Muriel Barbery - Eleganţa ariciului

O carte pe ale cărei coperţi scrie că a cucerit milioane şi milioane de cititori din întreaga lume, aşa că m-am aşteptat la genul de best seller uşor de citit, pentru toate gusturile şi categoriile de iubitori ai literaturii. Complet eronat. E o carte grea, cu multă filozofie, cu unele cuvinte care m-au făcut să apelez la dex (îmi inchipui ce greu e să traduci asemenea carte cu asemenea cuvinte, dacă eu nici în română nu le cunosc însemnătatea), cu unele idei în care m-am pierdut complet. Scrisă de o franţuzoaică, profesoară de filozofie născută în Maroc şi care am înţeles că locuieşte în Japonia. Din punctul meu de vedere, trecând peste unele chestii neînţelese din cauza propriilor lacune, a fost o carte deosebită, rafinată, sensibilă.

Avem trei personaje importante, inedite şi pline de carismă. Portăreasa unui imobil cu apartamente de lux, o femeie urâtă fizic în vârstă de 54 de ani, care citeşte pe rupte, ascultă muzică simfonică, e amatoare de rafinamente culinare, dar preferă să-şi ascundă inteligenţa, afundată în meseria ei de trei parale. O fetiţă de 12 ani super dotată intelectual care plănuieşte să se sinucidă în ziua când va împlini 13 ani. Locuieşte alături de bogaţii săi părinţi în imobilul unde lucrează portăreasa. Şi al treilea personaj, un bogat domn japonez care se mută în imobil. În jurul celor trei se va construi o vagă naraţiune, pilonul principal al cărţii fiind ideile filozofice, trimiterile către opere literare de mare însemnătate, ori picturi şi pictori, muzică simfonică, cinematografie, cultură japoneză sau europeană.

Finalul cărţii este nedrept, însă cât se poate de aşteptat pentru a spori frumuseţea cărţii şi pentru a-l lăsa pe cel care a citit într-o stare de pus pe gânduri, reflectând la frumuseţea acestei lumi.