luni, 4 martie 2013

Joburi moderne

Pe vremuri am avut o colegă numită Amalia Crăciun, inspector de resurse umane la firma la care lucrez. De fapt cu ea am ţinut interviul de la angajare, iar apoi am devenit colegi, prieteni şi treptat chiar mai mult de atât. Într-o seară oarecare, la ea în apartament, am ascultat Sonic Youth, am băut vin scump, ne-am sărutat cinci minute în continuu, i-am atins ţâţele şi i-am văzut pizda. Am fost foarte aproape de a face sex cu Amalia Crăciun, inspector de resurse umane. Atunci a fost singura ocazie pentru că la scurt timp Amalia Crăciun a părăsit lumea celor vii, mergând în împărăţia drepţilor. Au trecut câţiva ani de atunci şi merg uneori la cimitir în satul ei natal pentru a-i aprinde câte o lumânare. În vremurile când Amalia Crăciun lucra ca inspector de resurse umane era foarte uşor să-ţi găseşti de lucru, iar interviurile erau floare la ureche. Lumea putea aplica oricând pentru un post la care să se priceapă. În prezent nu prea mai poţi aplica pentru un job obişnuit şi chiar e mare lucru dacă înţelegi ce anume se cere de la tine ca şi angajat. Câţi dintre cititorii acestui blog ar putea lucra ca Developers JS/PHP/MYSQL? Cine ştie cu ce se ocupă un MIS Analyst? Dar un iOS Engineer? Ce trebuie să cunoşti ca să ajungi Linux sysadmin? Sigur, rămân variantele casieră la Mega Image sau agent de pază, adică bodyguard cum se zice pe la noi. De fiecare dată când aud cuvântul bodyguard nu mă gândesc la celebrul film cu Kevin Costner, ci la nu mai puţin celebrele versuri: "Curva şi-n mormânt când intră, intră cu faţa sucită/ Tot mai are un cuvânt şi de-acolo din mormânt:/Fraiere te-am înşelat, cât ai fost tu arestat/C-un bodyguard de pe ştrand, c-un bodyguard de pe ştrand/ L-am băut şi l-am mâncat, năravul nu l-am uitat....". Sigur, Amalia Crăciun nu a rostit aşa ceva din mormânt, pentru că nu era curvă. Versurile astea sunt dintr-o melodie lăutărească. Asistăm aşadar, în anii '10, la o piaţă a muncii mai puţin înţeleasă de generaţia noastră. Sunt probabil joburi pentru pokemoni, pentru acei oameni cu piercinguri în buză de care ne speriem în tramvai.

5 comentarii:

  1. clientul misterios e o meserie frumoasa.

    RăspundețiȘtergere
  2. Iarăși ai o notă proastă. Te-ai combinat cu o colegă. Nici în ficțiune nu se face așa ceva.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Dar de ce zici asa ceva? Ne este cel mai la indemana sa ne combinam cu colegul/colega de serviciu. Omul petrece 10 ore/zi la munca, mai are oare timp sa socializeze altundeva pentru a-si gasi partener? De pilda aproape toti patinatorii de la dansuri/perechi sunt combinati intre ei, sau chiar sot/sotie. E ceva gresit?

      Ștergere
    2. Chestie de principii profesionale.
      Oricum, colegii și colegele fac parte dintr-o lume cenușie, plată, neinteresantă. Dacă vrea cineva să nu mai vorbesc deloc cu el (în afara profesiei, firește), cea mai bună soluție e să-mi fie coleg.

      Ștergere
  3. am devenit colegi, prieteni şi treptat chiar mai mult de atât.


    ce poate fi mai mult de atat?
    in orice caz, ce spui tu e foarte
    interesant

    http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/alexandru-andries-foarte-interesant

    RăspundețiȘtergere