Darmstadtul are o poziție foarte bună. Este aproape de Freiburg și de
granița cu Franța. Berlinul sau Münchenul sunt la 5 ore de mers cu
trenul. Trenurile circulă, în general, bine. Atunci când nu au
întârzieri. Mari. Sunt, cum am spune noi, civilizate, iar ICE-ul, trenul
de mare viteză, este “one fine piece of machinery”. Freiburg este in
Pădurea neagră, o zonă deosebit de frumoasă, excelentă pentru o vacanță
liniștită sau activă. Am vizitat izvorul Dunării care este foarte
frumos. Dunărea are două izvoare, iar cercetătorii britanici încă nu
s-au decis care e cel adevărat. În zona respectivă mai e lacul Titisee,
unde poți face baie sau poți să te dai cu barca cu motor. Baselul este
la o aruncătură de băț. Asta dacă te enervează banii. N-am fost in Basel
și îmi pare rău. Și Freiburg este un oraș decent, studențesc, cu multe
baruri, restaurante, merită pus pe lista “de vizitat”.
Este și foarte aproape de Frankfurt dacă vrei să vezi zgârie nori sau
să vizitezi districtul roșu. Altceva nu ai ce face acolo, poate doar să
te plimbi de-a lungul râului Main. Eu m-am dus odată în districtul
roșu, ziua-nămiaza mare, pentru că eram foarte curios. N-am văzut
celebrele ace de seringă aruncate pe jos și nici curve în vitrină, dar
erau extrem de mulți dubioși care păreau drogați și homeleși. Și pisoare
publice in stradă. Nu m-aș aventura noaptea pe acolo, deși cred că e
safe, toleranța autorităților are niște limite. În Frankfurt am nimerit
întâmplător când au venit niște prieteni care locuiesc in Berlin (salut,
Florin și Călina!) la un restaurant unde se servește cel mai bun brunch
din lume.
Din Darmstadt am mai fost în vacanță în Franța și Austria. În Franța
în Alsacia, o zonă deosebit de frumoasă. Mai exact am fost în parcul
natural Ballons Des Vosges și de vreo doua ori în vizită la un prieten.
În Ballons des Vosges am stat la o pensiune-hotel într-o zonă magnifică.
Proprietara era foarte drăguță și mi-o evoca pe mătușa mea care
locuiește tot în Franța, în Tours, pe Valea Loirei. În împrejurimile
pensiunii sunt multe locuri în care te poți plimba. Și multe alte
lucruri de făcut, să mănânci la o fermă, sau să vizitezi un castel.
Pe Călin (Lin), fratele Cristinei din Canada, nu-l mai văzusem de
vreo 10 ani. M-a așteptat în Freiburg unde am ajuns cu trenul și m-a dus
într-un bar unde se fumează și se beau cocteiluri. Fancy stuff. Nu mai
știu cum se chema. Călin stătea împreună cu familia într-o casă de la
marginea unui sat uitat de lume numit Sainte-Croix-en-Plaine. Numele
satelor franțuzești sună așa de romantic… Numai în zona aia aveai, pe
lângă ăsta, Sainte-Marie-aux-Mines, Sainte-Margueritte,
Saint-Dié-des-Vosges… În cazul de față, satul avea și un nume în germană
– Heilig-Kreuz (crucea sfântă, n. tr.) ca să mai potolească din avântul
romantic. Orașele cele mai mari apropiate sunt Colmar și Strasbourg. Am
fost câte puțin în fiecare. Colmar e un oraș frumos dar foarte
turistic. Merită vizitat dar nu mi-aș face vacanța acolo, mai ales când
în zonă ai atâtea locuri mai aproape de natură. Dar trebuie să te duci
să mănânci o tarte-flambée, specialitate alsaciană (care în partea
dreaptă a Rinului se cheamă Flammkuchen). La Strasbourg am fost puțin,
am căscat gura la soldații cu arme de asalt care îmânzeau gara centrală
și am băut o bere. Din fericire în Alsacia, pe lânga mizeriile 1864
(care se găsește mai nou și în Control, pentru hipsterime) si
Kronenbourg au și câteva pilsuri decente.
Casa lui Călin era destul de mare, dar nu foarte practică. Fusese a
unui brutar care la parter avea spațiul unde lucra. Acum camera de jos
era transformată în bucătarie de vară, iar familia locuia sus. Pe mine
m-au cazat în “camera mamelor” – camera unde stăteau mamele celor doi
când veneau în vizită. Avea un vibe foarte interesant camera aia. Nu îmi
aduc aminte de vreun loc în care să fi dormit mai bine. Simona mi-a
spus că așa zice toată lumea care stă acolo. Ei doreau să se mute și
odată când eram acolo am vizitat o casă într-unul din orașele din
apropiere, nu mai știu exact în care. Casa aia era imensă. Avea mii de
camere o curte mare și piscină. Proprietarii – genul acela de francezi
burghezi – voiau pe ea 500.000 de Euro. O jumătate de milion. Mai lăsau
și din mobilă pentru câțiva cenți în plus. Lin nu s-a mutat acolo deși
se vedea că i-ar fi plăcut :) Și eu mă vedeam venind în vizită la el în casa de juma’ de milion.
În Austria am fost în Tirol unde da, ne-am dat cu tiroliana. Era o
tiroliană mică, de copii într-unul din locurile de joacă de pe acolo.
Zona este foarte frumoasă, practic este vorba de zona în care este
Ischgl. Noi am fost toamna, nu era zăpadă si, din păcate, multe din
instalațiile de transport pe cablu erau închise, fiind extra-sezon. Dar
tot am urcat puțin pe munte și ne-am plimbat pe acolo.
Cu trenul sau bicla am mai vizitat Heidelberg, Nuremberg, Dieburg,
Aschaffenburg, Wiesbaden (capitala landului Hesse), Messel și alte
câteva orașe care nu spun nimic unui om obișnuit. Erau orașe tipic
nemțești, ei nu cred că mai au noțiunea de sat. În Messel, orașul de
lângă, mergeam deseori cu Alexandru la “domnul cu înghețată”, un italian
care vindea înghețată și avea un clopoțel cu care îl chemai dacă nu era
la tejghea – Alexandru era fascinat de acest clopoțel și îl folosea de
câte ori avea ocazia. Cu băieții am mai fost la Europapark (unul din
cele mai mari parcuri de distracții din Europa), la Berlin și la
Stutgart în două city-break-uri minunate. Berlinul rămâne orașul meu
preferat al tuturor timpurilor, iar Stutgartul cel mai poluat oraș din
Germania. Dar a fost fun am fost la un pub irlandez unde era muzică
live. Și bere bună, dubioși și dubioase :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu