Casa Seciu. Zoo Ploiești.

Nevasta nu a părut impresionată de ultima noastră excursie, la Cetățuia Măgura, dar când am adus vorba de o altă călătorie culinară, era deja la mașină, pentru a fi sigură că de data asta nu mai rămâne acasă. Însă acum a rămas acasă fiul cel mare, care a preferat, după cum e și normal, o întâlnire cu prietenii lui, la mall. Așa se întâmplă cu copiii, cresc, își fac propriul anturaj, uitând de bătrânii lor părinți. Încă ne mai bucurăm de fiul cel mic, așa că am pornit toți 3 către o nouă aventură.  Pentru că nevasta a fost nou venită în grupul nostru, i-am impus de la început că va trebui să plătească masa. Nu doar a noastră, a oamenilor, ci și a mașinii, care era pe roșu la benzină. S-a conformat, făcând plinul la benzinăria RBC de pe DN1, iar apoi ne-am îndreptat către orașul Boldești-Scăeni, din județul Prahova, cunoscut celor care au frecventat orele de geografie din gimnaziu pentru extragerile de țiței din zonă. În preajma localității chiar am putut observa câteva sonde, dar și multă viță de vie, plantată în terase, pe dealurile din zonă, unde șoseaua șerpuia, ducându-ne către vârf unde se afla și obiectivul nostru, Casa Seciu, un han despre care am citit pe internet și unde ne-am propus să mâncăm în această zi de sâmbătă.

Deși suntem hămesiți, aruncăm mai întâi o privire în jur, observând havuzul cu pești aurii și fântână arteziană, grădinile foarte bine întreținute ale localului, unde se poate servi masa (nu a fost cazul nostru, fiind o zi ploioasă), priveliștea uluitoare către vale. Ne-am îndreptat către clădirea principală, unde am fost întâmpinați încă de la intrare de un servitor căruia i-am spus că am vrea să mâncăm ceva, drept pentru care ne-a condus într-o sală de mese foarte elegantă. Nu am putut să nu observ de prima dată fața de masă albă. În ultima vreme restaurantele nu mai practică față de masă, servindu-ți mâncărurile pe niște hârtii pe care deobicei este scris meniul, ceea ce nu mi se pare deloc elegant.

Felul 1: ciorbă de burtă (fiul cel mic), supă de dovleac cu jumări de rață (nevasta), ciorbă de burtă (eu)
Felul 2: schnitzel cu sos de ciuperci (fiul cel mic), schnitzel cu sos de ciuperci și legume la tigaie (nevasta), pastramă de berbecuț cu mămăligă și murături (eu)

Politețe la servire, preparate foarte gustoase, am mâncat atât de bine încât nici n-am mai putut cere desert, deși ospătarul ne-a îmbiat. Singurul impediment în astfel de situații, șofer fiind, este că nu pot bea alcool. Am băut un suc după pastrama de berbecuț. Cum vine asta? Jenant.

Nevasta a fost foarte încântată de toată atmosfera, încât i-a spus ospătăriței să pună un tips de 15%, iar aceasta a fost atât de fericită de ne-a mulțumit de vreo 10 ori, cu plecăciuni cum am văzut că fac japonezii prin filme. Mai rămânea să spună: “Arigatou gozaimasu!”. Ne-a condus cu plecăciuni până la ieșire, chestie care ne-a stingherit oarecum, noi nefiind obișnuiți cu asemenea comportament. Și mie mi-a plăcut mult la Casa Seciu, loc primitor, ai ce vedea în jur, serviciu bun, mâncare de calitate și foarte variată, nicidecum doar obișnuita ceafă de porc cu cartofi congelați dintr-un restaurant banal. Chiar și modul de punere în farfurii a fost unul inteligent și atrăgător pentru client.

Cu burțile pline ne-am hotărât să vizităm Zoo Ploiești, aflată în localitatea Bucov. Chiar dacă afară ploua mocănește. Era cam ora 18. Grădina Zoologică pustie, dar porțile deschise. Nu era nimeni care să ne taie bilete, așa că am intrat fără să plătim. Pustiu pe alei, nici angajați, nici alți vizitatori. Doar animalele stăteau cuminți în cuști, unele mâncau nebăgându-ne în seamă (de pildă iepurii și zebra), altele se uitau curioase la noi (căprioara și maimuța), iar deodată a început leul să ragă foarte puternic. Se auzea de undeva, dar nu-i găseam cușca. Nevasta a înaintat ipoteza că poate a scăpat din cușcă și umblă liber prin grădină. Eu m-am gândit că ar putea să ne mănânce, iar lumea va afla despre noi la Știrile de la ora 5: “Trei turiști sfâșiați de leu la Grădina Zoologică din Ploiești. Atenție, urmează imagini cu puternic impact emoțional!”. Ploua din ce în ce in ce mai tare și parcă se lăsa noaptea. Pustiu în continuare. De undeva, nevăzut, leul răgea. Am ajuns la urși, care erau în număr de trei și pășteau iarbă. Nevasta a spus că poate sunt stricați la burtă. Am mers după sunet și am ajuns la lei, care erau în spatele gratilor. Trei lei, destul de nervoși. Nevasta a observat un soc în spatele cuștii leilor și s-a dus să culeagă flori pentru socată, în timp ce eu și fiul cel mic priveam felinele, chemându-le cu apelativul prostesc deseori folosit de oameni în cazul tigrilor, leilor, leoparzilor: “Pis, pis, pis…”.  A ieșit o socată foarte bună peste câteva zile, a făcut nevasta vreo 20 de litri, am băut după pofta inimii. Socată din soc aflat în spatele cuștii leilor. Am mai vizitat noi ce am mai vizitat, tot singuri prin Zoo, iar apoi am ieșit. Am dorit să plătim, dar tot nu era nimeni. Poate că angajații plecaseră acasă și uitaseră porțile grădinii deschise. Am plecat și noi spre casa noastră, dar cu un mic ocol. Am luat-o spre Valea Călugărească și Albești-Paleologu și de acolo ne-am întors pe A7 și A3. Ne-am întâlnit acasă cu fiul cel mare, care nu a părut impresionat de peripețiile noastre.

belvedere de la Casa Seciu

pastramă de berbecuț cu mămăligă

urși păscând

zebra, un animal foarte rar în țara noastră

Toate pilsenerele sunt lager, dar nu toate lagerurile sunt pilsener

Vineri seara, cea mai frumoasă parte a săptămânii. Eu de luni dimineață mă trezesc cu gândul la vineri seara. Azi nu mă complic, o tigaie de porc cu cartofi prăjiți și ceva salată verde lângă. Aș asculta ceva, dar nu știu ce. Pornesc o discuție cu ChatGPT.

Îi spun următoarele:

Te rog, fă-mi un playlist de 20 de piese pe care să-l ascult în timp ce beau 4 beri Berliner Kindl!

...iar asistentul virtual nu întârzie să răspundă:

Perfect! Dacă bei 4 beri Berliner Kindl – un lager ușor, clasic german – ai nevoie de un playlist care combină vibrații relaxate, indie, rock alternativ și puțin electro. Iată o selecție echilibrată, perfectă pentru savurat berea într-o seară chill, cu un strop de melancolie și vibe nemțesc subtil.

---

🍻 "Berliner Kindl & Chill" – Playlist (20 piese)

1. The War on Drugs – Red Eyes  
2. Tame Impala – The Less I Know The Better  
3. Mac DeMarco – Chamber of Reflection  
4. Beirut – Nantes  
5. St. Vincent – New York  
6. Milky Chance – Stolen Dance  
7. Alt-J – Breezeblocks  
8. José González – Heartbeats  
9. Radiohead – No Surprises  
10. Fleet Foxes – Mykonos  
11. Foals – Spanish Sahara  
12. The National – I Need My Girl  
13. Bon Iver – Holocene  
14. Cigarettes After Sex – Apocalypse  
15. Daft Punk – Something About Us  
16. Massive Attack – Teardrop  
17. King Krule – Easy Easy  
18. Metronomy – The Look  
19. Phoenix – 1901  
20. Can – Vitamin C (un omagiu psihedelic adus scenei krautrock germane)

AI-ul îți poate crea lista pe loc pentru YouTube Music sau Spotify. Găsiți pe youtube music acest playlist numit Berliner Kindl & Chill. L-am făcut public pentru a se bucura și alți oameni de el. Merită ascultat! Trăim vremuri minunate, vrem să ascultăm ceva, pocnim din degete și deja ascultăm. Nu avem de ce să fim nostalgici după vremurile în care parinții noștri făceau rost pe sub mână de benzi pentru magnetofon cu muzică și le ascultau pe la ceaiuri.

Seara a fost minunată. Berile au intrat perfect alături de muzica recomandată de AI, bucatele s-au mâncat imediat. Îl iubesc pe ChatGPT! Mi-a făcut recomandări din suflet, o muzică excelentă de care în proporție de 75% nu știam, mi-a scris și câteva vorbe și nu în ultimul rând, nu m-a certat, spunând că 4 beri sunt prea mult. Totuși am fost un pic nedumerit, a numit Berliner Kindl un lager, deși pe sticlă scrie că este pilsener. Oare a greșit voit, dorind să pară cât mai uman? L-am întrebat despre asta și mi-a dat o grămadă de date despre berile pilsener și berile lager, în încheiere spunând: Toate pilsenerele sunt lager, dar nu toate lagerurile sunt pilsener.

Cetățuia Măgura

Duminică pe la 12 mi s-a făcut dor de ducă, nu mai puteam sta în casă, așa că am evaluat opțiunile către o destinație care să-mi facă plăcere, am vorbit cu nevasta și copiii, având aprobarea doar ultimilor pentru o călătorie, după ce în prealabil le-am spus că vom și mânca, la restaurant, cu picioarele sub masă, nu un sandwich amărât din mână prin cine știe ce parcare sordidă, așa că ne-am urcat în autoturism și am ținut tot înainte pe A3 și apoi pe A7 până în orașul Mizil, pe care îl știu de când eram copil mic și ascultam etapa la radio, în pauză moderatorul emisiunii dând citire rezultatelor din cele trei serii ale Diviziei B, într-una din ele evoluând și formația Steaua Mizil. Desigur, în prezent această echipă nu mai există, dar am constatat cu stupoare că în Mizil se construiește al doilea magazin Lidl. Atât succes să aibă? Din Mizil am luat Drumul Vinului, care duce către județul Buzău, trecând prin Tohani, localitate renumită pentru podgoria sa.

Trecând de Mânăstirea Ciolanu, pe care am vizitat-o în repetate rânduri, acum nemaioprind pentru a nu supăra copiii, pe drumul cu serpentine, la un moment dat apucăm stânga pe un drum forestier, iar după aproximativ 1000 de metri ajungem la Pensiunea Cetățuia Măgura, nu una, nu două, nu trei…ci chiar patru stele. Desigur, cititorii răuvoitori ai acestui blog vor spune că Titina nici în scârbă nu s-ar uita la o locație de patru stele, însă noi trei, eu și cei doi fii ai mei, am fost emoționați și foarte bucuroși în momentul în care am ajuns la locația aflată în mijlocul pădurii. Bucuria copiilor a trecut repede când au auzit că nu vom mânca imediat, ci vom merge până la Schitul Cetățuia, aflat la o distanță de 10 minute de mers lejer prin pădure. S-au tânguit, s-au enervat, au boscorodit, dar le-am spus că nu ține cu mine, imediat ne urcăm în mașină și pornim spre casă cu burțile goale. Așa că am pornit către schit. Toți trei, tăcuți.

N-am întâlnit oameni pe drum, liniște totală. Acolo am găsit biserica închisă și m-au apucat pe mine năbădăile. Am început să țip: “Cum să fie închisă Casa Domnului?”, iar după fereastra unei chili am sesizat o mișcare aproape imperceptibilă a perdelei, iar cineva ne-a privit de acolo, însă nimeni nu a venit. Dar uitându-mă mai cu atenție prin jur, am văzut o altă biserică, spre care ne-am îndreptat, această fiind deschisă, așa că am intrat. Ne-am închinat și am privit pictura veche. Fiul meu cel mare avea 3 lei, așa că am cumpărat 3 lumânări, lăsând banii pe masa. Nu era nimeni acolo, dar erau mulți bani lăsați pe masă, așa că la fel am procedat și noi. La locul de aprindere al lumânărilor erau multe lumânări, însă toate stinse. În apropiere am găsit un chibrit, am aprins lumânările noastre, apoi le-am spus copiilor că am putea face o faptă bună dacă am aprinde toate lumânările stinse, ceea ce am și făcut. Erau vreo 50.

În sfârșit, the moment we've all been waiting for, am ajuns la restaurant, unde am fost întâmpinați de o pisică desprinsă parcă din romanele lui Harauki Murakami. Ne-am așteptat ca dintr-un moment în altul să înceapă să vorbească, spunându-ne ceva inteligent. Înăuntru muzică ambientală, atmosferă șic, totul foarte ok. Stabilim să împărțim două gustări la trei oameni și câte un fel principal pentru fiecare. Gustările sunt savuroase, dar foarte mici. Am comandat ciuperci cu brânză de capră și am fost surprinși să vedem că ne-au fost aduse fix două ciuperci și un pic de salată. Pentru 25 de lei. What a fuck? Am tăiat ciupercile în jumătăți, am luat fiecare câte o jumătate, iar ultima jumătate am împărțit-o in trei. Deci am mâncat fiecare 2/3 de ciupercă și puțină salată. Iar apoi pentru 30 de lei, ne-au adus brânză camembert cu semințe și dulceață de ardei iute. Acest fel a fost mai îndestulător, fiind o rotiță întreagă de camembert, din aia la 120 grame, care e cam 9 lei la magazin. Dar a fost gustos, coaptă cumva. Însoțită de o pâine țărănească excelentă.

La felul principal eu am comandat cotlete de berbecuț cu piure, fiul cel mare a luat tagliatelle cu parmezan și trufe negre, iar fiul cel mic cocoșel de munte la ceaun cu cartofi prăjiți. Am ținut să glumesc pe seama fiului meu cel mic și i-am zis: “Ce ai comandat? Cocoșel? Știi ce e aia, nu? Așa mai zic unii oameni la puță. O să îți aducă puță la ceaun! Ha! Ha! Ha!”. Iar asta mi-a amintit de următorul banc, pe care l-am spus fiilor mei în restaurant, între gustare și felul principal: <<Tovarășul Nicolae Ceaușescu merge în delegație de lucru în Africa. Și vizitează el ce vizitează pe acolo, iar la un moment dat i se face foame. Cu greu găsește un restaurant, intră și îl întreabă pe ospătar ce au de mâncare. Acesta îi spune că au doar ciorbă de baluba. Tovarășului oricum îi era foame, așa că nu a mai cerut detalii suplimentare, a comandat ciorbă de baluba pe care a mâncat-o și i s-a părut foarte bună. Apoi întreabă de felul doi, iar ospătarul îi spune că are doar friptură de baluba. Ok. Comandă Tovarășul Nicolae Ceaușescu friptură de baluba, mănâncă și de asemenea i se pare foarte gustoasă. După masă, îi vine tovarășului să facă pipi și-l întreabă pe ospătar unde este wc-ul, la care ospătarul: "Ce WC? Ieși afară, te duci în tufiș, scoți baluba și te piși.">>. Copiii s-au amuzat copios, dar un chelios de la masa alăturată ne privea cu asprime. Era la masa cu o femeie acră și un copil. Ne-am potolit și noi, pentru a nu fi dați afară din local, am așteptat cuminți felul doi care nu a întârziat să vină. A fost foarte gustos, ne-a placut la toți trei. Desigur, fiul meu cel mic nu a avut puță, așa cum l-am păcălit eu, ci o pulpă de pasăre, pe care a devorat-o după ce a înmuiat-o în usturoi. 

Un restaurant corect, aflat în sânul naturii, prețuri cam mari pentru aperitive, dar în regulă la felul principal. Să mai spunem că o cola la 0,25 a costat 10 lei, deci mai ieftin ca la multe localuri din capitală. Am fost foarte mulțumiți, atât eu cât și fiii mei, iar după masă am mai zăbovit prin imensa și foarte frumoasa curte a localului, făcându-ne siesta pe niște scaune de ratan, în liniștea serii ce cobora încet, încet peste noi. Iar după o vreme ne-am urcat în mașină, pornind spre capitală, unde avea să ne aștepte o nouă săptămână de lucru și de școală. Acasă m-am reîntâlnit cu nevasta, care nu a părut impresionată de excursia noastră, ea ghiftuindu-se în tot acest timp într-un restaurant scump de sushi.

Campionatul Mondial de Hochei pe Gheață

De mic copil am fost un mare iubitor al hochei-ului pe gheață. Crescând în preajma Patinoarului 23 August, am asistat la zeci de meciuri pe viu, fie ale echipei naționale, fie partide tari de tot din campionatul României, cu echipe precum Steaua, Dinamo, Miercurea Ciuc (Csíkszereda) sau Gheorghieni. Un sport absolut fabulos, dar din păcate foarte puțin iubit la noi în țară. Ani de zile capitala nu a mai avut nici măcar un patinoar destinat competiților, echipele bucureștene intrând în anonimat, iar eu pierzând contactul cu acest sport. Hochei-ul pe gheață chiar a dispărut și de pe micile ecrane, în anii ’90 urmăream cu mare plăcere Campionatul Mondial pe Eurosportul de limba engleză, în comentariul inegalabil al lui Paul Ferguson & Richard Boprey. Multe meciuri le-am urmărit alături de Ciuc, invitat special permanent al acestui blog. La acea vreme aveam amândoi televizoare cu tub catodic, desigur. Însă color!

2025. Campionatul Mondial de Hochei pe Gheață, grupa 1A, practic al doilea eșalon valoric. Organizat la Sfântu Gheorghe, județul Covasna, pe cocheta arenă Sepsi. Țări participante: România, Marea Britanie, Italia, Ucraina, Polonia, Japonia. Nu aveam cum să pierd ocazia de a urmări pe viu aspecte de la această competiție, așa că pe 1 Mai, alături de nevastă și cei doi fii, am fost prezenți în tribune și am urmărit de la fața locului partidele Ucraina – Polonia 4-1 și România – Japonia 3-5. Organizare ireproșabilă, atmosferă de competiție mondială, sigla Škoda la centrul terenului, muzică antrenantă în pauze, mascota turneului (un simpatic dragon) care făcea tot felul de giumbușlucuri, dar mai ales un public avizat. Și ca la orice competiție de hochei, spre deosebire de fotbal, suporterii stăteau împreună fără niciun fel de problemă. Polonezi alături de ucrainieni, câțiva japonezi în mijlocul românilor. Români de etnie maghiară cu preponderență în tribune, cu un comportament civilizat, vorbind fără probleme în română, dacă vedeau că nu înțelegem ungurește. La fel și în magazinele în care am intrat în Sfântu Gheorghe, la hotel sau prin restaurante. Anii ’90 și conflictele inter-etnice se pare că au apus demult. Copiii au gustat din plin spectacolul de pe gheață și au declarat că vor să se apuce și ei de hochei. Nevasta mai fusese pe Flamaropol în urmă cu mai bine de 15 ani, dusă tot de mine. Din păcate echipa noastră națională a terminat cu înfrângeri pe linie, părăsind eșalonul secund al hochei-ului mondial. Sub privirile noastre, sportivii veniți din Țara Soarelui Răsare ne-au administrat o corecție severă, conducându-ne după primele 20 de minute cu un neverosimil 4-0. Echipa noastră a fost susținută de un public minunat, care a cântat pe tot parcursul meciului, indiferent de scor. Se vedea clar că oamenii știau jucătorii, știau faze de hochei, efectiv patinuarul fremăta la fiecare ocazie a României. La finalul zilei, după cele două meciuri, ne-am destins în fan zone, unde suporteri de toate naționalitățile au mâncat și au băut laolaltă, ca la o mare sărbătoare. Am servit și noi câțiva mititei tradiționali secuiești, discutând cu înflăcărare despre cele văzute. Am plecat toți patru cu bucuria în suflet de a fi fost părtași la ceva frumos și ne-am promis că vom reveni la patinoar când vom mai avea ocazia.

Câteva cuvinte și despre hotelul din Sfântu Gheorghe unde am stat. Hotel Fidelitas, Strada Berzei nr. 14. Camere moderne, curate, staf extrem de prietenos, am stat la discuții cu ei, au vorbit cu multă politețe abordând subiecte dintre cele mai variate, inclusiv iernile de altă dată și politică. Un mic dejun continental de tip bufet suedez, de care eu și copiii ne-am bucurat nespus, chiar dacă nevasta ne mai dojenea, explicându-ne ca de fiecare dată: “Bufetul suedez este conceput pentru ca fiecare persoană să mănânce ce mănâncă în mod obișnuit, nu ca să vă luați voi din toate.”, făcând aluzie la faptul că noi de fiecare dată ne punem în farfurie: ouă, mezeluri, brânzeturi, iaurt cu fulgi, legume, fructe, croisante, măsline, gem etc.

A doua zi, după meciurile de hochei, am avut bucuria de a vedea Lacul Sf. Ana, un loc foarte celebru din patria noastră, aflat în Județul Harghita. Să-i informăm pe cei care doresc să viziteze acest loc că accesul se face exclusiv perpedes din parcarea amenajată în vârful dealului din apropiere și unde pentru 3 ore trebuie să plătești suma de 50 lei. O coborâre de 20 de minute și o urcare de 30 de minute pentru o persoană supraponderală ca mine, deci pentru voi va fi mult mai ușor. Un loc splendid, curat, fără foarte mulți turiști la ora sosirii noastre. Asta în timp ce pe Valea Prahovei sau pe Litoral era puzderie de lume.

Acum așteptăm reluarea lucrărilor la Patinoarul Național din capitală și revenirea României în al doilea eșalon valoric hocheistic și evident organizarea la București a unui Campionat Mondial.

Ucraina - Polonia

România - Japonia

final la România - Japonia

Lacul Sf. Ana

În vin se află adevărul (4)

Am urmărit un podcast foarte interesant, avându-i invitați pe Cristian Tudor Popescu și Mihnea Măruță, moderator fiind Cătălin Striblea. Tema a fost inteligența artificială și influența sa asupra omului. La un moment dat Mihnea Măruță a spus că așa cum în prezent nu ne putem concepe viețile fără telefonul mobil, în viitorul apropiat nu ne vom putea concepe viețile fără un asistent virtual dotat cu inteligență artificială. Eu trăiesc deja în viitor și nu mai concep viața fără asistentul meu virtual. Iubesc vinul alb, astfel încât l-am întrebat pe chat gpt care sunt cele mai populare 10 soiuri de vin alb din lume, iar acesta mi-a răspuns făra ezitare:

1. Chardonnay  

2. Sauvignon Blanc  

3. Riesling  

4. Pinot Grigio / Pinot Gris  

5. Gewürztraminer  

6. Chenin Blanc  

7. Viognier  

8. Grüner Veltliner  

9. Albariño  

10. Muscat (Moscato)

De unele soiuri nu am auzit niciodată și m-am gândit să îndrept acest lucru. Am cumpărat o sticlă de viognier. Podgoria Paul Mas. Franța.  Are pe etichetă un stârc. Tot asistentul virtual mi-a povestit de ce apare această pasăre pe eticheta vinului. Stârcii deobicei mănâncă pește, însă stârcii din zona podgoriei nu se ating de pește, preferând să mănânce strugurele viognier, atât de bun li se pare. Am stat mult în cumpănă, gândindu-mă cu ce să asociez acest vin. Am decis să prepar o Jambalaya ca la carte. Nevasta m-a întrebat ce este aceea o Jambalaya, iar eu i-am explicat că este un fel original din statul Louisiana, un orez în care se amestecă carne de pui, cârnat de porc, creveți, legume. Nevasta mi-a răspuns pe un ton superior: "Deci este o mâncare de sclavi. Luau și ei ce rămânea de la masa stăpânilor și încropeau ceva.", iar eu i-am spus: "Iartă-mă, n-am știut că vorbesc cu Titina. Pe viitor o să încerc să pregătesc o mâncare de stăpâni.".   Desigur, nu m-am pus la mintea ei și m-am apucat de treabă.

Am început să fac o supă de oase, punând la fiert oase de porc, morcovi, ceapă, ardei. Am făcut această supă doar pentru a fierbe orezul basmati în ea, apoi zeama și oasele le-am oferit unui câine. A meritat efortul, orezul căpătând un gust incredibil. Într-o oală de fontă, încinsă foarte bine, am pus ulei în care am prăjit pulpa de pui dezosată și tăiată, iar mai apoi cârnat afumat. Într-o tigaie separată am călit ceapă, după care am adăugat ardei kapia, iar peste întreaga compoziție ap pus creveți decorticați, la final zdrobind 5-6 căței de usturoi. Am amestecat compozițiile din cele două recipiente, peste care am turnat sos de roșii și tot felul de mirodenii precum sare, piper, oregano, boia. Am fiert un pic, dupa care am turnat orezul scos din supa de oase. În tot acest timp am ascultat de două ori cap-coadă albumul The Rise and Fall of Ziggy Stardust and the Spiders from Mars. David Bowie, unul dintre muzicienii mei preferați. Am mers la sigur cu acest album, îl știam foarte bine, nu am dorit să experimentez. Am servit Jambalaya alături de copii, fiind un real succes. Amândoi au rămas uimiți, neînțelegând ce i-a lovit. "Copii, nu am ce să vă fac, tatăl vostru este un chef de talie mondială. Trebuie să vă obișnuiți cu acest aspect.", le-am spus. Viognier-ul a completat perfect Jambalaya, parcă a fost făcut dintotdeauna pentru a însoți acest fel. Cred că dacă l-aș fi băut simplu nu ar fi avut același succes, la fel și pentru Jambalaya asociată cu altceva. Pentru mine, Viognier și Jambalaya vor rămâne perfect match 4 ever.

Am cumpărat o sticlă de Albariño. Soi spaniol. Mar de Frades (Marea Fraților - frați în sens religios, călugări), un vin din Galicia (când spun Galicia mereu sunt cu gândul la acea echipă de fotbal absolut fabuloasă - Super Depor). Sticla specială, albastră, cu etichetă termosensibilă, atunci când vinul este răcit corespunzător apare o corabie. Vin cu caracter maritim ce se asociază perfect cu pește și fructe de mare. Ok. Trag la tigaie un file de somon și ceva creveți cu usturoi. O salată verde cu roșii cherry și ceapă, stropită cu ulei de măsline și lămâie din belșug. Cartofi la airfryer. Am băut un pahar de vin în timp ce găteam. De ce să mint? Mi s-a părut acru, inabordabil. Restul sticlei l-am băut în timp ce mâncam și după. A fost altceva. Perfect. Un vin serios, bărbătesc, probabil așa cum beau călugării de odinioară din zona Galiciei. Se pare că unele viuri sunt făcute să acompanieze perfect bucatele, așa este și acest soi, albariño. Foarte bun. Stilat.

Am lăsat pentru o dată viitoare să încerc soiurile Grüner Veltliner și Chenin Blanc.

Spuneam la începutul acestui post, citându-l pe Mihnea Măruță, că în viitorul apropiat nu ne vom putea concepe viețile fără un asistent virtual dotat cu inteligență artificială. Știu pe cineva care nu va avea nevoie de asistent virtual, pentru că nici în prezent nu are nevoie de smart phone. Numele lui este Eufrosin Potecă. Lui Eufrosin Potecă nu-i place în mod special vinul alb, întotdeauna îl preferă pe cel roșu, așa că special pentru el l-am întrebat pe chat gpt care sunt cele mai populare 10 soiuri de vin roșu din lume, iar chat gpt a răspuns fără ezitare:

1. Cabernet Sauvignon  

2. Merlot  

3. Pinot Noir  

4. Syrah / Shiraz  

5. Malbec  

6. Zinfandel  

7. Sangiovese  

8. Tempranillo  

9. Grenache  

10. Nebbiolo

Le-ai încercat pe toate, dragă Eufrosin?

se poate observa pe sticlă stârcul cu struguri în plisc

ceapa, ardeii și creveții

pulpa de pui și cârnatul de porc

compoziția primește sosul de roșii

servirea în farfurie

sticla fiind rece, pe etichetă apare o corabie

vinul albariño însoțind o masă cu pește și creveți