… Darmstadt, Hesse, Deutschland

de Ciuc

În Darmstadt, ca de altfel, în toată Germania nu găsești magazine deschise duminica, cu mici excepții, cele din gări sau aeroporturi. Magazinul de cartier (Edeka) era deschis in timpul săptămânii până la 9 iar sâmbăta până la 8. Sâmbătă îmi făceam cumpărăturile pentru mâncarea de weekend și ce mai era nevoie. Dacă duminica te prindea in offside, singura posibilitate era să dai o fugă la Rewe-ul din gară. Unde aveai să constați că au fost foarte mulți prinși în offside. Literalmente am prins odată o coadă care șerpuia printre raioane prin tot magazinul.

Pistele de bicicletă și, în general, regulile de circulație, inclusiv limitele de 30 de km/h din zonele rezidențiale erau respectate. Pe strada principală din Arheilgen era o limită de 40 de km/h pentru reducerea zgomotului. Oamenii, de obicei, nu traversează pe roșu, dar soferii forțează galbenul cât pot. Despre statul la semafor ca pieton pot spune că era exagerat. Unde stăteam era o intersecție in T. Erau semafoare în toate colțurile care aveau numai roșu și galben pentru mașini și roșu și verde pentru pietoni. Cele pentru mașini erau toate stinse, iar pietonii aveau roșu în toate direcțiile. Dacă se apropia vreun autobuz, care avea un semafor special care îi permitea trecerea, toate semafoarele treceau pe roșu, mașinile se opreau și acesta trecea. Nu am înțeles ce se întâmpla dacă se apropia un autobuz și în fața lui era o mașină care ar fi fost surprinsă de culoarea roșie. Practic, mașina nu ar fi putut trece, dar nici autobuzul, neputând depăși (intersecția era mică). Cred că, în situația asta toată viața din Arheilgen s-ar fi oprit…The Day Arheilgen Stood Still… Dacă venea un pieton apăsa pe buton și toate semafoarele treceau pe culoarea roșie, iar cele pentru pietoni, pe verde. Atunci puteai să treci. Mi se părea ciudat să văd cum stăteau oamenii la intersecție la orice oră din zi și din noapte apăsând pe buton și așteptând verdele în condițiile în care nu se vedea nicio mașină – și aveai vizibilitate foarte bună în orice direcție. Eu cu asta nu m-am obișnuit. Creierul meu balcanic nu putea să îmi miște mâna spre butonul ăla.

Se poate bea alcool pe stradă și poți bea un pahar de vin (sau două beri) și conduce. Dar mai bine, ca să ajungi dintr-un loc într-altul îți poți face traseul folosind una din cele câteva aplicații pentru transportul în comun (recomand Offi stations). Care respectă un orar. Nu întotdeauna, de aceea e cu atât mai frustrant atunci când pierzi o legătură. Aveai tramvai până la 1 și 14 în timpul săptămânii, 2 și 14, în weekend, iar dacă îl ratai trebuia să iei taxiul pentru că în Germania nu există Uber. Taxiurile sunt mașini de lux (Mercedes în marea majoritate) cu scaune de piele și au tarif fix dar scump. 2 Euro pornirea, 2 Euro/km. Cam 13 Euro mă costa acea “hai încă o” bere. Plus 3,50 – 4 berea în sine. Care era extraordinară. Darmstadtul avea 3 sau chiar mai multe fabrici locale de bere toate cu bere excelentă. Plus berea din orașul vecin, Pfungstadt. Care se găsește și la noi la 100 de beri.

În Darmstadt nu există street view pentru că Germania are reguli stricte de privacy pe care unele jurisdicții au ales să le pună în aplicare. Nemții respectă intimitatea dar nu au nicio problemă în a face nudism în locuri mai mult sau mai puțin amenajate. Cum era lacul Grube Prinz von Hessen – sau Fresh Prince from Belair, pe scurt. Am fost și eu să fac baie de câteva ori acolo. Pentru un prieten, firește. Mă duceam după muncă cu bicla sau cu mașina sau chiar in weekend. Apropo, am prins una din cele mai călduroase veri din ultimii 15 ani – cea din 2015. În casă, la mansardă nu se putea sta și am crezut că frigiderul își va da obștescul sfârșit. Iar Germania nu crede în aer condiționat. Alftel, mai aveam un ștrand foarte aproape de casă unde am fost de câteva ori. Fără nudiști.

Se merge mult cu bicicleta pe străzi, prin parcuri, prin păduri. Pe lângă zona în care stăteam erau zeci, poate sute de kilometri de piste amenajate si marcate prin pădurile din apropiere. Se merge mult cu caii și pe jos. Nemții iau în serios timpul lor liber și îl petrec cât mai mult outdoors. În general fac mult sport și, și la ei, alergatul este o chestie. La muncă erau foarte mulți care veneau cu bicicleta. Și eu făceam la fel. Deși de multe ori trișam și puneam bicla in tramvai dimineața. Pentru că puteam. Spre final mă lenevisem și mergeam mai mult cu mașina. Traficul era foarte lejer. Cum spuneam eu, te enervai dacă stăteai de trei ori la un semafor.

Există multe parcuri cu zone de joacă pentru copii, în general copiii sunt foarte respectați. Dar la ora opt nu mai vezi unul pe stradă. În principiu, când ieșeam seara la plimbare observam că pe la opt se trag obloanele. Îmi pare că sunt ținuți din scurt, poate de aceea atunci când se duc la facultate și pleacă de acasă, când se duc în baruri, fac ca niște animale. Se îmbată repede și efectiv urlă. Dar sunt destul de prietenoși.

Nu de puține ori am văzut grupuri de copii de grădiniță luând tramvaiul însoțiți de educatori. Odată am văzut un grup de copii, pe la 6-7 ani, luând cursuri de mers cu bicicleta însoțiți de o polițistă și încă un adult care incheia coloana astfel formată.

Spre finalul șederii am descoperit un extraordinar parc de distracții pentru copii, cam la o oră de mers cu mașina. Categoric poți face mult mai multe activități în familie. Și mult mai ușor.

Chiriile sunt destul de mari in Darmstadt. Sunt câțiva mari angajatori care au ridicat prețul locuințelor. Agenția Spațială Europeană (cu salba de firme din industria aerospațială cu care au contracte), Eumetsat, sediul Telekom pe Süd Hessen, Merck (compania de chimicale și farmaceutice) și încă câțiva. Practic erau oameni care stăteau în Frankfurt și lucrau în Darmstadt. Interesant este ca am făcut o comparație între prețul pe metru pătrat al chiriei locuinței în care stăteam si prețul chiriei unui apartament dintr-un bloc de vizavi de cel în care stau și erau apropiate. Diferența este că aici nu sunt la doi kilometri de pădure și nu miroase a munte după ploaie. Utilitățile sunt scumpe iar sistemul de plată e diferit. Pe baza consumului din anul precedent se face o estimare și se plătește lunar. La sfârșitul anului proprietarul îți face o regularizare și îți poate restitui bani sau deduce din chiria anului viitor. Sau, evident prețul utilităților poate crește, cum ni s-a întâmplat nouă. Noi cosumam multă apă, deși, aici am învățat să închid apa când mă spăl pe dinți. Există reguli stricte după care proprietarii pot majora chiriile și chiriașii sunt destul de bine protejați de lege. Există si abuzuri, cunosc un caz in care un prieten nu și-a recuperat nici după 8 luni garanția, deși ea poată fi ținută maxim 3. Garanția tipică este de trei luni Kaltmiete (chiria la rece, adică excluzând utilitățile). Eu nu am avut probleme, am dat peste un proprietar de bună credință, ceea ce aș numi, un neamț adevărat. Contractele de închiriere pot fi stufoase, am văzut unul în care se specifică că pe timpul iernii ești obligat sa menții în casă minim 20 de grade. Ceea ce e corect, pentru că altfel, ceilalți colocatari vor fi obligați să pună centrala să duduie întocmai ca economia României din timpul domniei lui Tăriceanu. La mine nu a fost cazul, era un contract standard, notați indecșii și cam atât. La plecare, proprietarul și-a notat conștiincios indecșii și că lipsea o cheie de la una din camere.
Contractul de electricitate s-a făcut transparent. Nu am făcut nimic nici la venire, nici la plecare. Instalarea internetului (scump și prost) a durat mult, timp în care am folosit o cartelă pentru internet. De altfel, când am făcut contractul pentru net, omul de la O2 s-a bucurat foarte tare că în zona în care stau îmi poate oferi “netul ăla bun” de 50Mbps.

Grădinița a fost cea mai mare problemă pe care am întâmpinat-o în Germania. Sunt puține grădinițe și sistemul de înscriere e cam tâmpit. Trebuie să te duci la o instituție de stat unde trebuie să te înțelegi cu o doamnă (doamna Piper) care nu știe engleză (literalmente scrie pe google translate si scoate la imprimantă traducerea!!!). Îți alegi trei grădinițe și ești pus pe o listă de așteptare. Și aștepți. Noi am depus cererea in iulie 2015 și in ianuarie 2016 am primit o scrisoare ca se va elibera un loc în octombrie. Evident atunci deja Alexandru se întorsese in țară.