Filme din alte vremuri (2)

Înainte de '89 ai meu aveau bani să-și cumpere mașină. Așteptau rândul, cum se obișnuia în acele timpuri, dar a venit Revoluția cu inflația, așa că pe la începutul anilor '90, din toată agoniseala lor cu banii de mașină au putut cumpăra un video player marca Orion. Nu cred că ei au văzut mai mult de cinci casete la acel video, însă eu l-am întrebuințat ceva. În fața blocului nostru apăruse o rulotă, care pe vremuri cu siguranță servise proprietarilor drept casă prin campingul de la Dârste ori cel din Mamaia, ori poate pe Valea Cerbului, la marginea apei între Bușteni și Gura Diham, dar acum, la bătrânețe, servea drept centru de închirieri casete video. Persoana care facilita închirierea casetelor video cu filme era nea Mitică, de la scara B, pe care tot cartierul îl cunoștea. Se adresa tuturor cu apelativul "guriță", fete sau băieți, copii sau oameni de seamă cu el, așa că noi îi spusesem nea Mitică Guriță. Deși nu are legătură cu subiectul nostru, să menționăm totuși că băiatul lui Guriță era numit Muscă, un om mărunțel, mai mare cu vreo 3-4 ani ca cei din generația mea, dar extraordinar de bun la tenis de masă. Eu de câte ori jucam cu el, eram eliminat cu 6-0 sau 9-1, nu ajungeam niciodată să joc setul până la 21. Revenind la povestea noastră, cu filmele, să spunem că nea Mitică, sau Guriță pentru cunoscuți, avea un catalog de unde clientul alegea filmul respectiv. Catalogul era imprimat (probabil la cineva la serviciu, pe o matricială, pentru că acasă nu avea nimeni imprimantă în acele vremuri), iar fiecare foaie era îmbrăcată în țiplă. Fiecare film avea un număr, care de asemenea era scris cu un marker pe casetă, astfel încât lui Guriță să-i fie ușor să o găsească. De multe ori veneai cu gând să închiriezi un film, dar acesta era dat unui alt client, așa că plecai acasă cu altceva decât îți propusesei, dar oricum nu conta, la vremea aia eram cu toții mari consumatori și vedeam absolut orice. Caseta se închiria pentru 24 de ore, iar peliculele nu erau subtitrate, ci dublate de legendara Irina Margareta Nistor. Pe lângă număr și titlul filmului, catalogul lui Guriță conținea și genul peliculei respective: acțiune, bătăi (chiar așa scria, erau la mare modă), SF, romantic, western și.....porno. La filmele porno nu erau neapărat titluri, ci câte o descriere succintă de tipul: "cu blonde", "orgie", la duș" etc. La vremea respectivă eu și prietenii mei aveam 13-14 ani și luam o grămadă de casete porno de la Guriță. Nu ne zicea nimeni nimic, nu erau regulile audiovizualului din zilele noastre, nu era impusă niciun fel de restricție. Lui nea Mitică nu i se părea nimic ciudat dacă un copil de clasa a VII a îi cerea un film porno. Dacă îl avea la rulotă, îl inchiria cu mare plăcere pentru respectivul puști care avea o zi memorabilă până veneau părinții de la serviciu. În prezent rulota lui Guriță a fost demult ridicată iar pe locul ei a fost făcut un loc de parcare pe care Primăria îl inchiriază la un preț bun doritorilor, iar eu scotocind prin cutia mea cu filme vechi, filme pe care totuși le-am colecționat la peste 10 ani de la vremurile în care închiriam casete video, am găsit alte două filme pe care le-am urmărit, după cum urmează:

Bin-jip (빈집, Coreea de Sud, 2004). În unele cercuri filmul se numește 3-Iron. Scris și regizat de celebrul Kim Ki-duk, pelicula spune povestea unui tânăr singuratic care pune pliante publicitare pe la ușile oamenilor pentru a-și da seama dacă respectivii proprietari sunt sau nu acasă. La cei care nu au ridicat pliantul agățat de clanța ușii, intră prin efracție pentru a petrece timpul în casa respectivă. E cuminte, nu fură nimic, ba chiar le spală rufele proprietarilor sau le face câte o reparație prin casă. Își pregătește masa, se uită la televizor, doarme și pleacă, lăsând totul în ordine, către o nouă locație. În una dintre case, care părea pustie, dă peste o femeie frumoasă, care stătea în liniște. Femeia era bătută, victimă a violenței domestice. Între cei doi se conturează o poveste de dragoste de mare frumusețe, sporită de faptul că cei doi nu își vorbesc absolut deloc pe parcursul filmului. Se înțeleg doar din gesturi, din priviri, parcă asistăm la un film mut în ce-i privește pe îndrăgostiți. Aici mi s-a părut artă, nu oricine poate crea așa ceva. Metaforic și modul în care cei doi se regăsesc la final și fraza cu care se încheie filmul: “Este greu de spus dacă lumea în care trăim este realitate sau un vis.”. Un film care mi-a plăcut enorm atât prin subiect cât și prin jocul actorilor și modul în care totul a fost pus în scenă. Trebuie să revin și la alte capodopere ale maestrului Kim Ki-duk.

Dogville (Danemarca/co-producție internațională, 2003). Avem de-a face cu un alt mare regizor și scenarist, danezul Lars von Trier și cu ideea sa incredibilă de a realiza acest film aidoma unei piese de teatru, întreg cadrul filmului fiind o scenă. Mai bine așa, privitorul s-a focalizat pe trăirile personajelor, pe sentimente, pe latura psihologică, pe dinamica uluitoare a poveștii. În rol principal australianca născută la Honolulu, Nicole Kidman o interpretează pe Grace, o străină care se ascunde în orașul Dogville, unde la început este primită cu simpatie de locuitori. Un film care ilustrează natura mizerabilă a oamenilor și caracterul lor infect. După cum a spus creatorul acestui film: “Răul se poate naște oriunde, atâta timp cât situația este potrivită pentru asta”. M-a cuprins și pe mine ura și scârba urmărind acest film, de i-aș fi împușcat pe toți în cap, deci finalul pot spune că m-a mulțumit pe deplin. Interesant după tragerea cortinei, piesa Young Americans a lui David Bowie și imagini ilustrând sărăcia din USA. Pe Wikipedia, citind despre acest film, găsim și o trimitere la Quentin Tarantino. “Regizorul și scenaristul american Quentin Tarantino a numit filmul drept unul dintre cele mai bune 20 care au fost lansate în timpul carierei sale active de regizor (care a fost între 1992 și 2009 când a fost intervievat).  El a spus că dacă ar fi fost scris pentru teatru, Trier ar fi câștigat un premiu Pulitzer.”. Un lucru nu înțeleg. 8,0 pe imdb (care este ok) și 61 pe metacritic. Cum doar 61 pe metacritic? Penibil pentru cei care au dat acest rating. E film de 90. Cel puțin!