de Ionescu
ada sau ardoarea, a lui vladimir nabokov. o carte
lungă și dificilă. este povestea de dragoste a doi oameni, ada și van,
care aveau să afle că sunt frați (ei gândeau că-s veri), începută în
adolescență și continuată până la adânci bătrâneți. acțiunea se
desfășoară într-un univers fictiv, foarte asemănător cu planeta noastră,
o antiterra. peste tot fel de fel de aluzii la personaje și fapte
reale, jocuri de cuvinte multilinguale, excursii în spațiu și timp. o
carte mare de tot, păcat că nu am fost eu prea bine pregătit acum de
această întâlnire. 👍
singura poveste, de julian barnes
este tot o poveste de amor, mult mai facil de urmărit (chiar dacă se
mai schimbă narațiunea între persoanele 1, 2 și 3) îl știți pe barnes
doar. este cel mai recent roman al lui. povestea începe în anii 60,
protagoniștii sunt un puști (cordit, ar zice unii) și o doamnă
căsătorită, cu vreo 30 (hai, 29) de ani mai în vârstă. interesant de
gândit la ce anume i-a adus la această relație care nu a fost defel
scurtă. și nici foarte veselă, până la urmă. 👍
cosmin ciotloș debutează, cred, cu volumul elementar, dragul meu rache.
sunt câteva idei despre scrierile lui mateiu caragiale, în special
corelații cu diverși contemporani care i-ar fi putut servi lui caragiale
ca inspirație. demonstrații elegante și convingătoare, așa cum știm din
ediția adnotată a levantului (dacă n-ați citit încă levantul, dați-i
drumul urgent, și alegeți ediția asta, îngrijită de ciotloș). deschide
apetitul pentru a citi mai multe exegeze d-astea mateine.👍
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu