sâmbătă, 14 mai 2016

Nikolai Vasilievici Gogol - Suflete moarte

Pavel Ivanovici Cicikov călătorește într-o droșcă pe cuprinsul vastului Imperiu Rus, undeva în timp cam după războiul de la 1812, când rușii s-au bătut cu Franța lui Napoleon. Cicikov are alături doi slujitori credincioși, pe vizitiul Selifan si pe lacheul Petrușka, iar la droșcă trag trei cai foarte vrednici, asta deși se spune despre unul din lăturași că este cam șiret. Îl vom însoți pe eroul nostru de-a lungul satelor din Rusia îndepărtată, pe la marile moșii și conace, vom cunoaște nenumărate caractere și tipologii umane asupra cărora Gogol stăruiește cu o deosebită pricepere, vom avea parte de pasaje descriptive minunate, vom fi părtași la corupția ce domnea peste societatea de atunci și vom constata cât de puțin s-au schimbat lucrurile în 200 de ani referitor la acest aspect. Și toate astea pe fondul unei ciudățenii, pentru că Cicikov umblă după suflete moarte, adică caută țărani iobagi care au murit, însă nu au fost scoși din listele de evidența populației.


Se spune că Gogol a înnebunit scriind acest roman. A ars manuscrisul de două ori, susținând că diavolul l-a influențat să-l scrie. Opera, în varianta actuală, e neterminată și are lipsă capitole, dar asta nu-i știrbește cu nimic din măreție. (Vorba lui Gellu Naum: "Şi iar lipsesc mai multe file din cronica acelor zile"). E o carte de Top 5 all time, o carte așa cum doar rușii pot scrie și nu știu, nu mă pricep la istoria literaturii, dar cred că acest Gogol e tatăl întregii literaturi ruse, cred că de la el a plecat totul.

De-a dreptul încântător este modul de adresare al autorului, felul în care-l invită pe cititor să afle povestea, comentarile pe care le face pentru ca totul să fie cât mai bine înțeles. Un umor și o înțelepciune aparte în cartea asta și o chestie foarte importantă, a trecut testul timpului. Este o carte actuală. Păi sunt cărți de acum 30 de ani care par învechite, expirate, dar opera lui Gogol pare nouă-nouță.

Am impresia că pe vremuri scriitorii erau diferiți față de cei din prezent, în sensul că proveneau din clasele de sus ale societății. Erau bogați, aveau de toate, scriau de plăcere. Se spune că Gogol a cerut în căsătorie o contesă. Gândiți-vă la Tolstoi, care avea ditai moșia. Aveau o chemare, o vocație pentru scris, nu se gândeau la bani, ei erau clasicii literaturii, nu scriau de foame, ci din har. Gândiți-vă de exemplu la ce fel de viața duce bietul Adrian Schiop ori alți contemporani.

Oare de ce nu face Tarantino film după cartea lui Gogol? Sau ceva în genul Aferim!, se pretează subiectul foarte bine pentru un road movie.

În cele ce urmează am făcut un mic rezumat, pe capitole. E vastă cartea și peste o vreme se așterne uitarea peste toate. E bine să ne reamintim.





Volumul intai

Capitolul I – Eroul nostru, Pavel Ivanovici Cicikov, soseste in orasul N.N. , resedinta de gubernie. Se instaleaza la hotel. Serveste masa de pranz: “ciorba cu pateuri, creier cu mazare, carnati cu varza, friptura de gaina indopata, castraveti murati si nelipsita placinta din foi”. Se pare ca nu a fost mult, pentru ca si seara a mancat “o portie de friptura rece de vitel, cu o sticla de ciorba acra si cu un somn zdravan”. In vremurile alea (probabil pe la 1830) oamenii avea stomacuri mult mai puternice. Cicikov e insotit de doi servitori, vizitiul Selifan si lacheul Petruska. Se culca si a doua zi porneste prin oras pentru a se cunoaste cu inaltii demnitari din zona, mosieri si alte fete importante. Foarte inteligent Cicikov, stie ce sa spuna la momentul potrivit stie cum sa se comporte. E placut de toata lumea.

Capitolul II. Incep vizitele pe la mosierii din zona. Pentru a cumpara suflete moarte. Primul vizitat este Manilov, un om deosebit de lingusitor. Faze memorabile cu cei doi poftindu-se reciproc de mai multe ori sa intre pe usa, ori discutand numai in superlative despre conducatorii orasului, un fel de baroni locali ai vremurilor acelea. Manilov cedeaza sufletele moarte fara bani, ba chiar ia asupra lui si cheltuielile pentru acte.

Capitolul III. Cicikov si Selifan ratacesc drumul si se trezesc noaptea in fata unei case necunoscute. Bat la poarta si cer gazduire. Proprietareasa e o femeie in varsta, numita Nastasia Petrovna Korobocika. Adopta o atitudine umila si se cam vaita de toate alea in fata lui Cicikov. Nu vrea sa-i vanda sufletele moarte, dar Cicikov o imbarliga cumva ca el se ocupa si de achizitii pentru stat si ca o va trece pe lista, iar batrana e foarte incantata de lucrul asta. Ii da sufletele moarte pentru 12 ruble in hartie (aflam de la traducatorul cartii ca la vremea respectiva rublele de hartie erau mai puternice ca cele in monezi de argint). Dupa tranzactie, Cicikov are parte si de o gustare: “Ciuperci, pateuri, minciunele, branzoaice, turte, clatite, placinte cu felurite umpluturi: ceapa, mac, branza de vaci, caimac si cate si mai cate.”.

Capitolul IV.  Dupa noaptea petrecuta la Korobocika, a doua zi Cicikov pleaca mai departe si opreste la un birt, unde il intalneste pe mosierul Nozdriov, care venea insotit de cumnate’sau de la iarmaroc, unde pierduse nu doar banii, dar si trasura la jocul de carti. Nozdriov este un foarte mare laudaros si-l pofteste pe Cicikov pe la el la conac. Cateva ore, pana slugile pregatesc masa, il plimba pe Cicikov pe mosiile sale. Apoi mananca si beau mult la masa si sfarsesc prin cearta. Nozdriov ii spune ca-i da sufletele pe degeaba, dar sa-i cumpere ba armasarul, ba cainii, cerand preturi exorbitante. Se apuca sa joace dame, iar Nozdriov triseaza. Intr-un final cheama argatii sa-l ia pe Cicikov la bataie, dar tocmai atunci vine militia la Nozdriov, asa ca eroul nostru scapa si pleaca mai departe, dar fara a se procopsi cu vreun suflet mort.

Capitolul V. Pe drum au un mic incident, in sensul ca se lovesc de o alta brisca in care erau doua femei, dintre care una tanara si destul de prezentabila. Apoi ajung intr-un sat cu case frumoase si bune, satul mosierului Sobakievici, care seamana cu un urs. Vorbesc de asemenea despre persoanele din conducerea orasului, dar spre deosebire de Manilov, Sobakievici ii vorbeste numai de rau pe toti. Dupa o masa de pomina, incep tratativele pentru sufletele moarte, iar Sobakievici arunca un pret incredibil: 100 ruble/bucata. Cicikov ii ofera 8 grivne. Sobakievici incepe sa vorbeasca despre toti mortii, cat de buni meseriasi erau si ce oameni cinstiti si subliniaza ca nu poate lasa din pret, desi vinde doar suflete moarte. Pana la urma da cu 2,5 ruble sufletul.

Capitolul VI. Cicikov ajunge la tristul si batranul mosier Pliuskin, unde totul este intr-o imensa stare de degradare, iar stapanul locurilor este de o zgarcenie absolut fabuloasa. Este singurul loc unde eroul nostru nu este servit cu nimic. Cicikov il ia pe Pliuskin la sentiment si-i spune ca-l scapa de sufletele moarte pentru care oricum trebuie sa plateasca bir si ca-i ofera si niste banuti in schimb. Zgarcitul se ofera sa-i dea si numele cu iobagii fugiti, nu doar mortii. Dupa asta inapoi la hotel, unde dupa achizitiile facute pe la mosieri, adoarme cu inima curata.

Capitolul VII. Cicikov se trezeste foarte binedispus si incepe sa-si contabilizeze sufletele moarte. Isi inchipuie povestile de viata ale unora dintre sufletele achizitionate. Apoi iese cu gand sa mearga spre curte (asa este numita institutia statului, un fel de primarie) unde va perfecta actele de vanzare cumparare ale sufletelor. Se intalneste cu politicosul si lingusitorul Manilov si merg impreuna. Avem o descriere a institutiei statului, care seamana foarte bine cu imaginea din zilele noastre. Functionari lenesi, functionari corupti, birocratie. Sobakievici astepta deja la presedinte. Cicikov da o mica atentie unui functionar, ajunge la presedinte si totul decurge conform planului. Pentru a-l sarbatori pe proaspatul proprietar, gragurii si mosierii merg la seful politiei si trag un chef de pomina cu vodka si bucate alese. Cicikov se imbata si ajunge acasa dus de vizitiul presedintelui, care era un flacau de isprava obisnuit cu asemenea situatii, cu o mana strunea caii, iar cu o mana il sustinea pe Cicikov. Dupa ce Cicikov se culca, cei doi slujitori ai sai merg la o carciuma in apropiere, iar dupa un timp se intorc si ei beti si se culca.

Capitolul VIII. Achizitiile lui Cicikov sunt subiect de barfa prin oras, toata lumea dandu-si cu parerea despre ele. Se duce vestea ca Cicikov e milionar, din moment ce a cumparat atatia oameni. Lumea se intreaba cum vor fi stramutati atatia tarani. Apoi autorul vorbeste putin despre femeile din oras, o caracterizare colectiva interesanta. Cicikov primeste o scrisoare anonima de la una din femeile orasului, iar aceasta ii spune ca poate o va descoperi la balul guvernatorului, la care Cicikov va participa. La bal toata lumea il inconjoara cu admiratie (ca deobicei) pe Cicikov. Inclusiv femeile care se lupta pentru atentia lui. Surpriza de proportii, fiica guvernatorului este chiar fata de 16 ani cu care Cicikov a avut accident cu drostile. Minunata si frumoasa fata, Cicikov ii spune tot felul de povesti dar ea nu pare impresionata. Totul se strica cand apare Nozdriov pe jumatate beat si incepe sa strige in gura mare ca Cicikov a cumparat de fapt suflete moarte. Cicilov pleaca suparat acasa, adica la hanul binecunoscut de noi. In finalul capitolului se intampla o alta belea. In zorii zilei apare Korobocika in oras, pentru a se interesa cu cat se da un suflet mort, fiind convinsa ca Cicikov a tras-o pe sfoara la pret.

Capitolul IX. Doua doamne din inalta clasa a orasului stau de vorba. Zvonurile raspandite de Korobocika s-au cam imprastiat peste tot. Doamnele ajung si la subiectul Cicikov, subiect care era la ordinea zilei printre toti. Femeile il discuta in cercurile lor, barbatii separat intre ei. Ce e cu acest Cicikov? Ce vrea cu sufletele moarte? Vrea sa o rapeasca pe fata guvernatorului? Guvernatorul primeste doua hartii oficiale, una in care spune despre un falsificator de bani aflat in gubernia lor, alta despre un talhar evadat dintr-o gubernie vecina. O fi Cicikov? Barbatii merg acasa la seful politiei pentru a dezbate.

Capitolul X. Acasa la seful politiei, dirigintele postei spune povestea capitanului Kopeikin, care a luptat in razboiul de la 1812 si a ramas fara o mana si un picior. Se duce la un general in capitala sa-i ceara o pensie, dar nu primeste nimic. Se intoarce acasa si nu se mai stie nimic despre el, dar tocmai atunci in zona incepe sa prade la drumul mare o banda de banditi temuti. Asta e povestea dirigintelui postei, dar ceilalti barbati rad de el, pentru ca dirigintele crede ca Kopeikin e Cicikov, dar desigur Cicikov nu are vreo infirmitate. Oamenii nu stiu ce sa mai faca, sa-l aresteze pe Cicikov, ce sa faca cu el? In timpul asta Cicikov e un pic racit si ramane 3 zile in camera de hotel si nu stie de ce nu il mai viziteaza vechii lui prieteni, edilii orasului. Dupa insanatosire se gandeste sa-i faca o vizita guvernatorului si ramane surprins cand portarul acestuia ii spune ca are porunca sa nu-l primeasca. La fel de rece il trateaza toti fostii sai prieteni din orasul N.N. Se retrage in camera de hotel unde-l viziteaza Nozdriov care-l instiinteaza ca lumea prin oras il socoteste un raufacator. Se hotaraste sa paraseasca orasul a doua zi in zori.

Capitolul XI. A doua zi tot mai intarzie cu vreo 5 ore, dar intr-un final pleaca din orasul N.N. si ne asternem la drum, Cicikov adoarme in drosca dand prilej autorului de a povesti cate ceva despre viata eroului nostru, despre care nu stim mai nimic, nu-i asa? Provine dintr-o familie de nobili saraciti, dintr-un sat oarecare. Taica’su il duce la o matusa la oras, ca sa poata urma o scoala buna. Cicikov in scoala incearca sa fie pe placul profesorilor, urmand povata tatalui. La fel va proceda si la slujba, unde se remarca imediat. La un moment dat ajunge la vama, se dovedeste extrem de corect, ii prindea pe toti traficantii (spune ca autorul ca devenise spaima jidanimii poloneze). E apreciat de superiori si avansat. Cicikov asta astepta, acum se asociaza cu un coleg si da un tun mare, luare de mita. De la nivelul asta era deja altceva, decat de la nivelul de simplu slujbas unde ar fi luat bani mult mai putini. Colegul il da in gat si e prins. Scapa fara puscarie, dar pierde toti banii. Mai ramane cu vechea ferma si ii vine ideea ca ar putea obtine bani din ipotecarea iobagilor si asa ajunge sa cumpere suflete moarte. Acum ni se explica ceea ce face el la inceputul cartii.

Volumul al doilea

Capitolul I. Merge Cicikov cu cei doi iobagi ai sai si ajunge la un conac frumos. Acum intra in scena proprietarul conacului, un anume Andrei Ivanovici Tentetnikov, 33 de ani, neinsurat. Cam lenes. Dormea pana tarziu, statea mult in pat, nu se ocupa de treburile de pe pamanturile lui. Era totul cam de izbeliste. Aflam povestea lui Andrei si nereusitele lui in slujba statului, la Petersburg. Apoi, toba de carte fiind, se intoarce sa conduca mosia. E prea bun cu iobagii si treaba nu merge bine. I se cam ia si lasa totul la voia intamplarii. Il ia pe Cicikov drept un profesor care calatoreste prin lume si-l invita oaspete la conac, unde Cicikov se si instaleaza.

Capitolul II. Cicikov il viziteaza pe generalul Betriscev, pe a carui fata Tentetnikov o curtase mai demult, dar din niste nimicuri se certase cu generalul si acum nu se mai vizitau. Cicikov ii vorbeste frumos generalului si-l face sa creada ca Tentetnikov scrie o istorie a generalilor care au luptat in razboiul de la 1812, deci este inclus si el. Astfel inima generalului se imbuneaza si spune ca nu are nimic cu Tentetnikov. Pe fata generalului o cheama Ulinka. Cicikov il pacaleste pe general cum ca are un unchi de 80 de ani cu o mosie mare pe care i-o lasa lui doar daca reuseste sa-i aduca 300 de suflete si-l roaga pe general sa-i dea 300 de suflete moarte, iar acesta se amuza de poveste si spune ca-i da.

Capitolul III. La drum catre colonelul Koskariov, insa desteptul de Selifan rataceste drumul si ajung la Piotr Petrovici Petuh. Boierul asta e un mare mancau si-l ospateaza pe Cicikov foarte frumos, chiar il obliga sa manance mult mai mult decat poate. Dupa masa organizeaza si o plimbare cu barca pe lac, iar apoi o cina smechera, iar dimineata un mic dejun cu foarte multe feluri de mancare. La Petuh, Cicikov il cunoaste pe un anume Platonov, om cam plictisit si care se hotaraste sa umble cu Cicikov prin lume. Pleaca cu Platonov spre cumnatul acestuia, Konstantin Kostanjoglo, un om deosebit de gospodar si muncitor. Pe mosia lui totul arata excelent, dar si acest boier se pare ca nu se da in laturi de la munca si munceste cot la cot cu taranii lui.

Capitolul IV. Kostanjoglo ii imprumuta fara dobanda 10 mii lui Cicikov, pentru ca acesta sa-si cumpere si el o mosie, visul lui dintotdeauna. Merg la Hlobuev, a carui mosie e o totala paragina, iar omul asta pare ca nu are nici dupa ce bea apa. Parloaga peste tot, case darapanate, tarani fugiti. Se inteleg la pret si Cicikov cumpara mosia, apoi pleaca alaturi de Platonov si se intalnesc cu fratele acestuia, care le spune despre un anume Lionitin, care le-a furat niste pamanturi. Il trimit pe Cicikov sa vorbeasca cu acest Lionitin. Aici cam lipsesc pagini din manuscris si nu intelegem prea bine ce se intampla, cert e ca Cicikov si Lionitin pun la cale niste afaceri necurate. Imbogatire, pamanturi, etc.

Unul dintre ultimele capitole. S-au pierdut multe din manuscris. Se pare ca Cicikov a facut multe afaceri necurate, iar acum e bogat. Insa vin jandarmii si-l arunca in inchisoare. Este salvat de un anume Murazov. Cicikov iese din inchisoare dupa cateva ore de stat si paraseste orasul. Pe jumatate se cumintise. Dar cine stie pe unde il vor mai purta pasii?







                            457 pagini, Editura Polirom, Stele Nopți și Zile Blog: 5
                                         (stele: 5-excepțională; 4-foarte bună; 3-bună; 2-așa și așa; 1-slabă; 0-proastă)




5 comentarii:

  1. Mantaua, Nasul si Insemnarile unui Nebun ai citit?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu încă. Dar le am și le voi citi negreșit.

      Ștergere
  2. Te-ai apucat de literatura clasica și de recenzii lungi! Frumos

    RăspundețiȘtergere
  3. Am început sa citesc "Suflete moarte" de 3 ori. Toate cele 3 tentative au avut loc după ce am intrat la facultate. Îmi povestise un var ca are o scena un care autorul zice ceva de genul "și cat timp eroul nostru traversează aceasta camera, sa vorbim despre nu știu ce"... m-a cucerit ideea unei astfel de naratiuni dar n-am ajuns niciodată la scena respectiva. Pur și simplu nu ma prindea.
    Eram într-o perioada în care îmi împărțeam timpul intre Club A și mesele gratuite de la casino Princess.
    Iar pentru un provincial scăpat în București era prea mult sa ma concentrez mai mult de 5 minute la un text.
    Veneam și după "Crima și pedeapsa" care e un fel de film cu karate pe langa orice altceva an citit în vremea respectiva.

    Exista o vreme pentru scris și exista o vreme pentru citit.




    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, are multe astfel de scene. La un moment dat il lasam pe eroul nostru in brisca sa doarma, iar autorul incepe sa povesteasca din alte timpuri.
      Citeste-o acum. Dupa cum zicea si fostul mare user kant emir, cartile se inteleg altfel odata cu trecerea anilor.

      Ștergere