sâmbătă, 4 iulie 2015

Hiromi Kawakami - Cele zece iubiri ale lui Nishino


Zece femei, fiecare cu gândurile şi problemele sale, toate au interacţionat cândva cu Nishino, un bărbat ciudat, sentimental, singur, care s-a îndrăgostit de fiecare într-un anume fel, dar a sfârşit prin a fi părăsit de fiecare dată. O poveste de mare sensibilitate, în zece capitole, fiecare povestit de către o femeie. Rareori poveştile se întretaie, dar la final avem conturată viaţa unui om. Foarte artistică cartea, nu e o naraţiune clasică şi deşi vorbeşte despre chestii absolut banale îţi lasă o fineţe în urmă. E ca şi cum ai cumpăra un vin de 18 lei şi vezi că e super bun, iar apoi chemi pe cineva la masă şi-i spui că ai dat 55 lei pe vin, iar musafirul laudă vinul şi el. De ce nu a luat japoneza Hiromi Kawakami Premiul Nobel? E mai bun Patrick Modiano? Nici în 1000 de ani! Kawakami deţine în Japonia două dintre cele mai importante premii, Akutagawa şi Tanizaki. Am citit două cărţi ale ei şi abia aştept să apară a treia, Prăvălia de vechituri a domnului Nakano. Mai jos am făcut un scurt rezumat al capitolelor, pentru că uit. Nu e nevoie să-l citiţi, conţine spoilere.

Parfe. Natsumi este indragostita de Nishino, care este cu 12 ani mai in varsta decat ea. Natsumi are o fata, Miami, pe care o ia la intalnirile cu amantul, iar barbatul lui Natsumi nu stie nimic, isi vede de treaba lui. Cei doi iubiti si fetita merg prin diverse localuri, iar fetita mananca mereu parfe (nu stiu ce e aia!probabil un fel de prajitura.). Nishino ii daruieste lui Natsumi un clopotel si-i spune ca astfel nu o va pierde niciodata, pentru ca va suna clopotelul. Ii mai spune ca atunci cand va muri o sa vina la ea si chiar face asta. Apare in gradina sub forma unei umbre. Miami acum are pe la 25 de ani, iar la primele intalniri ale amantilor avea  7.

In iarba. Shiori Yamagata ingroapa 14 lumanari pe un teren viran. De cand maica'sa a plecat cu un alt barbat a ramas in grija tatalui si ingroapa diverse lucruri de pret aici. Acum a facut 14 ani si ingroapa lumanarile de pe tortul ei. Primeste o scrisoare de la un coleg, Toru Tanabe, si acesta-i cere sa iasa impreuna, pe la un film sau un cico. Intr-o zi il gaseste pe Nishiro, colegul ei de clasa, la terenul viran. Acesta era insotit de o femeie mai in varsta. Femeia mai in varsta i se pare ca seamana cu maica'sa, dar nu e. Shiori iese cu Toru, dar dupa a treia intalnire iese si cu Nishino si chiar se pupa cu el. O scena foarte frumoasa la terenul viran cand Nishiro suge tatele cu lapte ale femeii mai in varsta, despre care aflam ca este sora lui careia i-a murit bebelusul si o dor tatele de la prea mult lapte pe care nu are cui il da. Mi-a amintit scena de sfarsitul romanului "Fructele maniei", desi acolo totul are o alta conotatie. Intr-un final Shiori ramane cu Toru, dar se tot gandeste la tanarul Nishiro.

Noapte buna. Manami este directoare adjuncta la departamentul unei corporatii. Are 33 de ani, iar Nishino care are 30 o prinde intr-o zi in sala de sedinte si o penetreaza. Femeia se indragosteste de colegul ei, dar tot i se pare ca acesta nu o iubeste. Pana la urma se desparte de el, convins ca Nishino nu o putea iubi cu adevarat, desi probabil nu era asa, dar femeia japoneza e mai complicata decat alte femei. In final aflam ca Nishino o intrece ca functie pe Manami, iar cei doi despartiti deja, sarbatoresc totusi momentul printr-un futai. Si cam atata tot. Dupa sex femeia pleaca si ii spune "noapte buna".

Puls. Kanoko este o fosta iubita a lui Nishino, dar inca il mai suna pe acesta din cand in cand si vorbesc la telefon. In prezent Nishino este cu Manami, directoarea din povestea precedenta, totusi pleaca cu Kanoko la un han traditional si petrec acolo noaptea. Kanoko are si ea pe altcineva, dar este totusi nostalgica dupa Nishino. Ii propune acestuia sa faca sex la han, dar barbatul refuza. Se lasa seara si cei doi privesc marea (de fapt Oceanul Pacific) iar pulsul barbatului se transmite la femeie. Sentimentul singuratatii domina acest final de poveste foarte frumoasa.

Regatul de la sfarsitul verii. Reiko merge acasa la Nishino ca sa faca sex cu acesta si ia la ea o periuta de dinti si o pereche de chiloti pe care o spala de 5 ori in 3 zile, atat cat sta la om acasa. Sa intelegem ca 2 zile a purtat chiloti murdari, ori n-a purtat deloc. Reiko este scriitoare pentru copii, iar la inceput nu-l iubeste pe Nishino, apoi il iubeste, apoi nu-l mai iubeste iar. Cam ciudata. Dupa alea 5 zile se intoarce acasa unde mananca chestii foarte scumpe. Zice ea: "Am cumparat din Kyoto niste sushi de macrou, ceva deosebit, de 5000 de yeni". Asta vine cam vreo 160 ron la cursul actual. Nu-i putin lucru!!! Lui Reiko ii place mult sfarsitul verii, dar lui Nishino nu, pentru ca atunci s-a sinucis cu otrava sora lui. Desigur cei doi se despart, desi barbatul o iubeste mult pe Reiko, sau cel putin asa ii spune.

Turnul Tsutenkaku. "Subaru avea parul moale". Asa incepe acest capitol, iar noi stim ca acest nume inseamna constelatia Pleiadelor, dupa cum observam si pe sigla autoturismului. Dar aici e vorba despre o fata, care statea impreuna cu o alta fata intr-o camera inchiriata care avea un frigider pe mijloc. Nishino o agatase undeva pe Subaru si venise la ea acasa. Pana la urma sfarseste cu sex si la colega lui Subaru, Tama-chan.

O singuratate profunda. Motivul pisicilor disparute, atat de iubit in literatura japoneza. O vecina, Eriko, de-a lui Nishino adopta o pisica si o hraneste cu peste pe balcon. Nishino se baga si el in vorba si se imprieteneste cu vecina. Evident ca din viata lui Eriko dispar amandoi.

Alge. Sayuri Sasaki il cunoaste pe Nishino la un curs intitulat "Cum sa gatim economisind energie". Iata, asadar, nu doar in povestea Etajul XXII se intalneste lumea pe la cursuri. Sayuri este bunica, cu vreo 20 de ani mai in varsta decat Nishino. Relatia lor se bazeaza in special pe vorbitul la telefon. O metafora frumoasa cu algele care se simt singure pe fundul apei.

Strugurii. Nishino e trecut aici de 50 de ani si se vede cu o fata de 18 pe care o si dezvirgineaza. Devine obsedat de ea, ii cere sa moara impreuna cu el pentru a nu mai face sex cu niciun alt barbat. Fata are o prietena lesbiana. Nishino atinge nebunia pana acolo incat o tine pe fata legata in casa cu un lant de calorifer, desi cheia este undeva la indemana, insa nici fetei nu-i vine sa plece. La un moment dat fata raceste, Nisino pleaca sa-i cumpere struguri si la un moment dat o suna sa-i spuna ca el moare.

Termometrul cu mercur. Nishino este in primul an de facultate si este in relatie cu Kanoko, adica protagonista din povestea "Puls". O cunoaste pe Nozomi, care se cam arde cu toti barbatii de prin facultate. E mai mare cu vreo 2-3 ani ca el. Practic cei doi devin prieteni in interiorul unei tevi de lut. Fac sex o singura data. Acum femeia e batrana si povesteste cu drag despre perioada de atunci si despre omul Nishino.

11 comentarii:

  1. Până să apară „Prăvălia de vechituri a domnului Nakano” în Biblioteca Polirom, o poți citi pe Hiromi Kawakami cu „Manazuru”, roman apărut în Strada Ficțiunii.
    În altă ordine de idei, mulțumesc pentru cele două texte despre cărțile de Hiromi Kawakami apărute la Polirom. Cred că o voi citi și eu cândva, deși nu mă prea împac cu literatura japoneză.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc! Excelenta idee! O trec pe lista de cumparaturi.

      Ștergere
  2. Parfe e o inghetata.
    N-am mai gasit demult o japoneza. Thanks. :)

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Japoneza, produsul de panificatie? Nici eu. Inainte de '89 mancam adesea. Imi placea sa le tai pe jumatate si sa le ung cu unt, apoi presaram sare, lipeam jumatatile si mancam asa.

      Ștergere
  3. Gabriel, se spune ca ca fiecare dintre noi se gândeste la...sau scrie despre... ceea ce nu are. O statistica arata ca un procent importanti de japonezi nu au avut sex pâna 40 de ani. Si-acum sa revin: invazia asta de scriitori japonezi( aproape toti cu pretentii de Nobel, vezi si Murakami) este buna, numai ca eu le gasesc o hiba: descriu scenele erotice prea explicit si asta poate avea explicatie în ceea ce explicam la început. Nu ca as fi eu vreun pudibont si nu mi-ar placea sa citesc asa ceva, dar, pe de alta parte, cred ca o femeie este mai atragatoare când te lasa sa mai si ghicesti ce are pe dedesupt (vezi Vargas Llosa-Elogiul mamei vitrege, într-adevar o lectie de arta erotica). Si, Doamne, ce frumos s-ar putea descrie extazul unui barbat fara sa folosesti cuvântul "barbar" EJACULEAZA, ci, de exemplu "explodeaza în picaturi luminoase, ca un pistol de apa în mâna unui copil neastâmparat". Ce zici? Dar cronicile tale sunt frumoase, felicitari. Cele Bune, VIV

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Hiromi Kawakami nu vorbeste explicit despre sex. Mai degraba spune cand se intampla, dar nu intra deloc in detalii. Ei ii place sa vorbeasca despre stari complicate ale sufletului in termeni simpli, adesea in dialoguri inedite pe care personajele le poarta intre ele. Nici Kawabata si Oe nu vorbesc despre sex si au luat Nobel. Bine, acum cand ii amintesc pe cei doi alaturi de Kawakami, nu mai sunt asa sigur ca ea merita Nobel. Dar pe de alta parte nici Alice Munro ori Patrick Modiano nu meritau.

      De fapt in afara de Murakami (cei 2) la cine te referi cand spui ca descriu prea explicit scenele erotice?

      Comparatie gen Murakami la Hiromi: In jurul lui Nishino era un aer racoros ca dimineata pe un podis inalt.

      Ștergere
  4. De fapt ma refer mai mult la Murakami, mai concret Padurea norvegiana, în care eroul face sex cu tot ce prinde, dar mai are chef si sa se masturbeze. Pai ce-i asta? Cine poate crede ca asa ceva se poate întâmpla aievea, daca nu cumva respectivul este sarit de pe fix? Din Kawakami as cita Kazahana, nu stiu daca a fost tradusa în româneste, eu am citit-o în germana, dar de vreo 3 ani si e destul de la fel. Asta,însa, nu-mi da voie sa generalizez.
    P.S. 1.Din mesajul anterior mi-e rusine de formularea gen "explicit si asta poate avea explicatie în ceea ce explicam la început" si "pudibont" în loc de "pudibond". Scuze, fa tu(în minte) corecturile de rigoare.
    2. Ma "dau" anonim pentru ca nu ma descurc cu selectarea altui profil. Dar nu m-ascund. Cele bune, VIV

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. In Padurea Norvegiana nu este atat de grava masturbarea personajului principal. Mai grava este masturbarea lui Midori in fata cenusii defunctului sau tata.
      Iar Haruki pe langa Ryu este mic copil. Citeste-l pe Ryu.
      Dar pe langa cei doi, dupa cum spuneam, am citit japonezi foarte foarte cuminti.

      Ștergere
  5. Da, interesant. O să iau și eu cartea asta, m-ai convins. Iar titlul următoarei cărți (Prăvălia de vechituri a domnului Nakano) sună foarte bine, o vreau și pe aceasta. Nu facem concurs, o citești tu primul. :))

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Merita sa citesti prezenta carte. La stilul tau de a devora, o termini in 70-80 de minute. Iei 335 de la cap la cap si n-ai ce face cu romanul lui Kawakami.

      Ștergere
    2. Nu mai am așa mult timp de citit, din păcate. Am început Falconer de câteva zile și încă nu am terminat-o. E deja frustrant, pentru că are doar 230 de pagini. Altădată aș fi citit-o într-o zi (de iarnă).

      Ștergere