzăului, iar în localitatea Întorsura Buzăului (aflată în județul Covasna), faci dreapta către Zagon și imediat ieși în Covasna. Un drum liber și pitoresc. Am ajuns în Ținutul Secuiesc, în ungurime, așa cum mai spunem noi câteodată, cu răutate. O zonă superbă a țării, foarte bine pusă la punct. Se vede că sunt mai gospodari ca noi, cei din Sud sau Est.

La hotel ne întâmpină două recepționere foarte politicoase și binevoitoare. Se numesc Tunde și Eniko. Ne repartizează camerele 612 și 614 de la etajul 6, cu o vedere foarte frumoasă asupra întregului oraș Covasna. Camerele arată foarte bine, sunt curate, avem prosoape și halate de baie, așternuturi imaculate, televizor color cu ecran plat marca Samsung (nu Horizont sau altă chinezărie ordinară). Totuși fiul meu cel mare găsește un cusur, hârtia igienică are un singur strat. Pe bună dreptate, noi suntem obișnuiți să aibă trei straturi. Însă trecem rapid peste acest neajuns, luându-ne pe noi costumele de baie și îndreptându-ne către piscină. Ne echipăm cu halatele de baie albe, puse la dispoziție în cameră, iar cu un card special la piscină putem lua prosoape. Un afișaj ne anunță că apa din piscină are 30 °C.  Piscina este mare și destul de liberă, probabil deoarece clienții hotelului tocmai au luat masa de prânz și își fac siesta. Înotăm cu nețărmuită plăcere, după care observăm și alte facilități gratuite. Jacuzzi în aer liber, unde apa are 37,5 °C. Stăm toți patru în jacuzzi și îmi dau seama că ar fi fost potrivite niște pahare de șampanie din care să sorbim, însă nevasta îmi spune că aici este un centru de refacere pentru oameni bolnavi, nu hotel unde să te distrezi și să bei ca porcul. Apoi mergem la haman, care este o încăpere mare placată cu faianță unde aerul este foarte fierbinte și parfumat. Din tavan se preling aburi și este foarte cald, transpiri și elimini toxine. Fiii mei intră și în sauna normală, dar eu nu pot rezista acolo nici măcar 30 de secunde. Ei stau 15 minute. Cam așa petrecem până la lăsatul serii, ba la piscină, ba în jacuzzi, ba la saună. Foarte frumos. Iar într-un final ni se face foame.

În spatele Hotelului Căprioara, unde suntem cazați, se află un restaurant tradițional numit simplu “Ca la mama acasă”. Fără pretenții de local cu ștaif, dar cu atmosferă caldă și primitoare. Meniul este scris de mână, cu pixul.  Fiul meu cel mare își comandă ciorbă de burtă, fiul meu cel mic cere ciorbă rădăuțeană de pui, iar eu și nevasta câte o porție de gulaș de vită cu cartofi și salată de varză. Ciorbele sunt aduse în supiere cu polonic, de unde fiecare își pune în farfurie. Impecabil. Desăvârșit. Nu am mai văzut de multă vreme așa ceva într-un restaurant. Pâinea este de casă, foarte bună. Se știe, covăsnenii au o pâine bună, se aduce și la noi la Obor. Excelent și gulașul de vită, atât eu cât și nevasta mâncăm cu plăcere. La desert luăm tradiționalii papanași, care cel mai bine se potrivesc cu dulceață de afine. Dar cel mai mult m-a impresionat la acest local prețul băuturii. O halbă de bere la 0,5 costă 9 lei, iar 100 ml de Jack Daniel’s costă 24 de lei (în București la acest preț primești 40 ml). O întreb pe fata care servește dacă este Jack Daniel’s original sau ceva făcătură, iar aceasta zâmbește și îmi spune că este original 100%. Mi-a adus un pahar plin, cu siguranță mai mult de 100 ml, cu gheață alături așa cum se cuvine și cu o cola la ciob. Da, domne, original 100%, intră perfect. Mă simt extraordinar în ungurime. Am înotat în piscină, am stat la jacuzzi și haman, am mâncat gulaș de vită cu cartofi și salată de varză, iar acum beau Jack Daniel’s în tihnă.

Dimineața la ora 8 suntem la piscină. Nu este nimeni, pentru că lumea se îmbulzește la micul dejun de la hotel, care este inclus în prețul camerei. De la 8 la 9, avem parte de întreaga piscină doar pentru noi. Lux.  Dar la ora 9 ieșim și mergem și noi către sala de mese, pentru a nu pierde micul dejun continental, bufet suedez cum se spune. Bogat, diversificat, gustos. Personal prefer ouă fierte când merg la hoteluri la micul dejun și asta mănânc și acum, alături de ceva șunculiță prăjită, cașcaval, ceva brioșe sărate, legume și un ceai de mentă. Nu beau ceai de mentă pentru afecțiuni gastrice, ci pur și simplu pentru că îmi place, este ceaiul meu preferat. La micul dejun am asistat și la un episod mai puțin plăcut. Un cuplu de bătrâni au fost atenționați de către personalul hotelului pentru că încercau să ia mâncare și la pachet. Li s-a spus: “Mâncați aici cât puteți, dar la pachet nu luați nimic.”. Cei din generația mai veche au rămas cu altă mentalitate, au trăit sub comuniști, oricâte ar avea acum tot trebuie să facă un mic gheșeft. Este în ADN-ul lor. Un danez nu cred că ar proceda așa. În restaurant, la difuzor, se auzea o piesă a celebrului Vasile Șeicaru. “Viața-i viață, banu-i ban...om bogat sau simplu cetățean”. Am mâncat în tihnă absolut tot ce ne-am pus în farfurie, evitând food waste.

Ne-am plimbat puțin și pe străduțele liniștite și cochete ale orașului Covasna. Relaxantă vizita aici, plănuim să venim și să stăm mai mult. Oare suntem bătrâni dacă a ajuns să ne placă la băi? Ne-am întors acasă plini de energie și voie bună. Scopul excursiei a fost atins. 




miercuri, 13 august 2025

Construcții extraterestre. Jack și spumantul acru. Calamar umplut.

În ultimii 10 ani, cu unele excepții, am evitat litoralul românesc pe timp de vară, îndreptându-mă către Grecia, Bulgaria, chiar și Muntenegru. Nu din snobism sau că mi-ar da banii afară din casă, ci de faptul că sunt dezamăgit de calitatea serviciilor de la noi, de aglomerația urbană pe care dezvoltatorii lacomi au creat-o în ultima vreme, de țigăneala tot mai accentuată care cuprinde litoralul nostru în sezonul estival. Am rămas cu imaginea idilică a stațiunilor de la mare din vremea copilăriei mele comuniste când veneam aici cu părinții, ori din primii ani ai tinereții când mergeam pentru primele dăți la mare cu grupul de prieteni. Mai vizitez și acum litoralul nostru, dar iarna, doar o zi, când mă plimb pe câte o plajă pustie ori pe faleza din Constanța și mai merg pe la vreun un restaurant de pește. Da, atunci este plăcut.

Din nou în Bulgaria. Zona rurală a litoralului. Fără chaise longue-uri (nu mi-au plăcut niciodată, nu le văd utilitatea pe o plajă, mie îmi place să stau tolănit pe cearceaf, ca pe vremuri), fără umbreluțe, fără beach-bar-uri, fără muzică tare în difuzoare pe care să o simți în piept...bum, bum, bum. Doar plajă și mare, așa cum a lăsat Dumnezeu când a făcut lumea, ori dacă nu credeți în Dumnezeu, așa cum s-a format pământul acum miliarde de ani. Parchez mașina la marginea plajei și mă arunc imediat în apă, alături de fiul meu cel mare și fiul meu cel mic, cu nevasta alergând după noi pentru a ne da cu cremă de plajă pe piele, însă noi nu mai avem răbdare, vrem să simțim apa mării. Până la mare am mers pe un drum pietruit printre lanuri de floarea soarelui și porumb, mașina s-a prăfuit cu totul, dar asta parcă sporește din pitorescul locului. Cât vezi cu ochii plajă, iar lume foarte puțină, poți respira. Marea aici e sălbatică, sunt valuri mari care mă doboară, stârnindu-mi hohote involuntare de râs. Ne bălăcim vreo două ore, timp în care nevasta stă pe cearceaf nemișcată, pentru a se bronza, obicei pe care nu-l împărtășesc. Noi stăm în apă, ca hipopotamii. În dreptul nostru, pe plajă, este o construcție mare din beton, cu desene ciudate. Îi spun fiului meu cel mic că este construită de către extratereștrii acum mii de ani, aidoma piramidelor și că oamenii de pe Terra nu ar putea niciodată să construiască așa ceva, iar fiul meu cel mic mă contrazice și îmi spune că a fost construită de o civilizație avansată venită din viitor. Cu astfel de dialoguri trece timpul în apă, iar la un moment dat își face apariția și nevasta, care ne propune un joc interesant. Unul din noi trebuie să se gândească la o meserie, iar ceilalți trebuie să pună întrebări ajutătoare pentru a ghici la ce meserie s-a gândit respectivul. Eu mă gândesc la o meserie foarte grea, pe care nu reușește nimeni să o ghicească. Ceasornicar.

Seara mâncăm la un restaurant bun, pe malul mării. Are și formație live. Serviciul este ireproșabil. Ospătarul ne întreabă ce vrem să bem înainte de a ne lua comanda de mâncare. Așa se procedează, rareori se pune în practică. Eu deschid cu două beri la halbă. Costă 5 leva halba (înmulțiți cu 2,6 pentru a afla prețul în lei. De la 1 ianuarie 2026 Bulgaria va trece la €). Nevasta comandă și gustări pentru toată lumea, dovlecei pane și o farfurie plină cu peștișori mici prăjiți. Merg foarte bine la bere. Pentru main dish aleg carne de purcel cu ciuperci, preparat foarte delicios. Să tot mănânci și să bei la malul mării, în timp ce asculți muzică live, preluări după Rod Stewart, Sting sau Michael Bolton, dar cu accente bulgărești. Îmi vine pofta să beau whisky. Comand 50 de Gentelman Jack. Mă întreb dacă or aduce ce trebuie, dacă nu or aduce whisky contrafăcut, ori Jack Daniel’s normal care e mai ieftin cu 3 leva/50 ml. Noi, cei care am trăit în comunism și apoi în tranziție, suntem obișnuiți cu asemenea mișmașuri. Însă whisky-ul îmi este servit ca la carte, în pahar branduit cu Gentelman Jack, alături de o găletușă mică plină cu gheață. Îmi pun un cub de gheață în pahar și încep să beau. Este chiar ce trebuie, știu perfect gustul acestei băuturi, mă rușinez că m-am îndoit de angajații acestui local. Îmi merge la suflet acest pahar de whisky, dar nu mai comand altul pentru a nu o supăra pe nevastă.

Plecăm de la local și ne plimbăm pe malul mării. Este lună plină, foarte mare, fix ca în jocul Monkey Island 3, unul dintre cele mai frumoase questuri din toate timpurile. Luna se reflectă în apă, oferind un peisaj idilic. Trec pe lângă doi copii de 11-12 ani, băiat și fată. Tot români și ei. Surprind frânturi din dialogul lor. Băiatul spune: “Mi-ar plăcea să fiu fată. Nu aș avea nicio problemă cu asta.”, iar fata îi spune: “Da? Și să te chinui când naști copii? Ți-ar plăcea asta?”. Ei mergeau în sens opus nouă, așa că n-am mai auzit continuarea discuției. Doar am mers cuminte în urma nevestei, care insistă că după masă trebuie să ne plimbăm pentru a ajuta digestia, lucru complet greșit, care poate fi confirmat de medici, daca avem printre cititorii acestui blog.  

Ați mâncat vreodată lufar mic? Bulgarii îl numesc cernokop. Deobicei se servesc câte trei la porție. Sunt foarte gustoși. Făcuți pe grătar. Într-o zi asta am mâncat la prânz, iar în altă zi am mâncat chiar și lufar mare, un pește ce se aseamănă cu bibanul. Într-una din seri am dorit să mâncăm din nou la localul unde am fost atât de frumos servit cu Gentelman Jack, dar din păcate nu mai aveau mese libere. Am căzut psihic cu totul, nu mai aveam chef de nimic, sunt foarte impresionabil în astfel de momente, sunt labil, recunosc. Mergeam fără nicio tragere de inimă în urma nevestei și fiilor, fără să mai aștept nimic bun pentru seara respectivă. Nevasta a găsit un local și ne-am așezat la o masă, dar mi s-a părut că miroase îmbâcsit și am spus să plecăm numaidecât. Fiii și nevasta s-au enervat și ei, știind că am intrat în starea mea de nemulțumire totală. Am mai mers ce am mai mers și ne-am așezat la un alt local. Aici am așteptat 5 minute fără ca cineva să ne bage în seamă, chestie care mie mi se pare inacceptabilă. Nu ai cum să tratezi așa clientul. Cu toate protestele venite din partea familiei, i-am ridicat de la masă și am plecat. Ei mi-au zis că de acum să găsesc eu local. Am pornit din nou la drum și până la urmă am reușit.

Dukov House. Încă de la intrare am simțit o vibrație plăcută. Deși restaurantul era plin, doamna care servea ne-a găsit imediat o masă și ne-a explicat pe îndelete meniul, ne-a adus băuturi, ne-a vorbit din suflet. Eu am luat calamar umplut cu roșii, brânză și nuci. Nu exagerez, dar a fost un fel de mâncare extraordinar, cum nu mănânci în fiecare zi. Mi s-a făcut din nou poftă de whisky. Avea doar Jack clasic, old no. 7. Am luat și mi-a fost adus chiar de patronul localului, de ca și cum aș fi comandat cine știe ce chestie nemaivăzută și prețioasă. Omul chiar mi-a spus ceremonios, punând paharul pe masă: “Jack!”. Doamna, în spatele său, doar mi-a pus găletușa cu gheață discret pe masă. La desert ne-a fost recomandat cheese cake de casă, care de asemenea m-a impresionat. De fapt pe toți ne-a impresionat, nu doar pe mine. Nevasta, fiii și eu uitarăm neajunsurile de mai devreme. Ne-a plăcut atât de mult încât seara următoare am decis să luăm cina tot la Dukov House. Când ne-a văzut, patronul ne-a spus: “I reserved a table for you. I knew that you come back.”. Ce să zic? Omul știe să se poarte cu clienții și să le vorbească frumos. Mi-a plăcut atât de mult calamarul, încât am cerut la fel, dar de data asta am cerut și vin spumant, fiind cunoscută dragostea mea pentru această băutură. Însă vinul spumant bulgăresc era extrem de acru, de nebăut. Mizerabil. Am chemat-o pe doamna și i-am spus să-l ia, că nu e bun. Am cerut bere Carlsberg la draft. Ne-a adus-o din partea casei, cerându-și de 100 de ori scuze pentru spumant, spunând că la ei, în Bulgaria, lumea nu prea consumă așa ceva, neavând o tradiție. I-am spus să nu-și facă probleme pentru spumant că nu e vina ei, dar femeia tot se simțea vinovată. La finalul mesei ne-a adus două păhărele mici cu un lichid închis la culoare. Ne-a spus că e pentru digestie. Fernet Branca. Noi am întrebat ce fel de băutură este, dar nici ea nu știa și l-a întrebat pe patron, care ne-a explicat că este o băutură medicinală foarte bună pentru stomac. Ne-am împrietenit cu acești oameni și am aflat că de fapt sunt căsătoriți și este afacerea lor, dar intuisem deja asta, la cât de frumos s-au purtat cu noi. Oameni minunați. A fost foarte bun Fernet Branca. După ce l-am băut nu ne-am mai simțit grei după masă, așa că nevasta nu a dorit să se mai plimbe pentru digestie, ceea ce m-a bucurat nespus.

Am plecat spre casă, România, țara noastră, iar la Vama Veche, la fosta graniță ne-am oprit la Duty Free. Am luat o sticlă de Gentelman Jack la 1 litru cu doar 127,90 lei, ceea ce reprezintă un preț foarte bun. Fiii mei au luat un tub mare de Mentos, care conține 5 tuburi mai mici. Astea sunt un fel de mentosane. Nevasta și-a cumpărat un parfum străin de 50 ml. S-a mai terminat o vacanță.

construcție extraterestră

litoralul din Bulgaria rurală

purcel cu ciuperci

calamar umplut

lufar mic