Macrou în sos roșu

Colega mea Loredana de la job a sunat-o pe maică'sa și i-a zis: "Mămico, am poftă să-mi faci macrou în sos de roșii. Du-te la magazin și ia macrou, să mănânc când vin de la serviciu!". Eu nu am știut ce este acest fel de mâncare, dar brusc mi-a venit și mie pofta. Deodată trebuia să mănânc și eu macrou în sos de roșii, așa că m-am documentat, întrebându-l pe prietenul meu, Inteligență Artificială. Macroul se mai numește și scrumbie albastră și este un pește oceanic. Am mers la Selgros și am cumpărat două scrumbii albastre (Pluralul de la macrou care este? Cică macrouri și este substrantiv neutru.).  Puțin nu au costat, peștele nefiind un aliment pentru mase. Am ajuns acasă și am spălat bine peștii, aceștia fiind deja eviscerați, apoi le-am îndepărtat capul și înotătoarele și i-am tăiat în bucăți. Într-o ceașcă am zdrobit vreo șase căței de usturoi, am pus 50 ml de ulei măsline și zeama de la o lămâie, iar cu sosul astfel obținut am uns bucățile de pește pe toate fețele. Separat, într-o tigaie, am pus pe aragaz o ceapă mare tăiată julienne la călit (Atenție! În ulei de floarea soarelui! Nevasta lui Ciuc mi-a spus că uleiul de măsline devine toxic la prăjit și să prăjesc doar în ulei de floare), conținutul a două conserve de Văleni cu roșii întregi, 150 ml de vin alb sec (un vin vărsat de Cotești primit de la soacră'mea, pe care desigur că nu-l voi bea, ci-l voi folosi exclusiv la gătit), o lingură de busuioc mărunțit, sare și piper proaspăt măcinat. Am ținut pe foc 6-7 minute acest amestec, mai amestecând din când în când, apoi l-am turnat peste bucățile de pește, după care am ornat conținutul tăvii cu măsline și felii de lămâie. Am băgat tava la cuptor pentru 35 de minute la 180°C.

Cu câteva zile în urmă am fost la un magazin de indieni și am cumpărat un săculeț cu orez basmati de primă calitate. 1 kg pentru 16 lei. Vânzătoarea nu cunoștea limba română, avea basma colorată pe cap, am vorbit cu ea în limba engleză. Știți să preparați orezul corect astfel încât să nu-l faceți lipicios, gen terci? În primul rând vă zic că orezul basmati se pune la fiert în proporția 1 măsură orez - 1,5 măsuri apă. Înainte orezul se lasă la înmuiat în 4-5 ape, pentru a mai scoate amidonul din el. Se toarnă la fiert în apa clocotită și nu se amestecă, se lasă 10-12 minute la foc mic cu un capac, până se evaporă toată apa. După asta se mai lasă la odihnit 5-10 minute cu capacul peste el, abia apoi se servește.

Având în față acest ospăț sărbătoresc, am destupat o sticlă de vin bun. Am ales un viognier, soi franțuzesc, despre care am mai vorbit pe acest blog, iar cine a avut urechi de auzit a auzit, cine nu, să fie sănătos. Perechea perfectă viognier cu pește și orez. 

Cina a fost un succes de casă. Am fost ovaționat minute bune de către nevastă și Fiul cel Mic. Din fericire, Fiul cel Mare a luat masa la un prieten de la basket, așa că am împărțit la trei și porția sa. Taică'miu are o vorbă: "Unul în minus la masă este un câștig.". 

Poze sau nu s-a întâmplat:

Kate Atkinson – Viață după viață

În 1910 se naște o fetiță, Ursula, dar din nefericire moare imediat, sugrumată cu cordonul ombilical. Dar apoi totul se resetează, timpul o ia de la capăt, iar fetița supraviețuiește și își începe viața. Însă moare mai târziu înecată în mare, dar iar se resetează timpul, iar Ursula trece mai departe și apoi moare căzând de la etaj, de câteva ori în timpul epidemiei de gripă spaniolă și tot așa. Ușor-ușor parcă are tot felul de déjà-vu-uri (deja văzut) și încearcă să evite pe cât posibil evenimentele cu repercusiuni rele atât pentru ea, cât și pentru cei din jurul ei. Ajunge chiar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, vede câtă suferință se pogoară asupra lumii și la un moment dat se gândește să-l ucidă chiar pe Hitler. Nu vă dau spoiler, romanul începe chiar cu acest episod. Foarte interesantă perspectiva autoarei de a privi lucrurile, ce frumos ar fi să putem face așa și în viața reală. Ori poate facem deja și nu ne dăm seama? Totul ține de alegeri, o mică schimbare îți influențează total destinul. Trăiești sau mori, ești fericit sau te simți mizerabil. Ați jucat Detroit: Become Human? Cartea m-a dus cu gândul la acest joc. Mi-a plăcut romanul, foarte interesantă ideea, dar parcă la un moment dat mă pierdeam în detalii, autoarea trece repede de la un timp la altul, se petrec mai multe acțiuni rezervate aceluiași timp. Dar da, un roman bun și nu doar pentru faza cu destinele schimbate, ci și pentru descrierea vieții din acele vremuri. Am dat 10 lei pe acest roman, cumpărat prin aplicația Vinted, de la o fată din orașul Cisnădie.

 

Liniște și zgomote

Sâmbătă dimineața. După multă vreme o zi în care copiii nu au meci de baschet. Nici nu mai știm ce să facem cu timpul nostru liber, nu mai știm să-l organizăm. Avem nevoie de cineva care să ne facă program, suntem ca Brooks în Shawshank Redemption. Propun o excursie la Vulcanii Noroioși. Fiul cel Mare întâmpină această propunere dându-și ochii peste cap și prefăcându-se că vomită. E normal, nu comentez prea mult, m-am împăcat cu ideea, toți am făcut la fel la vârsta respectivă. Nevasta se obișnuiește mai greu cu ideea că a crescut. Fiul cel Mic a acceptat invitația, nevasta la fel, așa că pornim toți trei la drum, pe autostrada A3 și apoi pe A7, tocmai până la Buzău, iar apoi mai departe către obiectivul nostru pe naționala Buzău-Brașov, DN10 cum este numit în termeni tehnici.

Am fost de multe ori la Vulcanii Noroioși, dar după săptămâni întregi în care nu am ieșit din oraș, mi se pare că văd ceva nou, totul este la superlativ. O zi mai cu nori, turiști spre deloc, departe de aglomerația enervantă din timpul vacanțelor și al zilelor senine. Am cam mers prin noroaie până sus la Pâclele Mici, un drum destul de obositor mai ales la coborâre, trebuia să mergi încordat pentru a nu-ți pierde echilibrul și a pica în noroi. Noroi de la ploile de zilele trecute, nu noroiul din vulcani, să fim înțeleși. Sunt spectaculoși acești vulcani noroioși, ne-am extaziat toți trei privindu-i cum bolborosesc pe fundalul peisajului selenar ce-i înconjoară și cu dealurile buzoiene prin prejur. Ne-am făcut poftă de mâncare după atâta plimbare, dar nu era momentul pentru o masă serioasă, mai aveam un obiectiv, așa că ne-am luat din drum câțiva covrigi de Buzău, la prețul de 0,50 lei. Au fost delicioși, dar i-am promis Fiului cel Mic că foarte repede vom ajunge și la restaurant, unde vom mânca cu picioarele sub masă.

Am urcat și la Schitul Măgura, cu mașina pe drumul forestier, lăsând autoturismul lângă resortul aflat în vârf, unde mai luasem masa și cu alte ocazii, fiind încântați. Am pornit 10–15 minute pe jos prin pădure către schit, o așezare foarte liniștită, unde nu era nici țipenie de om. Nevasta și Fiul cel Mic au stat prin curte, iar eu am intrat în biserică, m-am închinat la icoane, iar apoi, obosit fiind după drum, m-am așezat la strană. M-a cuprins liniștea cu totul, auzeam trecerea timpului, cum se spune. Liniște mormântală. Nu se clintea nimic, nu se auzea nimic. Ați citit romanul „Cronica păsării arc”? De o astfel de liniște are parte personajul cărții, când stă pe fundul fântânii. Ați putea trăi la acest schit, departe de zgomotul lumii?

Într-un final am mers la masă, spre bucuria Fiului cel Mic. La localul aflat la cel mult 1 km de liniștea schitului. Ne-am așezat, ni s-au adus meniurile, am început lectura lor. La masa din spatele nostru, o familie cu un bebeluș care a început să urle. Pe mine mă iau dracii în astfel de situații. Mi se pare o totală lipsă de respect să vii în restaurant cu copil mic, care deranjează atmosfera. Am avut și eu copii mici, dar nu mi-am permis să merg în locuri publice cu ei, știind că țipă și îi deranjează pe ceilalți. Efectiv m-aș fi simțit eu prost, m-aș fi simțit cu musca pe căciulă. Posesorii copilului din spatele nostru se pare că nu aveau nicio treabă, își vedeau liniștiți de ale lor, copilul urla. Ar trebui dată o lege împotriva prezenței copiilor mici în restaurante. Așa cum nu ai voie să fumezi, să nu ai voie să mergi la restaurant cu copil de țâță. Am trântit meniurile de masă și am ieșit nervos din restaurant. Fiul cel Mic și nevasta n-au avut ce face și m-au urmat. Banii erau la mine. Am venit dintre îngeri și m-am umplut de draci.

Ne era și foame. Acum am devenit toți trei nervoși. Eu măcar mai înjur în gura mare și mă descarc, dar nevasta când se supără tace, nu mai zice nimic. Fiul cel Mic scâncea de foame pe bancheta din spate. M-am gândit să mergem la Casa Seciu, un local foarte bine cotat din localitatea Boldești Scăeni. 70 km, 90 minute. Am avut noroc că cei doi companioni au adormit repede, așa că mi-am văzut liniștit de drum, ajungând la Casa Seciu pe negândite în ceea ce-i privește.

Aici, zgomote de o altă factură. Aveau muzică live, dar stația de amplificare era setată la un volum al decibelilor incredibil de înalt. Pur și simplu nu se auzea om cu om la masă, chiar dacă țipai. Cântărețul interpreta șlagăre cunoscute din anii ’80, dar pe un ton total nepotrivit. Ar fi mers o muzică de cafe-concert, ceva fin și liniștitor pe fundal. Lumea era la masă, nu la spectacol de varietăți. Cum ar fi fost să plec și de aici? Dar nu, am comandat. Masa și serviciul ireproșabile. Eu și nevasta am ales același fel, fiind una dintre puținele dăți în care ne punem la unison, în speță aripioară de porc cu piure de cartofi. Iar Fiul cel Mic a ales un preparat asiatic, tăiței cu carne de vită. De băut nu ne-am luat nimic, pentru a nu plăti cât nu face. Cu burțile pline altfel am plecat spre casă, pe DN1. A fost o excursie excepțională, uitarăm de neajunsuri. Acasă l-am găsit pe Fiul cel Mare, înfometat după o zi întreagă. Dar nu ne-a păsat. Dacă își dorește să fie de capul lui, noi îi respectăm dorința.

A doua zi a fost Duminica Floriilor, când Domnul Iisus a intrat călare pe măgar în Ierusalim. Am fost la magazinul alimentar pentru a cumpăra de-ale gurii. Tot eu, nevasta și Fiul cel Mic. Ne-am întors cu multe plase. Printre altele am cumpărat și o sticlă de chardonnay din Chile. Când am dat să o bag în frigider m-am aplecat și am rămas înțepenit complet de șale. Lumbago. Și înțepenit am rămas până la Paște, de nu mă puteam ridica nici din pat. Urâtă boală. De ce există suferință pe lume? Nu putem doar să petrecem, să călătorim, să mâncăm și să bem și să ne simțim bine? N-am mai prețui binele dacă nu avem și rău?

Mă plictiseam în pat și am început să urmăresc filme pe telefon. În 4 zile am urmărit 14 filme, unele revăzute, altele în premieră. Am văzut și filme mai simple, dar și unele extraordinare. Las aici lista:

• Filantropica
• Slumdog Millionaire
• Tati part time
• Tati full time
• Marița
• Weekend de vis
• Along Came Polly
• 50 First Dates
• Scent of a Woman
• Heat
• Boogie
• The Shawshank Redemption
• Big Fish
• Catch Me If You Can

Vinul buclucaș ce a stat la baza infirmității mele temporare a fost băut la prânzul din Duminica Paștelui. După îndelungi sfătuiri cu Eufrosin Potecă dar și cu Inteligența Artificială am băut chardonnay chilian la friptura de miel. A mers excelent.

Vulcanii Noroioși. În una dintre poze se vede și Fiul cel Mic, pierdut în peisajul selenar.

Schitul Măgura, județul Buzău.

Aripioară de porc și piure de cartofi, la Casa Seciu, Boldești Scăeni, județ Prahova.

Chardonnay din Chile, sticla care m-a lăsat înțepenit la propriu.

O poveste despre doi oameni

 de Anonim

EPISODUL 3 - Întâlnirea

Eu am comandat un whisky și ea un negroni. 80 de lei un whisky single malt Ardbeg - din Islay, iar negroniul cam tot pe acolo. Ea nu ține la băutură, se îmbată de la un negroni făcut corect. Iar dacă nici în English Bar de la Athénée Palace nu e negroniul făcut corect, atunci nu mai știu unde. Eu a trebuit sa mai comand încă 2 pahare de whisky doar ca să intru un pic în atmosferă. Am comandat și ceva de mâncare dar nu mai știu exact ce. Un platou de brânzeturi și ceva pui o varianta de tika masala, parcă. Am aflat că ea era arhitectă la o firmă care lucra mai mult cu străinătatea, cu occidentul. Eu eram din upper management la o "respectable software company", cum ar fi zis Agent Smith. Trebuia să fiu un hotshot în firma ca să o impresionez. E greu să impresionezi o arhitectă, ca să fiu sincer. De fapt, eu mizasem pe faptul că va fi medic cardiolog. De fapt și scrisesem asta pe un bilețel acasă, ca sa mă dau mare ca am știut ce meserie își va alege. Nu am fost totuși foarte departe, ambele joburi au cam aceeași poziție în societate, o poziție foarte bună. Mai bună decat upper management la o firmă de software, fie ea respectabilă. Ea ghicise încă din urma cu câteva seri meseria mea închipuită, așa că a trebuit sa vin cu ceva nou. Pacat, meseria mea închipuită era cel puțin la fel de interesantă ca cea de arhitect. 

Aveam emoții și se vedea. Am vrut sa zic un banc, bun de altfel, dar am uitat total. Cu toate emoțiile, ne-am jucat bine rolul. Aveam și un fel de "safe word", un cuvânt cu care să "spargem al patrulea zid" și să ne adresăm ca persoanele din realitate. Am discutat vrute și nevrute, chiar și despre familiile oarecum inventate. A fost funny că ea m-a întrebat de unde sunt. Plănuisem să pun eu această întrebare, eu voiam să fiu din Brașov, dar aveam o variantă de backup și aș fi zis Cluj, pentru că mă gândisem că și ea își alesese tot Brașovul pentru personajul căruia îi dăduse viață. În fine, am zis Brașov, și ea a avut un moment de fâstâceală și a zis "Sibiu". M-am amuzat un pic în sinea mea și ca să fac puțin mișto de ea i-am zis că nu are accent de Sibiu :). Ulterior mi-a zis ca intr-adevar își alesese tot Brașov, dar a schimbat rapid. Cunosc oameni din Cluj care nu au accent, dar din Sibiu nu știu pe nimeni fără :)

Mai ieșeam la țigară, stăteam să mă gândesc cum să fac să mergem mai departe. Și nu-mi venea nimic în cap, practic mă cam intimidasem, așa bine îmi intrasem în rol. Și atunci... Ea a zis "ei bine, eu am o problemă. Mă atragi foarte tare". Ce să o dăm de gard...  Tot femeia... Era ceea ce așteptam. I-am zis că și ea pe mine și că am putea să urcăm în cameră, dar să avem grijă ca situația să nu degenereze. Dar înainte de asta m-am uitat în ochii ei și i-am zis cât de calm am putut given the circumstances "As vrea sa faci ceva pentru mine: sa te duci la baie, sa iti scoti chilotii sa iti faci o poza la pasarica și sa vii fara chiloti." A ezitat pentru o jumătate de secundă și a zis "Bine". A venit de la baie și mi-a arătat poza și mi-a dat chiloții. În Japonia Alex din Brașov ar fi plătit bani grei ca să păstreze acei chiloți în garderobă. În România doar i-a băgat în buzunar. Alex din București avea să-i returneze a doua zi. Atunci i-am zis că vreau să îmi arate păsărica live atunci și acolo. Parcă era hipnotizată. Și-a ridicat rochia în așa fel încât să nu o vadă nimeni (stăteam într-un colț și asta a ajutat) si mi-a arătat-o. O văzusem de nenumărate ori dar parcă atunci o vedeam pentru prima dată. Era fascinant că toți oamenii de acolo își vedeau de viața lor fără sa știe ca joacă ca figuranți într-un film romantic de succes. M-a întrebat dacă mi s-a sculat.. Of course! Am cerut nota și ne-am ridicat să mergem la treabă.

Am urcat în lift și acțiunea era să înceapă acolo. Dar erau camere de luat vederi. Nu mai există intimitate pe lumea asta… nici în liftul de la Athenee Palace.

Am ajuns in cameră. Camera ei, pentru că "la mine" era "dezordine". Așa stabilise scenaristul, pentru că adusesem și o jucărie pe care o mai folosim uneori. Era cam dubios ca un bărbat sa se ducă la o conferință în alt oraș cu vibratorul, iar scenaristul ăsta ține la astfel de detalii. 

M-am scuzat și m-am dus la baie. Când am ieșit, ea era in genunchi, îmbrăcată în rochia aceea neagră sub care știam că nu are nimic și în care arăta total knockout, precum am mai spus. And then some! Sunt peste 8 miliarde de oameni pe planeta asta și jumătate din ei sunt bărbați. În momentul ăla m-am simțit cel mai norocos dintre ei și l-am felicitat pe eu cel din urmă cu câțiva ani care și-a făcut curajul să o abordeze pe fata aia care a devenit soția mea. 

Norocos, da, dar norocul și-l face și omul. De la prima întâlnire a fost ceva, i-am tot zis și ei. Ceva ce nu mai simțisem cu celelalte fete pe care le mai întâlnisem. E interesant, eu nu sunt o persoana mistică, dar câteodată... Well, unele chestii te pun pe gânduri. Cred că forța aia de la prima întâlnire a fost cea care ne-a tras înapoi când, deși locuiam în aceeași casă, eram atât de departe unul de celălalt și nu ne-a lăsat să plecăm de tot. Mânați de acea forță am muncit foarte mult să readucem relația pe făgașul normal și să o reconstruim după mica noastră sincopă.

Am ridicat-o ușor de păr și am pus-o pe pat și i-am ridicat fusta și i-am legat mâinile cu o curea. Eu nu sunt foarte priceput în ale bdsm and stuff, dar am o latură dominantă și imaginație și unele chestii îmi vin destul de natural. I-am tras câteva palme la fund, spunându-i niște chestii, ce îmi trecea mie prin cap... că fusese obraznică... Și chiar fusese, femeie măritată avea gânduri porcoase cu străinul de la bar. Mi-a zis să-i dau și palme peste păsărică. Era așa de udă, nu am mai văzut așa ceva niciodată. 

Am luat-o apoi ușor, și am pus-o din nou în genuchi și i-am zis sa mi-o sugă. O trăgeam ușor de păr să o fac să se uite la mine. Chiar ea îmi spusese cu câteva zile înainte să fac asta. Apoi am ridicat-o și am pus-o capră pe o mică banchetă care era în cameră. Dar ea mi-a zis că vrea să intru în ea cu limba. Am pus-o pe pat și am început să îi ling păsărica. And then disaster struck! Erecția care mă slujește de fiecare dată nu mai era acolo. Nopțile nedormite plus emoțiile intense și-au spus cuvântul. Dar există și o parte bună la acest aspect: femeia are tot interesul pentru o pulă tare, așa că a trebuit să facă ceea ce trebuie făcut în aceste situații de restriște. Hihihi... După ce s-a rezolvat problema, am trecut din nou la treabă. Ne-am mai futut in câteva poziții cu dirty talk și tot ce trebuie și și-a dat drumul. Probabil vecinii  din camerele alăturate au aplaudat în picioare acest aspect. Trebuia să termin și eu și i-am zis ca vreau să îmi dau drumul în gura ei. După ce totul s-a gătat, am zis "that's a wrap", am mai stat puțin de vorbă și ne-am culcat. Eram încântați de faptele noastre de vitejie. Nu cred că e puțin lucru să duci la capăt un astfel de joc.

Am dormit buștean în noaptea aia. De obicei nu dorm bine la hoteluri, mai ales în prima noapte, dar acum parcă am plutit pe un norisor. 

A doua zi ne-am trezit, ne-am băut cafelele, ne-am râs, și ne-am bucurat de seara trecută. Parcă luasem Oscarul. Evident, situația a mai degenerat o dată, de data asta ca soț și soție. Personajele noastre plecaseră deja la casele lor din orașele lor, cu promisiunea că se vor revedea. La urma urmei, Brașovul și Sibiul sunt la o aruncătură de băț. De altfel, la ora acestei scrieri, cei doi au mai plănuit o întâlnire în weekendul ce urmează: la Poiana Brașov unde fata din poveste vine într-o evadare la aer curat. De data asta, din rațiuni bugetare, nu am mai ales un hotel, apartamentul nostru din București urmând să se transforme ca prin magie într-un luxos penthouse din cunoscuta stațiune montană și sigur din el nu va lipsi alcool de calitate.

Ne-am pus problema de ce, totusi, am ales să spunem ca avem familii. De ce nu eram oare doi oameni single? Oare asta ne spunea nouă subconștientul, că asta ne dorim: să ne ducem la vreo conferință cine știe pe unde și să facem sex cu un strain? Eu continui să cred că nu, și că este doar un joc al minții pe care l-am intensificat cu acest element al sexului interzis care, într-adevăr, pare mai excitant.

Aceasta este povestea Irinei din Sibiu și a lui Alex din Brașov. Nu știu dacă ea o va citi, nefiind o cititoare a blogului, dar dacă da: te iubesc, Irina!

 

O poveste despre doi oameni

de Anonim

EPISODUL 2 - Ziua Z

Știți de ce îi zice ziua Z? În engleză e D-Day, in franceză Jour J, sau heure H. Da, ați ghicit, e vorba de inițiala cuvântului: day, jour, heure, ziuă. But I digress... 

Deci rămăsese că mergem la hotel ca doi străini. Chiar... asta e ceva la ceea ce m-am gândit eu: dacă ești la vreo conferință într-un alt oraș, chiar altă țară, singur, nu cu colegi de muncă, la un hotel și te duci seara la bar să bei o bere. Și acolo întâlnești pe cineva care te atrage, intrați în vorbă, e chimie. Practic nu te știe nici vântul nici pământul. Ce-ai face? Ai merge mai departe? Asta mi se pare the ultimate test al fidelității. But I digress din nou...

Am ales hotelul: Athénée Palace, pentru că în poze ne-a plăcut barul. Am făcut câteva mici planuri cum ar trebui să se desfășoare intro-ul. Am vrut să alegem niște nume, dar am hotărât că vom avea aceleași nume, dar nu vom fi din București, și nici din același oraș. Dar nu am ales și orașul. Am hotărât că nu vom face sex preț de o săptămână înaintea jocului.

În ziua Z ne-am trezit și ne-am făcut treburile de sâmbătă. Eu nu am reușit să dorm după-amiază deși nu dormisem câteva nopți ca lumea. Anticiparea, emotiile... creierul mi-era pilaf.

Ne-am îmbrăcat. Eu mi-am pus pantalonii buni, o cămașă nouă pe care mi-o cumpărase chiar ea cu câteva zile în urmă și un pullover. Până la urmă era fantezia ei și trebuia sa mă prezint așa cum își imagina ea.  Ea, o rochie neagră. A petrecut ceva timp în baie sa se aranjeze iar când a ieșit, am avut un moment de panică. Era total knockout. Am stat sa mă gândesc dacă, în realitate, aș fi avut curajul să o abordez. Nu știu de ce, dar am știut că da. 

Ne-am suit în uber și am descins la hotelul Athénée Palace, un hotel încărcat de istorie. Cât timp ea a fumat o țigară, eu am făcut check-in-ul. Ce și-o fi imaginat fata de la recepție văzând buletinul de București? Pesemne că venisem cu amanta la hotel ca să o impresionez și ca să i-o trag. Ceva nu se leagă, de ce ai veni cu amanta la Athénée Palace ca să i-o tragi? Pe amanta se presupune ca o fuți oriunde, nu? Și dacă-i amanta și ai ajuns să o fuți nu înseamnă ca deja ai impresionat-o? Categoric fata de la recepție se înșela.

Am mers în recunoaștere sa vedem cum e English Bar. Planul era că ea se așeza la bar și eu veneam peste câteva minute, mă așezam lângă ea și îmi spuneam pick-up line-ul. Lucrasem ceva timp la pick-up line. Ziceam ceva de whisky, o bălărie, o glumiță. Mă întreb dacă ar fi mers și în realitate. N-o voi ști niciodată, și nici nu ma interesează. În cazul nostru mergeam la sigur. Dar barul arăta altfel decât ni l-am imaginat din poze. Era ceva lume si mese libere, așa că era aiurea ca o tipă singură să se așeze la bar, si nici planul B, cu așezatul la o masă parcă nu mergea. Așa că am decis rapid să trecem direct la planul C, făcut pe loc: aveam să ne întâlnim la lift, pe etaj și să mergem împreună și, sub pretextul că era singura masă liberă să ne așezăm amândoi la aceeași masa. Sunt sigur ca și Quentin Tarantino a schimbat în ultimul moment niște detalii ale vreunui film al sau. Lumea din jurul nostru nu ar fi bănuit nimic, ar fi crezut că suntem doi colegi de muncă aflați într-o călătorie de afaceri. 

Zis și făcut, am urcat în cameră, am pus la punct ultimele detalii și, după ce ne-am îmbrățișat ca să eliberăm nu-stiu-ce hormoni, am făcut un selfie ca să ne rămână amintire și am zis "Action". Eu am ieșit, și după puțin timp, ea. Ne-am văzut la lift și am coborât împreună la bar. În lift am fost exact așa cum am fi fost în realitate... Doi străini, puțin emoționați că era ceva ce plutea în aer. Am avut sentimentul că va funcționa. Am intrat în bar și am zis ceva de genul.. "ah si tu tot la bar aici mergeai.. ah, se pare ca nu e decât masa asta liberă, putem sta impreună?, desigur...". Barul era foarte misto. Era inspiring... Poate cineva chiar se gândise când a făcut designul că aici e locul în care niște oameni se vor întâlni întâmplător și se vor plăcea și vor face sex. Sau se vor preface că s-au întâlnit întâmplător. Nu am putut să fiu foarte atent la detaliile din jur, fiind preocupat de rolul pe care-l jucam, am remarcat doar că pe pereți erau poze cu actori celebri. Totul se lega, și noi eram actori în filmul nostru. Era, categoric unul din cele mai mișto baruri în care am fost vreodată. Din păcate extrem de scump, ceea ce îl face inaccesibil pentru o ieșire casual. Dar asta nu era o ieșire casual, iar consumația va fi plătită de firma la care lucra Alex din Brașov. 

VA URMA

O poveste despre doi oameni

 de Anonim

EPISODUL 1 - Prefață

Pe tipa asta, să-i zicem Irina din Bucuresti, am cunoscut-o în urmă cu câțiva ani, tangențial, prin niște amici. Deși singură, părea genul ăla inabordabil, dar cumva mi-am făcut curajul să îi cer numărul de telefon, deși nu avusesem o interacțiune prelungită. Long story short, destul de repede ne-am  căsătorit și am făcut un copil. Apropo, eu sunt Alex, tot din București. Relația a mers bine, cu suișuri și coborâșuri, ca orice relație. În urmă cu câteva luni fusese o mică sincopă, dar aceasta nu face obiectul acestei povești, deși, oarecum, se leagă. Cumva ne revenisem (deși era cât p-aci s-o bulim). Deci, lucrurile mergeau destul de bine, eram încă pe faza de revenire după problemă. 

Într-o seară am ieșit în oraș, într-o bodegă care ne aducea aminte de barurile cu fum din tinerețe. De altfel se fuma. Înăuntru. 

Știam ca în weekendul X putem lăsa copilul cu bunicii. I-am propus să mergem la un hotel. Să ne facem de cap. Îi mai propusesem asta în urmă cu ceva vreme, dar ideea a fost primită cu o oarecare reticență. Femeile au un comportament bizar. E greu să pătrunzi în mintea lor. Cum zicea Seinfeld, you have to pick up clues, everything is a murder investigation. Dar poate că asta face parte din farmecul lor, din joc, te face să fii mai atent la ea și în cele din urmă să o înțelegi mai bine, chiar și pe soția ta, cu care ești împreună de ceva ani. Cred că în felul asta relația evoluează. Știința e foarte clară în această privință: forget about suflete pereche, o relație se construiește. Cărămidă cu cărămidă. Nu îmi e nici acum clar de ce a fost reticentă atunci, dar eu nu m-am lăsat, ci am născocit o idee. I hatched a scheme. Atunci la bar i-am zis: Am putea să ne prefacem că nu ne cunoaștem, că suntem fiecare la vreun eveniment corporate la hotelul ăla și că ne vedem întâmplător și ne placem și facem sex. Totul s-a schimbat. Mi-a zis că asta e cea mai mare fantezie a ei. Lovisem jackpotul. 

Femeile cică au fantezii mai dark. Probabil secole de oprimare sexuală în care nu au putut să se exprime au împins gândurile în cotloane ascunse și întunecate ale minții lor și s-au transformat în fantezii mai degrabă dezaprobate de societate. Gândiți-vă, dacă un bărbat are fantezii cu două femei, o fantezie extrem de comună, pare ceva foarte normal, dar invers, dacă o femeie are o fantezie cu doi bărbați va părea ceva ciudat. Femeia aceea va fi catalogată în fel și chip.

Eu nu am fantezii dark în mod uzual. Zace și în mine un mic pervers, totuși. Fanteziile mele, desigur influențate de filmele porno, probabil că sunt împărtășite de milioane de bărbați din întreaga lume. Sex cu două femei, chiriașa care nu are bani, studenta care trebuie sa treacă examenul, hoața din magazin... Și altele... 

Sexul cu un străin e o fantezie comună a femeilor. Cred că se leagă și de dominare, de fapt de partea de submissiveness care zace în majoritatea lor. Dacă societatea te judecă, dacă, poate, și partenerul tău (sau posibilul tău partener)  te-ar putea judeca pentru că îți dorești să fii dominată, sa fii pălmuită la fund sau altele, mai soft sau mai hard, atunci un străin e cel care îți va îndeplini aceste dorințe, fără să întrebe, fără să te judece, un străin cu care nu te mai vezi niciodată. În fața lui nu trebuie sa te justifici, nu trebuie să îți fie rușine sau să te gândești oare ce o sa creadă despre mine. Te poți lăsa în voia dorințelor tale ascunse. Realitatea e că o astfel de întâlnire nu e dintre cele mai safe, și, probabil, pentru multe femei (mai ales dintre cele cu un apetit mai scăzut pentru risc), aceasta rămâne o fantezie. Ceea ce nu este neapărat un lucru rău. Dar dacă te combini cu cineva cu care poți fi tu însăți? Nu mai sunteți străini (pentru ca v-ați combinat, doh!), dar ce-ar fi dacă poți recrea fantezia într-un joc alături de acel cineva de încredere? În cele din urmă, fie că e fantezie, fie că e realitate, fie că e joc, totul se desfășoară în mintea noastră. De altfel, nici eu nu am niciun apartament dat în chirie la vreo chiriașă care stă prost cu banii și nici nu sunt security guard într-un magazin :) Și, de ce nu, și ca bărbat, mai degrabă într-un astfel de joc vei putea cere ceva ce îți dorești dar nu ai curajul să o faci poate pentru că ți-e teamă de o reacție negativă. Mie îmi plac jocurile. Am tot felul de jocuri în cap, de altfel îi mai propusesem și altele, dar nu i-au atras atenția (cu excepția unuia singur, clienta horny care vine la masaj, pe care l-am și jucat ca antrenament pentru ce avea să vină). Nu jocuri complexe, chestii care se regăsesc pe orice site porno. Dar să le faci alături de partener/ă e cu atât mai mișto și vei avea  pentru restul vieții niște amintiri neprețuite pe care să le împarți cu persoana asta specială din viața ta.

Zarurile fuseseră aruncate...

VA URMA

Senna

Am început să urmăresc Formula 1 încă dinainte de Revoluție, la Televiziunea Bulgară. Nu înțelegeam mare lucru, dar eram atras de bolizii care se întreceau în Marele Circ. Apoi, după '90, a început și Televiziunea Română să transmită în direct și am devenit imediat fan, duminică de duminică abia așteptam în fața micului ecran să văd diverse mari premii. Știam pe de rost calendarul, cunoșteam constructorii și piloții. Alain Prost, Nigel Mansell, Nelson Piquet, Gerhard Berger sau Jean Alesi, dar vedeta era Senna. Ayrton Senna de la McLaren Honda. Senna era magic, așa cum fotbalul la acea vreme îl avea pe Maradona, basketul pe Jordan, F1 îl avea pe Senna, cu siguranță unul dintre sportivii Top 10 all time din toate sporturile. Asistam probabil la sfârșitul perioadei romantice și în F1, când încă mai conta talentul pilotului în fața artificilor tehnice ale inginerilor constructori de mașini. De neuitat cursa de la Monte Carlo când Senna, cu un bolid net inferior Williams-ului Renault pilotat de Mansell l-a ținut pe britanic zeci de ture în spate, la final amândoi piloții dându-se jos din cockpit abia ținându-se pe picioare. 

Senna a murit la 1 Mai 1994, într-un accident în timpul Marelui Premiu al Statului San Marino de la Imola. Am fost cu toții bulversați, nu ne venea să credem, pentru mulți dintre noi brazilianul fiind un idol. Eram la liceu în clasa a IX a. A doua zi aveam istorie. Cu toții în clasă eram tăcuți, ca niciodată. Ciuc, colegul nostru, a ieșit în fața clasei și a vorbit cu profesorul. I-a spus cu multă tristețe în glas: "Domnule profesor, a murit Ayrton Senna. Am dori să ținem un moment de reculegere.". Profesorul de istorie știa și el despre tragedie. Ne-am ridicat cu toții în picioare și am ținut un moment de reculegere. Senna era și al nostru. A fost unul dintre cele mai emoționante momente din tot liceul. 

Am mai continuat să urmăresc o perioadă Marele Circ, cam până la victorile lui Hakkinen, după care m-am lăsat. Nu mai e ce a fost.