duminică, 13 octombrie 2013

Harper Lee - Să ucizi o pasăre cântătoare

În luna august 2013 am fost la mare. Pe plajă am văzut pe cineva citind o carte, dar fiind departe nu puteam desluşi despre ce titlu este vorba, aşa că am făcut o poză cu zoom-ul 12 de la camera foto compactă. După ce am făcut poza, am observat pe ecranul LCD al aparatului foto că persoana respectivă citea "Să ucizi o pasăre cântătoare". Văzusem cu multă vreme în urmă filmul, dar nu mi-l aminteam prea bine. Ştiam doar că este vorba despre un proces în care este implicat un cetăţean de culoare. Atunci mi-am zis că trebuie să cumpăr cartea şi să o citesc, ceea ce am şi făcut. Tot timpul am crezut că Harper Lee este bărbat. Abia când am deschis cartea şi am citit notele biografice am realizat că este femeie. Prietenă în copilărie cu Truman Capote, despre care se spune că apare şi în prezenta carte ca personajul Dill. O carte excepţională. O carte de suflet. De nota 10. Foarte mult mi-a plăcut. Am revăzut şi filmul imediat după terminarea cărţii şi pot spune că a fost foarte bine realizat. Am terminat cartea chiar în ziua decernării Nobelului pentru literatură 2013. Harper Lee nu a luat Nobel şi nici nu-l va lua ţinând cont că este singura carte pe care a scris-o. Dar a luat Premiul Pulizer pentru acest roman scris în 1960.

Avem un proces în care un negru este acuzat de violarea unei fete albe, fată a unui om deosebit de neisprăvit. Sigur că da, o înscenare, dar cum ne aflăm în Alabama anilor '30, negrul nu are şanse foarte mari. Însă ajungem la proces abia spre jumătatea cărţii pentru că în prim plan avem familia lui Atticus Finch, avocatul. Povestea este redată de fata lui care la vremea respectivă avea în jur de 10 ani. Este construită o atmosferă foarte interesantă din care răzbate figura lui Atticus, un personaj ce întruchipează binele suprem şi dreptatea deplină. Unul din cele mai puternice şi frumoase personaje pe care le-am întâlnit în literatură. Jocurile copiilor şi interesul lor pentru misteriosul vecin care nu iese niciodată din casă, relaţiile dintre locuitorii micuţului oraş unde se petrece acţiunea cât şi descrieri amănunţite ale câtorva personaje vor ţine cititorul în priză până la începrea procesului. Lucruri extrem de interesante se petrec şi după proces. O scriere clasică, realizată aşa cum trebuie. Avem binele şi răul, avem elementul misterios care va apărea în scenă, avem dramă în care răul triumfă, însă e doar o victorie efemeră. Avem finalul care ne linişteşte şi totodată ne copleşeşte cu sentimente de mare intensitate. Asta aşteaptă cititorul de la o carte. Un mesaj, o lacrimă, mulţumire. America are literatură. Şi câteva personaje de top. Gatsby, Tom Joad (Steinbeck-Fructele mâniei), Holden Caulfield (De veghe în lanul cu secară), omul acela fenomenal din povestea lui J.D. Salinger cu peştii banană, Tyler Durden (chiar daca este modern, pentru mine e un clasic), Rabbit (va spune Ionescu) şi bineînţeles Atticus Finch.

4 comentarii:

  1. acum, ca am vazut poza de pe facebuci, e clar ca tu ai vrut sa pozezi pasarica fetei, nicidecum pasarea cantatuare de pe coperta.

    RăspundețiȘtergere
  2. pai da. aseara am recitit povestea cu pestii banana. chiar ca e un personaj excelent Seymour.

    RăspundețiȘtergere
  3. da. zi, măr, glas. era un tip extraordinar in juneţe, dar iata ce face razboiul din oameni. a se vedea seymour, o întroducere.

    RăspundețiȘtergere
  4. Falsu' Ionescu28 octombrie 2014, 12:25

    O prima parte plina de peripetiile celor trei copii din Maycomb, te face sa intrebi daca asa o tine restul cartii?!
    De cum incepe insa procesul negrului Tom Robinson cartea ia cu totul alta valoare. Impresioaneaza trairile copiilor in timpul depozitiilor, atitudinea tatalui fata de acestia pe intregul fir al romanului.
    Nimic nu e intamplator.Joaca repetitiva in jurul casei fantomatice a lui Bau Radley isi gaseste raspunsul la finalul povestii.
    O carte frumoasa indiferent de varsta la care o citesti!

    RăspundețiȘtergere