marți, 17 martie 2026

Moda

În urmă cu vreo 4-5 ani intram în magazinele de haine, încercând să le cumpăr fiilor mei câte o pereche de jeans, lovindu-mă de faptul că se găseau doar modele mulate, slim sau skinny. Nu găseam absolut niciun model clasic, de om normal, toți jeansii le veneau strâmți pe picior, de parcă erau pantaloni de balerin. Odată chiar am răbufnit într-un magazin, întrebând: “Aveți doar blugi de găozar?”, stârnind hohote de râs printre vânzătoare, care s-au scuzat spunând că așa este moda, că așa se fac modelele acum. Singurii blugi cinstiți i-am luat cândva demult fiului meu cel mic din orașul Aleșd, județul Bihor, dintr-un magazin cu haine ieftine și fără pretenții. Moda globală era clară, blugi strâmți pentru copii, ceea ce mă scotea din sărite. Au trecut anii, iar rigorile modei impun un nou stil vestimentar printre copii și tineri, un stil diametral opus față de oribila modă a jeansilor mulați. Acum majoritatea tinerilor poartă jeansi extra largi, de parcă ar fi fuste. Din punctul meu de vedere acest stil nu este mai plăcut. Jeansi baggy, croială oversized. Atât la fete, cât și băieți. Acest stil vestimentar nu i-a ocolit nici pe fiii mei. Am găsit pe siteurile internaționale o pereche de jeans Wrangler pentru fiul meu cel mic, i-am comandat, îi vin foarte bine. Au croială clasică. I-a pus pe el și a exclamat nemulțumit: “Păi nu sunt baggy!”. I-a aruncat cât colo, nici nu s-a uitat la ei, deși sunt o pereche de pantaloni ai naibii de buni și frumoși. Oare cine impune moda asta? Cine ne face să ne luăm unii după alții ca niște oi și să purtăm un anumit tip de haine la un anumit moment în timp?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu