luni, 6 februarie 2012
Amintirile unui copil gras
Îmi povestea un coleg de muncă cum în tabăra de la sfârșitul clasei a VII a și-a făcut o prietenă. Se pupa cu ea pe gură. În toamnă, când a venit ziua lui, a invitat-o și pe ea la petrecere. Singura fată, restul numai băieți, iar colegul meu era foarte mândru. Până în momentul când a găsit-o pe fată în dormitor sărutându-se cu limba cu doi dintre prietenii lui. În clasa a VII a, când copiii au 13 ani. Asta se petrecea în 1994. Eu am fost în clasa a VII a cu un an mai devreme și nu prea eram interesat de acest subiect. Nu știu de ce. Poate eram înapoiat mintal, dar la vârsta de 12-13 ani mă jucam fotbal de masă, un joc cu nasturi. Bineînțeles, pe vremea aia nu existau computere. Și nici fetele nu veneau să mă pupe, pentru că eram un copil gras. Nimănui nu-i plac copiii grași. I-am explicat asta colegului meu de la muncă și mi-a spus că am fost norocos. El s-a simțit distrus atunci, de ziua lui. Îmi amintesc totuși o întâmplare din tabăra în care am fost în clasa a VI a. Tabăra de la Băile Olănești. Eram cu toți colegii într-o discotecă, ca niște copii scăpați de acasă ce ne aflam. Unii mai șmecheri beau chiar și o bere, însă eu nu consideram că e bine să procedez astfel, așa că beam un cico. Jucam cu toții un joc idiot pe porunci. O fată din clasa a VIII a a primit poruncă să mă pupe pe mine pe gură, dar pe buze, nu cu limba. [ la inceput m-am codit, incercand sa par cat mai dezinteresat, desi in realitate imi cam placea colega. si tot intinzand ea buzele tuguiate in forma de inima spre ale mele si avand ochii inchisi,intr-un moment de maxima nebunie si pierdere a cunostintei, i-am intins spre buze ariciul care tocmai trecea prin gradinita unde se tinea ''marele ritual''.ariciul,evident speriat, s-a transformat in mana mea intr-un ghem de tepi,provocandu-i fetei o iritatie de toata frumusetea.tipetele ei,atunci cand a deschis ochii,m-au trezit brusc la cruda realitate si i-am daruit primul sarut adevarat care m-a dus direct in nirvana.desi pentru o vreme am devenit preferatul fetelor care o invidiau,oprobiul multumii prezente si furia fetei s-au abatut aproape instant asupra mea si am fost nevoit sa renunt pentru cateva zile la mesele de seara,ziua era mai putin periculos pentru ca aveam diverse activitati supravegheate de institutorii taberei si ''calaul''-protectorul fetei, pentru ca orice fata cat de cat aspectuoasa avea in acele vremuri admiratori, care neputand accede la statutul de prieten oficial, ramaneau undeva in umbra si aveau grija de ele, evident cu acceptul tacit al acestora si, uneori, cu obtinerea unor privilegii,cum ar fi o plimbare cu barca alaturi de grupul de prietene al fetei-putea sa razbata mai greu si de obicei trebuia sa se lase pagubas.] Era o ciudată, rockeriță care se dădea dură. Un fel de emo al vremurilor de atunci. Dădea din cap ca o turbată pe Thunderstruck a celor de la ACDC. Oricum a primit porunca de a mă pupa pe mine ca o pedeapsă, pentru că eu eram un copil gras de care nimeni nu dorea să se apropie. Până la urmă m-a pupat. N-am simțit nimic, pentru că priveam chestile acestea cu la fel de mult interes ca și Ignatius J. Reilly. Am aflat mai târziu că prin liceu fata asta a încercat să se sinucidă prin tăierea venelor. Apoi n-am mai aflat nimic despre ea. Dacă mai trăiește, probabil e vânzătoare la Fornetti.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
misto.
RăspundețiȘtergeredesigur, ca sa primim raspunsuri trebuieste pentru ca sa punem intrebari. deci: ce e cu paranteza aia, gabriel? de ce nu are diacritice acel text? e luat de pe serverele care gazduiesc inca locoprostia? ai citit mircea nedelciu zilele astea, or what?
in timp ce scriam textul de față s-a intamplat ca a trebuit sa plec de la computer. cand m-am intors cineva facuse o continuare. am pus in paranteze ce scrisese respectiva persoana, dupa care am continuat povestea adevarata. nu am auzit de mircea nedelciu.
ȘtergereFoarte faina chestie asta cu parantezele. Esti foarte detasat; eu, daca isi baga cineva nasul prin ceea ce fac/scriu, sunt in stare de acte de cruzime.
Ștergereinteresant. cine sa fi scris continuarea? pot beli sau blau bar?
ȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
ȘtergereEu am prins gustul fetelor prin clasa a II-a (8ani). Premiant fiind, am fost trimis la mare, la Navodari. Acolo ma jucam toata ziua de-a "atinsea" cu aia, cu care venisem. La un moment dat am obosit si m-am asezat langa cladire, pe trotuar; ma uitam la 5 fete(cu tate) cum jucau ceva, tot asa, pe porunci. La un moment dat au inceput sa-si deie porunci sa ma pupe iar dupa un timp asta devenise singura porunca.
RăspundețiȘtergereDupa ce una mi-a bagat limba-n gura, mi s-a facut scarba si am plecat.
mai bine bagi povesti d'astea pe blogul tau, decat sa pui acolo linkuri de videoclipuri. ar fi de mai mare interes.
ȘtergereScrisul "la 4 maini", foarte distractiv. :) Si detasarea din amintiri, de nepretuit.
RăspundețiȘtergere