miercuri, 19 noiembrie 2014

Muzeul Prado

Intrarea la Muzeul Prado costă 14 euro, însă după orele 18 este gratis. M-am dus după ora 18 şi era o coadă infernală, drept urmare mi-am spus că nu are rost să mă umilesc alături de toţi calicii. M-am dus a doua zi şi am plătit 14 euro, nu am stat la coadă, nu a fost aglomerat, nu mi-a părut rău. Nu sunt un cunoscător al picturii şi recunosc că m-am dus din snobism să vizitez acest muzeu, ori poate din trufie deoarece se spune că Prado este emblematic pentru Madrid şi nu ai fost la Madrid dacă nu ai trecut şi pe la Prado. Alţii merg şi vizitează Stadionul Santiago Bernabeu, dar ce rost are să vizitezi un stadion gol? Ce să vezi?

Aşa profan cum sunt, Prado m-a copleşit prin frumuseţe. Am încercat să văd toate picturile în trei ore, timp probabil insuficient şi pentru a admira un singur tablou. Goya, Rubens, Velazquez, Caravaggio, El Greco ori Tiziano Veccelio, oameni care au ridicat pictura la rang de artă.

Cel mai mult mi-a plăcut un tablou ce înfăţişează judecata lui Paris, care trebuie să ofere mărul celei mai frumoase zeiţe şi are de ales între Afrodita (Venus), Arthemis (Diana) şi Athena (Minerva). Toate aceste mari zeiţe sunt dezbrăcate şi fiecare aşteaptă mărul. Sunt voluptoase, au forme apetisante, sunt grase pentru zilele noastre, dar ăsta era idealul de frumuseţe acum 500 de ani. Toate tablourile înfăţişează femei cu celulită, cu burta atârnând, dar sunt extrem de ispititoare. Un alt tablou frumos o înfăţişează pe Venus stând dezbrăcată în pat, iar un om cântă la pian şi se uită fix în vaginul zeiţei. Sexualitatea atinge cote maxime în unele tablouri. Multe tablouri sunt în serie, iar unul prezintă femeia îmbrăcată, celălalt nud. O combinaţie ciudată de tablouri, zugrăvesc o fată de 6 ani, foarte grasă, 70 kg, care a fost adusă la curtea regelui. În primul tablou este îmbrăcată, în al doilea este nud. În vremurile noastre cu siguranţă pictorul ar fi fost acuzat de pedofilie.

Scenele sexuale nu sunt totul la Prado. Vom vedea scene de război absolut magnific pictate, în tablouri imense. Scene biblice din Noul sau Vechiul Testament. Portrete de regi sau oameni cu funcţii. Scene din natură sau cu oameni din popor. Mi-a plăcut totul la superlativ. Nu mă sfiesc să spun că Prado este poate cel mai frumos loc din Madrid.

9 comentarii:

  1. L-ai vazut si pe Balan?

    RăspundețiȘtergere
  2. Stau în pula goală și aștept să mă picteze Bălan. Nu pe pulă, ci să creeze un tablou cu mine în pula goală. Marele nostru Bălan. Îmi e cam frig. Aș fi dorit să mă picteze bând țuică. Aș fi fost mai fericit. Poate tabloul ar fi ajuns la Prado alături de cele ale lui Goya. Saturn devorându-și copilul. Eufrosin devorând țuică. Margareta pe mătură, Djibreel în untură, Murakami în puț.

    E frig și pula se strânge, se zbârcește. Sper să nu o picteze așa. Bălan se scarpină cu coda pensulei în nara stângă. Din nara dreaptă iese șarpele. Arta cere sacrificii.

    RăspundețiȘtergere
  3. Eufrosine lasa-ne omule in pace cu glumele tale fasaite. Si in perioada de glorie a forumurilor, si acum faci fix aceleasi comentarii imbecile.

    Balan, sarpele si cativa termeni aruncati aiurea in propozitii, si vai ce gluma ti-a iesit ! Stai si razi singur, ca un autist !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Autist pe Potecă Râzând20 noiembrie 2014 la 21:51

      Când mintea nu îl ajută pe un semen de-al tău nu trebuie să râzi. N-am familie, n-am copii, nimeni nu vrea să știe de mine, nicio femeie nu m-ar lăsa în pizda ei, nici un câine n-ar împărți bucata lui de pâine cu mine. Singura mea bucurie e când șarpele îl penetrează pe Bălan anal și Manole pictează în speranța că tabloul e din categoria celor expuse la Prado.

      Anonime, lasa-mă sa glumesc fâsâit. Dacă dau drumu' la presiune s-ar putea să omor pe cineva. De plăcere.

      Ștergere
    2. Da ba Ieufrosine. Esti o laba de om. Un muism reincarnat. Ce pula lu Mendeleev ne futi la icre cu balani serpi si alte curve. Crezi ca esti Jim morison? Esti o muie de om cu coaie mici! Poate nici n-ai! Scrii ca bou pe un blog de cultura ca sa razi in timp ce faci o laba singuratica in intunecimea veceului tau imputit uitandu-te la capul matusii tale uscat care atarna de bateria de la cada. O sa vina efbiaiul intro zi si o sa te futa in cur cu pusca si cureaua lata! Mue ma!

      Ștergere
  4. S-o stricat atmosfera si pe aici.

    RăspundețiȘtergere
  5. Si eu am procedat la fel la Prado. Chiar merita sa dai banii si sa-l vizitezi in liniste. E intradevar impresionant chiar si pentru profani ca mine. :)

    RăspundețiȘtergere
  6. Gabriel, am impresia că în multe scrieri de-ale tale faci o confuzie, între vulvă și vagin. Dacă nu e vorba de o figură de stil, ai putea să te documentezi un pic.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da, am citit acum pe wikipedia. Ciudat este ca la anatomie, in scoala generala, m-a ascultat chiar la aparatul reproducator al omului. Am luat 9.

      Ștergere