joi, 7 septembrie 2017
Junichiro Tanizaki - Moartea lui O-Tsuya
Țara autorului : Japonia
Titlul original : O-Tsuya koroshi
Anul publicării : 1915
Ediția în limba română : Polirom, colecția Esențial
Număr de pagini : 164
Nota Nopți și Zile Blog : 4/5
Artist al cuvântului, asta este Tanizaki. Crează prin simplitate o atmosferă ce transpune cu totul cititorul, iar la nivel psihologic intră cu mare măiestrie în mintea personajelor. O nuvelă, cu o acțiune foarte densă, despre fata unui cămătar, fată care are o relație cu unul dintre argații tatălui său. O poveste despre influența răului asupra omului, despre manipulare și desigur, despre sexualitate, unul din motivele preferate ale scriitorului. Japonia de odinioară, o noapte tăcută și zăpada așternându-se. Unul dintre argați a plecat după mâncare, stăpânii nu sunt acasă, O-Tsuya așteaptă în camera de sus, în timp ce Shinsuke visează la tânăra femeie din a cărei plăcere a tot gustat în ultima vreme. Se simte îndrăgostit de ea, dar parcă n-ar vrea să-și înșele stăpânul. Să fugă alături de femeie? Nu se cuvine. Dar Shinsuke este un om slab emoțional. Tanizaki mi-a dat senzația unei creații Shakespeare-iene prin această nuvelă, cu multe schimbări de situație, majoritatea survenite la ceas de noapte. O poveste frumoasă cu seniori, samurai, stăpâni, gheișe, dar mai ales o poveste psihologică plină de plăceri sălbatice. O carte ce te face să te afunzi în băutură și dame de companie.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu