Toamna în parc

Toamna a îmbrăcat întreg parcul într-un covor de frunze multicolor : galbene şi ruginii. Singurii arbori care nu s-au scuturat sunt coniferele, deoarece ei rămân veşnic verzi. Cocorii au plecat demult în ţările calde. Doar vrăbiuţele, guguştiucii şi ciorile se mai pot întrezări, aceste păsări petrecând iarna în ţara noastră. Dupa un molid, ariciul scormoneşte pământul, căutând furnici sau poate un şarpe.Pentru că plouă în continuu de astă noapte, pe aleile pustii ale parcului s-au format bălţi ce numai încălţat cu cizme de cauciuc le poţi străbate.

Am găsit acest text în caietul de compunere al elevului Becheru Mihai de la clasa a III a D. Probabil şi-l uitase pe o bancă. Ploaia a şters restul textului. Am lăsat caietul unde-l găsisem şi m-am îndreptat către malul lacului. Ploua în continuu încă de azi dimineaţă, dar îmi place să merg prin ploaie mai ales dacă am umbrelă. Nu am stat foarte mult lânga lac şi am auzit o voce binecunoscută în spatele meu, salutându-mă. Fata din parc, cu ochii săi mari, se plimba ţinând în mână o umbrelă roşie cu motive chinezeşti, nu japoneze. M-am obişnuit să o numesc simplu, fata din parc, pentru că în parc ne-am întâlnit prima oară din întâmplare. Am stat o vreme tăcuţi după care mi-a spus următoarea poveste, pe care o citise într-una din cărţile ei filozofice :

În speranţa de a atinge binele suprem, un ascet s-a silit, vreme de patruzeci de ani, să nu doarmă noaptea. Pentru a reuşi, işi punea în mod regulat sare în ochi, care au devenit în timp două cupe de sânge.Într-o noapte însă, ajuns la capătul puterilor, a adormit. Iar în somn i s-au arătat Paradisul, Dumnezeu şi îngerii. Ascetul s-a trezit întristat şi a spus: "Am căutat toate astea încercând să rămân treaz. Şi nu le-am văzut decât adormit."

După ce a terminat povestea, mi-a spus că se grăbeşte. Şi-a luat rămas bun şi a pornit spre partea de nord a parcului. Am urmărit-o cu privirea o vreme, apoi mi-am continuat plimbarea. Caietul de compunere al elevului Becheru Mihai dispăruse de pe bancă.