joi, 24 septembrie 2026

Creveți saganaki

Îl știu pe Ionescu de peste 20 de ani, de pe forum, din lumea virtuală. Apoi ne-am întâlnit în realitate, făcând tot felul de chestii interesante împreună. Am mers de câteva ori la OK Cafe, legendarul local de pe Strada Mămulari. Am fost la trei filme ale maestrului Tarantino la cinematograf (Inglourious Basterds, Django Unchained, The Hateful Eight). Am mers la un concert de muzică simfonică la Ateneul Român, după care am mers la KFC în Romană și am băut bere (în acele vremuri se vindea bere la KFC sau McDonald’s). Am fost la magazinul Springfield și ne-am cumpărat două cămăși identice la croială și material, diferind doar culoarea și mărimea. Într-o zi friguroasă am fost în Parcul Libertății și am testat noul meu aparat de fotografiat digital marca Canon. Am fost la un restaurant indian din zona Foișorul de Foc. Am fost la el la serviciu și mi-a dăruit cartea numită „Pușca de vânătoare”, scrisă de autorul japonez Yasushi Inoue. Ionescu m-a contactat zilele trecute pe WhatsApp și mi-a spus că a preparat creveți saganaki, trimițându-mi și o poză. Mi-a făcut poftă și am zis să încerc și eu acest preparat, specific gastronomiei elene.

Am fost la magazinul alimentar și am cumpărat 4 pungi de creveți decorticați (4 × 18,69 lei = 74,76 lei), brânză feta (32,99 lei), sos de roșii (14 lei). Restul aveam pe acasă. M-am apucat de gătit. Creveții fiind congelați, îi aduc la temperatură de gătire turnând apă clocotită peste ei, apoi îi trag la tigaia încinsă 6-7 minute. Six-seven.

Am pus într-o oală ovală puțin ulei de măsline la încins, în care am călit o ceapă tăiată mărunt, apoi am adăugat la compoziție patru căței de usturoi zdrobiți. Am stins cu 75 ml de vin alb, riesling (vin bulgăresc, 10 euro sticla de 750 ml, așadar 75 ml = 1 euro = 5,25 lei). Am lăsat pe foc vreo 2 minute după ce am pus vinul, după care am turnat sosul de roșii și am lăsat vreo 10 minute. Am pus piper și oregano, iar la final brânza feta tăiată cubulețe. Am mai lăsat 2 minute, iar la final am încorporat creveții. Garnitură de orez basmati simplu (200 grame = 4 lei, 4 porții). După ce s-a terminat orezul, în sosul rămas am mai înmuiat și pâine, conform tradiției.

Da, un preparat foarte gustos. Nu mai mâncasem așa ceva din 2017, când am fost la celebrul local SOS din Gouvia, Insula Corfu. Cu tot cu garnitură, condimente și ce am mai pus, costul a fost 140 lei pentru patru porții. 35 lei de persoană pentru un fel de mâncare preparat acasă. În restaurant nu are cum să fie mai puțin de 80 de lei. Desigur, am băut și un vin bun, un viognier. Vin franțuzesc, 50 lei sticla la Alimentara. La restaurant ar fi costat 180 lei sticla. Așadar, dacă ieșeam cu familia în oraș, am fi plătit pe puțin 500 lei.





5 comentarii:

  1. O postare care amintește de celebrul tău serial "restaurant vs gătit la domiciliu".

    Și care îmi amintește și de faptul că Andi Moisescu sărbătorește un an de când a scăpat din temnița căsniciei.
    A sărbătorit și el cu creveți, fripturi, vinuri alese.

    Fosta soție (celebra activistă vegană și conspiraționistă) n-a sărbătorit cu mâncare.
    Ci cu o păpușă voodoo în care a înfipt ace si cuțite.

    RăspundețiȘtergere
  2. 63 lei la taverna Dionysos, lângǎ statuia lui Radu Stanian.. Plus vinul, desertul și benzina de la București la Ploiești.

    RăspundețiȘtergere
  3. Titlul de maestru (pe care îl oferi lui Tarantino) e flatant, dar banal.

    Radu Beligan a fost numit și maestru, dar și "artist al poporului".
    O merita din plin, fiind nu doar mare actor și regizor, dar având și o carieră muzicală internațională (sub psudonimul ROY ORBISON).

    RăspundețiȘtergere
  4. ok cafe mămulari. da, rețin ceva. și un local de pe chei, cred că big mamou strămutat sau așa ceva.
    oare am pus vin? parcă nu. dar am pus roșii, nu pastă. le-am ținut o bună bucată de vreme pe foc, să scadă toată zeama. ia să mai fac o dată-n plus, cât mai am roșii în grădină. de data asta cu creveți mari.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am uitat de Big Mamou. Dar acolo veneam de undeva, nu am fost special acolo. Dar nu mai știu de unde veneam. Și eu o să mai fac, dar de aceasta dată gratinați, cu ceva cașcaval pe deasupra și la cuptor 20 minute.

      Ștergere