- Titlul original al romanului este "Jeder stirbt für sich allein". În limba engleză este cunoscut ca "Every Man Dies Alone" sau "Alone in Berlin". Romanul citit de mine, apărut la Editura Polirom în 2012 este numit "Singur în Berlin", dar în România a fost editat și de Grupul Art sub numele "Fiecare moare singur".
- Hans Fallada este pseudonimul lui Rudolf Wilhelm Friedrich Ditzen. De unde a împrumutat pseudonimul cu care și-a semnat opera? Păi din basmele fraților Grimm. Hans de la Hans cel de fier, iar Fallada de la calul Falada din povestea Păzitoarea de gâște. După terminarea romanului "Singur în Berlin" am citit ambele basme, se găsesc pe net (Păzitoarea de gâște o găsiți sub numele "Falada, calul fermecat" și are extrem de multe similitudini cu Harap Alb). Două basme foarte frumoase.
- Wikipedia ne spune despre autor: "În 1911 s-a înțeles cu prietenul său Hanns Dietrich von Necker să simuleze un duel cu pistoale ca să poată muri amândoi. Dietrich nu l-a nimerit pe Fallada, dar Fallada l-a omorât pe Dietrich, după care s-a împușcat singur în piept, dar a supraviețuit. A fost acuzat de omor, dar găsindu-se că nu era în deplinătatea facultăților mintale, a fost internat într-o clinică de psihiatrie din Tannenfeld. Nu a terminat liceul."
- Autorul a fost dependent de droguri și alcool, dar din scrierile sale reiese caracterul unui om bun. Am mai citit de la Hans Fallada romanul "Și acum ce facem, micuțule?". Mi-au plăcut enorm amândouă. Cu siguranță Hans Fallada se află printre scriitorii mei preferați.
"Singur în Berlin" debutează pe Jablonskistrasse 55, unde poștărița Eva Kluge urcă încet treptele către familia Quangel. Ne aflăm în 1940, iar naziștii tocmai au cucerit Franța. Din păcate poștărița nu duce vești bune, ci le va înmâna celor doi soți Quangel o scrisoare prin care sunt anunțați că unicul lor fiu a murit pe front. Fallada descrie foarte minuțios fiecare acțiune și personaj în parte, narațiunea curge lin dar se preocupă și de trăirile interioare ale protagoniștilor, reușește să surprindă foarte bine tumultul acelor ani și face toate astea fără a fi deloc plictisitor sau prețios. Cartea are 751 de pagini și nu m-a plictisit nici măcar cu o propoziție. "Singur în Berlin" este cu siguranță o carte originală, dar citind-o mi-a dat prin gând că este o combinație între "O mie nouă sute optzeci și patru" și "Maestrul și Margareta". O figură extraordinară este cea a Comisarului Escherich, pe tot parcursul romanului când se află în acțiune mă gândeam la V. M. Varga din Fargo. Cu ce îl tratează Obergruppenführerul Prall pe Comisarul Escherich? Cu armagnac! Să nu uităm, tocmai cuceriseră Franța, aveau destul. Știți ce este armagnac-ul, da? Așa cum cognac este un brandy produs în regiunea Cognac, așa armagnac este un brandy produs în regiunea Armagnac. Explicația asta i-am servit-o nevestei când m-a întrebat ce băutură mi-am mai cumpărat, pentru că în urma citirii acestui roman am cumpărat și eu o sticlă de armagnac. Vreau să mă simt Obergruppenführer!
Dupa terminarea romanului, investigând pe net date referitoare la autor și la carte, am aflat că Fallada a plecat de la un fapt 100% real, de la povestea lui Otto și Elise Hampel. Wikipedia ne spune: "Otto and Elise Hampel were a working class German couple who created a simple method of protest against Nazism in Berlin during the middle years of World War II.". Dar atâta tot, mai multe nu trebuie să știți, pentru că ar fi spoiler. Trebuie să citiți obligatoriu această carte. Scrie și pe coperta ei: "Una dintre capodoperele secolului trecut." sau "Cea mai bună carte scrisă vreodată despre rezistența germană în fața naziștilor.". Cum aș spune eu: dacă nu ați citit "Singur în Berlin" nu ați citit nimic!
