Recunosc, mi-am cumpărat cartea pentru că am fost atras de titlul ei. Asta deși nu am lucrat nici măcar un minut de acasă în viața mea, chiar și în pandemia globală atunci când majoritatea lucrau din spatele monitorului de acasă, iar copiii făceau școală online, eu am mers zi de zi fizic la birou, la Batalionul Disciplinar, în prima linie, am cărat cutii și mobilier alături de Nea Fane Englezu’ și Domnul Do, am pus bazele unui centru de vaccinare într-un cunoscut mall bucureștean, cărând echipamente medicale însumând sute de kilograme, m-am apucat de băutură, abrutizându-mă și alienându-mă totodată, ceea ce am observat că se poate întâmpla, citind prezentul roman, și atunci când lucrezi de acasă, singur din intimitatea ta.
Nevasta a găsit
cartea pe noptiera mea și curioasă fiind din fire, a răsfoit-o observând poza
autorului și câteva date biografice. A exclamat surprinsă: “Hmmm, născut în
1993!”. Dar nu sunt de acord cu surprinderea ei. De ce trebuie să o raportăm la
vârsta noastră? Boris Vian a scris la 26 de ani “Spuma Zilelor”, Emily Bronte a
scris la 28 de ani “La răscruce de vânturi” etc. Valoarea nu așteaptă numărul
anilor. Nu am prejudecăți în ce privește vârsta unui autor. Și nici locul nașterii,
omul fiind din Târgu Jiu.
Am terminat cartea
în două zile pentru că am tras de ea, e scrisă foarte lejer dar nu mi-a dat
senzația de literatură de mâna a doua, chiar mi-a plăcut foarte mult. Protagonistul,
Andrei, e un băiat ce lucrează graphic design doar de acasă în cadrul unei mari
corporații internaționale, recent despărțit de gagică, care se confruntă cu
singurătatea, socializând rar în afara ședințelor de pe Teams, Zoom etc. Romanul
are dialoguri interesante, situații inedite, referiri la chestii comune din viața
de zi cu zi, ce stârnesc interesul cititorului pentru că și el le face. Generația
Y, undeva spre Generația Z. Cam generațiile astea sunt la putere acum și e bine
să-i cunoaștem. Incredibilă situația referitoare la politically correctness pe
care cartea o ridică. Chiar aici s-a ajuns? Ireal. Considerați-mă un om joasă
speță, dar cel mai mult mi-a plăcut capitolul cu prostituata. Mi-a dat senzație
de realitate, cum de fapt toată cartea mi s-a părut 100% reală. Și finalul
foarte bine realizat.
Am dat 16 lei pe
carte. Am comandat-o cu ridicare de la Librăria Cărturești, la Mall, pentru a
nu mai plăti transport. Dupa ce am ridicat coletul am urcat un etaj la Burger
King și am dat 51 de lei pe o masă. Iată, ce ieftină este culturalizarea în România.
Un preț infim pentru o carte ce mi-a plăcut mult.
De când cu perspectiva generalizării pașapoartelor verzi, având ceva bănuți puși deoparte, m-am privatizat și am rămas să lucrez doar de acasă. Ca să nu fiu vreodată tentat să mai revin, mi-am șters toate conturile de pe site-urile de job-uri, inclusiv de pe Ling-In.
RăspundețiȘtergereMama socializării și sufletul petrecerii oricum nu eram eu, deci nu pot să zic că mi s-a desprins o bucată din suflet sau ceva, mai cu seamă că nu mă regăsesc între guguștiucii ăștia tineri. Dar ce să zic? Și când eram mic eram mai atras de adulți decât de ăștia de-o seamă cu mine, iar adulții de atunci aveau miez, nu glumă! Acum ce să fac? Să-mi iau o cafea și să bântui cimitirele? Poate că morții ar avea totuși mai multă personalitate, într-adevăr.
În fine, am câștigat în schimb câteva ore zilnic în care practic tâmplăria, sex suplimentar cu soția, citesc mai mult sau mă ocup de proiectele proprii.
Cu disciplina e un pic mai greu că mereu am fost o idee mai neuro-divergent de-o manieră cu totul deosebită, dar... aia e.