Televizorul

În octombrie 2020 m-am infectat cu virusul SARS-CoV-2 și am făcut o formă destul de rea a bolii. Nu a fost chiar de spitalizare, dar știu că am trăit multe zile în agonie, neputință fizică și psihică. Am scris la momentul respectiv pe blog despre această boală. O nenorocire nu vine niciodată singură. În acele zile mi s-a stricat și televizorul. Dormitam toată ziua, îmi măsuram concentrația de oxigen, mergeam la WC, eram cumva teleghidat, gândeam cu încetinitorul. Pe deasupra era și foarte trist fără televizor. M-am gândit să-mi cumpăr un televizor color nou. Am ales unul scump, marca SONY. Tehnologie japoneză. Am făcut comanda online de la un magazin foarte cunoscut în domeniu, am plătit toată suma în avans cu cardul. Au trecut 2-3 zile în care am și uitat de televizor; eram foarte speriat de evoluția bolii, era cam primul val de COVID adevărat, nu știam la ce să mă aștept, oamenii mureau pe capete. Într-o seară, la ora 23:15, sună telefonul mobil. Număr necunoscut, la care de obicei nu răspund, dar nevasta mă îndeamnă să o fac: poate s-a întâmplat ceva, cine știe? Răspund. La capătul celălalt al undelor radio: „Bună seara! Sunt la dumneavoastră în față. Aveți un televizor de ridicat.” Repet, ora era 23:15. Cine face livrări de televizoare la această oră? M-am îmbrăcat bine, mi-am pus o mască și am coborât. Strada era pustie. Dintr-o Dacia 1310 break (model de acum 25 de ani) coboară un tânăr în pantaloni scurți și hanorac, în ciuda vremii destul de răcoroase. Deschide haionul mașinii și scoate televizorul, pe care îl așază chiar în fața mea. Îl avertizez că sunt bolnav de COVID, însă nu pare să-l impresioneze; își aprinde o țigaretă și mă privește zâmbitor, cu un fel de curiozitate. Se reazemă de o aripă a mașinii și începe să mă chestioneze referitor la boală, în timp ce trage și suflă din țigaretă. Apoi știu că am vorbit tot felul de nimicuri până a terminat de fumat, după care ne-am luat la revedere, iar eu am urcat în apartament cărând televizorul cu greutate, pentru că oboseam foarte repede de la boală. Nevasta a fost convinsă 100% că este o țeapă; m-a pus să desfac televizorul și să-l instalez, deși ceasul se apropia de miezul nopții. Dar oricum altceva mai bun nu aveam de făcut. Am desfăcut cutia, am pus televizorul la curent și acesta mergea perfect. Era un SONY autentic. Culori plăcute, Android, ecran plat. O minune a tehnicii. În 2026, televizorul încă merge perfect. Dar tot te gândești: de ce să-ți aducă un televizor la ora 23:15, într-o mașină atât de ciudată?