luni, 1 iunie 2015

ce am citit în mai

de Ionescu
 
acum niște ani mă îndreptam dinspre piața crângașului către stația lui 41 de la lacul morii, tot accesând internetul pe telefonul mobil ca să aflu cine a luat premiul nobel pentru literatură. era ora la care trebuia să se dea marele anunț, iar murakami era favorit la pariuri. numai că am primit un sms care îmi spunea că ”dacă nu ți-aș fi zis eu de mo yan azi te întrebai cine e”. semnat de pretenul dvs gabriel. în adevăr, sorgul roșu îmi fusese recomandat cu vreo 2 ani anterior. nu m-a impresionat prea mult, așa că alte cărți ale chinezului nu am mai citit. dar am văzut de curând în românia literară ceva despre țara vinului. intrigă polițistă, postmodernism, nu știu ce, ia să achiziționez acest volum, mi-am zis. un fel de ilf și petrov după administrare de halucinogene. pe de o parte avem romanul-bază, despre un anchetator care sosește în țara vinului (cred că vin, așa cum e folosit cuvântul în carte, nu se referă neapărat la o băutură obținută exclusiv din struguri) pentru a ancheta posibile cazuri de canibalism. este îmbătat, jefuit, bătut, împușcat etc, lucrurile devin din ce în ce mai onirice de la un capitol la altul. pe de altă parte, avem corespondența între o versiune ficționalizată a lui mo yan și un doctor în oenologie, scriitor aspirant, care îi trimite maestrului încercările sale literare (încă nu se inventaseră blogurile, așa că omul se dorea publicat în ceva reviste literare). în fine, pe de a treia parte avem și povestirile acestui oenolog, care ajung să îl influențeze și pe mo yan la scrierea romanului (bază, cum i-am zis, în lipsă de idei & studii). asiaticii sunt mai greu de înțeles, e o carte ciudățică, dar de nota 10. 

romanele maestrului umberto eco îmi sunt cunoscute toate, și toate îmi plac. din acest motiv nu îl puteam rata pe numărul zero. poate ultimul? cine știe. în tot cazul, cel mai scurt și cel mai ușor de citit. un om se trezește-ntr-o dimineață de iunie 1992 (cu câteva zile înainte să înceapă campionatul european, ca să fim exacți) și constată ca nu-i curge apa la ghivetă gen. păi de ce?, cum s-ar întreba gabriel. păi pentru că era închis robinetul de sub chiuvetă. de aici concluzia că cineva i-a intrat în casă în timpul nopții, căci el era sigur că nu s-a băgat acolo jos. în continuare aflăm cum și-a petrecut personajul ultimele luni dinainte de incident și de ce nu era de mirare ca cineva să-i fi încălcat proprietatea. e vorba despre o teorie a conspirației legată în principal de moartea lui mussolini, dar și de moartea lui aldo moro sau a papei ioan paul întâi. acțiunea se petrece în redacția unui ziar care va urma să apară și care deocamdata e în probe, gen. tot vă întrebați de ce i-ar fi închis apa cineva care a intrat clandestin în casă? păi pentru că robinetul picura și zgomotul era enervant. vă mai întrebați poate dacă de toată teoria conspirației se cam alege praful, ca în pendulul lui foucault (deși e un final ambiguu acolo din câte rețiu)? păi citiț, nu vă ia mai mult de 3 ore. 180 de minute. 10800 de secunde pentru nota zece.

pe cristian preda îl știți de la tv. băsistul ăla care era o voce critica în pedeu. a scris o carte acuma, 25 de ani de democrație și cîteva sute de partide, sau cam așa ceva. speram la ceva mai mult, de aia am luat cartea. e doar o înșiruire a tuturor partidelor & alianțelor care au avut candidați în alegerile ultimilor 25 de ani (chiar în ziua când scriu asta se împlinesc 25 de ani de la primele alegeri) și a rezultatelor obținute. nota zece pentru efort și valoarea documentară.

cartea cu pești a lui gould, de richard flanagan mi-am cumpărat-o pen'că am văzut ca autorul a luat un mare premiu, booker, cred. pentru alt volum, care nu e tradus încă. despre cartea cu fish se vorbește prin oraș că e rău tradusă. o fi chiar dezastruos tradusă, dar mie mi-a(u) plăcut. și traducerea, și cartea. e plin de dume gould ăsta, personaj real altminteri, pozele din carte sunt desenele lui de pușcăriaș în tasmania primei jumătăți a secolului xix. îl mai cheamă și ca pe basistul (basist, nu băsist) de la faith no more. apropo, faith no more au un nou album, după 18 ani aproximativ. bagă gould ăsta, deținutul, citate din sartre, din joyce, borges și cine știe din câți alții. din nou gabriel: păi de unde știa el în tasmania anilor 1820-30 de scriitori ai secolului 20? păi cine a zis că știa de ei, poate ei l-au citat pe gould. de fapt cred că despre asta e vorba în carte: viață & literatură, realitate & ficţiune, autor & personagii. o carte care foarte probabil va fi în jumătatea de top ten de la jumătatea anului.

legea copiilor, de ian mcewan. nu puteam rata noul volum al maestrului. ca și eco, mcewan vine cu o carte scurtă. despre tinerețe şi incertitudinile sale, despre iehovişti şi transfuzii sanguine, despre dificultățile unei căsnicii vechi, despre hotărâri judecătoreşti definitive. cam telenovelistic roman. ce chestie, am priceput metafora crăcii de copac rupte de furtună. deci e simplă, deci e în plus. zece.

'putea să-şi contracte păsărica după bunul plac (când domol, cu uşoare presiuni irezistibile, când cu mici zguduituri şirete şi neastâmpărate)'. păi cine mai vorbește cu atâta drag despre păsările mici? desigur, michel houellebecq, în supunere. vorba maistrului breban, literatură de pi2dă, pu1ă şi mai ales anus. poate credeţi că ştiți povestea, deşi nu asta e ideea principală a cărţii- franța alege în 2022 un preşedinte islamist (turul 2 contra duamnei marine le pen). bine, nu un susținător al terorismului, nici pe departe. dar ceva schimbări evident că sunt, mai cu seamă în învățământ, domeniul eroului cărții. omul se trezeşte dat afară din slujba de prof, cu o pensie babană ce e drept, fiindcă nu era musulman. mă gândeam să fac şi eu o scriere despre cum ajunge preşedinte la noi reprezentantul minorității lipovene, dar îmi dau seama că românia a trecut prin ceva similar cu ce descrie houellebecq aici. păi da, când au venit comuniştii & trebuia să te dai cu ei ca să ai o poziție bună în societate. interesantă comparație tocmai am făcut, nu? în finalul cărții, eroului nostru i se oferă din nou funcția de prof, era totuşi un nume mare în domeniul său, aşa că se gândeşte serios la convertire. dă impresia că nu atât pentru slujbă cât pentru perspectiva de a avea trei neveste. tinerele şi bune toate, aşa cum e asigurat că i se cuvin unui prof univ. căci îi plăcea tare mult să fut3, aşa cum veți descoperi înfiorați şi voi, când veți citi acest roman de nota zece. (ne aduce aminte de convertirea lui tim whatley la iudaism. vezi seinfeld.)

am mai citit două povestiri de cortazar. funigei, care a inspirat filmul blow up (dar tare pe departe, nu vă gândiți că apar jimmy page sau jeff beck în carte) şi sfârşitul jocului, care l-a inspirat pe mircea cărtărescu să scrie rem. splendide short stories. şi am recitit tlön, uqbar, orbis tertius. de borges. excelentă short story. o ştim cu toţii, presupun. gata

15 comentarii:

  1. 1) Cum sa nu-ti placa Sorgul Rosu? E geniala.
    2) De cartea cu pesti ne-a vorbit Ema Cojocaru inca de anul trecut. Probabil la mine s-ar situa in locurile 25-30 la sfarsitul anului, nu?
    3) De ce tot insisti cu comercialul de Ian McEwan? Citesti tot ce apare de la el. Cate romane d-ale lui Dostoievski ai citit?
    4) Blow up este filmul preferat all-time al unui forumist de legenda. A scris asta pe forumul de cinema la subiectul respectiv.

    RăspundețiȘtergere
  2. 1. e lungita inutil
    2. da, cam asa.
    3. prea putine
    4. nu stiu despre cine e vorba

    RăspundețiȘtergere
  3. cati oameni au citit aceasta postare despre 3 carti foarte recent aparute? nu multi au apucat a scrie despre dansele.

    4. e bun de tot mcewan

    RăspundețiȘtergere
  4. 49 de vizitatori unici. Daca dadeai postarea asta lui zoso aveai 173000 de vizitatori unici pana acum.
    Oricum lumea citeste aici si nu comenteza. Lumea zice: "Ionescu e cult, nu avem ce sa-i reprosam."
    Eufrosin mi-a zis la o bere ca si el a citit tot de la Eco si-i place. Iar azi si-a luat si el Numarul Zero si o s-o citeasca in vacanta, la statiunea Jupiter.
    M-a sunat si Falsul Ionescu la telefon sa-mi zica ca te-a citit. O sa inceapa si el Zatul.

    RăspundețiȘtergere
  5. știu cine era forumistul. oana was. așa-i?

    am răspuns pe blogul 'lecturile emei'.

    RăspundețiȘtergere
  6. nu era acel forumist.

    nu mai scrie acolo la ema. ea nici macar nu ne citeste pe noi, asa ca de ce sa-i ridicam noi blogul prin comentarile noastre savuroase?
    da. m-ai vazut la meciul national-cfr 0-4.

    RăspundețiȘtergere
  7. mie imi place McEwan, comercial sau nu. am citit si "Legea copiilor" de la care aveam asteptari mai mari. "Numarul zero" pare interesanta , iar mo yan tot il evit (fara vreun motiv anume). mie imi plac articolele lui ionescu, sunt mai acide si ma uimeste cat si ce citeste.

    RăspundețiȘtergere
  8. :))) Măi, dar ranchiunoși mai sunteți!
    Ionescu, de ce nu ai citit toată cartea lui Cortazar?
    Mă bucur că ți-a plăcut Cartea cu pești, poate ar trebui să o citească și Gabriel. Traducerea nu sună rău, problema mea e că nu este fidelă originalului (înțelesuri și cuvinte schimbate sau sărite) - dar nu mai zic nimic, chiar mă bucur că ți-a plăcut.
    De Eco am citit doar Pendulul lui Foucault, care m-a plictisit de moarte (și pentru că n-am înțeles mai nimic, dar nici n-am simțit dorința să caut explicații, cum fac de obicei). Nu-mi vine să mai încerc nimic de el, chiar dacă misterul chiuvetei sună taaare promițător.
    Nici cartea lui Houellebecq nu mă tentează (autorul ăsta arată înspăimântător, nu mă mir că are un exces de fantezii sexuale). Am citit doar Platforma, care mi-a plăcut.

    RăspundețiȘtergere
  9. nu am citit-o pe toată fiindcă pleca trenul. n-am mai luat-o cu mine, este la casa părintească, poate o să mai citesc din domnia-sa când mai ajung în capitală. treaba e că mă durea spatele cumplit zilele alea și nu am vrut bagaj greu, chit că nu aveam de mers cu el în spate prea mult. e vorba de această ediție http://img35.olx.ro/images_mercadorro/43429975_1_644x461_julio-cortazar-sfarsitul-jocului-bucuresti.jpg . biblioteca cu pricina ascunde încă multe surprize, chiar și după atâția ani în care am locuit acolo. și chiar după ce nu demult, deceniul ăsta, am luat la mână carte cu carte (pentru că reamenajare). am citit recent despre povestirea sfârșitul jocului (pentru ca postare pe blog despre remul lui cărtărescu și pentru că linkuri) și așa am aflat de această apariție veche în colecția meridiane (precursoarea recent resuscitate colecții globus). mă gândeam că șansele să dau de ea în bibliotecă sunt mari și nu am greșit. funigeii doream de mult să o citesc pentru că film. acuma aș dori să citesc wakefield de nathaniel hawthorne. e o povestire despre care se vorbește în două dintre cărțile pe care le citesc luna asta. ce șanse erau să se întâmple așa ceva?
    pendulul poate că nu e cea mai buna întroducere la eco. încercaț în numele trandafirului!. sau poate insulița din ziua de ieri. o sa-mi mulțumiți mai încolo.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Până în nordul țării e drum lung, cred că terminai volumul dacă-l luai pe tren. :) Vai, dar povestea ta e așa detaliată că pare inventată pe loc! :))
      Mi-am dat seama ce ți-a trezit interesul pentru Sfârșitul jocului. Am găsit și eu cartea, dar n-am citit povestirea, pentru că mă simt cumva obligată să citesc tot volumul - și am deja împrumutată ”Armele secrete”.
      Presupun că Numele trandafirului mi-ar plăcea mai mult, dar aștept să uit filmul. De ”Insula din ziua de ieri” nu știam, îți mulțumesc acum, căci n-o să mă reîntorc la Eco prea curând și până atunci poate nu mai avem bloguri. :)
      Te-ai lămurit în ce carte găsești povestirea lui Hawthorne? Da, ce coincidență! De Hawthorne am citit doar Litera stacojie, dar, drept să spun, nu prea mi-a plăcut.

      Ștergere
    2. până în nordul țării am terminat supunere.

      o ecranizare corectă după numele ar fi trebuit să aibă minim 10 ore. filmul cu sir sean induce o părere greșită asupra romanului.

      am găsit povestea. numai că e în altă limbă. http://www.gutenberg.org/files/508/508-h/508-h.htm#wakefield

      Ștergere
  10. of, eu și gura mea spartă, cum zice unul dintre puști, citând cine știe ce desen animat. numărul zero chiar e ultimul roman al lui eco.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. nobelul a ramas fara el, vorba lui nichi.

      acum ai un motiv sa nu il citesti.

      Ștergere
    2. vorba e că la zoso scrie și despre decesul lui eco. la tine... curcan cu mânjeală de bucătărie fusion și instrucțiuni despre cum se mănâncă un burger. nu cumva sa depășești 100 de postări într-un an!

      Ștergere