Mâncăm pui cu sos gorgonzola și cheddar, beau un chardonnay baricat și discutăm între noi, muzica permițându-ne dialogul (selecții slow Radiohead, Nick Cave ori Charlotte Day Wilson), eu și fiii mei, nevasta fiind plecată la un spectacol cultural în oraș. Ca întotdeauna discutăm lucruri importante la masă, de intelectuali. “Tată, care a fost cea mai grea clasă când erai tu în școală?”, mă întreabă fiul meu cel mare, aflându-se în proximitatea unui nou an școlar. “Clasa a IX a, cu siguranță.”. “De ce?”. “Pentru că eram venit după școala generală, unde nu mi-am dat silința foarte mult, mai ales la materii în afara matematicii și limbii române. Am intrat la un liceu bun, cu cerințe mari de tot la toate disciplinele, ștacheta era sus. După primul trimestru, că așa era pe atunci, anul împărțit în trei părți, aveam trei medii de 4: engleză, chimie, fizică!”. Fiul meu cel mare a zâmbit cu gura până la urechi, probabil neputând să-și închipuie că părintele lui avea astfel de note.
În școala generală am fost un elev destul de bun, dar de pluton, de ce să mă laud? Nu mi-a plăcut niciodată cartea, preferam să fac alte chestii, sau uneori să nu fac nimic, doar să stau. În niciun caz nu m-am gândit să învăț la fizică, chimie sau engleză (pe atunci nici nu era importantă engleza, noi începuserăm sub comuniști cu limba rusă ca principală). Aveam note de 8-9-10 chiar și fără să învăț nimic. Totul era perfect! În clasa a VIII a ai mei au coborât milităria jos din pod și m-au pus să învăț non stop pentru admiterea la liceu. În vremurile alea erau la mare modă calculatoarele HC 90, probabil un bunic îndepărtat al computerelor din zilele noastre. Copiii de atunci își făceau treaba cu ele, erau jocuri îndrăgite de noi, toți colegii mei de la școală aveau și se jucau. Ai mei mi-au demontat computerul și l-au pus pe dulap, mi-au luat singura sursă de distracție pentru un an. M-am simțit foarte rău, colegii mei se puteau juca, eu nu. Mi-au pus meditații în clasa a VIII a. Am tras tare la matematică și la română (unde chiar mă pricepeam) și am intrat la un liceu de top. Ura, ura! Bucurie mare. Dar eram pregătit pentru un liceu de top? Acolo cerințele sunt mari. E ca și cum Petrolul Ploiești ar juca un sezon în Premiere League. Ce rezultate ar avea? Așa și eu, pe lângă ceilalți colegi de-ai mei. Clasa a IX a a fost nasoală rău de tot. I-am explicat asta fiului meu cel mare, dacă tot m-a întrebat. M-am redresat prin clasa a X a, iar XI și XII chiar au fost plăcute.
Fiul meu cel mare se va lovi în curând de admiterea la liceu, cu un sistem diferit. Se pune multă presiune pe tinerii din ziua de azi. El are 33 ore/săptămână la școală + zilnic antrenamente la basket 2 ore + 2 ore să zicem teme = 11 ore/zi de activitate. Un adult muncește 8 ore/zi. Eu muncesc 8 ore și apoi vin acasă și e timpul meu, mă pot uita la seriale, pot bea vin, pot citi, mă destind cum vreau. Pe lângă toate aceste activități, societatea ne impune să-i punem meditații copilului. De ce ne impune? Pentru că X și Y fac meditații, la admitere vor avea un avantaj în fața noastră, trebuie să punem și noi pentru a echilibra, pentru a avea șanse de reușită către un liceu mai bun. E ca și cum atleții s-ar dopa pentru a realiza timpi mai buni. Dacă X și Y se dopează, ne dopăm și noi. Și mie mi-au pus parinții meditatii, așadar și eu m-am dopat. Poate alți colegi de-ai mei nu au făcut meditații și nu au intrat la un liceu bun. Eu am intrat la un liceu bun pentru că m-am dopat cu știință. Am avut un anturaj bun, colegi de milioane. Păstrez legătura cu câțiva colegi de liceu și acum, după 30 de ani. Așadar trebuie să adăugăm la cele 53 de ore de muncă săptămânale ale fiului meu cel mare (33 la școală, 10 la basket, 10 la teme) încă 4 ore de meditații să zicem + cel puțin 4 ore de studiu after meditații. Depășește 60 de ore/săptămână. Asta e copilăria? Da. Le spunem: "Lasă, e spre folosul tău. Pentru tine o faci. Vei ajunge cineva! Mai încolo te vei relaxa cât vrei.". Mentalitate comunistă? Mentalitate capitalistă? Vechi? Modern? Nu știu.
De fapt vreau să spun că nu sunt de acord cu meditațiile. Mi-ar plăcea să nu facă niciun copil meditații și fiecare să intre la liceu după știința lui, după ceea ce acumulează din școală de la profesori. De ce e necesar ca toată lumea să facă școală după școală? Nu sunt de acord, dar rigorile societății impun tocmirea unor meditatori dacă vrem să ajungem la un liceu mai bun, la un anturaj mai curat. Vă invit să discutați pe acest subiect, spuneți-vă părerea cu sinceritate!
Titina a făcut liceu de bogați, nu s-a confruntat cu dileme d-astea !!
RăspundețiȘtergereMergea la liceu doar că să-și etaleze hainele și accesoriile.
(situația școlară fiind deja asigurată cu un onorariu gras dat la director).
Admitere ? Teze ? BAC ?
Nu s-a stresat cu așa ceva.
M-am regăsit în câteva fragmente ale articolului: șocul clasei a IX-a !!
RăspundețiȘtergereLa școală am fost premiant și olimpic.
Părinții aveau totuși frica în ei (că fratele meu nu a intrat din prima la liceu, deși a fost și el olimpic), și nu m-au lăsat să dau la liceu "grad unu" (aveam pe listă Hașdeu, M. Viteazu').
Char și cu opțiunea Al.I.Cuza au stat cu frică, dar am intrat cu 8.90 (cu doar câteva ore de meditații).
La liceu a urmat ȘOCUL: nu cunoșteam pe nimeni, profil mate-fizică, dirig bătrân și ursuz, profesori cam drăcoși.
La matematică am avut un moș care ne dădea lucrare fulger la fiecare oră (5 subiecte grele în 10 minute). M-am trezit CORIJENT pe semestrul 1 !! Nu doar eu, eram vreo șase colegi în situația asta, plus mulți alții care abia au scos o medie de 5.
Abia într-a X-a s-au mai reglat lucrurile (moșu s-a pensionat, m-am mai obișnuit cu colegii etc.)
Sistemul de învățământ este subfinanțat cronic, salariile sunt mici, a ajuns meseria de profesor să fie făcută de oameni fără pregătire și fără vocație.
RăspundețiȘtergereRezultatele le resimțim cu toții, atât părinții prin cheltuielile suplimentare, copiii prin efortul și timpul alocat în plus, cât și societatea care primește oameni slab calificați și nepregătiți pentru viață.
Cei foarte buni pleacă din țară, de cele mai multe ori din primii ani de facultate, ceilalți rămân să se "adapteze". Întrebarea este ce putem face?! Plecăm, ne "adaptăm" sau înnebunim.
De suntem așa? Pentru că politicienii, care sunt oglinda societății, nu înțeleg rolul esențial al educației într-o societate modernă, nici nu sunt în stare, pentru că și ei sunt produsul acestei națiuni. Astfel, se închide cercul vicios, care menține această țară în supa mediocrității. Cum spunea Brâncuși, "..și mai săraci și mai proști"!